3,115 matches
-
s-o facă pe copilul” atunci când devine integral responsabil de lumea sa. Până la urmă, retragerea zeilor a dus nu atât la afirmarea triumfătoare a subiectului, cât la dreptul tuturor la infantilism, la distracțiile „pasive” și futile: ea ilustrează nu atât abisul tragic al nonsensului, cât dorința de băi de tinerețe, de irealitate ludică, de derealizare emoțională a sensului. Dacă universul raționalității instrumentale e martorul unei amplificări a „căutării sensului”, el este încă și mai mult martorul nevoii crescânde de uitare a
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de a trăi rămâne fără efect. Proiectul puterii nelimitate a modernilor își atinge aici, în mod manifest, limitele: fericirea nu progresează, ea scapă cu încăpățânare autorității oamenilor. Desigur, nu putem separa cu totul căutarea fericirii de realizările tehnicii, dar un abis continuă totuși să separe aceste două universuri. Omul prometeic seamănă cu un pitic cocoțat pe umerii unui uriaș: ne rămâne să trăim cu conștiința că fericirea este ceva de nestăpânit, fugitiv, imprevizibil, o enigmă de nedescifrat astăzi și, fără îndoială
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
fost o încălcare de protocol grosolană și o încercare de a-l prinde pe Nixon descoperit, separat de consilierii săi.” La summit-ul lui Reagan - Gorbaciov din noiembrie 1986 de la Rykjavik, Islanda, balanța puterii mondiale s-a clătinat pe margina abisului în momentul în care cei doi lideri mondiali s-au întâlnit în sala de conferințe a vechiului oraș din josul golfului. În timp ce oficialii Departamentului de Stat scrâșneau din dinți afară, Ronald Reagan a fost la un pas de a încuviința
[Corola-publishinghouse/Science/2304_a_3629]
-
de a acționa asupra elementelor naturii, de a stârni ori de a potoli o furtună. De altfel, furtuna joacă un rol esențial în deschiderea către invizibil, căci totul se petrece ca și cum ea ar marca, prin jocul aparentelor morți și al abisurilor larg căscate, clipa când orice manifestare spectrală devine cu putință. Furtunii i se datorează toate nălucirile bizare, toate vedeniile, închipuirile, stările de vrajă. Marea scenă dintre Prospero și Ariel de la începutul actului al cincilea amintește, așa cum am văzut, ambiguitatea acestor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în serios și care nu se mai arată decât de Sărbătoarea Tuturor Sfinților. Fantomele modernității sperie mai puțin decât maladiile și decât războaiele. Poarta cea mai de temut este ultima: nici cea mai crâncenă teroare nu înseamnă nimic față de acest „abis căruia nimeni nu i-a găsit un nume” și de unde nici unul dintre cei ce au deschis-o nu s-a mai întors viu. Ea îngrozește tocmai pentru că dă spre ceva ce nu poate fi numit. Viața privită dinspre moarte și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
bărbații. Își atrăsese chiar și iubitul, care zace acum pe fundul mării, alături de șobolani. N-am putea oare vedea în ea figura geamănă, dar răsturnată a Ellidei? Căci și Ellida l-ar fi putut atrage și târî pe Wangel în abisuri. Întocmai ca „Femeia mării”, bătrâna vrăjitoare se află în centrul unui „joc al atracției”, un joc istovitor, după cum ea însăși o recunoaște. În sacul Femeii cu șobolani se agită câinele ei Carlin. Văzându-l, micuțul Eyolf se arată deopotrivă fascinat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este egală cu sine și suficientă sieși) și natura umană (care este reproductivă conștient și progresivă rațional, cuprinzând la un loc cele trei lumi popperiene, de niveluri și consistențe diferite, de altitudine și de orizont) ne aruncă din nou în abisul metafizicii. Aplicarea retroactivă a conceptului de sistem, pentru a interpreta trecutul de care este străin, poate să ofere satisfacție ca exercițiu de inteligență, dar este un exercițiu care nu aduce spor de cunoaștere, ci încarcă cu lucruri inutile și așa
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
care sunt reamintite, retrăite, pozitive și care duc la întărirea eului. Oricum experiențele bune și plăcute sunt adesea „amestecate” și asociate cu experiențe traumatice negative. Există întotdeauna posibilitatea ca atunci când un pacient își amintește experiențe bune, să fie scoase „din abis” în mod dialectic și experiențe negative. De fapt, aceasta poate fi o bună metodă „paradoxală” prin care pacientul este ajutat să aducă mai aproape de suprafață materialul traumatic (de conștientă pentru prelucrarea „psihodimanică” în terapie. Clinicianul nu trebuie să fie surprins
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
portret acuzator n-a fost schițat cu atâta sinceritate și cruzime. Plecând de la aceste versuri, Ieronim însăilează o poveste abracadabrantă, dar care pare să corespundă realității textului: pentru a scrie cu atâta perspicacitate și pentru a scotoci în acest fel abisurile umane, trebuie neapărat să fi fost îndrăgostit cândva, și nu doar un pic! Ce altceva poate genera o asemenea nebunie dacă nu niște vrăji? Așadar, filtre și parfumul de vrăjitoare asortat - căci spectrul femeii nu doarme la niciun creștin! Cum
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
al frustrației”, în Anal. șt. ale Univ. „Al.I. Cuza”, Iași, Tom IX, 1963. Pavelcu, Vasile, Invitație la cunoașterea de sine, 1970, Editura științifică, București; Din viața sentimentelor, 1969, Editura științifică, București; Drama psihologiei, 1965, Editura științifică, București; Culmi și abisuri ale personalității, 1974, Editura enciclopedică română, București; Problema conștiinței individuale, a nivelurilor și oscilațiilor ei, în Anal. șt. ale Univ. „Al.I. Cuza”, Iași, Tom VIII, 1962. Palmade, Guy, Metodele pedagogice, trad. 1975, E.D.P., București. Piaget, J., Psihologia inteligenței, trad
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în același timp, îi descoperă viciile, abil disimulate până atunci. Marea încercare prin care trebuie să treacă Ducele deghizat este, așadar, confruntarea cu revelațiile supravegherii! Într-adevăr, se întâmplă uneori ca supravegherea să aibă asemenea urmări: ea spulberă iluzii, cască abisuri între oameni până nu demult apropiați. Din punct de vedere dramaturgic, supravegherea este întotdeauna o provocare. Măsură pentru măsură pune o problemă aparte regizorului, care trebuie să ia o decizie. Aici, spectatorul nu mai este suprainformat a priori, căci strategia
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o Ogdoagă (Cei Opt), o Decadă (Cei Zece) și o Dodecadă (Cei Doisprezece). Potrivit opiniei lui F.M.M. Sagnard, Irineu introduce nu mai puțin de șapte tipuri distincte de ogdoade valentiniene, dintre care unul Îi este atribuit lui Valentin Însuși 3: Abisul sau Tatăl Nenăscut (Pater agennetos) sau Inefabil (Arretos) În sizigie (adică Împerecheat) cu Tăcerea (Sige), Tatăl În sizigie cu Adevărul, Logosul În sizigie cu Viața și Anthropos În sizigie cu Ecclesia (Biserica). Sistemul valentinianului occidental Ptolemeu este o variantă a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Cartea lui Sirah, Înțelepciunea figurează din nou ca primă creație a lui Dumnezeu, doar Lui cunoscută: „În Înalturi mi-am așezat casa și tronul meu stă pe un stîlp de nori. Eu singură am străbătut cerurile și am umblat În fundul abisului. Peste valurile mării și peste tot pămîntul și peste toate popoarele și limbile sînt stăpînă”7. După cum se va vedea și mai limpede peste puțină vreme, nu există nici o Îndoială că ipostaza Sophiei În gnosticism este Într-adevăr Hokmah din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și cosmogonică din această serie este asemănătoare cu narațiunea cuprinsă În SST61. După lăudăroasa declarație a lui Ialdabaot și după răspunsul dat de Pistis-Sophia-Incoruptibilitatea (tamant’ attako, echivalent copt al grecescului aphtharsia), Mama Îl alungă pe Arhonte În haos și În Abis, instalîndu-și În locul lui fiul, care este făcut după modelul eonilor transcendenți 62. Apoi Incoruptibilitatea privește În jos, către Apele unde i se reflectă imaginea. Puterile psihice vor s-o acapareze, dar nu reușesc. Ele țin sfat și, ca s-o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Adam să mănînce din fructul oprit al Pomului Cunoașterii; săvîrșind aceasta, cele două ființe omenești află de existența Pleromei acosmice. Ialdabaot Îi alungă din Paradis, și pe Șarpe Împreună cu ei; Șarpele se dovedește a fi rău, căci se instalează În Abis și formează acolo o Hebdomadă malefică, după asemănarea celor șapte Arhonți. Între timp, În lume, Adam și Eva, ale căror trupuri fuseseră Înainte „ușoare și luminoase”, sînt așezați În Învelișuri de carne, „Întunecate, dense și opace”120, acele „veșminte de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
numărul total al sizigiilor Morții ajungînd acum la patruzeci și nouă. Pentru a le contracara, Zoe creează șapte cupluri de puteri bune. Prima narațiune din HA155 ne spune pe scurt că Pistis-Sophia Îl alungă pe Ialdabaot În Haos și În Abis, iar În loc Îl așează pe fiul ei cel plăsmuit după modelul eonilor transcendentali. A doua narațiune este ceva mai puțin zgîrcită cu amănuntele 156: un Înger de foc, pornit din răsuflarea Zoei, Îl azvîrle pe Ialdabaot În Tartar. Sabaot, fiul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
tuturor eonilor Pleromei, la care Tatăl Își adaugă propria Voință. MÎntuitorul ia În grija lui universul, revelîndu-se Într-Însul. Arhonților li se arată În chip de fulger amenințător și majestuos 195. Orbiți și Înspăimîntați, Arhonții se prăbușesc În Hades, Haos, Abis sau Tenebrele exterioare, unde vor fi puși În slujba ordinii viitoarel 96. Urmează o nouă creație, prin Logos, și de această dată ea este conformă cu imaginea Pleromei 197. Creația are loc sub supravegherea unui Tată numit, printre altele, Aion
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
că Dumnezeul Genezei este un Demiurg ce nu are cunoștiință de faptul că deasupra lui există adevăratul Dumnezeu. Rezultatele unei asemenea lecturi sînt cît se poate de surprinzătoare, căci ni se oferă o explicație sui generis a faptului că Adîncul (Abisul), Întunericul și Apele din primul verset al Cărții Genezei nu par să fi fost create de Demiurg. Dacă Demiurgul este numai un al doilea Dumnezeu, atunci tot ceea ce Îl precedă poate fi atribuit celuilalt Dumnezeu. În principiu, nu i s-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
creaturi nedorite, Demiurgul. (Am văzut Însă că există cazuri În care Logosul a fost preferat Sophiei.) Restul mitului gnostic nu a fost decît o simplă joacă pentru imaginație, Însă trebuia de asemenea să explice cum de existau cele trei lucruri - Abisul, Întunericul și Apele - Înaintea Demiurgului. Ca niște buni platonicieni, gnosticii nu ridicau nici o obiecție contra Abisului, spațiul platonic (chora), Însă făceau să derive Întunericul și Materia apoasă fie de la Sophia, fie de la Demiurg. La o analiză riguroasă se dovedește că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Restul mitului gnostic nu a fost decît o simplă joacă pentru imaginație, Însă trebuia de asemenea să explice cum de existau cele trei lucruri - Abisul, Întunericul și Apele - Înaintea Demiurgului. Ca niște buni platonicieni, gnosticii nu ridicau nici o obiecție contra Abisului, spațiul platonic (chora), Însă făceau să derive Întunericul și Materia apoasă fie de la Sophia, fie de la Demiurg. La o analiză riguroasă se dovedește că senzaționalul produs brevetat al gnosticismului - mitul gnostic - nu este altceva decît un accesoriu și o născocire
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Ioan o include sau poate o formulează pentru prima oară: „La Început a fost Cuvîntul”.) Dumnezeul creator din Geneză face mai Întîi cerurile și pămîntul, apoi se vede confruntat cu o serie de lucruri ce nu fuseseră create de el: Abisul*, Întunericul, Apele. Am arătat că gnosticii moderați interpretau această situație drept o cosmogonie dualistă și reacționau violent Împotriva ei, atribuind originea Întunericului și pe cea a Materiei Demiurgului sau Sophiei. Nici măcar ei, totuși, ca buni platonicieni ce erau, nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnosticii moderați interpretau această situație drept o cosmogonie dualistă și reacționau violent Împotriva ei, atribuind originea Întunericului și pe cea a Materiei Demiurgului sau Sophiei. Nici măcar ei, totuși, ca buni platonicieni ce erau, nu se lăsau tulburați de faptul că Abisul - interpretat ca Spațiu pur, chora lui Platon - se afla acolo, Împreună cu Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu, ruîh ha-’elôhîm, care trebuie să fie o ipostază a lui Dumnezeu Însă intervine În povestire foarte brusc, „se poartă” pe deasupra Apelor. Dumnezeu face Lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nemuritori. Să ne oprim o clipă și să examinăm cîteva dintre episoadele cele mai pregnante de pînă aici, careurile de pe tabla de joc a Genezei asupra cărora au zăbovit cu siguranță și dualiștii noștri. De la bun Început ei dau peste Abis, Întuneric, Ape și Încearcă să le explice proveniența. Soluțiile care li se oferă sînt următoarele, pe care le explorează pe rînd: 1. Dumnezeu, pe de o parte, și Abisul, Întunericul și Apele, pe de alta, considerate separat ori laolaltă, sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cu siguranță și dualiștii noștri. De la bun Început ei dau peste Abis, Întuneric, Ape și Încearcă să le explice proveniența. Soluțiile care li se oferă sînt următoarele, pe care le explorează pe rînd: 1. Dumnezeu, pe de o parte, și Abisul, Întunericul și Apele, pe de alta, considerate separat ori laolaltă, sînt Principii distincte. Pentru ofiții lui Irineu al doilea Principiu sînt Apele; pentru sethienii lui Ipolit, pentru maniheeni și pentru catharii radicali - Întunericul; și, În mod tacit, Abisul constituie un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
parte, și Abisul, Întunericul și Apele, pe de alta, considerate separat ori laolaltă, sînt Principii distincte. Pentru ofiții lui Irineu al doilea Principiu sînt Apele; pentru sethienii lui Ipolit, pentru maniheeni și pentru catharii radicali - Întunericul; și, În mod tacit, Abisul constituie un al doilea Principiu pentru majoritatea gnosticilor platonicieni care nu țin să fie dualiști și, Într-adevăr, ar fi fost mirați să se vadă numiți astfel. 2. Totul - inclusiv Abisul, Întunericul și Apele (Materia primordială) - este opera lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]