3,053 matches
-
Nu vrea să stea de vorbă cu mine, deși am încercat să iau legătura cu el. Oare să fie premierul Zhou mâna malefică din spatele acestei situații? Uneori, Mao poate să fie atât de neîncrezător, că simte o furtună într-o adiere de vânt. Iar cuvintele lui Zhou au efect asupra lui. Ultima dată când m-a văzut, mi-a citat un proverb. Cu cât e mai înalt copacul, cu atât îi e mai lungă umbra. Îmi pare rău că nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
putut să lucreze pentru oricare dintre tabere. Se întoarseră pe un drum prăfos acoperit cu pietriș, printre zidurile de porumb roșcat care avea să fie cules în câteva zile. Toamna, anotimpul care-l paraliza mereu pe Weber cu speranțele sale. Adierea rece, uscată și înviorătoare îl tulbură pe Weber așa cum nu i se mai întâmplase de ani întregi. Pulsul i se acceleră, ispitit de ziua aceea perfectă să creadă că avea să se întâmple ceva. Mark mergea pe lângă el, morocănos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
deja nu se mai putea apăra nici măcar în fața lui însuși, publicul cel mai comod. Da, se silise să se întoarcă pentru a îndrepta lucrurile cu Schluterii, pentru a se împăca iar cu sine. Dar aici, în zgomotele nopții nelocuite, în adierea ușoară a vântului pe brațul lui, sub ochii acestei femei solitare, atât de la adăpost de viața din afară, recunoscu dispariția pe care și el o căuta. Karin se duse la Karsh să-i ceară sfatul. Toate sfaturile lui Daniel erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
muiată de căldură, lungeam gâtul cu băgare de seamă, ca să privim peste balustrada terasei. Ne crescuseră ochii în cap cât farfuriile. De cealaltă parte a străzii, blocul nostru lumina ca un pom de Crăciun, pretutindeni ferestrele stăteau larg deschise, o adiere de vânt pătrundea prin perdele. Dorin și-a aprins o țigară. „Ia uită-te la apartamentul al patrulea din stânga, etajul șapte. O femeie pe cinste. Tocmai a pornit-o spre dormitor. Ar putea deveni pasionant.” „Și mai bine e la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu părul negru, frumos, numai bucle, care stă în blocul de vizavi, la etajul trei. Totul a început acum două săptămâni. Vă amintiți, era căldura aceea nesuferită, care scotea seara oamenii pe balcoane, deci stăteam afară și eu, așteptând o adiere de vânt proaspăt. Mi-am aruncat într-o doară privirea de cealaltă parte a străzii. Căci trebuie să știți și vă rog să mă credeți că sunt o persoană cu principii morale și nu obișnuiesc să trag cu ochiul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
izolate erau invadate de un conifer târâtor necunoscut lui. Erau și niște tufe cu frunze roșcate cerate și cu ramuri contorsionate, încărcate de flori de un roșu strident cum nu mai văzuse. Mirosul proaspăt ca și cel de ienupăr îmbălsăma adierea. Egumenul dispăruse; de undeva, ca o vibrație, începu să-i vină glasul lui. Era o rugăciune liniștită. Se îndreptă spre locul din care se părea că-i vin sunetele. Numără peste treizeci de pași când îl zări în genunchi, folosind
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
deschise ochii mari, marele spătar lăsă capul în jos și stolnicul nu-și putu reține întrebarea: — Cum? Voievodul se ridică de la locul său, se îndreptă spre fereastră să mai cerceteze orizontul. — Mâine o să fie căldură mare. Nu o să sufle nici o adiere. Nu putem porni spre București. Ard să ajungem la București, dar oamenii și caii sunt obosiți. În urma noastră, la Odrii a pornit să secere holera. Dacă până mâine seară dă Domnul să fim cu toții sănătoși, pornim la miez de noapte
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și-l sărută pe frunte. Ieși spre cuhnie. O întâlni pe doamna Marica, o binecuvântă, încercă să o liniștească spunându-i că vodă se odihnește, așa stând în jilț, pentru că rănile se vor vindeca mai repede dacă vor sta în adierea vântului. — Doar să nu se așeze vreo muscă, adăugă el zâmbind. Doamna Marica îl privea nedumerită, cum iese în bătătură, cum își dezleagă măgarul care fusese priponit de o ulucă, cum încalecă și pleacă. Nu-și aducea aminte să-l
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și intra puternic în cameră. Nu mai stătusem dezbrăcat în bătaia soarelui, așa că m-am apropiat de fereastră și am lăsat lumina galbenă să cadă pe mine. Corpul meu avea o tentă de alb palid cu excepția feței și a brațelor. Adierea vântului mă înconjura răcoroasă. Am zăbovit multă vreme acolo privind copacii de pe deal, cerul albastru cu cei câțiva nori de deasupra pinilor. Alunecau încet și l-am urmărit pe unul până a dispărut după deal. Pe unul l-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de o săptămână. Câteodată, când ajungeam noaptea acasă, urcam direct în fosta mea cameră, unde încă mai era trenul. Deschideam geamul de sus, îl propteam cu o coadă de mătură și mă uitam la stele și la vârfurile pinilor. Simțeam adierea vântului intrându-mi în cameră, agitând praful și plimbând aerul vechi, stătut din cameră. Tanti Mae nu era prin preajmă ca să mă mângâie pe cap, să-mi dea să mănânc lucrurile speciale pe care le gătise și să-mi arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și dom’ doctor, pus pe jecmăneală și pe pricopseală, și se gândi că, dacă i-ar fi oferit din capul locului mai mult peste tarif, de bună seamă că ar fi acceptat... Mergea pe stradă ca și cum ar fi plutit pe adierile umede, răcoroase, însorite. Era pe la începutul unui iunie răcoros. Dimineață trăsese o răpăială de ploaie, după care se pusese un vânticel iute și curățase cerul de nori. Un miros îndepărtat de ierburi și de pământ reavăn îi deșteptă foamea. Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
niște mese cu scaune din plastic, răsfirate pe pietriș, printre copacii de lângă un bloc. Este un grătar de mici aici și un bar într-un apartament de la parter, iar zidul blocului ține umbră și răcoare. Amândoi întind gâtul după o adiere vagă, abia simțită, care încearcă să înfioreze frunzișul copacilor. E bună umbra și să stai pe scaun după drumul prin arșiță. Rafael simte sudoarea zvântându-se sub cămașă, în timp ce Mărgărit vine dinspre bar cu două halbe de bere, legănându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
griji pentru ziua de mâine. E prea de ajuns să umbli prin zăduf și să stai la mâna unuia care, la rândul lui, stă la mâna altora. Erau și seri când ieșeau împreună, dragostea mea, mână-n mână adulmecau o adiere răcoroasă, dând târcoale meselor de plastic scoase de patronii barăcilor-buticuri pe trotuare. Ocheau câte o ladă mai stingheră, din care se serveau cu două sticle de bere și le beau la douăzeci de metri mai încolo, așezați pe trotuar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
sumar acoperiți cu minuscule cupe de satin alb fac deliciul ochilor libidinoși cu străluciri concupiscente ale unui public adus la paroxism de izbucnirile țiuitoare ale instrumentelor. Prin aerul amestecat cu fum și marcat de efluviile agresive ale parfumurilor scumpe, vin adieri ușoare de emanații axilare. În timp ce străbat cu infinite atenții sala restaurantului, din mulțimea risipită pe la mese apar tot felul de chipuri. Ospătari care oficiază ceremonioși, profesioniste de lux, sorbind lasciv băutura din pahare înalte, samsari eleganți, cu ceva dur, periculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe ringul de dans. Surprinzându-i privirea, înțepenită pe ea cu fixitatea celor obsedați de o idee, numai a lor, Smaranda simte un fior scurt și neplăcut iar degetele subțiri încep să-i tremure ușor ca niște lăstari tineri sub adierea vântului. Cu un gest tandru, Marius o lipește la piept și în brațele lui puternice secunda spaimei este uitată imediat. Spre dimineață, când a sosit timpul să se retragă, părăsesc petrecerea însoțiți de Cella și Viorel până la locul unde fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
oraș, uită rosturile firești ale pământului. Să ții minte asta de la mine! În timp ce trage cu urechea la sporovăiala Americanului, Marius luptă din greu cu senzația de neînvins a unor pleoape grele. De undeva, venită pe aripi de vis, o vagă adiere de Narcisse Bleu îl învăluie. Închide ochii și acolo găsește, făptura aproape în carne și oase a Smarandei. Este singură, într-o poiană ce își făcuse puțin loc într-o imensă pădure de mesteceni bătrâni, subțiri și scheletici. Stă așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ai lui. IX Sturmbannführer Schultz deschide fereastra biroului pe care-l ocupă la etaj. Noaptea adusese o liniște grea, apăsătoare. Viscolul se sfârșise și acum totul este nemișcat, înghețat parcă într-o hibernare fără sfârșit în gerul lipsit de orice adiere de vânt. Sub el se întinde parcul cochet și bine îngrijit a fostului sanatoriu. Aleile betonate, delimitate de gardul viu și mărginite cu bănci din lemn, vopsite în culoarea verde, sunt trasate cu o precizie aproape matematică printre arbuștii ornamentali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un atribut, nu poate produce o realitate nici ieri, nici azi, nici mâine; și despre nimic nu se poate afirma nimic. 28. ...toată poezia vieții, până la infinitezimal, emoția pe care o dă o floare de câmp, răsăritul unei stele, o adiere de vânt, are ca principiu gândul morții, fiindcă vorbește de iubire și că prețul integral al vieții îl dă numai moartea. 29. Gândurile, simțirile și faptele se ajustează mereu laîmprejurări, inconștient. O mică schimbare în mediu provoacă o deviere a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vii ale corpului. ...Ipocrizia e inutilă. Nu am temperatura normală. Dar sper că e un accident trecător. Efectul muzicii... Fânațul, seră imensă de flori sub clopotul cerului sprijinit pe orizont, așteaptă coasa. Sub atingerea fină a unei ușoare și eterne adieri, simțită numai de ele, florile se clatină încet, pe tulpinile lor subțiri și înalte, în străfulgerări de roș, de violet, de galben și de toate culorile din lume. Pe alocurea, cicoarea domină puternic, iradiind un abur albastru ca un voal
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cândva pe planetă o apariție mai încîntătoare. Fata de șaisprezece ani cu părul galben și ochii negri avea în figură ceva de copil și de floare. Iar corpul ei, încă în dezvoltare, avea mlădieri ca tulpinile subțiri și înalte la adierea vântului. Și vocea înceată, nesigură, cu graseieri ca niște sfiiciuni ale inimii, al cărei ton răsună încă și astăzi în mine! Niciodată cuvântul "înger" nu s-a potrivit unei trecătoare apariții umane ca acestei ființe în adevăr angelice. ... Era într-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
iubire naive și delicate ("blanche comme lait...", "douce comme un agnelet...", "fraîche comme rose..." 1,). Niciodată n-am simțit, ca astăzi, că toată poezia vieții, până la infinitezimal, emoția pe care o dă o floare de câmp, răsăritul unei stele, o adiere de vânt, are ca principiu gândul morții, fiindcă vorbește de iubire, și că prețul integral al vieții îl dă numai moartea. "Blanche comme lait..." 1 Albă ca laptele..., dulce ca un mielușel..., proaspătă ca un trandafir... (fr.). După prima din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ajută-mă să zbor sus, sus de tot, ca la Vorniceni. Ti-aduci aminte? Cu mâinile strânse pe frânghie în dreptul capului, cu mânecile căzute până la coate, trecea pe lângă mine repede, singură cu fericirea ei, trimițând din fluturarea îmbrăcămintei ușoare o adiere suavă, pe care o simțeam pe obraz, pe pleoape, pe buze. Când se ridica în sus, desenîndu-se întreagă pe albastrul cerului, zborul se încetinea, dar când trecea prin dreptul meu, repejunea devenea, simbolic, vertiginoasă. La un moment dat, aducîndu-și aminte
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
obtuze nu le puteau culege și trimite sufletului. Am tras unul după altul două saltare ale scrinului, în care nu mai era nimic decât tristețea mocnită a saltarelor goale, apoi pe al treilea, din care s-a răspândit, ca o adiere din trecut, același parfum al ei, și apoi pe cel din urmă, unde am găsit un degetar stricat și o bucățică de dantelă albă. Am luat obiectele scumpe și le-am pus în portofoliu lângă mănușă, lângă biletele ei, lângă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Roxana-Maria Cărăbuș Este o zi din luna lui cuptor. Mândrul și biruitorul soare mușcă pământul cu sulițe arzătoare. Câmpia respiră greu prin scoarța uscată și crăpată. Lacul auriu imens de grâu a încremenit în așteptarea unei brize, dar nicio adiere nu-i răcorește spicele. Până și viețuitoarele au amuțit în adăposturile lor neștiute. Pământul seamănă cu un tablou în flăcări. Sus, în ceruri, se luptă cu căldura puternică doar câțiva nori, însă fără izbândă. Este cea mai călduroasă zi de
ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_667]
-
scurg în pământ prin tălpi și degetele de la picioare, ducând cu ele toate supărările și gândurile negative. Ne imaginăm că ne aflăm într-o zi frumoasă de vară la poalele unui munte. Percepem căldura soarelui ce ne încălzește plăcut corpul, adierea rocoroasă a vântului. Facem câțiva pași în față și sesizăm în partea dreaptă o cascadă ce lasă să cadă din înalt mii de stropi de apă alb strălucitori. Ne apropiem de stropii de apă ce cad din înalt și pătrundem
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]