KorAP: Find »[drukola/base=înălța & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...532 >

13,283 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

greutate, n-o fi mai bine șalelor dumitale și sufletului acestui vrednic dobitoc? Voi pogorî, căci așa mi-a fost scris, suspină cel gras, privind cu spaimă la tătărușii care-i făceau semn cu săbiuțele să coboare. — Mărite han - grăi înălțând capul Vulture - dă-mi voie să ți-l prezint pe Barzovie-Vodă, fost domn, mazilit alaltăieri din pricini care dacă dumnealui îi scapă, mie nu. Dar să lăsăm acestea. De vei voi, cinstește-l, căci după cum îi vezi trupul, așa-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mea - grăi Barzovie-Vodă, privind-o cu coada ochiului, ca tot omul. în adevăr, domn am fost și nimic din ce-i al Cezarului n-am dat c-o mână ca s-o spăl pe cealaltă. Dar unde sunt acum toate? - înălță el glasul, să-l audă toți. Unde? Unde mi-e Scaunul pe care, voi sunteți martori, n-am șezut o clipă fără să mă căiesc că șed, unde-i pecetea cu care am pecetluit, unde caftanul cu care m-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cu cap, s-au rostit vorbe cu miez, nu străine de cele ce mă muncesc și pe mine. Iată, pe chipurile dumneavoastră văz bine că v-am captat benevolentia, cum zicea străbunul Cicero, fie-i țărâna ușoară, așa că pot să înalț și eu o întrebare: toate ca toate, da’ ce-aveți, fraților, cu cărțile? — Preacuvioase părinte - grăi atunci povestitorul numit Parnasie - se vede treaba că domnia-ta ai umblat prin școli: latinește știi, pântece ai, fraza-ți umblă, nu glumă. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ați ajuns? — Am ajuns. Ne-am oprit pe buza unui deal, am întins mâna înainte și i-am arătat în vale: „Uite, Sfinte Petre, acolo e Cotnarul!” El a zis „mulțumesc, frate Metodiu”, și-a luat canistra subțioară, s-a înălțat așa cam de un stat de om de la pământ și apoi și-a dat drumul la vale, peste araci. Frumos vis ai avut! - oftă cu invidie în glas lovănuț, slobozind pasul. — Cu-atâta m-a luminat și pe mine Domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Iovănuț scotoci și el prin traistă și, oarecum încurcat, mai scoase două scrumbii. Episodul 44 FRAȚII STĂNCIULESCU Văzând puținele lucruri scoase de cei doi călugări din traistă, frații Stănciulescu ridicară a mirare din sprâncene. — Nestor! - strigă unul din ei. Calul înălță deștept capul așteptând poruncă. Omul fluieră într-un chip ciudat, ca o mierlă rănită. Calul se uită la stăpân, se uită la călugări și din nou la stăpân. — Hai, hai, lasă vorba! - spuse omul și mai fluieră o dată. Calul lăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
își țuguie buzele și scoase două șuierături ascuțite. Nu cred că mai poate, frate, - zise Stănciuiescu Demeter, privind sceptic dobitocul. Uită-te nițel la el: s-a îngrășat, s-a deformat de tot. Auzind aceste vorbe, calul sforăi cumplit, se înălță în două picioare, căzu pe spate, dar se ridică imediat și-o luă la galop spre un lan de grâu din apropiere. Se opri o clipă la marginea lanului, adulmecă și, brusc, țâșni în zigzag spre mănoasele spice. Era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se fripse nefericitul iepure, această mascotă vie a existenței tupilate și libere care pe atunci creștea cu sutele de mii pe generoasele dealuri urmate de fertile văi, soarele trecu încet, inexorabil în crucea amiezii. Era o zi minunată. Ciocârlia se înălța voioasă în văzduh după vreo musculiță inconștientă, albinele bâzâiau harnice în căutarea prăzii, fluturii își etalau întreaga paletă a coloritului lor, demn de pensula unui Kandinsky, iar muștele, cu excepția locului unde adăstau caii, erau puține. La marginea pădurii se puteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
prăfuită, vlăguită de drum, s-a așezat pe fruntea înaltă, înrourată de somn a înaltului sol moldovean. Deși la capătul puterilor, musca mai rămâne câteva clipe încordată, atentă, gata-gata să-și ia zborul. Omul însă doarme liniștit; stânca nasului se înalță drept, traversată oblic de șanțul unei cicatrici; la poalele ei, hățișul mustății e amarnic bântuit de vântul răsuflării; un șuier subțire, apoi tot mai gros însoțește ieșirea vijelioasă a aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
MICI DISCUȚII LA MASĂ După toastul lui Vodă, cinstitele fețe boierești se lăsară asupra blidelor de Lipsca și începură a gusta cu mișcări stăpânite obișnuitul borș grecesc. Un sunet plăcut, un zvon ușor de linguri căutând bucățile de carne se înălța spre uriașul tavan boltit sprijinindu-se pe pilaștri de marmură construiți cu sudoarea poporului. Cu glas scăzut, cuviincios, invitații schimbau între ei impresii, informații, solnițe, ardei iuți. Lângă bi-vel-vornicul Drăguțescu, mărunțica sa nevastă mânca grijuliu, abia deschizându-și gurița spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
niciodată. Am putea-o afla cu siguranță, am mai putea zăbovi să vedem dansul țigăncilor ce va transforma ospățul într-o scenă care ne-ar transforma pe dată stilul; dar fiindcă ținem atâta la stil, ne ridicăm de la masă, ne înălțăm deasupra încăperii, mai apucând să-l vedem pe Ramza-pașa descoperind în ciorba de potroace un cui de opșpe, plutind deasupra palatului, mai sus, tot mai sus, vedem Iașii cufundați în întuneric, drumurile hrintruite ale Moldovei, o mănăstire, un codru, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pășeau repejor, cu capetele plecate și rasele suflecate. Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un par în vârful căruia stătea bătută în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță gâtul. — Premysl - citi el. — Slavă Domnului! - oftă ușurat Metodiu și grăbi pasul. Intrară în localitatea Przemysl printre case frumoase din cărămidă roșie și cu ramele ferestrelor vopsite în alb, cu livezi și curți mari în care stăteau de vorbă oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cu Necuratul nu s-a sfârșit; dimpotrivă, ea se-ascute. — Să lăsăm judecății Domnului treburile acestea - grăi blând Metodiu. — Ba nu, preacuvioșia-ta, să nu le lăsăm! - se înfierbântă Vasea. De ce să le lăsăm? Macek! Când sufletul dumitale se va înălța ostenit de posturi la cer, Domnul te va întreba: „Ce-ai tăcut, cuvioase, pentru mine?”. „M-am rugat pe rupte, înălțimea-Ta”, vei răspunde. „De rugat te-ai rugat, dar de făcut practic ce-ai făcut?” Ei? Ce vei zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce urmează, cititorii noștri trebuie să-și reprezinte în amănunțime spațiul acțiunii, să spunem câteva cuvinte despre gotic. După cum bine se știe, goticul, semnificând dorința maximă de verticalitate tectonică, nu numai că nu suprimă contrafortul romanic, ci deasupra lui se înalță arcul butant, arc în sfert de cerc, a cărui menire este de a contracara împingerile navelor centrale, deosebit de înalte. Un alt mijloc de a combate impresia de masivitate este acela de a deschide în pereți mari ferestre acoperite cu vitralii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
refuzul său de a potoli gânguritul suspinător al doamnei existând și o bună doză de cochetărie. In fiecare noapte doamna, într-o cămeșuță subțire de bumbac pe al cărei guler erau brodate cu fir de aur cuvintele: AMOR OMNIA VINCIT înălța rugi fierbinți cerului înstelat, foșnitor. Zorile o prindeau încercănată în fața ferestrei, repetând mecanic rugăciuni și urmărind cu interes, fără să-și dea seama, silueta vânjoasă a rândașului Stașek, care se spăla la fântână până la brâu, fornăind. Atunci doamna Potoțki închidea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Episodul 132 DIN NOU ACASĂ După ce Barzovie-Vodă rosti aceste cuvinte, cei de față simțiră nevoia să-și ascundă gândurile. Se lăsase noaptea. Adevărul rotund al vorbelor lui îi lovi cu putere o clipă, apoi treptat își pierdu greutatea și se înălță pe lângă catargul cel mare în vârful căruia, frecându-se de un marinar ce urma să strige „Pământ!”, se sparseră în zeci de silabe, conjuncții care nu mai legau nimic, propoziții stinghere și ascuțite care luând înălțime, tulburară zborul ordonat al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Laura. — Doamne - ridică privirea spre tavan Metodiu - dacă Tu ai împins-o-ncoace să ne-ncerci, du-o mai repede, căci, iată, Doamne, rezistăm întru slava Ta. — Ba mai ține-mă, Doamne, un pic, cât să mă pot mărturisi lor - înălță ochii impozanta femeie. — Nu te putem spovedi, căci ești într-altă credință - zise Metodiu. Tocmai de aceea, preacuvioase părinte - făcu Laura. V-am văzut de cum ați suit că nu sunteți iezuiți. N-am încredere în iezuiți. Mă duc cu vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
undeva din fundul ogrăzii se auzi o izbitură seacă, urmată de un muget sumbru. Se pregătea prânzul și-n fața acestei evidențe, gândindu-se că pentru desfătarea de mai târziu a palpitândelor lor stomacuri un blând suflet de bovină se înălța acum la ceruri, oaspeții se simțiră o clipă rușinați. Văzând stânjeneala lor, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu grăi: — După semnele ce le am, nu mă îndoiesc că am dinainte-mi oameni de seamă. Părea-vi-s-ar oare o greșeală de neiertat dacă aș dori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în plus, să-ți placă să mergi de-a bușilea și-n față și mai ales îndărăt - toate acestea, nu știu dacă mă puteți urmări și înțelege, îți dau o divină satisfacție, o calmă euforie, căci poți în același timp înălța ochii spre cer și zice: „Iată, Doamne, cum știu eu să slujesc atâtor tâmpiți; gândește-te cum te-aș putea sluji pe tine, de m-ai lua în împărăția ta”. — Foarte interesant lucru - spuse Metodiu. într-adevăr, la asta nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ci s-o sugerăm pe-ndelete, având pentru aceasta un veac de fraternitate, egalitate, singurătate la dispoziție. Era o dimineață frumoasă de vară și Metodiu mergea repejor cu capul în pământ, pe o câmpie întinsă, potopită de soare, de unde ciocârliile se înălțau în văzduh, stăteau ce stăteau acolo fără să scoată un tril și apoi se lăsau frânte de zăpușeală în mici crânguri de salcâm cocoțate pe vagi dealuri. Dacă Metodiu ar fi trecut pe-acolo peste două secole, cu siguranță că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
a clintit dumnealui un fir de păr în cap, te găsesc și te mănânc. — Putut pleca, bre? - se bucură grecul. — Du-te-n... - făcu turcul. Metodiu urcă pe punte. Ajutat de doi mateloți somnoroși, grecul trase ancora, desprinse parâma și înălță pânzele. Vasul se desprinse ușor de mal. — Să-mi scrii cum ai ajuns! - strigă turcul către Metodiu, făcând semne de rămas bun cu iataganul. — Negreșit - răspunse Metodiu. După ce vasul ajunse în mijlocul Dunării, bunul părinte se-ndreptă spre grec. — Chiar v-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

mișca în jurul corturilor, căci nici măcar muștele nu erau în stare zboare și căzuseră amețite pe pieile uscate, așteptând momente mai prielnice ca să se pună din nou pe mâncat. Acel masiv stâncos, care probabil nu figurase niciodată pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai mare deșert și la doar câteva zile de drum de o depresiune naturală, unde se înregistrau în fiecare an cele mai ridicate temperaturi de pe glob. Acela era ținutul cel mai dezolant și de nelocuit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
un noroc pe care îl ai și nu-l ai în același timp. Du-te și adu cămilele! Se puseră de îndată pe treabă, strângând tabăra și împachetându-și puținele lucruri, dar nu încărcaseră încă prima cămilă, când Aisha își înălță privirea și le spuse cu un calm surprinzător: — Vine altul! În același punct, mergând pe urmele celor dinainte, un nou vehicul, urmat de inevitabilul nor de praf, își făcu apariția în depărtare. — S-ar părea că toți au aceeași hartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
lună imensă se ivi la orizont. În deșert, luna plină este atât de mare și de un roșu atât de intens, încât pare că stă să mistuie pământul, de parcă ar fi un nou soare, aflat prea aproape. Apoi, pe măsură ce se înalță, se micșorează și-și schimbă culoarea, trecând în câteva minute de la galben la un albastru metalic și, ceva mai târziu, la un alb luminos. Din ce cauză se produceau acele schimbări de culoare și din ce motiv bizar se micșora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ai aflat unde sunt. — Nu uita că sunt pilot de elicopter și misiunea mea e să fiu atent la tot ce se întâmplă jos. Mi-am petrecut jumătate din viață căutând oameni pierduți în deșert, în savană sau în pădure - înălță un deget spre cer. De acolo, de sus, lucrurile se văd foarte clar dacă știi să le vezi, și ieri mi-am dat seama că dinspre acest puț porneau o grămadă de urme de roți ce se îndreptau spre nord-est

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
că nu pot conta pe ajutorul tău. — Ai înțeles bine. Îmi pare rău, deoarece, după cum îți dai seama, rezolvarea acestui dezagreabil incident va fi destul de complicată. — Și se va complica, preciză interlocutorul său, care își îndreptă brusc trupul și-și înălță capul. Această conversație m-a făcut să înțeleg mai bine o chestiune ce îmi umblă de mult prin minte, dar pe care poate că n-am fost în stare s-o văd la adevărata ei dimensiune din cauza vârstei. — Și care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]