3,364 matches
-
holeră. Martorul de peste Ocean precizează că "pentru o vreme holera a făcut ravagii în rândul armatei. Un număr de case boierești au fost transformate în spitale, dar în pofida tuturor eforturilor, 4000 (!) de oameni [cifră exagerată = n.n.] au fost atacați de îngrozitoarea molimă. Gheața aplicată extern și intern (!) a fost socotită în general ca (fiind) cel mai eficace remediu"79 bis. Treptat, epidemia s-a stins, nemaifiind afectați nici militarii (inclusiv cei austrieci), nici civilii, O dată cu evacuarea trupelor turcești din Țara Românească
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
un arap într-o cârciumă, și l-a adus. Acesta, un bețiv pripășit, a primit propunerea cu o condiție: să-i dea mult să bea"... Din fericire, ne asigură memorialistul, "nu s-a pus acolo nici un bolnav". Datorită unei secete îngrozitoare, în toată regiunea domnea foametea. "Bolnavii de holeră mâncau fructe și ciorbă de prune crude, punând în oala cu prune un peștișor sărat, mic cât un deget". Cât despre tratamentul medicamentos care trebuia asigurat gratuit suferinzilor, Severeanu notează: "Cînd le
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
la pod, declară că nu are nici un caz suspect; odată trecută pe celălalt mal se află că holera o decimează... Medici din funcțiile sanitare se ascund la București, fără să se știe cum. Cea mai mare parte au o frică îngrozitoare și imbecilă de holeră". Mai grav era că asemenea sabotări ale regulamentelor sanitare se petreceau ca urmare a complicității stabilite între șefii militari și medicii militari. La 11 august, Cantacuzino consemnează: "Comandanții unităților încep să ascundă cazurile de holeră care
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
săruta mâna. O schimbare adâncă, un fel de revoluție a stârnit în viața lui Apostol sosirea tatălui său. Peronul gării era înțesat de oameni, domni și țărani din împrejurime. Copilul se agăță disperat de fusta măicuței, așteptând parcă o minune îngrozitoare... Apoi trenul a sosit și s-a oprit scârțâind foarte urât, și dintr-un vagon s-a coborât Bologa, în haină neagră, cu capul gol și o barbă mare castanie, crescută în temniță, s-a uitat puțin la lumea de pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vrut Dumnezeu... ― De ce? întrebă deodată Apostol, privind-o cu niște ochi goi. Mama îi răspunse ceva, dar el nu mai înțelese vorbele ei, căci în clipa când a rostit întrebarea, a simțit cum i se dărâmă în suflet, cu zgomot îngrozitor, o clădire veche, cu temelii ca rădăcinile stejarului. " Am pierdut pe Dumnezeu", îi fulgeră prin minte, închizînd ochii cu frică, parcă astfel ar fi vrut să împiedice ruina. Avea impresia foarte clară că se prăbușește într-o prăpastie fără fund
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înfricoșat, iarăși cu însuflețire: ― Adio, dragă prietene... Adio... Și îl îmbrățișă până ce, mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător: ― Poate că te mai răzgândești... Făgăduiește-mi cel puțin că ai să mai chibzuiești, te rog... te implor!... Ar fi îngrozitor să cazi în mâinile lor... să... să... Spăimîntător!... ― Adio, răspunse Bologa, parcă nici nu l-ar mai fi auzit, ieșind repede. Afară amurgea. În apus urmele soarelui scăpătat mai înseninau cerul spălăcit... Bologa pășea grăbit spre bateria lui, când, deodată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spatele, încet, obosit. Varga reveni mai târziu, neîmpăcat. Apostol tresări din mrejele gândurilor și zise blînd: ― Varga... nu știu ce am... Iartă-mă! Locotenentul se însenină imediat și se apropie cu mâna întinsă: ― Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul gâfâia și asuda suind printre munții cu piscurile cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din inimă disprețul. Dar, în aceeași miime de secundă, își mai zise că prizonierul îl face de batjocura ofițerilor. Uluit, întoarse spatele românului și se uită cu un surâs nedumerit la ceilalți, așteptând acum de la ei salvarea din situația aceasta îngrozitoare. Glasul căpitanului Klapka îi curmă chinul cu o întrebare îngroșată de curiozitate: ― Ce spune, ce spune? ― Nimic... nu vrea să vorbească... murmură Apostol ușurat, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un coșmar; după două momente, mai adăugă, cu o privire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
junghi în inimă. Dar îi urmări din ochi, îi văzu râzând și mai ales pe ea legănîndu-se din șolduri în cadența pașilor. Apoi, când îi pierdu din vedere, prinse deodată să hurduce stâlpul cerdacului, din toate puterile, cu o disperare îngrozitoare, ca un smintit, scrâșnind neîncetat, câteva minute, fără să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a bâiguit "afară", ca un prost. În piept
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar cu privirile ca două pumnale. Își mușcă buzele, învinețindu-și-le și murmură foarte înăbușit, parcă și-ar fi stăvilit respirația aprinsă: ― Tu?... Tu?... Ajunse lângă notar, la doi pași. Apoi, cu o iuțeală fulgerătoare, îi repezi un pumn îngrozitor în gură, șoptind ca ieșit din minți: ― Tu?... Tu?... Mișelule!... Mișe... Notarul se clătină ca și cum I-ar fi trăsnit din senin. Lovitura a fost atât de neașteptată, că l-a buimăcit cu desăvârșire. Barba i se însîngeră din buza plesnită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu ajunse nici până la zece și pierdu șirul... Trecu așa o veșnicie... Apoi deodată auzi, pe uliță, glasuri... Vru să se ridice, dar imediat se răzgândi și rămase nemișcat... Ar fi trebuit s-o aștept afară", își zise cu disperare îngrozitoare în suflet. În aceeași clipă pașii ei răsunară în ogradă. El îi recunoscu, deși niciodată nu și-a dat seama că-i cunoaște... Pașii intră în tindă și se înmoaie, apoi se opresc șovăind... Apostol simte șovăirea și iar își
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pierd mințile!" Sări jos și începu să umble de ici-colo, încercînd să-și lămurească deplin situația. În creieri i se frământau numai crâmpeie de gânduri, dar inima îi tremura de frică și tulburare. Avea acuma intuiția că îl așteaptă ceva îngrozitor, ceva ce îi amenință însăși temelia ființei... Se opri în dosul ușii, cu ochii în gol, și deodată îi răsări creanga groasă din copacul spânzuratului singuratic, ca un braț care arată înainte, în viitor, o țintă hotărâtă... Îi veni să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
A obținut atâta, ca generalul să nu intervie împotriva ta, să lase Curtea să judece în deplină independență. Vasăzică și viața ta se află în mâinile juriului! Cu o apărare viguroasă și isteață sper să evităm... Dar depoziția ta e îngrozitoare și revoltătoare! Îți bagi gâtul în ștreang, Bologa, de bunăvoie!... Noroc că ai avut prezență de spirit să nu iscălești... De aceea am cerut un supliment de instrucție și, după stăruinți colosale, am izbutit. Acuma să mă ajuți și tu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol cu glas tărăgănat, leneș. Dacă ai fi venit ieri cu portița aceasta, poate că te-aș fi sărutat și mi-ai fi luat o piatră de pe inimă... Căci ieri viața m-a torturat îngrozitor cu niște clește de foc îngrozitoare! Aseară însă am văzut pe Ilona și... m-am regăsit, mi-am regăsit iubirea... Altfel cum aș fi îndurat o noapte întreagă aici, singur?... Acuma mi-e sufletul liniștit... De ce să reîncep chinurile?... Nu mai vreau nimic. Iubirea îmi ajunge
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ieșit limba de-un cot! Câine de pripas pari fără tămâioasă, Sandule! Sandu Șpriț zâmbește. Dragilor, după cum se poate observa, intemperiile Își fac de cap. Vijeliile sunt pe noi, iar aceste momente de caniculă vor fi urmate, inevitabil, de furtuni Îngrozitoare. Copaci căzuți, canale care refulează, geamuri sparte, tot tacâmul. Cod portocaliu. Plus că leul se duce pe copcă, udrea merge la bonjovi, Încă nu ne-am asigurat locuințele, iar amenzile, he, he, sunt și ele În creștere. Eu nu-mi
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cosmice ca din căruță. Omul contemporan insultă tehnica, nu pe cel care o folosește anapoda. Criza este ceva perpetuu. Important e să nu fie lăsată la volan. După ce omul a renunțat la bicicletă, singurul vehicul cu tracțiune inteligentă, au apărut îngrozitoarele accidente de circulație. Suntem fascinați de mitul accelerației. Alergăm cu ambulanța, dar nu ne mai uităm dacă pacientul e pe targă. O lume plurischizofrenică nu se împiedică de mofturile artei. Dolarul - această stea polară a pragmatismului. Nu tehnica în sine
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de multă vreme părăsite și pustii. 4. Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei și n-au ca pîine decît rădăcina de bucsau. 5. Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după niște hoți. 6. Locuiesc în văi îngrozitoare, în peșterile pămîntului și în stînci. 7. Urlă printre stufișuri și se adună sub mărăcini. 8. Ființe mîrșave și disprețuite, sunt izgoniți din țară. 9. Și acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor; am ajuns de batjocura lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
cu jocul de-a căsătoria și că acea biată ființă urmează să aibă un copil? Maynard îi răspunse cu blândețe: - Toate astea s-au întâmplat cândva, la începutul veacului. Femeia se înroși la față: - Cred că e povestea cea mai îngrozitoare pe care am auzit-o vreodată! Maynard se întoarse spre ceilalți, cu un aer întrebător: - Voi ce părere aveți? Nu considerați că un om are, totuși, dreptul moral să-și asigure propria naștere? - Deh..., începu un bărbat cu o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
să ne putem bucura cu adevărat? Însă din certitudinea de a nu putea găsi vreodată adevărul rezultă ruptura perpetuă dintre lume și spirit, veșnica nemulțumire a acestuia 22 {EminescuOpXV 23} din urmă, ale cărui abateri devin cu fiecare zi mai îngrozitoare și mai amenințătoare. Îndoiala nu este o stare pentru care ne-am putea entuziasma. Din situații date ale societății rezultă de fiecare dată o gândire generală - filozofia epocii. Filozofia nu e, de fapt, ceva absolut. Omul și-o croiește anume
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
deranjat nici să vină să și-o tragă lângă mine. Mâncam un sandviș pe zi cam pe la ora 17, ca să-mi ajungă până a doua zi seara, de obicei cu merghez, un cârnat picant arăbesc după care mă ustura curu îngrozitor. Primele două săptămâni au fost de coșmar. După care mi-am găsit de lucru și m-am mutat într-o cameră de bonă. Era la etajul șase al unui imobil fără ascensor și încăpeam în pat doar pe diagonală. Am
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
am mîngîiat-o goală, iar stropii de nostalgie de pe fața Bucureștiului, locurile în care ne-am oprit, ne-am sărutat și ne-am ținut în brațe, în care am trăncănit, în care am băut și în care ne-am spus cuvinte îngrozitoare, corespund punct cu punct cu alunițele de pe pielea ei. Romanul-sonet era departe, și nebunia insuportabilă a pierderii dragostei mă făcuse deodată apt pentru poezie. închiriasem o garsonieră la mansardă, cu o masă, un scaun și un pat, pe Domnița Bălașa
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ori. în spatele blocului erau șanțuri de canalizare, foarte adânci, săpate-n pământ, și mișuna de compresoare și camioane. Apoi venea o poartă de tablă dincolo de care, ca un palat infinit de cărămidă, se afla Moara Dâmbovița, care făcea un zgomot îngrozitor. In față, tot atât zgomot făceau tramvaiele vechi, cu clopoțel, care treceau pe șosea. Am trăit douăzeci și cinci de ani în acel bloc al lui pește, în apartamentul ce mi se părea întunecos și scund ca o peșteră de câte ori veneam dintr-
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ca-n peșteri. Răpirea din serai sau Cina cea de taină nu lipsesc de pe pereți. Pe rafturile bibliotecilor stau casetofoane enorme, cu beculețe colorate. Țiganii noștri, din Nada Florilor, nu sânt deloc agresivi. Firește, în miez de noapte izbucnesc scandaluri îngrozitoare sau alteori casetofoanele sânt date la maximum. De necunoscuți sau trecători, însă, nu se leagă. Băieții se adună în găști și beau bere din sticle. Arată destul de fioros, dar, dacă ai nevoie și-i cinstești, îți faci treaba cu ei
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
era drag pentru copilăriile lui. L-am văzut îmbrăcat în cămașă țărănească cu broderii de arnici 126 (așa s-or numi?), când trebuia să se întîlnească cu o franțuzoaică. Recunosc că-i stătea extraordinar. L-am văzut cu părul ciopârțit îngrozitor și cu un petec fără păr într-o parte, cam cât o monedă de cincizeci de lei (încercase să se tundă singur). L-am văzut cu o barbă de cincisprezece zile când murise tatăl său. L-am văzut, la Arad
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de sînge..." Nu-mi pot reprima sentimentul că, în felul lor, toți acești mari artiști știau ce avea să fie, în secolul următor, la Ypres și la Verdun, presimțeau Stalingradul și coasta Normandiei, visaseră înfruntările de tancuri din stepa rusă, îngrozitoarea vânătoare de submarine, raderea de pe fața pământului a orașe întregi, a mii de monumente istorice străvechi, biblioteci și catedrale. Știau, în felul lor, căci le cunoscuseră in nuce, despre "logica" nazistă ce a dus la Holocaust, despre "armonia" sovietică ce
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]