KorAP: Find »[drukola/base=înapoi & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...1110 >

27,730 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

sub tropăitul de pași, mirosul de ulei, luminile intermitente ale semnalelor, fețele Îngrijorate, clinchetul de pahare și coloanele de cifre - pata neagră din mintea casierului. Vântul se opri pentru un interval de zece secunde, iar fumul care măturase Înainte și Înapoi cheiul și pogoanele de metal În rafale repezi rămase Încremenit În aer În tot acest interval. Ca niște nomade corturi cenușii i se păru lui Myatt fumul, În timp ce-și căuta un drum prin noroi. Uită că pantofii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de blană dintr-un cuier și ieși pe coridor. La Köln trenul stătea aproape patruzeci și cinci de minute, Îndeajuns ca să bea o ceașcă de cafea fierbinte sau un pahar de vinars. Până atunci putea să se plimbe, Înainte și Înapoi, asemeni omului În balonzaid. Deoarece nu era nimic care să-i capteze atenția În aerul de-afară, știu cine va păși alături de el În spirit de-a lungul coridorului și la baie: domnul Eckman și domnul Stein. Domnul Eckman, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mai bine așa. Cel puțin nu mai e curent. Acum mi-e destul de cald. Uite. Ea ridică mâna. El i-o luă, și-o puse pe obraz și fu surprins de fierbințeala ei. Uite cum facem, spuse el. Du-te Înapoi În compartimentul tău, iar eu voi Încerca să găsesc puțin coniac pentru tine. Ești bolnavă. — N-am nimic. Doar că mi se face iarăși frig, explică ea. Îmi era cald și acum Îmi este iarăși frig. Nu vreau să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
compartimentul tău, iar eu voi Încerca să găsesc puțin coniac pentru tine. Ești bolnavă. — N-am nimic. Doar că mi se face iarăși frig, explică ea. Îmi era cald și acum Îmi este iarăși frig. Nu vreau să mă duc Înapoi. O să stau aici. — Trebuie să-ți pui haina mea, spuse el, ezitând, dar Înainte de-a fi avut timp să-și amendeze propunerea adăugând „pentru o vreme“ sau „până ți-e mai cald“, ea alunecă la podea. El Îi luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
la mal, rămâneau În urmă. Ridică cealaltă jaluzea și Îl văzu pe Myatt dormind pe culoar, cu spinarea rezemată de perete. Primul ei reflex a fost să-l trezească; al doilea - să-l lase să doarmă și să se Întindă Înapoi, În luxul oferit prin sacrificiul altuia. Simți că-i este recunoscătoare, de parcă i-ar fi dat o nouă speranță la viață, o viață care nu era o luptă continuă pentru supraviețuire. Poate că lumea nu era chiar atât de dură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În timp ce se lipi cu spinarea de-o fereastră ca să-i facă loc, Îl zări pe omul În balonzaid moțăind Într-un colț, deocamdată singur. El ridică privirile și-o văzu pe domnișoara Warren În ușă, clătinându-se puțin Înainte și Înapoi. — Pot să intru? Întrebă ea. Am urcat În tren la Köln și nu găsesc loc. Vocea Îi era joasă, aproape tandră. Ar fi putut momi un câine drag spre camera de gazare. — Locul e ocupat. — Doar pentru un moment, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nu-și putu masca un interes dezamăgit. — Chiar așa? Până și Kamnetz? Femeia sesiză momentul favorabil și vorbi răgușit, cu neașteptată imaginație: — Da. Dacă s-ar Întoarce acum, ar găsi lucrurile exact cum fuseseră. Ceasul s-ar fi putut da Înapoi. Hartep ia aceleași mite. Kamnetz e tot cu ochii după copii. Aceleași mahalale, aceleași cafenele cu aceleași concerte la șase și la unsprezece. Carl a plecat de la Moscova, atâta tot, iar noul chelner e un francez. A mai apărut un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Unde vrei s-ajungi? Ce crezi că sunt eu? Biletul zăcea Între ei. Nimic n-o va convinge să-l ridice. Tânăra bătu din picior, iar aurul păli și deveni doar o pată galbenă pe sticlă și canapele. — Mă Întorc Înapoi la locul meu, zise ea. El spuse sfidător: — Nu la dumneata Îmi este gândul. Am alte lucruri la care să mă gândesc. Dacă nu vrei biletul, n-ai decât să-l arunci. Ea Îl văzu pândind-o, cu umerii ridicați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Musker cum dispare și se strecură În toaletă. Trenul se opri brusc și Începu să dea În spate. Domișoara Warren recunoscu prin geam clopotnițele din Würzburg și podul peste Main. Trenul se lepăda de vagoanele de clasa a treia, manevrând Înapoi și Înainte Între cutiile luminilor de semnal și liniile moarte. Domnișoara Warren lăsă ușa Întredeschisă, cât să poată vedea pe culoar. Când Coral Musker și doctorul Czinner Își făcură apariția, ea Închise ușa și așteptă ca sunetul pașilor lor să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe numele de Richard John și la profesie era trecută cea de profesor. Vârsta - cincizeci și șase de ani. Asta nu dovedește nimic, se gândi ea, politicienii aceștia dubioși de pe continent știau unde se putea cumpăra un pașaport. Îl puse Înapoi unde-l aflase și Începu să-și strecoare degetele printre costume, la jumătatea drumului spre mijlocul geamantanului, locul care le scapă Întotdeauna ofițerilor vamali când Întorc conținutul unui bagaj de la fund și pe margini. Spera să găsească o broșură sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cu tristețe și În pofida voinței lui. Dar mie ce-mi rămâne de făcut? Dr. Czinner puse la o parte ziarul și Începu să se plimbe prin compartiment, trei pași spre ușă, trei pași În cealaltă direcție, spre geam, apoi iar Înapoi. Începură să cadă câțiva fulgi de zăpadă, dar vântul Împingea fumul de la locomotivă În urmă, prin fața ferestrei, iar fulgii care ajungeau să atingă câtuși de puțin geamul erau deja cenușii, ca bucățelele de hârtie. Însă la două sute de metri mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să ne iubim. O jumătate de oră. Și dacă s-ar fi Întors mai devreme, am fi putut să stăm pitiți. Mintea lui Josef lucra cu repeziciune. Nu pierdu timp blestemând-o pe femeie, ci stinse flama și puse tubul Înapoi În geantă, laolaltă cu dălțile, levierul, șperaclul și cutiuța cu piper. Renunță fără să se mai gândească nici măcar o secundă la una din cele mai ușoare spargeri din cariera lui, dar asta era mândria lui, nu-și asuma riscuri inutile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
răzbătu de-afară, semănând cu zbârnâitul unui arc. — Ce-i asta? Anna șopti prin ușă: — Liftul. Cineva l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi pe birou. De undeva de jos se auzi zgomotul unei uși care se Închide și zumzetul ascuțit al liftului. Josef făcu un pas spre draperie și trase de șnurul de care-i atârna revolverul câțiva centimetri mai sus. Se gândi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să cadă drept În jos, cale de zece metri, până pe marchiza cafenelei. Apoi ușile batante se deschiseră și se Închiseră. Anna șopti prin gaura cheii: — Etajul de jos. Atunci e În regulă, se gândi Joseph. Nu trebuie să mă grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță se Înțepenise bine. Trebui să-și lase geanta jos și să folosească ambele mâini. Scaunul lunecă În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și În noaptea aceea nu mai avea alte ocazii să sune. Mi-am lăsat poșeta În tren? se Întrebă iar și atunci telefonul sună. Privi la ceasul ei de mână: zece minute. Dacă nu apare În cinci, atunci mă Întorc Înapoi În tren. Nu-i rentează să mă mintă. — Alo. Sunteți Clarion din Londra? Edwards? Da. Notează cele ce urmează. Nu, flăcăule, nu-i vorba despre Savory acum. Ți-l dau și p-ăsta Într-o clipă. Ce-ți dau acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Tod, micuța menajeră din Horă mare și veselă (din care, pentru că veni vorba, tocmai s-a tras al unsprezecelea tiraj). „Dovediți o minunată cunoaștere a sufletului feminin, domnule Savory“, i-a spus acesta. Domnul Savory, care e burlac, a urcat Înapoi În vagon cu un zâmbet binevoitor. „Un romancier“, a spus el, „este un fel de spion“, și a fluturat vesel din mână În timp ce trenul pornea din gară. Nu mai este de mult un secret, dacă tot veni vorba, că distinsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
doamna tocmai spusese că era În tren. Domnișoara Warren blestemă din nou. Știa că Înfățișarea n-o favoriza: nu purta pălărie, părul Îi era răvășit și respirația ei mirosea a băutură. N-am de ales, spuse ea. Trebuie să ajung Înapoi În tren. Trimite un om cu mine și-i dau banii. Controlorul de bilete clătină din cap. El Însuși nu putea să părăsească bariera, Îi explică el, și n-ar fi fost regulamentar să trimită pe unul din hamalii care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
sarcasmul pe care le semnalaseră jurnaliștii când depusese mărturie În boxă Împotriva lui Kamnetz. — Și? Doamna Peters scoase bomboana de mentă din gură. Dr. Czinner Își Înfundă ambele mâini În buzunarele balonzaidului său și se legănă pe călcâie Înainte și Înapoi. Astfel părea stăpân pe situație, dar nu era sigur cum anume să continue, pentru că mintea-i era Încă plină de fraze grandilocvente, de retorică socialistă. Semnele de exploatare Îl făceau Întotdeauna să devină dur, dar pe moment Îi lipseau cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Încăpățânată. — Ninici, Ninici! Se Întoarse și-l văzu pe funcționarul de la biroul șefului Înaintând spre el prin zloată, fără pelerină sau mănuși. Ninici se gândi: M-a jefuit și Dumnezeu i-a trimis gândul cel bun - Îmi va da banii Înapoi. Se opri și-i zâmbi lui Lukici, parcă vrând să spună: Nu te teme, nu sunt supărat pe tine. — Nebunule, am crezut că n-o să mă auzi niciodată! spuse funcționarul mărunțel, Încruntat și prost dispus, gâfâind lângă el. Du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
vârî mâna cu mănușa uzată În buzunarul balonzaidului. Mi-ar fi făcut plăcere... Doi bărbați În uniformă se apropiau de ei, venind pe linie. Doctorul Își puse mâna pe brațul fetei și o Întoarse cu blândețe, apoi Începură să meargă Înapoi pe lângă tren. El Încă mai dârdâia și nu-și mai termină propoziția. În loc de asta, Începu o alta: — Mă Întreb dacă nu ai fi atât de bună... ochelarii mi-s plini de promoroacă... Ce vezi În fața noastră? — Niște ofițeri vamali care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
care vin spre noi de la vagonul de serviciu. — Asta-i tot? În uniforme verzi? — Nu, În gri. Doctorul se opri. — Așa? Îi prinse mâinile Într-ale lui și ea simți că-i strecura un plic În palmă. — Du-te repede Înapoi În compartimentul dumitale! Ascunde asta. Când ajungi la Istanbul, pune-l pe poștă. Du-te repede acum! Să nu se vadă că te grăbești. Ea se execută fără să-l fi Înțeles. Din douăzeci de pași, ajunse În dreptul oamenilor În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
un bărbat deosebit de norocos, spuse dr. Czinner. Ușa se deschise și doi soldați Împinseră Înăuntru un alt bărbat. Dr. Czinner Înaintă repede și puse piciorul În ușă. Le vorbi soldaților cu voce scăzută. Unul din ei răspunse, celălalt Îl Împinse Înapoi și trânti ușa, pe care o Încuie pe dinăuntru. — I-am Întrebat de ce te țin aici, spuse el. Le-am spus că nu trebuie să pierzi trenul. Unul din ei a spus că totul este În regulă. Un ofițer vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
liniile desenate de gheață și aburul propriilor respirații. Dr. Czinner Îi putea număra ridurile feței, putea spune ce culoare au ochii lui și-i examina cu scurt interes profesional o inflamație de pe obraz. Dar de fiecare dată țăranii erau mânați Înapoi de cei doi soldați, care-i loveau cu paturile armelor. Țăranii dădură Înapoi și trecură iar dincolo de linii, dar reveniră fără veste, Încăpățânați, stupizi și incorigibili. În sala de așteptare tăcere dura de destulă vreme. Dr. Czinner se Întorsese la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ridurile feței, putea spune ce culoare au ochii lui și-i examina cu scurt interes profesional o inflamație de pe obraz. Dar de fiecare dată țăranii erau mânați Înapoi de cei doi soldați, care-i loveau cu paturile armelor. Țăranii dădură Înapoi și trecură iar dincolo de linii, dar reveniră fără veste, Încăpățânați, stupizi și incorigibili. În sala de așteptare tăcere dura de destulă vreme. Dr. Czinner se Întorsese la sobă. Fata stătea cu degetele mari Împreunate și capul puțin plecat. Știa ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fețele lor măslinii și de propria-i neștiință În privința a ceea ce se Întâmpla. Îl Întrebă pe dr. Czinner: — De ce zâmbiți? Și speră să audă că el găsise o cale de-a scăpa cu toții, de-a prinde expresul, de-a da Înapoi arătătoarele ceasornicului. — Nu știu, spuse el. Zâmbeam? Asta poate pentru că sunt din nou acasă. Pentru o clipă, gura lui deveni serioasă, apoi căzu iarăși Într-un zâmbet pierdut, iar ochii lui, care priveau Încoace și-ncolo prin ochelarii Înghețați, păreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]