5,014 matches
-
confrunta etc.: Ei au despărțit copiii. I-au despărțit pe copii de părinții lor. Au opus cunoașterea prin artă cunoașterii științifice. Vorbitorul poate alege în mod liber sau cu o motivare stilistică între întrebuințarea unui verb cu complement direct și întrebuințarea aceluiași verb cu complement indirect: El și-o amintește pe mama lui. El își amintește de mama lui. Și-a ascultat totdeauna părinții. A ascultat totdeauna de părinți. B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBETC " B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBE" Gramatica Academiei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termeni autonomi lexical și sintactic (Mihaela s-a speriat.); • verbe dezvoltând diateza dinamică în sintagme cu trei termeni (Mihaela s-a îngrijit de trandafiri.) Verbele din prima clasă se pot întrebuința și fără pronume reflexiv (deci, la diateza activă), dar întrebuințarea curentă, ca și specifică, este însoțirea lor cu un pronume reflexiv; aceasta permite considerarea sintagmelor pronume reflexiv + verb (a se bucura, a se speria) ca variante primare (la diateza dinamică), iar întrebuințarea lor fără pronume reflexiv (a-l bucura = a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fără pronume reflexiv (deci, la diateza activă), dar întrebuințarea curentă, ca și specifică, este însoțirea lor cu un pronume reflexiv; aceasta permite considerarea sintagmelor pronume reflexiv + verb (a se bucura, a se speria) ca variante primare (la diateza dinamică), iar întrebuințarea lor fără pronume reflexiv (a-l bucura = a-l face să se bucure), ca variante derivate 16 (la diateza activă). Pronumele reflexiv, numai relativ liber (situându-se între condiția de morfem, ca la diateza reflexivă, de exemplu: a se pieptăna
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pieptăna, și condiția de „formant” lexical, ca la verbele pronominale: a se uita, a se căciuli), stă în legătură, la aceste verbe, cu conținutul semantic al diatezei dinamice, dar dezvoltată ca o trăsătură semantică lexico-gramaticală, de gradul II, tocmai datorită întrebuințării curente, ca variantă primară, a structurilor pronominale. În funcție de conținutul lor lexical, verbele din această clasă dezvoltă diferite trăsături semantice lexico-gramaticale de gradul II, variante ale „subiectivității” sau complementare „subiectivității”17: - eventiv: a se cuminți, a se înroși, a se întrista
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
El îi amintește șâl face să-și aminteascăț (de) anii copilăriei.” Verbele a coborî și a urca înscriu, prin diateză, trăsătura semantică „subiectivitate”, implicită în conținutul lor lexical (Turmele coboară/urcă), în perspectiva trăsăturii „+uman”: se coboară, se urcă (în întrebuințări stilistice): Mihai s-a urcat pe muntele acela. Prin diateza dinamică, aceste verbe își anulează și trăsătura semantică „+obiectiv”, corespunzătoare sensului „a transporta”: în jos (a coborî bagajele)/ân sus (a urca bagajele). Verbele din cea de-a doua clasă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul însoțit de pronume este o variantă derivată, la fel ca variantele diatezei reflexive, reciproce etc.: El folosește calculatorul. ® El se folosește de calculator. • Trăsătura semantică „+subiectivitate” a verbului întrebuințat cu pronume reflexiv, în complementaritate cu trăsătura „+obiectiv”, comună ambelor întrebuințări (cu și fără pronume reflexiv, adică dinamic sau activ), rămâne autonomă față de conținutul lexical, constituindu-se în sens gramatical, dezvoltat la nivelul variabilei (al flectivului): El a îngrijit copilul. - sens activ +obiectiv El s-a îngrijit de copil. - sens dinamic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbe) gramaticală; este o categorie lexico-gramaticală la verbele a căror sintagmă primară implică prezența cvasiobligatorie a pronumelui reflexiv (a se coborî, a se întrista, a se speria etc.) și este o categorie gramaticală pentru verbele a căror variantă primară de întrebuințare este situarea lor la diateza activă (a achita/a se achita, a îngriji/a se îngriji etc.). Deosebirile semantice dintre verbele la diateza dinamică, însoțite și de deosebiri de organizare a sintagmei, permit identificarea a trei valori: 1. dinamic obiectiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic propriu, aspectul obiectiv se manifestă în mod autonom în planul expresiei, prin prefixe și, mai ales, prin verbe semiauxiliare sau prin mijloace lexicale și sintactice: verbe de aspect și adverbe. Prefixele realizează și marchează opoziția singularitate/pluralitate. Este cvasi-generalizată întrebuințarea prefixului repentru exprimarea sensului frecventativ, iterativ ® pluralitatea acțiunii: a vedea/a revedea, a calcula/a recalcula, a scrie/a rescrie, a veni/a reveni etc. Pentru sensul „incoativ”, limba română recurge la prefixul (lexico-gramatical) a-, în structura verbelor a adormi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
varianta obiectivă, înscrisă în planul enunțului: a veni vs a reveni; pluralitatea își are originea în repetarea acțiunii; a veni vs a tot veni; pluralitatea își are originea în continuitatea acțiunii. De pluralitate verbală se poate vorbi și în cazul întrebuințării verbului la diateza reciprocă; această acțiune este săvârșită și suferită, în reciprocitate, alternativ, de două sau mai multe ori, de doi subiecți: „Ne-am recunoscut unul pe altul din primul moment.” În acest sens s-ar putea vorbi de verbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
științific se recurge la pluralul autorului, întrebuințându-se persoana I plural, pentru persoana I singular: „Ne propunem să discutăm problema...” • Persoana I plural, întrebuințată pentru persoana I singular, poate exprima autoritatea: „Noi, primarul acestui oraș, hotărâm ca...” • În limba vorbită, întrebuințarea persoanei I plural pentru persoana I singular, exprimă modestia vorbitorului: „Mai prost cu secera, n-am seceri, trebuie să mă duc zilele astea pe la gară să vedem cum îi fac rost de niște seceri...” (M. Preda) GENULtc "GENUL" Opozițiile interne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Conjunctiv, Potențial-Optativ, Imperativ, Prezumtiv, care dezvoltă, în strânsă interdepedență cu variantele temporale pe care le modalizează, opoziții semantice care nu corespund în mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată paradigmă de variante temporale. Mod al certitudinii și al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau este cerut de un nume, împreună cu care realizează diferite funcții sintactice: „Fiind băiet, păduri cutreieram.” (M. Eminescu) șcircumstanțial de timpț A fi om e lucru mare. șsubiectț Refuză opoziții categoriale specifice adverbului (și adjectivului): intensitatea. Structura morfologică Gerunziul este întrebuințarea autonomă, absolută, a temei libere de gerunziu a verbului: cântând, lucrând, coborând, urând, dormind, sosind, părând, făcând. Structura temei verbale a gerunziului diferă, în funcție de tipul de flexiune al verbului (într-o altă grupare), la nivelul sufixului formativ: • sufixul -înd; caracterizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de agent, de exemplu: „Când scrumul nopții o să piară dus / de-un vânt spre-apus.” (L. Blaga) Structura morfologică În plan semantic, participiul este un perfect absolut, opunându-se, din această perspectivă, gerunziului, un prezent absolut. În planul expresiei, participiul este întrebuințarea absolută, autonomă, din punct de vedere morfologic, a temei libere de participiu. Participiul este o temă verbală încheiată, omonim cu tema liberă a participiului. Omonimia se rezolvă la nivel sintagmatic: tema liberă de participiu se cuprinde în mod obligator într-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un raport cu temporalitatea comunicării, cu originea în eul locutor; • raportarea aceluiași conținut semantic la protagoniștii actului lingvistic prin eul locutor; • autonomia semantico-sintactică a enunțului minimal realizat de verb ca predicat al unei propoziții independente. Toate aceste trei condiții caracterizează întrebuințarea verbului la oricare din cele cinci moduri autentice (moduri personale și predicative, în perspectiva Gramaticii Academiei și a gramaticii curente): indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Dacă unele verbe sunt defective de persoanele I și a II-a (verbe impersonale și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vorbește în momentul acesta.” Dezvoltând, în esență, un conținut semantic echivalent sau chiar identic, adverbul și adjectivul (calificativ sau determinativ) se disting prin natura sferei semantice pe care o particularizează: substantivală, în cazul adjectivului, verbală în cazul adverbului. Cele două întrebuințări pot fi fixate în planul paradigmatic al limbii prin termeni cu semnificanți deosebiți: bine (adverb - bun (adjectiv) sau pot fi actualizări diferite în planul sintagmatic al textului al unor acelorași termeni din planul paradigmatic al limbii: om corect (adjectiv)/scrie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
convertirea unor substantive determinate prin morfemul definit -a, prin transformarea sensului noțional al unor substantive din câmpul semantic temporal în sens circumstanțial: „Noaptea nu mai pot dormi ca altădată.” (adverb) vs „Noaptea e acum mai lungă.” (substantiv). Natura adverbială a întrebuințării termenilor din această categorie e fixată, sintactic, de rămânerea în afara acordului în număr și persoană cu verbul-predicat: „Dimineața ne sculăm/mă scol/te scoli foarte devreme.” $adverb$$ - „Dimineața este foarte frumoasă.”/„ Diminețile sunt foarte frumoase.” $substantiv$$ CLASE SEMANTICE DE ADVERBETC
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și persoană cu verbul-predicat: „Dimineața ne sculăm/mă scol/te scoli foarte devreme.” $adverb$$ - „Dimineața este foarte frumoasă.”/„ Diminețile sunt foarte frumoase.” $substantiv$$ CLASE SEMANTICE DE ADVERBETC "CLASE SEMANTICE DE ADVERBE" Sub aspectul raportului dintre conținutul semantic al termenilor și întrebuințarea lor în text, adverbele se înscriu în două mari subclase: a. adverbe constante b. adverbe situaționale Observații: Rămân în afara acestor clase semantice adverbele care, prin abstractizare, s-au gramaticalizat; devenite morfeme, acestea exprimă intensitatea (în flexiunea adjectivului și adverbului: mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este fixat de coordonate deictice (protagoniști, temporalitatea și spațialitatea comunicării lingvistice) și de coordonate ale textului - obiect al comunicării lingvistice. Sub aspect semantic, adverbele pronominale intră, alături de pronume, în clasa substituenților, iar sintactic, pot avea - și au cel mai adesea - întrebuințare anaforică: „Alături cu bordeiul era sub pământ o pivniță. El intră în ea și acolo văzu șapte iepe negre...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 16) $acolo = în ea = în pivniță$$ sau pot fi reluate anaforic: „Acolo, lângă izvoară, iarba pare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
coerent.” sau apreciază că dezvoltarea coordonatelor între care se desfășoară acțiunea a atins un grad maxim: „A plecat foarte devreme.” Superlativul negativ al adverbelor circumstanțiale este posibil teoretic dar se întâlnește rar: „Casa lui este foarte puțin departe.”, tocmai datorită întrebuințării sale eufemistice; adverbele circumstanțiale nu pun probleme de această natură. Exprimarea gradelor de intensitate se face prin aceleași morfeme libere, de natură adverbială, din flexiunea adjectivului: echivalența: la fel de, tot așa de, tot atât de: „El s-a sculat la fel de devreme, cu toate că s-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
E necesar studiul.”, „Cel ce nu muncește nu mănâncă” „Leneșul nu mănâncă.”, „Trebuie să ai curaj pentru asta.” „Trebuie curaj pentru asta.” etc. Conjuncția că (să) are aici caracter expletiv. Această natură a lui că este dovedită de diferitele ei întrebuințări, nespecifice conjuncțiilor subordonatoare: • Conjuncția poate fi eliminată fără consecințe asupra integrității sintactice și asupra planului semantic al enunțului: „Poate că e bolnav.” - „Poate e bolnav.”; această eliminare nu e posibilă în cazul unei relații de subordonare sau de interdependență autentică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ah! și se prăbuși.” • și mai ales în stil direct: „- A! zic eu, având o inspirație infernală; a! simte pe cine-l iubește...vrea să ne-mprietenim?...Bravo!” (I.L. Caragiale) În varianta scrisă a limbii, termenii afectivi intră cu această întrebuințare de semne lingvistice caracterizate printr-un raport specific natural - convențional și în componenta dialogală, și în componenta narativă, ambele componente fiind acum de gradul II și funcțional (o desfășurare locuțională din real $autentic sau ficțional$$ trece într-o lume de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obosesc înainte de a începe lucrul. - sintagme: (oamenii) cei din stradă „Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței. Cei mai vrednici întemeiază stâni.” (M. Sadoveanu) Unele sintagme substantivizate prin articol demonstrativ au devenit, prin întrebuințare, locuțiuni substantivale: cel de pe comoară, Cel de sus. Articolul nehotărât este folosit mai rar ca morfem al substantivizării: Ea prefera un roșu (o culoare roșie) mai aprins. CONSTITUENT LEXICO-GRAMATICALTC "CONSTITUENT LEXICO‑GRAMATICAL" Articolul hotărât intră în structura unor pronume personale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a pronumelui ordinal (în termenii gramaticii curente, numeralul ordinal). În structura primei sintagme, articolul asigură, ca substitut al obiectului posedat, identitatea specifică de pronume: ai mei etc. Absența articolului posesiv, determinată de exprimarea substantivală a „obiectului” raportului de posesie, caracterizează întrebuințarea adjectivală a pronumelui: prietenii mei. În sintagma pronumelui (numeralului) ordinal, al face parte din morfemul discontinuu al...le (a), variabil în funcție de gen: a...a, prin care s-a format pronumele ordinal de la pronumele de cuantificare (numeralul cardinal) și care-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cardinal) și care-i este marcă distinctivă: al trei-lea - a trei-a MORFEM GRAMATICALTC "MORFEM GRAMATICAL" 1. Articolele hotărât și nehotărât funcționează ca morfeme ale categoriei gramaticale a determinării: un student - studentul Sensul determinării maxime poate fi întărit de întrebuințarea ca morfem al determinării a articolului demonstrativ: omul cel bun, sau poate fi exprimat numai prin acest articol: „În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc...” (M. Eminescu) Al doilea aleargă foarte bine. Cel de-al doilea aleargă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]