4,243 matches
-
frizeri, s-a mai tuns, s-a mai bărbierit, s-a parfumat ca un fante și, spre seară, puțin amețit de vinul băut și de așteptare, a luat-o spre mahalaua Didinei, cu un buchet mare de garoafe în mâna înghețată. Peste petalele roșii ca sângele cădea găteala iernii într-un joc rece, iute. În cârciumă ardea un godin mic care scotea fum. Pungașii dăduseră afară pe ceilalți mușterii și Bozoncea strigă la Dumitru: - Să-mi faci geamparalele, auzi tu, să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dâră neagră și roatele droaștei scârțâiau. - Cântă, Neacșule! Să audă toți cum chefuiesc eu! urla de sus Bozoncea. Mitică Ciolan abia se ținea într-o margine. Pe crucea căruții, Dumitru bătea țambalul cu greutate, sprijinindu-se de șleauri cu picioarele înghețate. La gară, au simțit hamalii că e rost de petrecere. Alergau cu șepcile în mână să culeagă vinul risipit. Se lipiră și vreo câțiva țărani care așteptau trenurile de noapte. Își umpleau căciulile lor încăpătoare cu băutură și strigau veseli
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de hazul lumii, ce se ținea pe margini. 303 - Să trăiești, vereșcane! strigau hamalii bând din șepcile pline cu vin. - Cântați, mă gașperilor! se mai supăra iar starostele, nemulțumit. Cântați, mă, c-a murit Bozoncea, mă, săracu... Pe fața lui înghețată se scurgeau lacrimi mari. Hoțul le simțea alunecîndu-i pe gât și pe piept și o durere fierbinte îi apăsa inima. Privea zăpada spulberată de copitele cailor, înghesuiala dimprejur și nu mai înțelegea nimic. Era ostenit, ostenit... La casa ibovnicei ardea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vedeți pe Paraschiv... Lăutarii cântau repede, repede. Nicu-Piele juca în curte, de gât cu o coardă. Când urcară, tăcură speriați. Dumitru bătea țambalul în neștire: clampa, clampa... Nu mai avea loc pe scările înguste și se încălzea, mișcând repede mâinile înghețate. Pe urmă se auzi țipătul muierilor.. " în odaie se făcuse frig. Lumina de afară poleia pereții. Bătea în perdelele albe și cădea ca o ploaie peste lucruri. Bozoncea strânse bine cuțitul său lung și făcu doi pași înainte. Paraschiv nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întunecase și liniștea serii de iarnă fu spartă de un vuiet îndepărtat. Părea că dincolo de turlele vechi ale Bucureștiului, care se zăreau în depărtare, se prăvălește ceva greu. Asta dură numai o clipă, pe urmă tăcerea cuprinse iar locurile. Crengile înghețate ale păduricii din apropiere sunară încă, abia scuturate. Parcă se mai încălzise. Aerul era curat, de o limpezime apăsătoare. Lăutarii grăbiră pasul. Neacșu își făcea socoteala că dacă ajunge mai devreme, îi lasă pe ceilalți la "Spînzuratu", să-și bea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bea rachiul, și el dă o fugă până în piață la Matache, la magazinele ovreilor, să-i cumpere curvei cercei, s-o amăgească. Pe timpul ăsta, a lui o să-l creadă rămas în nuntă, cădea cum e mai bine. Câmpia dreaptă și înghețată se însufleți deodată. La început nu știură ce era. Parcă la capătul ei cel mai depărtat ar fi alergat o herghelie de cai. Vântul tăie iute fața încremenită a omătului și mișcă țurțurii cenușii ai pădurii. Se făcu din nou
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în urmă, văzură o trâmbă care se îngroșa. Alerga ca o nălucă peste întinderea goală și se învîrtea, săltând la câte o adâncitură nevăzută. - Trecu sufletu mă-ti, a moartă, Anghele! glumi Neacșu. - Ducă-se... Îi răspunse celălalt cu gura înghețată, întunericul căzu deodată. Abia mai apucară să zărească șanțul fortului și grăbiră într-acolo, părăsind drumul ca să scurteze. Vântul se întețise. Ace ascuțite de gheață le răneau ochii. În curând începu o ninsoare deasă și lipicioasă. Zăpada acoperi totul în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
glasul lor era și groază, și milă, și dușmănie. - Dați-vă aproape, nea Dumitre, le spuse Anghel. Dați-vă aproape și cântați mai departe. Nu se poate să nu scăpăm de aici... - Să nu ostenești! îi striga starostele din zăpadă, înghețat. Lupii se întoarseră, încercară de câteva ori să se apropie de cei căzuți, dar cântecul contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ocările dracului!" strigam la ele, dar ce, mai m-ascultau? Praf mi-au făcut costumul de ginere. Ce vremuri, ce vremuri, nene Mitică, m-asculți? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel, horcăind ca un muribund, și clinchetul crengilor înghețate, pe care abia le mișca vântul. Ziua aluneca deasupra câmpiei, pe neștiute, scurgmdu-și orele 342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul se albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina: - Pe urmă ne-am
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înțelepților, ce îi face insensibili atât la plăcere, cât și la durere. Înțeleptul nu cunoaște tragicul pasiunii, nu cunoaște frica de moarte, precum nu cunoaște avântul și riscul, eroismul barbar, grotesc sau sublim. Sufletul lui nu vibrează, este rece și înghețat. De aceea vorbește în maxime și dă sfaturi. Alura lui de transcendență și superioritate îl face incapabil de tragedii, de dramatism infinit sau de exaltare eroică. Înțeleptul nu trăiește nimic și nu simte nimic, nu dorește și nu așteaptă nimic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în bordei... pe vatră lemnele se topise... și zgura abia mai licărea... tata ședea pe un scăunaș scund și pe fața sa arsă și nerasă se strecurau lacrimi de venin. - Unde - ai fost? zise el, apucând cu blândețe mâna mea înghețată. - Am fost să caut pe mama... unde-i mama? Pieptul său se îmflă cumplit, el mă luă în brațe, mă strânse cu foc nespus și-mi înecă fața rece c-un noian de sărutări fierbinți. - Mama ta, sărace, șopti încet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el și, strîngîndu-mă la el, apăsîndu-mi capul de pieptul său, cu niște sughițuri disperate - vino, zise, vino cu mine... te rog! {EminescuOpVII 189} Mi-aruncai o haină mai caldă și ieșii cu el. Era ger. Pașii noștri trosneau pe zapada înghețată - și noi zburam alături pe stradele orașului: eu învelit și cu fața înfundată în manta, el, țiind fața în dreptul zapadei ce izbea ca acele, rece. Sufla un vânt cumplit. Din când în când treceam pe lângă o lampă... Când priveam în fața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ntorsei în prag și-o priveam răpit cum nalta și subțirea ei statură sta ca răzemată c-o mână de piano, privind în urma mea. Încă o privire și-am ieșit, căci auzeam pașii bătrânului trosnind pe din fața casei, pe cărările înghețate ale bătăturei. Ieșii pe din dos și, trecând prin grădină, sărind gardul, am trecut ca purtat de vânt peste câmpie, fericit și aprins... și intrând în chilia mea cea umilită, mă simțeam fericit ca un rege asupra acelor camerazi horăinzi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mila mai ajunge până la mine. și-ntr-acest caos urâcios și pustiu să nu am pe nimeni! Adânc sub ziduri curg verzile unde ale Nevei amestecate cu mari bolovani de gheață. Cum nu îs și eu un bolovan de ghiață? Vântul urlă înghețat și-mi aruncă ninsoarea cea măruntă-n față - o, e ger, cum nu-s și eu vântul cel cu ger? Ci-s om, Dumnezeul meu! Om! M-a dus în sala dreptății celei nedrepte. Era cel puțin cald în sala
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu lanțuri grele de mâni și de picioare. Era companionul durerilor mele. Șezui alături de el, dinaintea noastră ședeau soldați, dinapoia trăsurei - cazaci călări. Bătrânul plângea. Cnutu cocișului pocni în aer și carul cel negru zbura, zdrobindu-și roțile de pietrele înghețate ale pavagiului. Luna fugea prin nori, noi fugeam duși de-o soarte de fier. Mă bucuram c-o să mor în curând, dar, vai, decepțiune! Ieșirăm afară de barieră la o căsuță mică. Acolo ne coborârăm din căruță ca să ne punem într-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și stânci de gheață ce se ridică verzi cu fruntea ninsă în razele lunei. Adesea răsare lumina polară cu înmiitele și sublimele sale colori și se răsfrânge asemenea [unui] luminos vis ceresc în valuri[le] verzi și întunecate ale mărei înghețate. Stâncile se-mbracă cu raze de diamant și zafir, valurile par a trăi, neaua cea îndelungată a câmpiilor de gheață ia colori fantastice, și prin acea feerie lungă, frumoasă, teribilă zboară lunecând o singură * ființă vie, palidă ca o umbră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de primăvară, doine de-a lui Bujor, contrasta dureros cu iarna eternă și-mi storcea lacrimi. Cine știe dacă într-o zi, rătăcit prin aceste câmpii de gheață, nu oi cădea în mare, înmormîntat acolo până la învierea morților, în fundul mării înghețate... Poate că acolo să fie frumos, să fie palate de smarald, să fie zânele valurilor turburi... ele însă blonde și cu ochi albaștri ca idealele lui Ossian. Și m-aș răsfăța pe sânurile lor albe ca neaua de argint, și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-ar găsi și pentru mine un loc unde să dorm în reflecțiunea luminelor colorate, să cânt în cântecul absurd al valurilor! îmi place să privesc câte - o uriașă stâncă de gheață și să-mi închipuiesc cumcă e bătrânul și înghețatul rege Nord, care se uită, râzând cu vântul, în fundul mărei, unde-și scaldă picioarele slabe, pe când nori cenușii îi acoperă fruntea cu niște plete sure de bătrânețe. Dar adesea când aștept în câmpie ca steaua polară să se ridice din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un bătrân cu capul aplecat peste masă, a cărui barbă sură atingea hârtia. El simți cum mînile mici îi îmblă peste trup și descheie toate curelele de la armura lui, îi iau casca din cap, îi scot încălțămintele - dar era foarte înghețat. În sfârșit, fără greutatea armelor și dezbrăcat, el căzu pe patul alb pe care ședea, o căldură dulce-l cuprinse și adormi. Dar dormi puțin. Trezit, el observă că era acoperit bine, că-i era cald și bine; își deschise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Iubita mea mamă, zise el, sărutîndu-i mînile. - Mă rog d-tale... Ah! cât mi-e de ciudă... De te-aș putea urî c-o ură neagră și cumplită... Dar peste putință... Îmi vine să te sărut... Să te sărut, lavă înghețată ce ești... Știi tu ce te va învinge? Răceala... Dacă te-aș arunca în marea înghețată, atunci abia ai izbucni ca un vulcan, ț-ai arunca razele de lavă în cer, și el ar încremeni ca o eternă apunere de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
garant al libertăților religioase, pe de altă parte, au creat o serioasă dilemă Puterii, În deciziile sale legate de problema evreiască. În mare, se poate spune că instituția comunitară proiectată de regimul comunistși realizată În practică, În perioada 1948-1951, a „Înghețat”, păstrându-se nemodificată În toată perioada comunistă. Ea ni se prezintă ca o structură cu minimum de atribuții- dintre care se detașează cele de ordin religios -, marginalizată social și Îndeaproape supravegheată. Este adevărat că, o dată cu desființarea Comitetului Democratic Evreiesc (C.D.E.
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
focul. După o vreme, Își dă seama că omul nu-i mai poate oferi ceea ce are nevoie, așa Încât se hotărăște să plece. London scrie: „N-a mai stat decât puțin, urlând sub stelele ce săltau, dănțuiau și străluceau În văzduhul Înghețat. După aceea, s-a Întors și a apucat drumul care avea să-l ducă spre tabăra pe care o știa, acolo unde se găseau alții care să-i ofere căldura focului”. Dacă managerii nu vor deveni păzitori ai flăcării, vor
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori, pod de gheață Între maluri, Întinderea pustie, fără urmă, fără drum, stele [...] Înghețate, cerul [... ] oțelit... Senzația mai profundă e de cădere În somn geologic, de pietrificare a elementelor: zăpada cristalină pare un „lan de diamanturi”, „totul e În neclintire, fără viață, fără glas”, apa e „Închegată” În rîuri, „cu o zale argintie” se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pare un „lan de diamanturi”, „totul e În neclintire, fără viață, fără glas”, apa e „Închegată” În rîuri, „cu o zale argintie” se Îmbracă pămîntul... O reverie, cum spune Bachelard, pietrifiantă, o poetică a imobilității putem desprinde din aceste versuri „Înghețate” ele insele Într-o retorică impecabilă. Însă tot Bachelard observă că imaginația frigului este foarte săracă În literatură. Metaforele rigidității și ale imaculării capătă, de regulă, sensuri morale: „Pourquoi cette pauvreté? C’est sans doute parce qu’il n’y
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
treilea „consert” (cîntec) este aceea de ordin fiziologic: prăbușirea fizică a subiectului erotic, trecerea de la cald la rece, căderea În leșin dulce: „SÎngele mi s-a schimbat, nici Într-un fel n-a rămas, Că aci e-nvăpăiat, Ș-aci rece Înghețat, mă-nfiorez ceas pe ceas. Simț un prea dulce leșin, toate vinele-mi slăbesc, Niște sfîrșituri Îmi vin, De nici nu poci să suspin pînă de tot amorțesc.” Erotocritul a fost sedus prin vedere, Areti este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]