KorAP: Find »[drukola/base=țâșni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...162 >

4,027 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

și ca razele ei, reflectate de sare, să transforme aproape noaptea în zi, și la lumina ei scoase hangerul ascuțit și reteză dintr-o singură tăietură, crudă, puternică și adâncă, gâtul cel alb. Spuse rugăciunea rituală și strânse sângele ce țâșnea clocotind într-una din gerbe. Când se umplu, îl bău încet, călduț încă și aproape palpitând, iar în scurt timp se simți refăcut. Așteptă câteva minute, își trase sufletul și pipăi cu grijă stomacul cămilei care, fiind legată, nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-se să încline capul. Când simți în mod sigur locul ales, șterse jungherul încovoiat de pătura roasă de sub șa și-l înfipse cu forță, adânc, răsucindu-l de câteva ori, căutând să mărească rana cât mai mult. Când scoase arma, țâșni un pic de sânge și apoi un jet de apă verzuie și urât mirositoare cu care umplu până la gură cea de-a doua gerba. Apoi, își astupă nasul cu o mână, închise ochii și-și lipi buzele de rană, bând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se târî metru cu metru, cu răbdarea unui cameleon care pândește o gâză, până se îndepărtă aproape o jumătate de kilometru de marginea salinei. Nu se ridică nici măcar cu o palmă peste nivelul pietrelor și nici când un mic șarpe țâșni în goană sub ochii lui nu schiță vreun gest. Se întoarse cu fața spre cer și observă stelele, calculând cât mai era până în zori. Căută apoi în jurul lui și găsi locul potrivit: trei metri pătrați de pietriș mare, aproape complet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
lui în comparație cu universul complex al unei capitale unde cunoștințele, experiența sau hotărârea sa nu-i slujeau la nimic. O pădure de clădiri scăldate de o imensă mare sărată, unde în multe colțuri se înălțau fântâni din care într-o zi țâșnea mai multă apă dulce decât consuma un beduin într-o viață întreagă, ridicată pe un pământ pietros ce servea drept cuib pentru mii de șobolani, se transforma, în mod logic, într-un loc unde cel mai șiret, curajos, nobil și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461

repezi. Am observat că nu se ducea către sală. — La dracu’! exclamă Lou cu atâta forță, că mi-am Îndreptat brusc ochii spre ea. Pe față i se citea furia. Se răsuci, chinuindu-se să se ridice de pe bancă și țâșni mânioasă În picioare. — Lou? am zis eu neliniștită. — Să-l ia naiba pe băiatul ăsta! Sunt sigură că e ceva ce nu spune! La dracu’, ar fi trebuit să-l iau la palme! Asta l-ar Învăța minte să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
ai fi luptat ca să-l păstrezi, nu s-ar fi Întâmplat nimic din toate astea, am replicat eu. Dacă ai fi ripostat când a apărut Janice, Derek ar fi rămas cu tine. Răul acumulat de-a lungul anilor trebuia să țâșnească la un moment dat... — N-ar fi rămas niciodată cu mine, spuse, fiecare cuvânt al ei picurând ca un acid, pentru că nu am fost niciodată Împreună. M-a ținut mereu În umbră. Și a Împins scaunul În spate. — Îmi pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
garsonieră. Păi, mulțumesc că m-ai condus, am zis, coborând. Nu te superi dacă o șterg Înăuntru? E foarte multă umezeală aici. N-am mai așteptat să aud ce avea de zis. Am trântit pur și simplu portiera și-am țâșnit În sus pe scările de la intrare, pescuindu-mi cheile din buzunar. Simțeam o nevoie copleșitoare de singurătate, chiar dacă asta nu avea să-mi priască. Am descuiat a treia yală, am dat un brânci ușii și-am intrat, Închizând-o apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

s-a Închis cu un zgomot surd. Încă un minut de așteptare, de nedumerire, apoi se face auzit un glas de femeie. Nu-l recunoaște, crede că aude cine știe ce dialect turcesc. Dar vocea este joasă, ritmul viu, doar câteva cuvinte țâșnesc asemenea stâncilor dintr-un torent. Sensul discursului Îi scapă, ar vrea să-l Întrerupă, să ceară să i se vorbească În persană, În arabă sau măcar ceva mai rar, dar nu-i stă la Îndemână să se adreseze unei femei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
străpuns deja veșmântul, pielea, vârful lui i s-a strecurat printre coaste. Nici măcar n-a strigat. Nimic altceva decât un gest de uimire, o ultimă răsuflare. Prăbușindu-se, a revăzut poate cu Încetinitorul acea străfulgerare, acel braț care se Întinde, țâșnește, și acea gură crispată care scuipă printre dinți: „Primește acest dar, Îți vine de la Alamut!” Atunci au izbucnit țipete. Asasinul a fugit, a fost urmărit din cort În cort, a fost găsit. În grabă, i s-a tăiat gâtul, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
dineu În onoarea mea. Prieten apropiat al lui Djamaledin, deși rezervat față de orice acțiune politică, ținea să-l cinstească pe Maestru prin mijlocirea mea; invitase aproape o sută de persoane. Conversația s-a Învârtit În jurul lui Khayyam. Din toate gurile țâșneau catrene și snoave, se Însuflețeau discuții, deviind adesea către politică; cu toții păreau să Întrebuințeze cu dibăcie persana, araba și franceza, cei mai mulți posedau unele noțiuni de turcă, rusă și engleză. Mă simțeam cu atât mai ignorant cu cât ei mă considerau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
de reveriile mele, uitând de felul În care mă Împopoțonasem, am făcut un ocol prin Compromise Road care, În ce-o privea, nu era deloc pustie. „Bună seara, domnule Lesage”, „Plimbare plăcută, domnule Lesage”, „Bună seara, doamnă Baymaster, domnișoară Highchurch”, țâșneau saluturile. „Bună seara, domnule reverend.” Sprâncenele speriate ale pastorului au fost cele care m-au trezit. M-am oprit dintr-odată să mă contemplu, plin de căință, din piept până-n picioare, să-mi pipăi acoperământul de cap și să grăbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
a Întâmplat, dar nu Înainte ca cel mai curat dintre noi să plătească cu viața. XXXIX Întunecate zile În istoria patriei lui Khayyam! Să fie acela oare răsăritul făgăduit Orientului? De la Isfahan la Kazvin, de la Șiraz la Hamadan, aceleași strigăte țâșneau din sute și mii de piepturi oarbe: „La moarte! La moarte!” De acum Încolo, trebuia să te ascunzi ca să rostești cuvintele „libertate”, „democrație”, „dreptate”. Viitorul nu mai era decât un vis interzis, partizanii Constituției erau vânați pe străzi, sediile „fiilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
cel mai mic sunet. Șirin se Întorsese Însă către mine cu blândețe. M-a privit fără surprindere, ca și cum nici n-aș fi plecat, nici nu m-aș fi Întors. Privirea Îi șovăi, adoptă tutuiala: — La ce te gândești? Răspunsul Îmi țâșni de pe buze: — La tine. De la Istanbul la Tabriz. Un zâmbet, poate stingherit, dar care nu se voia, În mod vădit, o stavilă, Îi străbătu chipul. Iar eu n-am găsit altceva mai bun de făcut decât să citez propria-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
În mâinile lor: soarta țării, a tinerei sale Constituții depinde de ei. Ce pot să facă, ce vor să facă În această privință? Nu știu deloc. O ședință ireală, patetică, haotică. Și, sub anumite aspecte, copilărească. Din când În când, țâșnește câte o idee, alungată imediat: Și dacă le-am cere Statelor Unite să ne trimită trupe? — De ce ar veni, sunt prietenii Rusiei. Nu Președintele Roosevelt este acela care l-a Împăcat pe țar cu Mikado-ul? — Dar e vorba de Shuster

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
zi, fără nici o abatere. Astfel că, În cea de-a patra seară, deschisesem Manuscrisul la pagina unde, pe vremea sa, Khayyam scrisese: Întrebi de unde ne vine suflarea de viață. Dacă ar trebui rezumată o prea lungă istorie, Aș spune că țâșnește din fundul oceanului, Apoi, dintr-odată, oceanul o Înghite din nou. Referirea la ocean mă amuza: am vrut să citesc din nou, mai rar. Șirin mă opri: — Te implor! Părea să se sufoce; o priveam În ochi, Îngrijorat. Știu acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

a avut scandal cu nevastă-sa.” Pe urmă am adormit amândoi. Câteva zile mai târziu, tata s-a dus la un cinematograf erotic. Am auzit cum îi povestea lui Pietro. Cinematografele erotice erau în Piazza della Repubblica. În mijlocul pieței apa țâșnea din fântână, iar în săli țâșnea pe ecran. Asta nu-i de la mine, e de la Pietro. Sub arcadele din Piazza della Repubblica, bărbații iuțeau pasul, cuprinși dintr-o dată de grabă. Treceau de intrarea în cinematograf, apoi făceau cale-ntoarsă, ca și cum și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Pe urmă am adormit amândoi. Câteva zile mai târziu, tata s-a dus la un cinematograf erotic. Am auzit cum îi povestea lui Pietro. Cinematografele erotice erau în Piazza della Repubblica. În mijlocul pieței apa țâșnea din fântână, iar în săli țâșnea pe ecran. Asta nu-i de la mine, e de la Pietro. Sub arcadele din Piazza della Repubblica, bărbații iuțeau pasul, cuprinși dintr-o dată de grabă. Treceau de intrarea în cinematograf, apoi făceau cale-ntoarsă, ca și cum și-ar fi amintit de ceva. Lucrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
privit într-o altă lume, pe care o știam doar din filmele de la televizor și de la un post de radio interzis, am simțit cum îmi scade curajul și crește în mine frica. Stăteam cu spatele spre băiat și tremuram. Îmi țâșnea transpirația prin toți porii. Un lucru știu însă, că eram mai curajos ca mulți alții. Fără îndoială, și mai disperat ca mulți alții, din cauza bolii copilului. Curajul și disperarea m-au împins în călătoria asta. Și nu vreau să aud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
tatăl lui îl bătuse numai în cap, motiv pentru care nu putea ține minte decât jumătate din formulele matematice. Când Pintea, care preda matematica, l-a întrebat care jumătate anume, el a spus: „Cea mai bună”. Lui Pintea i-a țâșnit mâna din încheietură. Altădată, la ora de istorie, a declarat că tatăl lui era un alcoolic învederat și vânduse toate cărțile pe rachiu, așa că el n-avusese cum să-și învețe lecția. „Când se întâlnesc, adulții își întind mâna. Gestul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
armată în ziua de azi, unul dintr-aceia care-și poartă carnetul de partid nu în buzunar, ci direct sub piele și sunt gata să apere oricând socialismul. Ei, în biroul ofițerului buboiul s-a spart și necazul meu a țâșnit afară ca puroiul din rană, căci fiind așa departe de casă, te-ai mărturisi și unui măgar, dacă te-ar întreba: «Cum îți merge, măi omule?» Prin urmare, i-am povestit cât de disperat eram eu și cât de nebună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Și bineînțeles că vom sta împreună în aceeași bancă în noul an școlar și nimeni n-are să ne poată face nimic. Și scrisorile noastre de dragoste vor fi altfel decât toate celelalte scrisori de dragoste. Altfel decât toate. Promit.” Vorbele țâșniseră necugetat din mine și puțin mai lipsea până să izbucnesc în plâns și să-i mărturisesc că ne vedeam pentru ultima oară și că totuși nu se putea conta pe mine. Ea și-a ascuns un zâmbet și mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

membrele pe care nu le simt mă dor, dar ei nu par a fi încurcați de acest paradox, îi întind mâinile și îl apucă de încheietură, îi fixează în jurul brațului aparatul de tensiune, ascultând cu atenție jeturile ritmice de aer, țâșnind de parcă ar fugi să-și salveze viața, după care îl anunță, trebuie să vă facem un control mai amănunțit, așa că vă ducem la camera de gardă a secției de Urgențe. Trebuie să pregătesc ceva anume, întreb înghițind în sec? Haine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
adâncească tristețea. Îți este foame, draga mea, Zohara se așază cu agilitate pe canapea și scoate din rochie un sân fin, brun, cu sfârcul negru, îmi holbez ochii în mod intenționat, fără rușine, uimită de întunecimea aceea adâncă, din care țâșnește un izvor alb, și el se uită, hipnotizat, parcă nu ar fi văzut niciodată o femeie alăptând, chiar și Noga, toți trei o privim concentrați, fără rușine, ca la teatru, atunci când nu încercăm să ne ascundem privirile, ci, din contră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

Copacii foșneau și din depărtare s-a auzit un lătrat atât de slab de parcă venea din altă lume. În rest, tăcere deplină. Nici un sunet, nici o ființă în calea noastră. La un moment dat am zărit doar două păsărele roșii, speriate, țâșnind dinspre mijlocul pajiștii spre pădure. În timp ce ne plimbam, Naoko îmi vorbea despre fântâni. Memoria se comportă uneori foarte ciudat. Cât timp am fost pe pajiște, n-am acordat nici o importanță peisajului, sau mai bine zis nu am crezut că o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
ascundea aproape complet. Era atât de întuneric, încât în clipa în care am stins lanterna, nu mi-am mai văzut nici propriile picioare. Spectacolul ce mi s-a oferit privirilor a fost de-a dreptul feeric: sute de licurici au țâșnit deasupra apei, sclipind ca o ploaie de scântei. Am închis ochii și m-am lăsat furat de valul amintirilor, de acea noapte întunecată. Auzeam vântul mai clar ca oricând. Acesta suflase pe lângă mine, lăsând parcă dâre strălucitoare în urma lui. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]