6,508 matches
-
dintre acele ghourde. Nisip și vânt era tot ce exista acolo, în împrejurimile „marelui pământ pustiu“, și se întreba cum putea targuí-ul să-l asigure că există și altceva, „mai rău“ decât acel ocean împietrit. Lăsau să treacă ceasurile zilei adăpostiți de vânt la umbra unui cort mare, de culoare gălbuie, unde se aciuiau și cămilele, ca să reînceapă marșul de cum începea să se lase înserarea, și continuau toată noaptea, la lumina lunii și a stelelor, uimiți mereu de niște răsărituri superbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Gacel în față, în patru labe, cu fața spre treptele largi ale străduței, dar se răsuci ca o pisică, trase la rândul lui și-l nimeri în piept pe polițist care căzu pe spate. încărcându-și arma din nou, se adăposti după un colț și așteptă, respirând cu greutate, deși nu simțea nici o durere, cu toate că glonțul îi trecuse dintr-o parte în alta a pieptului, făcându-i o rană curată, iar piepții cămășii începeau să se înroșească de sânge. Un cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-și drum în căutarea unui spital, într-o zadarnică încercare de a salva viața președintelui Abdul-el-Kebir în glorioasa zi a triumfalei sale reveniri la putere. Cort folosit de popoarele nomade din nordul Africii. Țarc sau colibă din trestie, unde se adăpostesc vitele. Războinic tuareg dintr-o familie nobilă. Antilopă de culoare cenușiu-deschis, cu coarne în spirală, tipică regiunii sahariene. în deșert, platou cu stânci mari. Râu secătuit. Tuareg. Uneori se preferă termenul targuí pentru singular și „tuareg“ pentru plural. Dromader domestic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pene și zgomot de piciorușe, căci porumbeii manevrau deja, așezându-se În poziție. Urmară o serie de uguituri și croncănituri, care, treptat, sporiră În intensitate și viteză. Ieșitura pe care Își făcuseră cuib fusese montată, inițial, În scopul de a adăposti grătarul de ventilație de deasupra chiuvetei din baie. Acum, grătarul era aproape Înfundat. Deși nu era decât o nișă de treizeci de centimetri pătrați, ea constituia un loc de odihnă foarte frecventat de numeroasa colonie de păsări care domicilia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
capăt acestui moment binecuvântat Între toate; atinge ușor cu palma brațul lui Khayyam, care se Întoarce. Prea târziu, femeia a dispărut, deja e toată numai văluri. Abu Taher vrea să-și prezinte prietenul hanului, pregătește terenul: — Augustul dumneavoastră acoperiș Îl adăpostește astăzi pe cel mai mare savant din Khorasan, Omar Khayyam, pentru el plantele n-au taine, stelele n-au mistere. Nu e o Întâmplare că Abu Taher a pus accentul, Între numeroasele discipline În care excelează Omar, pe medicină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Caligrafia e fragilă, șovăitoare și chinuită: Lângă iubita ta, Khayyam, cât erai de singur! Acum, că a plecat, te vei putea ascunde În ea. XI Kashan, oază de case joase pe Drumul Mătăsii, la marginea Deșertului de Sare. Caravanele se adăpostesc acolo, Își recapătă suflul Înainte de a străbate Kargas Kuh, Înspăimântătorul Munte al Vulturilor, vizuina tâlharilor care pradă Împrejurimile Isfahanului. Kashan, construit din argilă și noroi. Vizitatorul caută În zadar un zid sărbătoresc, o fațadă Împodobită. Și totuși, acolo se fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-i urmeze n-a cutezat să se instaleze În sălașul maestrului său; și Încă și mai puțin cuteză să deschidă misteriosul grilaj. La multă vreme de la dispariția fondatorului, locuitorii din Alamut rămâneau Îngroziți la simpla vedere a zidurilor care-l adăpostiseră pe acesta; se fereau să se aventureze spre acele Încăperi, de atunci nelocuite, de teamă să nu-i Întâlnească umbra. Viața ordinului se supunea mai departe regulilor pe care le impusese Hasan; asceza cea mai aspră era condiția permanentă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
înspre dreapta, acolo, la capăt, trotuarul trecea printr-o casă, era o construcție veche, pe dedesubt avea catacombe și bolți, în curtea din spate Francesco și Paolo jucau seara volei. Pe culoarul îngust, vizavi de intrarea în subsol, o nișă adăpostea o mică statuie pictată din ceramică arsă. Îi ziceau Madonna și câteodată își făceau cruce în fața ei. Madonna spuneau italienii și când erau luați prin surprindere. Când erau furioși, spuneau porco Dio. Însemna că se enervaseră de-a binelea. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Ea Înțelese și nu mai puse alte Întrebări. Continuară să meargă, Încă o sută de metri, Încă zece pași, și deodată bărbatul spuse, Am ajuns, S-a sfârșit, Da. În urma lor un glas repetă, S-a sfârșit. Mama copilului Își adăpostea pentru ultima oară fiul mort În culcușul brațului său stâng, mâna ei dreaptă ținea pe umăr lopata și sapa pe care ceilalți le uitaseră. Să mai mergem un pic, până la frasinul acela, spuse cumnatul. În depărtare, pe o coastă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
pus umbrela jos și am strâns-o în brațe, pe ploaie. În jurul nostru nu se auzeau decât mașinile de pe autostradă. Ploua neîncetat, fără zgomot, și eram uzi leoarcă din cap până-n picioare: părul, obrajii, hainele. — Ce-ar fi să ne adăpostim undeva? am zis eu. — Hai la mine. Nu e nimeni acasă. O să răcim dacă mai stăm așa. — Ai dreptate. Parcă am fi traversat un râu în înot, spuse Midori, zâmbind. Ce senzație grozavă! Am cumpărat un prosop mare de la raionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe vapor... — O să fie cam tare, i-am spus. Doar ce-a fost tranșată. — A, nu, spuse John. Nu există așa ceva - carne tare pe timp de război. Oamenii se grăbeau spre case prin Întuneric, ieșiți din cinematografele În care se adăpostiseră pînĂ se terminase cu bombardamentul. — Ce-o fi fost problemă cu fascistu’ Ăla, să intre-n cafeneaua unde-l știa toată lumea? — E nebun. — Este problemă cu război. Este prea mulți oameni nebuni. — John, i-am spus, cred că zici tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Așa că atunci cînd n-am mai avut lumină am cărat camera mare pe scări, i-am scos trepiedul, am Împărțit-o În trei rucsacuri și apoi, unu cîte unul, am traversat În fugă colțul măturat de gloanțe de pe Paseo Rosales, adăpostindu-ne după zidurile groase ale grajdurilor Montana. Știam că am găsit un loc bun de filmare și eram veseli. Dar ne păcĂleam singuri crezînd că nu eram prea departe. — Hai să mergem la Chicote, spusei În timp ce coboram dealul spre hotelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În susul trecătorii și se dădură Într-o parte cînd un tanc trecu vîjÎind și zornăind. Tancurile eșuaseră din nou În ziua aia și tanchiștii care se Întorceau de pe cîmp, ivindu-și căștile de piele prin turelele deschise acum, cînd erau adăpostiți de creastă, aveau acea privire fixă pe care o au fotbaliștii cînd sînt scoși de pe teren pentru că-s fricoși. Cei doi bărbați cu haine de piele și chipuri teșite stăteau lîngă noi ca să facă loc tancurilor. — L-ați găsit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În vis. BĂrbatu’ cu casca de oțel mergea Încă În fața noastră. La stînga lui era un șir de case distruse și la dreapta zidul de cărĂmidă care Împrejmuia barăcile. Își parcase mașina În capătu’ străzii, unde era și a noastră, adăpostită În spatele caselor. — Hai să-l primim Înapoi În Club, spuse fata. Nu vreau să sufere nimeni În seara asta. Nici sentimental, nici altfel. Hei! strigă. Așteaptă-ne puțin! Venim și noi. Se opri și privi Înapoi și, cum Își Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
grupul vostru. Păreai foarte supărată la telefon. — Nu, nu e vorba doar despre grup. Dar întâlnirile noastre, admit eu, sunt o reală provocare. — Vrei să stăm jos? mă întreabă, arătându-mi o bancă sub un mesteacăn uriaș unde ne putem adăposti la umbră. E foarte cald și mi-e greu să-mi închipui cum va fi în mijlocul verii. Nu, mulțumesc! Aș vrea să ne mai plimbăm! îi răspund. —Bine! Hai pe-aici! Rătăcim pe o pajiște înconjurată de narcise albe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mai făceau și acum, ajunși mesageri ai Stăpânilor - poate pe traiectul dintre Samoa și Novaia Zemlia, vârful atingea, În poziția lui de echilibru, Agarttha, Centrul Lumii. Și intuiam că un plan unic unea Avalonul, ținutul hiperborean, cu deșertul austral ce adăpostește enigma de la Ayers Rock. În momentul acela, la ora patru În după-amiaza zilei de 23 iunie, Pendulul Își domolea iuțeala de la o extremitate a planului de oscilație, ca să revină indolent către centru, să capete apoi viteză la jumătatea drumului parcurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
știi?” „Mi-ați povestit-o În ’73, În ziua aceea, după marș”. „Doamne, ce memorie. Cu dumneata trebuie să fie omul atent la ce zice... Da. Dar și tata era plecat. Cum am aflat după aceea, era În centru, se adăpostise În intrândul unui porton și nu putea să iasă pentru că trăgeau ca la țintă de la un capăt la altul al străzii, iar din turnul primăriei un grup de indivizi din Brigăzile Negre măturau piața cu mitraliera. Sub poarta aceea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pâlpâiau aproape jos, pe pământ, niște scânteieri slabe și argintii, ca și cum o substanță gazoasă ar fi ars cu un fel de răceală chimică În baloane de săpun ce pluteau pe deasupra ierburilor. Agliè ne spuse să ne oprim În locul acela, Încă adăpostit de tufișuri, și să așteptăm, fără să ne vadă cineva. „Peste puțin timp or să vină preotesele. Druidesele, adică. E vorba de o invocare a marii fecioare cosmice Mikil - Sfântul Mihail reprezintă o adaptare populară creștină a ei; nu Întâmplător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ca să pot transporta cei doi saci - unul cu pâine, altul cu fasole -, pe care îi luase cu ea, în caz că ar fi fost victima unui blocaj feroviar în munți. Odată urcată în tren, am abandonat căruțul lângă cartoanele sub care se adăpostea un grevist al foamei. Mi-am jurat să nu-l mai folosesc, să intru în mileniul trei fără remorcă. Așa, ca un Ferrari. Singur în curte. Noaptea e mai greu. Dorm cu trei bulane de cauciuc în casă. Unul sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
somnic. Duminica ne plimbam pe aleile cimitirului Bellu, aduceam cu noi cărți și citeam lângă bustul cu tricorn al lui Birlic sau în fața capelei Hortensiei Papadat Bengescu, ajunsă centru de depozitare al sculelor de măturat. Dacă ne surprindea ploaia, ne adăposteam în uriașul monument al Fraților Bulgari, cu statui colosale în cele patru colțuri și cu o criptă ovală, pictată ireproșabil. C XL Îi scrise cu degetele tremurânde un mesaj doctorului Iolescu. Îi povesti despre fotografie și despre figura hibridă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
canină. E necesară pentru unii oameni. Alții stau și se anină primejdios în funiile vieții precum pasărea aceea ce stă și se leagănă pe firul de telefon. Cu penele ude stă martoră vijeliei de afară. O surată plecase să se adăpostească. În loc de rămas bun îi cântase un imn de pieire. Bicicliștii zornăiau în metal înspăimântați de haosul primordial în a cărui concert natura era primul solist. Pe o bancă în parc o nepoată privea admirativ un bunic. Lumea alerga spre case
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
saluta cântând un imn luminii. Iarba se va ridica din tranșeele unde fusese îngropată. Florile din ronduri își vor plânge morții, altele norocoase vor învia după datina cea veche scrisă înainte de a se face lumea noastră. Câinii supărați se vor adăposti la umbră își vor uita vorba până-n noaptea următoare. Mai țineți minte râul ? Prin părul răvășit acum zac zdrobite urmele podului de altădată. Pasul său este lin și unduitor. Între firele sale sticloase dansează peștii. În pieptul său nămolos broaștele
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
Chiar eu i-am suflat-o Bărbosului! De altfel, noi știm, știm, știm! Știm unde este păsăroiul! Știm prea bine! Știm, dar nu dezvăluim! Nici un cuvânt! Nihilum! Nici chiar babetei! Nici...! Nu ne supunem ei! Ea numai ne hrănește, ne adăpostește, ne cicălește, ne cocoloșește și ne slugărește! Și ne plictisește! Madam e o dulcică, e o scumpă, o excentrică, o matroană extravagantă, sofisticată, sclipicioasă, suspicioasă, siropoasă și simandicoasă. O snoabă hachițoasă! Foc de ifose! Alții, alții sunt Cei puternici! Cei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
numesc și eu la fel ca voi, a fost rea, îi continuă Arhanghelul, Poetului, șirul reflexiei. Rea, cât cuprinde și puternică. Aidoma ei, mai sunt și alte creaturi, alte făpturi malefice, copii turbați ai Iadului, pasageri clandestini, jivine aciuate și adăpostite sub aparențe și în corpuri muritoare. Păsări stimfalide. Ascultați-mă: Peste oraș și peste restul lumii va veni, vertiginos, Năpasta, Hecatomba, pe drept și pe de-a-ntregul cuvenită, cu vârf și îndesat, pentru stricăciunea și declinul rasei voastre păcătoase, omenești
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
oarece intenții rele, a vrut să-l imobilizeze pe dânsul, pe Poet, moment în care Boss a scos din coș un obiect, ce l-a speriat serios pe partea vătămată, care s-a retras repede în susul scărilor, pentru a se adăposti. Se mai observă, pe final, cum tot Boss desprinde sabia de la locul ei și cum și-o însușește. Hmm... Puteți să ne explicați filmul, bre? Da sau nu? Păi..., reîncepe Dănuț, scremându-se și storcându-și accelerat mintea, după o altă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]