2,712 matches
-
și cu încântare. Se uita drept în ochii lui, dar îl vedea oare? Da și nu. Ghiocul îmi spune că am să ajung un manechin foarte-foarte apreciat. Cum așa? Ea era vie și avea pielea albă-albă. Să ajungă oare să încremenească într-o bună zi pe un piedestal și pielea să i se coloreze în bej de ciorapi de iarnă? Și să mai fii și încântat de un asemenea viitor catastrofal? Nestor își aminti de manechinul de pe palierul magazinului de confecții
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și peretele negru al tenderului. Apa curgea astfel preț de câteva minute. Poate cinci, poate zece. Apoi apa se oprea, lucrătorul învârtea la loc brațul pompei, din gura căruia se scurgeau ultimele picături, readucându-l în lungul peronului, unde rămânea încremenit până la următoarea alimentare cu apă. Opreau acolo, pe una din linii, locomotivele trenurilor care se îndreptau spre București. Iar pe cealaltă linie, de partea cealaltă a peronului, deservită de aceeași pompă, al cărei braț era rotit în sens invers, opreau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cu peria cea aspră. "Lasă-ți ceva de dorit!": poate că ăsta era preceptul după care se călăuzea mama, alături de criza veșnică de timp, amânând crearea lucrului nou. Poate că și pentru mine fiecare ghem ar fi rămas un proiect încremenit în timp, în așteptarea noii jachete sau a noii veste, care firesc ar fi fost să mă bucure nespus dacă n-ar fi fost perfecțiunea sferei din fir de lână colorată, care o făcea să devină în ochii mei scopul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
alături al eroului principal zăcea în aceeași poziție, dar mort, cu casca străpunsă de un glonț. Doar capul îi căzuse și fața i se înclinase inexpresivă într-o parte; poate numai cu o ușoară expresie de îngrijorare sau de uimire, încremenită pe figură... Mitraliera aceea, pe care continua să n-o vadă, trăgea de undeva cu atâta înverșunare încât nimeni dintre soldați nu putea să facă vreo mișcare fără să-l trăsnească moartea țăcănitoare de foc. Din când în când se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
toate direcțiile prin apa limpede și puțin adâncă a Prahovei, încercând să scape cu viață... Pe ecran, trupuri de soldați recădeau la pământ rând pe rând, la cea mai mică încercare de a o porni înainte în asalt, și rămâneau încremenite fără suflare. Casca de pe cap nu-i proteja în niciun fel de gloanțele prădătoare de viață... Îl înțelegea pe eroul filmului că nu se putea împăca cu o asemenea situație de neputință în fața unui cuib de mitralieră. Dar nu bănuia
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
până la ultima, departe, către intrarea terenului de fotbal Ileana... Cioburile de geam zăceau împrăștiate în iarbă... Mascat și cu pătratul de metal în creștetul capului, Datcu sărea de pe trambulină, cu mâinile încleștate pe coarnele ghidonului și pentru o clipă rămânea încremenit în aer în timp ce trecea în zbor prin rama înaltă cu geam, izbind peretele de sticlă, învăluit într-un nor alburiu-sclipitor de țăndări... În odăița de la mansardă, Rareș stătea lungit, cu privirea în tavan. Tavanul era înclinat și pe jumătate umbrit
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
întâi! Nici vorbă de-așa ceva! Înaintea ei, pe masă, rămăsese deschis un catalog. Mâna doamnei Mușat căuta pe dibuite colțul unei file. Tocmai urma să întoarcă foaia. Sub ochii lui Rareș catalogul zăcea întins cu cele două aripi de carton încremenite în umbra cancelariei... Era oare cel din anul care se încheiase? Sau te pomenești că deja scriseseră catalogul din anul viitor, când nimeni încă nu știa ce avea să se întâmple... Rareș se întoarse și o porni spre ușă. Rareș
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dar după nici un minut se ivea din nou trecând în sens invers, iute-iute pe după gardul de sârmă, înfruntând c-un zâmbet sfidător săgețile privirilor. Stai!... Ciurea îl oprea de la serviciu pe Iova c-un strigăt fals alarmat. Iova, dincolo de tușă, încremenea cu mingea deasupra capului, rânjind. Toți de pe teren se opreau din joc și rânjeau. Hai Dragoș! își continua Ciurea zeflemeaua. Dă fuga la gard! Fă ceva! Nu poți lăsa fata fără niciun răspuns! Departe de a se supăra, Viviana dispărea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în trecere pe-acolo. Adică asta ce să fi însemnat? Că își recăpătase încrederea în oameni? Greu de admis. Mai degrabă intrase într-o nouă fază când începuse să i se fâlfâie de tot și de toate. 15 Și am încremenit. 16 Grețoasă, evident. 17 Scund și vânos, iute și neliniștit ca un dihor. Se lăuda că practicase luptele greco-romane și ne invita deseori să-l admirăm făcând un tur de cap în vârful patului; pretindea că, în concursurile la care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Bărbatul se clătină confuz sub tirul verbal, dar nu înainte ca un jet de urină toxică să boteze vitrinele magazinului și pantalonii proprii. Stând în spatele lui Carol, Ted Wiggins își strecură mâna în deschizătura dintre coapsele ei înfășurate în blugi. Încremeni pentru o clipă, imaginându-și consecințele gestului său, apoi, cu o mișcare decisă, degetele i se strânseră în jurul chestiei lui Carol... Wiggins plănuise să o împingă puțin în timpul acesta, pentru a putea pretinde că fusese vorba despre un accident - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de crezut că Bull nici nu l-ar fi observat pentru o vreme, dacă nu ar fi avut obiceiul ca, înainte să se scoale din pat dimineața, să exploreze măcar superficial fiecare adâncitură și scobitură a corpului său. Prin urmare, încremenit în poziția biciclistului, cu plapuma acoperindu-i partea de jos a abdomenului ca un dhoti uriaș, își simțea propria mână pipăindu-l de zor. Traversase protuberanțele elastice, acoperite cu păr, care îi alcătuiau pieptul, alunecase peste stern, ca apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
chiar participă la o chestie din asta? Ghemuindu-se lângă telefon, pe coridorul întunecat, Bull își lăsă mâna să hoinărească încă o dată spre gambă, spre locul unde, contrar firii, se afla fofoloanca. Simțind buza despicăturii sub materialul pantalonilor, degetele lui încremeniră și apoi se retraseră. Oh, da, abia așteaptă... Stați așa. Văd că cineva a anulat programarea de la 9:30. Cât de repede puteți ajunge aici? Cam în douăzeci de minute. — Cum vă numiți? — Bull. — Inițiala prenumelui? — J. Bull închise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu carne ascunsă într-o șosetă murdară. Oare va putea s-o îndese la loc sub covor? Alan revenise sub podul de cale ferată și privea către statuia stilizată a Indianului, amplasată pe acoperișul de la East Finchley Tube Station. Statuia încremenise pe veci lansând o săgeată către Highgate Tube Station. Ce s-ar fi întâmplat dacă săgeata ar fi zburat? medita Alan. Să fie lansată, descătușată. Cum ar fi dacă săgeții care caută tendonul lui Ahile i s-ar cere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de mână. Bogdan. Este transfigurat. Privește prin mine, departe de mine și, poate dacă n-aș ști că vine din altă lume, aș încerca să-i urmăresc cumva voia plină de minuni. Dumnezeule, ce om. - Luca, trebuie să plecăm. Am încremenit. Hotărârea lui îmi dădea fiori. Unde să plecăm? - Unde să plecăm? m-am auzit rostind, de undeva de foarte departe, ca un ecou al gândului anterior. Altcineva decât mine vorbea. Bogdan, îl văd, este cutremurat de lipsa mea de judecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu ai ce să faci, sunt din ce în ce mai conștient de gândul ăsta. Acum întorc covorul cu botul în sus, strunindu-l cu maneta de direcție, ca pe un cal nărăvaș. Pregătesc mai bine căderea care va urma. Pentru o clipă doar, încremenim în aer, covorul nechează și se cabrează sau poate doar mi se pare, ca apoi să urmeze incredibilul plonjon pe care orice persoană îl visează cel puțin o dată în viață. Cădem, de la o înălțime cutremurătoare, așa cum nu ne-am imaginat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
numai că mult mai ciudat, de tablă, arab. - Bă, oprește-te! urlă Teleferic, speriindu-se de moarte în clipa când realiză că tocmai i se adresase stăpânului său în limba necunoscută a oamenilor. Vrăjit de noutatea și forța gândului uman, încremeni pe loc, într-o grămăjoară informă de zăpadă carbonică. Era incredibil felul în care putea să arate sexul lui lui Clossettino, dar mai incredibil decât felul în care își făcuse apariția nu putea fi decât nimicul. Rânjind fatidic către cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
concentrat bateria ce îi alimenta cratițele și tingirile care îl făcuseră celebru. Bubui dintr-o căldare de aramă, năucindu-i pe toți. Avalanșa sunetelor dezordonate și cacofonice antemergătoare acordajului, întrebările puse instrumentelor începură de îndată umplând întreaga Lume de Deasupra, încremenind orice altă activitate a norilor, care rămaseră interziși. Pe imensa plajă a serenității apărură primii spectatori. Pășeau încet, încercând să nu perturbe activitatea celor șase Ionescu. Sute de mici mecanici asigurau trecerea infinitelor cabluri pe sub Marea Aerului, scufundându-se rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
luminii furate în folosul oamenilor. Să nu fiu părtașul nici unui gest al nici unuia dintre strămoșii mei, cărora vrând-nevrând le împărtășesc experiențele, rătăcirile, deciziile. Aș vrea să fiu mort, nicicând născut, iar făptura mea pregătită să intre în abatorul vieții să încremenească pe veci în camera de așteptare a celor ce urmează să vină pe lume. Oare? Dar, stați, oare? Oare chiar își poate dori cineva cu adevărat asemenea grozăvii? Ceva îmi spune că nimeni din această lume care a simțit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să-l răsplătim, fiecare după cât ne va permite judecata în fața unui astfel de act fără precedent... Dar iată că, nepricepându-mă la nici un răspuns și neputând cuprinde cu mintea nici un adevăr, mă văd nevoit să mă dau bătut și să încremenesc în cea mai cruntă nepăsare. Asemeni mie, simt o omenire întreagă luptându-se fără speranță de izbândă cu aceleași vechi rătăciri, pe care numai idioția le poate absolvi și cărora numai nepăsarea le poate oferi răspuns. Cum Dumnezeu a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bunul cel mai de preț? Ce nebun se poate aventura într-o asemenea aventură cu o singură finalitate - neizbăvirea? Eu, se pare, din moment ce mă aflu aici. Treptat, îmi întorc privirea spre acolo unde nimeni nu ar trebui să caute și încremenesc. Mă prefac în statuia a ceea ce cândva nu voi mai fi. Și, ca urmare a primului gând care îmi străbate mintea în clipa în care am neplăcuta onoare de a-l întâlni pe demonul acesta legendar, el se și grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ne-ar fi pândit în continuare. În scurt timp, am ajuns în vârful dealului, unde se zărea o poieniță. Ieșind la luminiș, am văzut, lângă teiul din vârful dealului, o apariție... Era cineva care ne aștepta acolo. M-am oprit încremenind pe loc, surprinderea și bucuria m-au copleșit, totul se înseninase absolut deodată... Iasomia ne aștepta lângă teiul cu scoarță argintie, zâmbind liniștită în lumina dimineții. Nu m-am întrebat deloc cum apăruse acolo, sau de unde știuse, sau prin ce
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
un dinozaur auriu, cu solzi sclipitori, care a răcnit la ei, mârâind de parcă ar fi cutremurat pădurea... și apoi, au dispărut toți trei deodată, ca și cum s-ar fi topit în lumina dimineții, a rămas doar seninul reflectat în lac. Noi încremenisem cu gurile căscate, privind apariția și dispariția creaturilor magnifice, ireale... încă nu ne venea să credem ce văzusem... și cum era să ni se pară altfel? Bravo! a exclamat Ghidușa bătând din palme. Grozav, mia plăcut! s-a bucurat ea
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
luat-o înainte, s-o anunț că au venit colegii tatei, aducând cu siguranță o scrisoare sau un cadou, mama, care tocmai bea apă din cana cu toartă lungă cu care obișnuiam să umplem mașina de cafea, văzându-ne, a încremenit cu cana în mână și s-a făcut palidă, strângându-și buzele ca atunci când se înfuria tare de tot, întocmai așa, și atunci a lăsat cana în jos și a întrebat cu glas strident ce caută ei la noi, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
negru, iar pe față și pe frunte își pictase dungi negre, arăta într-adevăr foarte fioros, mi s-a și pus un nod în gât, mă gândeam c-ar trebui să cobor, dar nu mă puteam mișca, îmi simțeam mâna încremenită pe ultima stinghie a scării, ei, și atunci cineva s-a răstit la mine să nu mă opresc, să continui să urc, era Romulus Frunză, fratele mai mic al lui Remus, stătea și el acolo, pe banca din postul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
în el decât mingea, și nici sângele nu poate fi decât sânge de porumbel, apoi l-am văzut pe Puiu sărind din lan, și atunci i-am strigat că avem mingea, o am în mână, și să alergăm, dar Puiu încremenise la marginea lanului, holbându-se la postul de observație, ajungând lângă el m-am uitat și eu și l-am văzut pe Romulus, cu o goarnă în mână, aplecat peste marginea miradorului, și pe Remus Frunză coborând în goană scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]