KorAP: Find »[drukola/base=întuneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...186 >

4,649 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

din jur nu pierdeau nici un cuvânt din discuția celor doi. Îl văzură pe Antonius Primus, generalul lor iubit, urmându-l pe Varus în cortul Pretoriului. Acolo, Antonius îi văzu pe Titus și pe Errius Sartorius, care îl așteptau. Se așeză, întunecat la chip. Varus se așeză în fața lui. — Nu înțeleg, spuse Antonius privind în jur. Pe noi patru ne unește pactul sacru al zeului nostru, care e un exemplu de forță bărbătească și de eroism... Deodată izbucni: — Nici unul dintre voi nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Rauricorum. — Vinicius Crulpus, presupun, zise cu răceală. Bărbatul încuviință și arătă spre tovarășul său. — El este Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor. Am venit în numele împăratului nostru. — Te referi la Vespasianus? întrebă Antonius cu un zâmbet ironic. Chipul lui Vinicius Crulpus se întunecă. — Știi bine că mă refer la Vitellius, care se află la Roma. —Trăim cu toții în această epocă extraordinară, spuse Antonius și-și frecă gânditor bărbia, studiindu-i pe cei doi din fața lui; ochii săi întunecați se îmbunară. O epocă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
soldaților... A ajuns acolo înconjurat de senatori, înspăimântat și nesigur. Printre soldați erau și spioni de-ai noștri. Știm că, pe când lansa îndemnuri firave pentru trupe, pe deasupra capului său au trecut în zbor o mulțime de păsări negre, care au întunecat cerul. Ăsta e un semn bun? Nu înseamnă oare că zeii i-au întors spatele? Iar când a săvârșit sacrificiul în cinstea zeilor, taurul a ieșit din altar și a fost ucis în timp ce fugea. E un semn nafast, după cum bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Să văd cu o privire care nu e aceea a ochilor... E o privire dinăuntrul meu, pe care trebuie să o păstrez și care îmi îngăduie să văd lumea nevăzută. Dacă ucid, partea divină și nemuritoare din mine se va întuneca și va dispărea. Tăcu din nou, gânditor. — Nu mă refer la viziuni, ele sunt cu totul altceva. Există oameni care ucid și care continuă să aibă viziuni, în lumea asta plină de zeități. Și mai există oameni care omoară, fură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

să-i servească cina, o umbră căzu dintr-odată peste soare, la fel de repede cum o zi de iarnă se topește într-o seară cețoasă și apoi în noapte, iar după-amiaza luminată în alb se prefăcu în pergament când cerul se întunecă. Draperii albe zburau de la fiecare fereastră. Bucăți de ziare și pungi vechi se iviră peste tot pe străzile indigo. Aerul se subție și se transformă într-o boare care-i făcu pielea de găină pe brațe. — Uite, strigă Kulfi, vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
îl simțea ascuns în străfundurile sale. Lumânarea îi atrase degetul ca pe o molie și-l trase înainte și înapoi prin flacăra galbenă și albăstruie. Își aminti cum, nu cu mult timp în urmă, pe când restul familiei dormea, petrecuse ore întunecate deasupra cărților sale, mereu cu câte un examen pentru care trebuia să învețe, cu câte un test sau o întrebare lungă la care trebuia să răspundă. Își înfășura o cârpă udă în jurul capului, sperând să se răcorească, dar sudoarea i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
său când se însurase. Kulfi era chiar mai tânără, alarmându-și familia cu apucăturile ei ciudate, astfel încât ajunseseră să se teamă că, dacă îi mai amânau mult căsătoria, avea să le rămână pe cap pentru totdeauna, ci mintea i se întuneca, cu rațiunea i se va risipi ca semințele dintr-un ghioc de mac. Petrecuseră nopți albe la rând, strânși la fereastră să o vadă plimbându-se fără țintă prin grădină, fiind apucată dintr-odată, după cea de-a douăzecea aniversare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
așa cum era, împrăștiindu-l ca pe apă... Se simțea imponderabil aici, legănat de lumina jucăușă, mângâiat de puzderia de flori și iarbă, de frunze la fel de bogate ca fructele, încălzit de aromele lor diferite. Peste tot în jurul său, dealurile de ridicau întunecate către un cer care se întindea precum marea, pătat cu alb și cald, cât vedea cu ochii. Cât de ciudat se simțea, își zise Sampath, cât de ciudat era modul în care reflecta la frumusețe. Era nesătul de ea, nesătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
stând acolo de unul singur la masa cea mare din sufragerie. Un bec neacoperit se bălăngănea la capătul unui fir deasupra lui și arunca o lumină slabă peste masă, în timp ce restul camerei se topea în întunericul din jur. Ferestrele erau întunecate, ca niște găuri negre de-a stânga și de-a dreapta sa. Draperii triste și murdare atârnau șleampăt de o parte și de alta. Se ridică, adună la un loc materialul gri și se așeză din nou în fața cotletelor sale. Oh

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
de la sfârșitul după-amiezii, se uneau în aerul din ce în ce mai întunecat. Simțise briza pe obraji, auzise cum începeau să cânte greierii, prima întrebare ciudată a unei broaște în noapte, orăcăitul, din ce în ce mai puternic odată cu înserarea care se scurgea din pământ și din umbrele întunecate din jurul său. Ieșise din burțile negre ale tuberculilor de sub pământ, din ghiocurile ascunse de semințe și flori, din cărăbușii ca cerneala și din bambusul gol pe dinăuntru. Văzuse petalele albe ale florilor de noapte desfăcându-se, o spuză de stele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

l-am apucat de braț. Unde sunt toți? Au intrat băncile în vacanță? Doamne, ce întuneric e! Am nimerit cumva în timpul vreunei eclipse? — Cât arată ceasul tău? E ora nouă. — Atât e și al meu. Nouă seara, fiule. Întotdeauna se întunecă la ora asta aici. Toți oamenii pleacă acasă. Chestia asta n-am mai putut-o suporta, nu știu de ce. Am început să plâng cu hohote compacte, punându-mi pompele din piept la muncă din plin. Bătrânul își păstră cumpătul, dând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Amândoi sunt nașpa. Am intrat într-un bar discret luminat, dar fără discotecă, de pe Fiftieth Street. O vreme am citit ce scria pe biletul meu. Pe scaunul de lângă mine, un conțopist care tremura tot înghesui grăbit în el trei cocteiluri întunecate la culoare și o porni grăbit cu un oftat cutremurător... Pentru mine vin alb: încerc să mă păstrez în formă. E prima porție de alcool pe care o iau după - după cât? - aproape două zile. După confuzia înduioșătoare, după ce mă simțisem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Reieșea clar din poveștile ei. — Ce povești? Cel puțin despre ele să-mi spui ceva. — Nuvelele, John. Înaltul stil ironic, nu mai ții minte? — A, alea. Dar în clipa aceea am văzut direcția în care se îndreptau străzile, cum se întunecau în ciuda strălucirii soarelui, a aerului umed, a purității albastre de deasupra. Cu trei străzi în urmă existau alei boltite care duceau la ușa de la intrare, portari în livrele și perspectivele cu clădiri îmbrăcate în gresie. Acum străduțele erau pustii, legea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
perspectivele cu clădiri îmbrăcate în gresie. Acum străduțele erau pustii, legea nu mai exista Am trecut pe lângă saltele sfâșiate care își rânjeau buretele ieșit din măruntaiele de pânză și valize rupte de colții câinilor, zvârlite pe lângă rigole, am văzut siluetele întunecate din spatele ferestrelor, ale celor refuzați de societate și pene de găină - era țara iară bani, fără apă caldă și lifturi. Și dintr-o dată descoperi ruptura, evidenta lipsă de armonie și consens - cu excepția alergiei-la-bani și a mâniei apărute când orașele îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
se făceau simțite fărâmele unei veselii disperate. Pe terasa Martinei sunt o mulțime de flori, în ghivece, hârdaie, în console. Flori mari, flori mici, roșii, albastre, cărora le dădeau târcoale albine grase, cu armuri la fel de bogate și strălucitoare ca pietrele întunecate de pe fundul râului. Metalice, superdinamice, aceste ființe de joasă înălțime roiau în jurul meu ca niște demoni complici, atât de grei încât, atunci când planau, păreau să atârne de fire invizibile. Mi-a făcut plăcere compania lor. Nu și-ar fi prăpădit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-și capul în jos. — Ei, hai. Numai două ore. Știu că nu-ți datorez nici o favoare. Okay, te-am făcut să-ți pierzi timpul. Dat n-o să se mai întâmple niciodată. Hai, fii un adevărat amic. Martin aruncă o privire întunecată prin cameră. Își privi ceasul. — Am... tocmai cartea, cartea asta despre Freud. Tu ce mai citești? — Cititul e supraapreciat, spuse el. La fel de supraapreciat ca femeile lui Shakespeare. Nu mi-aș bate căpșorul cu așa ceva dacă aș fi în locul tău... Aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889

prin săli,- potop de lumină. Pe trist catafalc, cu tristă regină, Veți sta în piciorul de gheață, și sfânt, Și-n trcerea vremii veți arde-n mormânt, Pantofi de aur, expuși în vitrină... * Furtună Prin codrii Bacăului Vâjâie vântul Și-ntunecă lumea Un cer ca pământul- Și codru pe codru Se umple de clocot, Iar toamna în hohot Le cântă prohodul... Și parcă mă cheamă, De crengi atârnând, Avesalomi gemând Cu plete-ncîlcite... De spaimă mă prind Priviri rătăcite, Și mintea, de

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
mai cânta, harmonie pribeagă, - Că plâng, și nu mai știu unde să mă duc. Ninge Când iar începe-a ninge Mă simt de-un dor cuprins. Mă văd, pe-un drum, departe, Mergând, încet, și nins. Sub streșină, cerdacul Se-ntunecă mâhnit; Stă rezimată-o fată De stîlpu-nzăpezit. Igienă Ea crede c-aș fi atacat... Și când o sărut se teme, Dar sclava plăcerii, ea geme Și cere un lung sărutat. Pe urmă, când spasmul a dispărut, Își udă-n parfum o

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

trandafir de piatră. I-am rupt-o. Vultur-în-Zbor s-a simțit prost. Punând o asemenea întrebare se expusese ridicolului răspunsului. Bagheta era folosită la demonstrațiile ocazionale de talent vrăjitoresc ale lui Deggle. Individul stătea în picioare, cu nasul lui coroiat, întunecat la chip și învelit într-o mantie neagră, și făcea vrăji din nimic. Până și Vultur-în-Zbor era impresionat de demonstrațiile lui și-l displăcea și mai tare pe Deggle pentru că reușea să-l impresioneze. Magicianul nu-și dezvăluia niciodată secretele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
cântat în strună: — Continuă. Spune-mi cine este. — Păi, dragule, c’est la Femme-Crampon. Femeia crampon. Sau, cum ai zice tu, Bătrâna Mării! Băbătia în carne și oase! Se ținea cu mâinile de burtă de atâta voie bună. îEu stăteam întunecat la față și tăceam. Erau momente când Deggle mă înspăimânta.) — E foarte adevărat, a izbucnit el printre hohotele incontrolabile. E destul de bătrână. E destul de urâtă. Trăiește pentru călătoriile pe mare. Agață tinerei rătăcitori ca tine, deși tu nu ești chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
ales numele, spuse Vultur-în-Zbor. El m-a ales pe mine. — întocmai, rosti Virgil Jones și-și încrucișă degetele. UNSPREZECE Miezul nopții sau pe-aproape. în căsuța din micul luminiș de lângă stâncile cenușii de deasupra plajei cenușii e tăcere. în pădurile întunecate de pe povârnișurile întunecate ale muntelui vrăjit e tăcere. Până și marea și cerul au fost reduse la tăcere. Vultur-în-Zbor dormea, dar femeia cea urâtă, plină de griji, stătea întinsă pe rogojina de pe podea și era trează. Virgil Jones zăcea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
finalitate înțepenită. El va căuta și se va îmbogăți cu vulnerabilitatea glorioasă a ființelor umane, acele creaturi murdare și buboase, dar nemaipomenite care erau. Virgil ghici întrucâtva cam ce gânduri îi treceau prin minte prietenului său și ochii i se întunecară. Avea și de ce. Se gândea la propria lui soartă, care-i scăpase complet de sub control. Acum, că Vultur-în-Zbor își pusese-n cap să intre-n joc, mai mult ca sigur va sta în așteptare. Totul depindea de bătălie. Virgil își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
venită parcă de pe altă lume, iar pe de altă parte se gândea că se terminase.) Apoi se auzi vocea gorfului, lentă și apăsătoare. — Aceea a fost mișcarea corectă, domnule Jones. N-ar fi trebuit să-ți lași enervarea să-ți întunece judecata chiar la început. Prima mișcare a fost irosită, ceea ce te îndepărtează de perfecțiune. Totuși scorul e scor. Scorul e scor. Scorul e scor. Scorul e scor. Scorul e scor. Fraza, repetată monoton, era încărcată de amărăciunea înfrângerii. Virgil deveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
se considera un om puternic. Era dus la culcare în fiecare noapte într-un abur de dezmăț și vomă, dar era convins că e un stâlp al comunității. Recita poezii la fel de ușor cum făcea și porcării. Pentru Elfrida prezența lui întuneca încăperea și strica frumusețea vieții. O’Toole își imagina că e un paratrăsnet, un conductor de electricitate, un Prometeu dezlănțuit, frust, un om carnal, în floarea vârstei, vitalitatea vieții însăși. Mai adăsta în el un puternic sentiment religios. în diminețile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
lucru neașteptat. Furișându-se pe lângă stăpânul ei, care vomita, și pe sub tejghea, s-a repezit la Virgil Jones, dând din coadă și lingându-l, pentru a-i oferi celui reîntors primul semn de bun venit. O’Toole a ridicat privirea, întunecat la față, și ochii i s-au mărit. — Bineînțeles că nu îmi vine să cred, zise el. Dar, pe de altă parte, câinele l-a plăcut întotdeauna. Cum era mai apropiat de animale decât de oameni, a știut mereu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]