4,216 matches
-
facă loc să intre. Nimeni nu voia să-i răspundă la întrebări. Contele Aleksandr Cerkasov stătea transpirat în șezlong. Ridicase ghergheful Elfridei, iar mâinile sale se jucau absente cu el. — Ce s-a întâmplat? a întrebat Vultur-în-Zbor. — Am auzit un țipăt, a răspuns contele. Un țipăt prelung. Vultur-în-Zbor s-a uitat de jur împrejur în încăperea tăcută și goală. — CE S-A îNTÂMPLAT? a strigat. Unde este Elfrida? Contele a făcut semn cu capul înspre birou. — Un țipăt prelung, a repetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu voia să-i răspundă la întrebări. Contele Aleksandr Cerkasov stătea transpirat în șezlong. Ridicase ghergheful Elfridei, iar mâinile sale se jucau absente cu el. — Ce s-a întâmplat? a întrebat Vultur-în-Zbor. — Am auzit un țipăt, a răspuns contele. Un țipăt prelung. Vultur-în-Zbor s-a uitat de jur împrejur în încăperea tăcută și goală. — CE S-A îNTÂMPLAT? a strigat. Unde este Elfrida? Contele a făcut semn cu capul înspre birou. — Un țipăt prelung, a repetat el. Vultur-în-Zbor s-a repezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Am auzit un țipăt, a răspuns contele. Un țipăt prelung. Vultur-în-Zbor s-a uitat de jur împrejur în încăperea tăcută și goală. — CE S-A îNTÂMPLAT? a strigat. Unde este Elfrida? Contele a făcut semn cu capul înspre birou. — Un țipăt prelung, a repetat el. Vultur-în-Zbor s-a repezit către ușa închisă și a intrat în birou. în tăcerea de acolo, a avut impresia că aude un vuiet din străfundurile minții lui. Obloanele de la fereastră erau închise, așa că singura lumină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el își împrăștie sămânța sterilă pe așternuturi, amărât și neajutorat. Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat, pe jumătate exaltat, ce venea dinspre pădure. Vultur-în-Zbor s-a trezit imediat și a fugit în direcția vocii. Virgil, mai lent și mai greoi, l-a urmat, clipind des. Media stătea la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sterilă pe așternuturi, amărât și neajutorat. Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat, pe jumătate exaltat, ce venea dinspre pădure. Vultur-în-Zbor s-a trezit imediat și a fugit în direcția vocii. Virgil, mai lent și mai greoi, l-a urmat, clipind des. Media stătea la marginea pădurii, cu brațele tremurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
modă acum. Toată lumea o face. Dar există niște limite. Doamne, îmi amintesc atunci când eram la școală că încercam tot ceea ce exista, eu și Belinda. Ea venea cu ceva nou în fiecare zi și ne făcea pe toți să încercăm. Un țipăt s-a auzit dintr-odată din grupul fertilizatorilor. James urca scările și în spatele lui era Susie, recepționera. Ambii erau roșii și ciufuliți. Din fericire pentru James, Jordan nu era aici. —He-he, he-he, he-he, cânta trupa de penisuri flasce, mișcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
scurgându-se pe haină, cu fața în agonie, încercând să respire, dar și vomând în același timp. Arăta precum cineva care alergase într-o cursă și aproape se omorâse în acest fel. Susie țipa, lucru destul de normal, o serie de țipete scurte, oribile, deoarece ar fi fost amuzante în alte circumstanțe. —Luați-o de aici, le-am spus lui Baby și Belindei, dar erau amândouă încremenite și părea că nu m-au auzit. Se forma o mulțime în jurul nostru și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pe Geneviève Planchet acolo. Am arătat către Susie, strigând la Geneviève: —Luați-o de aici, pentru Dumnezeu! Am văzut-o cu colțul ochiului pe Geneviève ducându-se la Susie și spunându-i ceva, pentru a o face să se întoarcă. Țipetele s-au domolit. Sebastian s-a întors în fugă cu un pahar plin pe jumătate cu lapte. Asta este tot ce mai aveau, mi-a spus, dându-mi-l. Restul este frișcă. Pot să fac rost dacă mai vrei. —James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în timp ce glezna mea dreaptă s-a întors spre spatele gleznei lui drepte, aruncând-o în cealaltă direcție, forțându-l să cadă pentru a nu-și rupe încheietura genunchiului. Când l-am lovit, am scos ceva între un grohăit și un țipăt și am simțit cum lovitura și-a atins ținta. Pentru un moment, am crezut că nu o să pice și m-am aruncat peste el, adunându-mi toată greutatea pe care o aveam pe genunchiul lui drept, încercând să-l rup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ce oribil loc, au suferit oameni aici, au murit...“ Nu i-am răspuns. Nu voiam să amestec ceea ce simțeam eu, jucându-mă doar cu gândul că îl chinuisem puțin pe inginerul acela. Am preferat să tac. Tăcere încordată, ca un țipăt continuu. Ajunseserăm în fața bisericii. Fostei biserici. Doar turlele, pridvorul cu frumoșii stâlpi și aerul acela de tainică și smerită măreție din preajma oricărui sfânt lăcaș te copleșeau cu frumusețea năruită, batjocorită acum, a bisericii de odinioară. Mirosea a grajd, a siloz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se urnească și, ușor, să se piardă după cotul liniilor din dreptul Băncii Naționale. Și, într-adevăr, locomotiva a fluierat în cele din urmă. Greoi, vagonul s-a urnit. Aproape i-am simțit smucitura. Geamătul arcurilor. Scrâșnetul osiilor. Licuricii țâșnind. Țipătul șinei strivite. Roțile ezitând să se avânte. În aceeași clipă, la una dintre ultimele ferestre dinspre partea cimitirului, am văzut cum cineva flutura o șapcă roșie. Celebra șapcă a lui Ghidale, pe care i-o adusese tatăl lui când fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
te privi, concentrată, dar cu gândul rătăcind cine știe pe unde. Avea și necazuri din cauza asta, adeseori, când o scotea la tablă să rezolve cine știe ce exerciții, dintr-odată rămânea pierdută, privind parcă prin profesor. Dinspre Conservator răzbeau vocalizele unei soprane. Țipete revărsate peste ferestrele deschise spre Cișmigiu. „Dacă n-ai ști că-i Conservatorul“, arată Nela cu capul spre ferestrele acelea, „ai zice că o omoară bărba-su. O cafteală matinală, într-o casă boierească. Ca-n Tolstoi... Nu vezi cum țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate celelalte ale lui. De ce să i le răscolească, la urma urmei, un nenorocit care bea în zi de leafă? Chiar mă simt bine scriind acum, în vacarmul țipetelor acelea. Un bine care vine din contopirea mea cu această Lume pe care o descopăr frumoasă, după ce trec de vălul ei de aparențe. După ce-mi birui primele reacții de iritare, de respingere, de dispreț și condamnare. După ce toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o mândrețe de femeie, ieșea uneori duminicile la poartă și împărțea plăcinte celor care se întâmpla să treacă pe drum. În acea noapte am auzit duduitul motorului mașinii. Era în postul Crăciunului. Noapte sticloasă. M-au trezit zgomotul mașinii și țipetele acelei femei. M-am dus la fereastră. Nu vedeam până spre casa de unde se-auzeau țipetele și un lătrat de câine. Bănuiam însă că-i casa omului aceluia. Mi s-a făcut dintr-odată frică. Vedeam mașina aceea cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să treacă pe drum. În acea noapte am auzit duduitul motorului mașinii. Era în postul Crăciunului. Noapte sticloasă. M-au trezit zgomotul mașinii și țipetele acelei femei. M-am dus la fereastră. Nu vedeam până spre casa de unde se-auzeau țipetele și un lătrat de câine. Bănuiam însă că-i casa omului aceluia. Mi s-a făcut dintr-odată frică. Vedeam mașina aceea cum se oprește și în dreptul casei noastre, cum vin oamenii aceia și-l ridică pe tatăl meu, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Coborând, acum, toate acestea îmi sunt parcă străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu-mi ultima carte. O carte între alte cărți. Un semn între alte semne. O ieșire din textul meu cartea aceea, ca un țipăt poate, ca o fulgerare, dar trecătoare, amăgitoare. Scrierea ei nu a făcut, aceasta prea bine o știu, decât să-mi mai curețe puțin drumul meu spre text, întru text. E ca și cum îmi măturam cu târn de vorbe calea coborârii mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trădări, decît să-i spună adevărul. Doi ani mai tîrziu, cînd doamna Aldaya a murit, unui au dat vina pe vrăjile din casă, Însă fiul ei Jorge a știut că ceea ce o ucisese fuseseră focul care o mistuia pe dinăuntru, țipetele Penélopei și loviturile ei disperate În acea ușă, care continuau să-i izbească În minte, neîncetat. Încă de pe atunci familia căzuse În dizgrație, iar averea clanului Aldaya se destrăma În castele de nisip dinaintea mareei celei mai furioase lăcomii, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
căzută pe podea, plîngînd, m-a Întrebat dacă știu cine e. I-am zis că da, că e soțul meu. CÎnd un preot rapace și-a făcut apariția pentru a-i da ultima Împărtășanie, l-am pus pe fugă cu țipetele mele. Trei zile mai tîrziu, Julián era Încă viu. Doctorii mi-au spus că e un miracol, că pofta de a trăi Îl menținea În viață cu o forță cu care medicina nu era În stare să se ia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
larg ușa, o aruncă, de-a dura, pe scări... Stând În prag, masterandul ascultă cum trupul femeii-sicriu se rostogolește, săltând din treaptă-n treaptă, gata-gata să se facă praf și pulbere. Oliver așteptă cu urechile ciulite să audă vaiete și țipete, fiind gata să-i dea victimei, În semn de compasiune, primul ajutor, eventual să sune medicul de gardă sau portarul, asumându-și toată vina pentru accident, numai că așteptarea sa fu zadarnică; pe măsură ce se rostogolea pe scările În spirală, trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
strângând la piept un polizor și o bormașină!? Nu cumva, venind acasă de la Corso, o alergase pe Lilith Înarmat cu un polizor PWS 10 și o șurubelniță cu acumulator PSR În mâini? Aici filmul se rupsese. Noimann ținea minte niște țipete. Și vedea alergând În fața sa În cerc niște picioare lungi pe tocuri cui. Oare Lilith se ascunse În dulap? Sau Își luase poșetuța și o ștersese la gară, cum amenințase de atâtea ori... Noimann Începu să intre iarăși În alertă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Femeia-pâlnie Olanda intra În transă, tremurând, gata-gata să se dezmembreze din toate Încheieturile. Ca să scape de infernul ce bolborosea În pântecele său, femeia ieșea În balcon și țipa ca scoasă din minți, Încercând, În disperare de cauză, să spargă cu țipetele ei plăcile de gramofon ce se Învârteau În prăvălia de vizavi. Zadarnic Însă. Toate ieșirile sale s-au soldat cu un răsunător eșec. Dușmanul ei de moarte devenea pe zi ce trece tot mai parșiv. Purnând Într-o noapte toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de gelozie. Nu mai e nimic de făcut. Nu mai e nimic de făcut... „Mathilda, Mathilda, unde ai dispărut, Mathilda?! Ca un melc mă târăsc pe urmele tale... Unde ești?!” ...Zbor neliniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Țipete de ciori ce se așază și apoi Își iau zborul de pe cupolele bisericilor, de pe acoperișurile caselor năpădite de păr, lung, negru, cârlionțat. De hornuri, de pe copaci, de pe statuile acoperite de un mușchi verde... Clopot vuind greu Într-un aer vâscos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
divin, o parte din eternitate s-a frânt În două, lunecând pe pământ, peste traversele murdare și liniile de cale ferată ruginite, amestecându-și norii printre roți și mucuri de țigară pe jumătate stinse, iar acum această eternitate, potopită de țipete nostalgice, Încearcă zadarnic, luptând cu inerția, să se ridice Înapoi În eter... Senzația durează, desigur, doar o clipă, cât tragi un fum de țigară În piept și-l slobozești, În rotocoale, peste mese. Dimpotrivă, ochii călătorului sosit din capitală, obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu câțiva ani mai mare decât el. Fetița Îl avea probabil În grijă și de aceea se străduia atât de mult cu căutatul și plângea cu disperare când nu reușea să-l găsească. Își mai amintește din acea ființă doar țipătul cu care Încerca să-l găsească și plânsul disperat pe care el Îl asculta, cu cruzimea specifică vârstei, de la numai câțiva pași. Stătea ascuns, nu mișca, nu răsufla și desigur că nu-și amintește dacă plăcerea se constituia din a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ați Îndepărtat și v-ați căutat de lucru printre tufele de salvie Încă neînfrunzită. Parcă că temeați sau vă era rușine de ce se Întâmplă și stăteați cu spatele spre salcâm. Femeia era grozav de agitată și o auzeați scoțând niște țipete, icnete, gemete (puteau fi și expresii ale bucuriei ei nesănătoase) după fiecare lovitură de topor. Când În sfârșit arborele a trosnit anunțându-și moartea, ai tras cu coada ochiului spre drumul de pământ ce tăia pădurea În două. Poate te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]