2,617 matches
-
să-și iasă cu totul din fire. Chiar în acest moment, prințul păși în cameră și anunță: — Nastasia Filippovna! IXtc "IX" Se instaură o tăcere generală; toți se uitau la prinț, parcă neînțelegându-l și nedorind să-l înțeleagă. Ganea încremenise de spaimă. Sosirea Nastasiei Filippovna și mai ales în momentul acesta era pentru toți cea mai neașteptată și mai îngrijorătoare surpriză. Destul să spunem că Nastasia Filippovna venea pentru prima dată; până atunci se ținuse atât de semeață, încât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Filippovna râdea și se ascundea îndărătul unei măști de veselie; însă Varia nu voia să se prefacă și o fixa cu o privire încruntată; pe chipul ei nu se arăta nici măcar umbra zâmbetului pe care îl impunea simpla politețe. Ganea încremenise; nu mai avea nici rost, nici timp s-o convingă și îi aruncă Variei o privire atât de amenințătoare, încât aceasta, după intensitatea privirii, înțelese ce însemna acest moment pentru fratele ei. Aici ea, se pare, hotărî să-i facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
văzându-vă pe neașteptate... îngăimă prințul. — Dar cum v-ați dat seama că eu sunt? Unde m-ați mai văzut? Ce-i asta, parcă și eu l-am mai văzut într-adevăr undeva! Permiteți-mi să vă întreb: de ce ați încremenit adineaori? Există ceva la mine care îi face pe oameni să încremenească? — Hai, hai! continuă Ferdâșcenko să se schimonosească. Hai odată! Doamne, câte n-aș răspunde eu la o astfel de întrebare! Dar hai, zi-i... nătărău rămâi, prințe, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că eu sunt? Unde m-ați mai văzut? Ce-i asta, parcă și eu l-am mai văzut într-adevăr undeva! Permiteți-mi să vă întreb: de ce ați încremenit adineaori? Există ceva la mine care îi face pe oameni să încremenească? — Hai, hai! continuă Ferdâșcenko să se schimonosească. Hai odată! Doamne, câte n-aș răspunde eu la o astfel de întrebare! Dar hai, zi-i... nătărău rămâi, prințe, dacă taci... — Și eu aș spune multe dacă aș fi în locul dumneavoastră, râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe neașteptate Nastasia Filippovna, aici sunt vechii mei prieteni, generalul și Afanasi Ivanovici, care tot vor să mă mărite. Ia spuneți-mi ce credeți: să mă mărit sau nu? Voi face cum spuneți dumneavoastră. Afanasi Ivanovici păli la față, generalul încremeni; toți făcură ochii mari și-și lungiră gâturile. Ganea se prefăcu într-o stană de piatră. — Cu... cine? întrebă prințul abia deslușit. — Cu Gavrila Ardalionovici Ivolghin, continuă Nastasia Filippovna la fel de tăios, ferm și răspicat. Urmară câteva secunde de tăcere; prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din mâini și supărându-se atât de tare, încât se înroși toată. Lebedev întoarse capul și, văzându-l pe prinț, rămase un timp ca trăsnit, apoi se repezi spre el cu un zâmbet slugarnic, dar pe drum iar păru să încremenească, rostind, de altminteri: — Lu-lu-luminăția sa, prințul! Însă, deodată, ca și cum n-ar fi fost în stare să găsească în sine suficientă prestanță, din senin, se repezi mai întâi la fata în doliu, care ținea copilul în brațe, așa că aceasta se trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
douăzeci, grosolan și masiv, făcând rotocoale și zigzaguri, urcând câte două, câte trei trepte și coborând tot atâtea, până când, în sfârșit, bătură într-o ușă. Le deschise însuși Parfion Rogojin; văzându-l pe prinț, se făcu alb la față și încremeni în loc, astfel încât un timp păru o statuie de piatră, care îl țintuia cu privirea lui fixă și speriată, cu gura strâmbată într-un zâmbet cu desăvârșire nedumerit, ca și cum în vizita prințului găsea ceva imposibil și aproape miraculos. Deși se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
apucat de epilepsie le provoacă o groază incontestabilă și insuportabilă, care conține chiar ceva mistic. Trebuie să presupunem că aceeași impresie de groază subită, însoțită de toate celelalte impresii teribile ale acelui moment, l-a făcut brusc pe Rogojin să încremenească pe loc și astfel l-a salvat pe prinț de lovitura inevitabilă a cuțitului, care cădea deja asupra lui. Apoi, încă neapucând să-și dea seama că e vorba de o criză și văzând că prințul s-a tras îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
plăcută, care-l făcu pe prinț să tresară (poate încă pe cineva). Ah, ce bucuroasă sunt că în sfârșit te-am găsit! Ți-am trimis în oraș un curier, doi! Te-au căutat toată ziua! Pe treptele scării, Evgheni Pavlovici încremeni ca trăsnit. Și Lizaveta Prokofievna se oprise în loc, dar nu îngrozită și împietrită ca Evgheni Pavlovici: o privea pe ființa aceea impertinentă la fel de mândră și cu același dispreț rece pe care și-l manifestase mai înainte față de „omuleți“; imediat, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cică, acum vreo lună și ceva ar fi avut o explicație cu Aglaia și că ar fi fost refuzat pe față. — Nu se poate! strigă prințul cu ardoare. — Nu cumva știi ceva? Vezi, dragul meu, spuse generalul și tresări uimit, încremenind în loc, de parcă ar fi prins rădăcini, poate că nu trebuia și nu-i frumos din partea mea că am lăsat să-mi scape vorbele de mai înainte, dar asta s-a întâmplat numai pentru că tu... că tu... pot zice, ești așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la vedere de la masa rotundă. Îl privi întrebător pe prinț. Toți pricepură că venise momentul dezlegării tuturor nedumeririlor. — Ai primit ariciul meu? îl întrebă ea pe un ton ferm și aproape supărat. — L-am primit, îi răspunse prințul roșind și încremenind. — Atunci explică-mi iute ce crezi dumneata despre asta? Explicația e necesară pentru liniștea mamei și a întregii noastre familii. Ascultă, Aglaia... zise generalul, îngrijorat deodată. — Asta, asta depășește toate limitele! se sperie brusc, cine știe de ce, Lizaveta Prokofievna. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Nu te-am pețit, Aglaia Ivanovna, rosti prințul, înviorându-se brusc. Dar... știi și singură cât de mult te iubesc și cum cred în dumneata... chiar acum... Te-am întrebat: îmi ceri mâna sau nu? O cer, îi răspunse prințul, încremenind. Urmă o forfotă generală și intensă. — Lucrurile nu se fac așa, dragă prietene, spuse Ivan Feodorovici, foarte tulburat. Asta... asta-i aproape imposibil, dacă-i așa, Glașa... Scuză-mă, prințe, scuză-mă, amice!... Lizaveta Prokofievna! se întoarse el spre soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fizică... dar eu o scatoalcă morală... am primit... morală, nu fizică! Se așeză brusc fără multă ceremonie și începu să povestească. Relatarea lui era foarte incoerentă; prințul dădu să se încrunte și să plece, dar deodată câteva cuvinte îl uimiră. Încremeni de mirare... Domnul Lebedev povestea lucruri ciudate. După cât se pare, mai întâi era vorba despre o anumită scrisoare; fu rostit numele Aglaiei Ivanovna. Apoi, cu fervoare, Lebedev se apucă din senin să-l acuze pe prinț; se putea înțelege că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu de spaimă, nu de surpriză era uimit prințul, ci de faptul că prorocirea se împlinise! Dar nu și-ar fi putut preciza ce era atât de palpitant în acest gând; simțea doar că e uluit până-n adâncul inimii și încremenise covârșit de o spaimă aproape mistică. Încă o clipă și parcă totul se lărgi în fața lui, locul spaimei îl luară lumina și bucuria, încântarea; respirația începu să i se taie și... dar clipa trecu. Slavă Domnului, era vorba de altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i reziste; indignarea se transformă în strigăte de admirație. Se deschisese de-acum portiera trăsurii, Keller îi oferise de-acum miresei brațul, când ea scoase subit un țipăt și, din pridvor, se repezi de-a dreptul în mijlocul mulțimii. Toți însoțitorii încremeniră de uimire, gloata se feri în lături din fața ei și, deodată, la cinci-șase pași de pridvor, își făcu apariția Rogojin. Din mulțime, Nastasia Filippovna îi surprinsese privirea. Ajunse în fugă până la el ca smintită și îl apucă de amândouă mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din cele mai răspândite foi, "Pseudo - românul ", când vedem nulitatea și ignoranța servind ca titlu de recomandație pentru înaintare pe scara socială nu ne convingem că suntem arhibarbari? Când am întreba ce și cât se citește în România am rămânea încremeniți de mizeria intelectuală. Există bunăoară un singur lexicon aproape complet al limbei române, operă de fond de mare valoare, cu toate mancurile ei de amănunte, lexiconul d-lui Cihac. Meritul acestei opere e cu atât mai mare cu cât volumul
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
care era în foc și de unde toată lumea fugea. Un lucrător apropiase prăjina cu flacăra de spirt prea mult de o perdea, care îndată fu în flacări. Focul se urcă îndată până la tavanul scenei. Eu scosei două coriste de pe scenă, cari încremeniseră de spaimă, și văzui pe câțiva lucrători sărind de sus prin flacări pe scenă și unul [î]și frânse un picior. În acel moment focul pătrunse cortina și flacăra, dusă de curent, ieși în teatru, ajungând până la loje. Fugii în
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
târnăcopul temperamentului său legile cunoscute” - scria deja poetul „constructivist”) și al limbajului perpetuat prin tradiție („gramatical”, „logic” etc.). „Sângerarea imaginației fecunde” - despre care se vorbea în articolul Tudor Arghezi - fierar al cuvântului, - apărea drept rezultatul unei asemenea înfruntări a lumii încremenite în formule și convenții. Sub acest unghi, apelul la imaginar e semnul unei rupturi. E elocvent, bunăoară, faptul că și în etapa mai nouă a scrisului său „alunecarea într-o cale lactee de imagini”, care, după Voronca, „constituie însăși unealta
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și filosofii diferenței. Prezentul iubirii este, într-adevăr, etern, după intuiția lui Eminescu, dar omul nu-l are decât murind și învingând moartea: Înseamnă a învinge moartea prin moarte"44. În Așteptându-l pe Godot, Samuel Beckett schițează un om încremenit într-un prezent al nimicului, al dialogului fals, închis în monologul singurătății în doi. Personajele așteaptă un "dumnezeu" care nu vine. Părintele Stăniloae a văzut bine: în realitate, Dumnezeu îl așteaptă pe om. Mai mult, îi iese kenotic în întâmpinare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de al doilea basm românesc cules de Richard Kunisch, în voiajul său oriental. Absența corpului, a formelor se află tocmai în zona transparențelor, indicând echilibrul între antiteze, care incumbă dinamismul vieții, în contra oricărei omogenizări entropice, care face ca formele să încremenească, să moară în clipa acaparării lor vampirice în una dintre antiteze. Trupul bătrânului Euthanasius e incoruptibil, redobândindu-și arheitatea, nu în oglinda statică unui lac, ci sub transparența curgătoare a unui râu. Aceasta este "tinerețea fără bătrânețe și viața fără de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
un poet religios. Oricum, mai puțin religios, imagistic vorbind, comparativ cu marele său companion în ale medicinii Vasile Voiculescu, neavând nici apetitul ermetizării ca Ion Barbu. El e mai aproape de simplitatea lui Bacovia, de care îl desparte, însă, opacitatea lumii încremenite în plumb. Poezia lui se nutrește dintr-o sete de perfecțiune evocând pe a lui Eminescu, în căutarea cuvântului ce exprimă adevărul, care, în cazul său, se numește transparență. E un drum de ispășire, precum cel al emirului macedonskian, fascinație
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în alta"392. De fapt, poetul nu locuiește în nici una, deoarece e în toate, ubicuu. El e ca Dionis al lui Eminescu: nu are loc în ordinea lumii "reale" și străbate timpul spre alte niveluri de real, unde nu poate încremeni, căci Dumnezeu îl răstoarnă în prima, dacă are trufia să i se substituie, adică acolo unde nu este: el n-a fost când era, e când nu e. Iar pentru a se descurca între "existențe" el are nevoie de "ochiul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
gândirea vedantă, cum îl îndrumă Angelo Moretti 393. Gânditorul transdisciplinar, operând cu logica terțiului inclus, poate evita împotmolirea în contradicții irezolvabile, postându-se în zona de maximă transparență (a albastrului, la Teleucă) dintre nivelurile de realitate, dar nu pentru a încremeni acolo, ci pentru a putea străbate simultan toate lumile. Aici, intuiția lui Eminescu a funcționat iarăși extraordinar, căci el condiționează devenirea întru ființă de încercare, iar nu de repetiție oarbă, "eterna reîntoarcere" a lui Nietzsche în varianta îmbrățișată de postmoderni
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
al lui Nietzsche. Și am văzut cum apare totul răsturnat decât la Eminescu: alte piese, aceleași măști. Pentru a rezolva paradoxul diferenței ontologice, Eminescu a introdus ideea de încercare. În clipa în care omul renunță să se mai încerce, el încremenește în "sclav" sau în "împărat", adică se oprește în repetiția oarbă. Numai omul de caracter nu renunță la încercare. E uluitor cum se întâlnește Nietzsche cu Eminescu în privința omului de caracter, singurul care depășește repetiția ușurătății: "Hat man Character, so
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
corpul omenesc care face mișcare În mod regulat nu se va Îmbolnăvi. Pe de altă parte, lipsa mișcării este una dintre principalele cauze ale bolilor. Acest lucru este și mai adevărat pentru oamenii din zilele noastre. Mulți dintre noi stăm Încremeniți la birou și În fața calculatorului În perioada În care nu dormim. Suntem expuși la un nivel mai mare de stres decât străbunii noștri și am Înlocuit sănătosul mers pe jos cu mașinile. Tensiunea mare și stilul de viață sedentar care
Secretele medicinei chineze. Sănătate de la A la Z by Henry B. Lin () [Corola-publishinghouse/Science/2227_a_3552]