KorAP: Find »[drukola/base=înghiți & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...408 >

10,200 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

nu răspunse imediat, iar când o făcu se limită să ridice din umeri. — V-am spus că este vorba despre o competiție sportivă. — Vreți să mă faceți să cred că sute de oameni traversează Africa de la un capăt la altul, înghițind praf și nădușind, doar din spirit sportiv? — Desigur! — Ce prostie! — Cum ați spus? — Scuzați-mă! N-am vrut să vă jignesc, dar îmi este greu să accept că cineva poate să-și risipească timpul, banii și energia făcând un asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
fie fără îndoială foarte grea. Când o geană de lumină se ivi spre răsărit, Gacel se ridică cu greu în picioare, se îndreptă spre un tufiș de pe marginea vechii albii a râului și dispăru dintr-odată, ca și cum l-ar fi înghițit pământul. De fapt, așa și era. Acolo săpase împreună cu frații săi un adăpost sigur pentru vreo douăsprezece persoane, unde, în caz de pericol, se puteau ascunde femeile și copiii. Acesta era un vechi obicei beduin apărut din nevoia de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
cazul ăsta, ar trebui probabil să omorâm unul sau mai mulți. — M-am gândit și eu la asta, recunoscu mama sa. — Să rămână legați. Dacă au fost de acord să-și petreacă două săptămâni înghesuiți într-o mașină, hurducându-se, înghițind praf și riscând să aibă un accident doar ca să se distreze, la fel de bine pot accepta să stea legați de mâini câteva zile ca să-și salveze viața. Sunt de acord cu tine, interveni Suleiman, care se întorsese după ce le împărțise ostaticilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
înceapă să ne omoare concurenții ca pe iepuri. Nu putem să plecăm! — Zău? replică egipteanul. Ține cont că un tuareg este în stare să împuște un motociclist de la cinci sute de metri, iar apoi să dispară de parcă l-ar fi înghițit pământul. Și cum poți să-i împiedici? Punând câte un soldat în fiecare mașină, camion sau motocicletă? Mai sunt de parcurs șase mii de kilometri prin deșert și la fiecare kilometru se poate ascunde un franctiror. Alex Fawcett se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Amintește-ți că „soarta“ și-au ales-o ei înșiși în momentul când au hotărât să participe la raliu. Niciodată n-am ascuns nimănui că există pericole serioase când călătorești prin locuri sălbatice: te poate înțepa un scorpion, te poate înghiți nisipul, poți să te îneci într-un râu sau să fii răpit de niște bandiți. Niciodată nu i-am mințit și, în fond, asta îi și excită. — Întotdeauna vei fi un cinic, îi spuse fără supărare Yves Clos. Și, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
o baie reconfortantă, prima dată după mult timp. Când în cele din urmă hotărî să-l trezească pe băiat, îi arătă puțul cu un gest al capului. — Poți să te răcorești - spuse. O să-ți facă bine, dar încearcă să nu înghiți apă. Prefer să-l sun mai întâi pe tata. — Cum dorești. Pino Ferrara se duse la mașină, scoase o valijoară grea și, după ce întinse un fel de mică antenă parabolică, o îndreptă spre nord, în timp ce verifică o serie de parametri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
am cea mai mică bănuială că te-a văzut cineva, n-am să risc. Nu vreau să am probleme cu Fawcett și cu atât mai puțin cu împuțitul ăla de Mecanic. Ai încredere-n mine. Am încredere pentru că nu te înghite, deși habar n-am de ce dracu’ fac asta. Bănuiesc c-o faci pentru că ești un tip cinstit. Și la ce-mi folosește? se lamentă pilotul. De douăzeci de ani îmi pun în pericol viața urcându-mă în rablele astea, gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
și porni, cu pas vioi pe drumul ce ducea spre munții îndepărtați. Știa că acolo va trebui să facă față unei bătălii grele, dar începea să aibă o idee clară despre cum avea s-o plănuiască. — Doar nu l-a înghițit pământul. — Păi, așa s-ar părea. Ultima oară când l-au văzut dădea târcoale pe lângă Antonov-ul ăla care a decolat acum o oră, deci îmi închipui că ar trebui să fie în zbor spre Libia. — Și nimeni nu l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
apoi arătă spre cer, făcând un gest negativ cu mâna: — Mie nu-mi intră-n cap că cineva s-ar apuca să omoare patru persoane în patru locuri diferite și destul de departe unul de altul. Asta chiar că n-o înghit! — Nici eu... - recunoscu armeanul. Dar nu găsesc nici o altă explicație. Și, în fond, ce contează acum deasupra cui zboară vulturii? Dacă nu ne mișcăm, în curând vor zbura deasupra capetelor noastre. — Când trebuie să vină avionul? — Peste trei zile. — Trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ideea de a preda un camarad și niciodată nu mi-am imaginat că va trebui s-o fac, dar bănuiesc că încep să fiu prea bătrân pentru meseria asta. Din păcate, uneori nu-ți rămâne altceva de făcut decât să înghiți gălușca și să taci din gură. — Gălușca...? repetă cineva. Cămile ne obligă să înghițim. — Găluște sau cămile, ce importanță are? Nu întotdeauna câștigi. — Eu nici măcar nu-mi mai amintesc cum e asta... - remarcă numărul opt, care până atunci nu spusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
trebui s-o fac, dar bănuiesc că încep să fiu prea bătrân pentru meseria asta. Din păcate, uneori nu-ți rămâne altceva de făcut decât să înghiți gălușca și să taci din gură. — Gălușca...? repetă cineva. Cămile ne obligă să înghițim. — Găluște sau cămile, ce importanță are? Nu întotdeauna câștigi. — Eu nici măcar nu-mi mai amintesc cum e asta... - remarcă numărul opt, care până atunci nu spusese nici pâs. Ultima dată am câștigat la puncte; mie trebuiau să-mi dea treizeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
pământ, de unde nu s-ar mai fi ridicat niciodată. — Ce ai? — S-a terminat. — Ce...? — S-a termi... A fost ultimul cuvânt de care-și amintea și, când se trezi, simți cum o mână se străduia să-l facă să înghită un pic de apă, cu care era cât pe ce să se înece. Căzu din nou într-o stare de inconștiență și când, după câteva ore, își veni în simțiri, îl văzu, în sfârșit, în fața sa pe bărbatul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
că nu sunteți în formă? Că nu suntem în formă...? repetă celălalt ca și cum n-ar fi înțeles la ce se referea. Oh, haide! - exclamă imediat. Nu vorbi prostii! În ziua în care un tuareg n-o să fie în formă, îl înghite deșertul. Nu deșertul, ci noaptea îl înghiți dintr-o dată, fiindcă dispăru pe neașteptate, fără ca interlocutorul său să fi avut timp să răspundă sau măcar să se întrebe cum de făcuse să dispară așa. Vântul continua să se întețească. Așezat acolo, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
suntem în formă...? repetă celălalt ca și cum n-ar fi înțeles la ce se referea. Oh, haide! - exclamă imediat. Nu vorbi prostii! În ziua în care un tuareg n-o să fie în formă, îl înghite deșertul. Nu deșertul, ci noaptea îl înghiți dintr-o dată, fiindcă dispăru pe neașteptate, fără ca interlocutorul său să fi avut timp să răspundă sau măcar să se întrebe cum de făcuse să dispară așa. Vântul continua să se întețească. Așezat acolo, chiar la intrarea micii peșteri, care lui i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

de televizor pe care apar siluetele blocurilor noi dintrun cartier muncitoresc. Imaginea este animată, reconfortantă. Parcurs În relanti de sus În jos, filmul Începe cu antenele metalice care invadează terasele; ce desfrîu de inteligență și inventivitate, cîte resurse creatoare au Înghițit aceste apariții bizare, cercuri, spirale, fulgere zigzagate, sori țepoși, o scriere criptică pe firmamentul albastru pe care doar vîntul, ploaia și vrăbiile par a Încerca s-o descifreze. Aparatul de filmat coboară ușor și peisajul Începe să se umanizeze. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de oraș delimitat de marginile ferestrei mele Închise e betoniera. Din spatele blocurilor de patru etaje, acolo unde șina face un cot ocolind vechea cărămidărie, noaptea Îi aud scîrșnetul dinților mușcînd cu Înverșunare pietrișul. CÎnd se sting zgomotele zilei și Întunericul Înghite pe Îndelete contururile severe ale realității, mi se cuibărește o frică mică În măruntaie ca un copil care are nevoie de căldură; frica asta a mea seamănă mai degrabă cu o milă, Îmi stîrnește vorbe drăgăstoase de alint, un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
să trăiască, neașteptînd altceva decît schimbarea anotimpurilor. Mergi, mănînci, dormi, linii paralele, pe care impulsurile dragostei abia se mai văd - diagrama unei vieți care nu-și află solul prielnic nici În legalitate, nici În ilegalitate. Cărțile au devenit inutile. Satul Înghite orașul. Nunțile sînt ca tăierea porcului. Grohăie mirii, grohăie domnișoarele de onoare, grohăie mașinile și garoafele. Sărbătorile astea au devenit agresive. Ce statut privilegiat mi-ar oferi acum o Încăpere cu obloanele trase. Zi de lucru. Lumina mahmură moțăie prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
farfurie, pe masă, sub masă. — Îți spun eu, individu ăsta a depășit orice limită. O să-i dau o lecție să mă țină minte. Păi, cu Niki Bârsan se pune el? I-am belit eu pe alții mai mari, o să-i Înghit măgăriile unui prăpădit ca ăsta? Măcar să-l simt că mă domină prin ceva... știu eu, să aibă un premiu de stat, un unchi În America, să reguleze ca-n junglă, să fie ștab, poftim, atunci mai că aș Închide ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
relicvele unei ridicole aristocrații. Umbrele acelor tante Marie, Sofie, Didy, cu jderii lor jigăriți aruncați leneș În jurul gîtului alături de soții lor impozanți: Domnul Daniol și Domnul Teodorovici, Domnul Marcoff și Savoff și Cutzifidi și Nebunelii, sonorități caraghioase, blazoane derizorii, azi Înghițite de o apă cețoasă, tremurătoare, prelingîndu-se pe geamurile vitrinelor de pe Lipscani, tulburînd liniștea ușor jenată a manechinelor goale. Altă lume Împărătește acum peste aceste locuri. La recepții se pot citi pe tăvița de argint cărți de vizită: Domnul și Doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
magistru opt pentru elevul eminent patru pentru Acasandrei marș În bancă un foșnet scurt șobolanul gras negru Îmi taie calea și dispare În curtea bisericii pe după cele două cruci de piatră cu inscripții slavone din an În an descresc le Înghit brazdele pline de verze de dovleci și sfeclă roșie luna mă urmărește degetele reci ale mamei cînd mă aplecam la patul ei să-mi lege cravata ce foșnește În urma mea tăcerea unor pași de gumă se apropie se Îndepărtează tenișii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
În explozii de praf. Nu mai am buze, nu mai am gene. Limba se Îngroașă, se Încarcă, se face păstoasă, amară. Laringele meu e o pîlnie pe pereții căreia aerul depune un strat subțire argintiu de ciment - cu fiecare pas Înghit kilograme de oraș - simt cum mă tencuiesc pe dinăuntru. Aș vrea să-mi plouă În gît, În plămîni; aș vrea să mă apăs ritmic pe burtă să dau afară În jeturi egale această pulbere perfidă. Invidiez pulverizatoarele, pompele de flit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
nu mai poate fi răsturnată. Un timp de praf Înaintînd continuu În jos și fără ieșire, depozitîndu-se, crescînd În mine, nemaiîncăpînd - neputința evacuării, neputința nașterii - un plod moare lent În viscerele Înfundate și gura care se cască să apuce aerul Înghite cu nesaț doza letală strecurată perfid În lingurița de viață. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric. Zidurile, schelăria, turnurile metalice, șinele, treptele Înguste, jgheaburile de tablă, totul pare o alcătuire de oase calcinate - vertebre și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Îmi răvășesc sufletul. — Doamna Almosnino! Doamna Almosnino! acum mai stins, mai descurajat. — Da, da, vin. Cine-i. — Huțan, vecinul de la cinci. Veniți că moare Coana Aneta. Simt că mi se oprește inima. Deschid. — Pentru Dumnezeu ce s-a Întîmplat? — A Înghițit un os de pește și i-a rămas În gît și nu-i mai vine aer. E vecinele acolo și Rădița și Tanța și a lui Incze, da văz că nu-și revine neam. Păi ar trebui să-i bage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
lua-o-ar dracu de rațiune dacă mori doamnă Oprișan pe mine cine o să mă ajute cine o să-mi vîre degetul pe gît cine o să-mi sufle În gură aerul ei cine o să-mi țină limba să nu mi-o Înghit să-mi șteargă voma să-mi tragă palme și să mă Înjure ca să mă trezească la viață așa cum ai face și acum dacă ai putea Nu muri! strig prin casă Nu muri! Nu mă lăsa singură... și totuși nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
dispare pe aceeași ușă glisantă. Titi aude jetul sonor al dușului Împroșcînd pereții vanei, vede un trup alb care-și dezvăluie prin pielea subțire cu indecență scheletul și un trup negru arătîndu-și cu aceeași impudoare burta Împăroșată, grohăitore, pînă Îi Înghite spuma, o spumă totală, opacă, asemenea unei nopți de iarnă... și deodată În golul oglinzii părul roșu al Wandei. Trezit brusc, Titi se ridică să o Întîmpine. — Nu pot să stau. În orice caz nu aici. Mă tem să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]