2,641 matches
-
am liniștit, că am primit semne, dar nu înțeleg nimic. Pe drum m-am uitat cu atenție la calendar, nu era trecut nici un an pe el, însă luna septembrie lipsea de la data de 5... de atunci mama a căzut în agonia ultimelor zile din viață. Și-a înghițit otrava până la ultima suflare. În timpul lunilor de chimioterapie, mama avea stări de greață, dar nu vomita. După citostatice a început. Îi era tot mai rău, nu era zi să nu vomite, vomita mai
Iubiţi bolnavii de cancer by Timeea Florina, Timeea Irina Gabriela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1254_a_2203]
-
apropiere, o anulare a distanței dintre cititor și eul poetic, se pătrunde astfel într-un univers care pare să le fie familiar amândurora. Efectele sunt potențate și de utilizarea pronumelui la persoana I, plural, cel care prezintă o colectivitate în agonie, dar o colectivitate din care, se sugerează, nu este exclus nici lectorul. Boala copleșește așadar universul de hârtie al cărții, dar totodată îl transgresează. Se aglomerează aici tot arsenalul deznădejdii (otrava, liniștea, ștreangul, somnul, hipnoza, bocetul) și aceasta nu este
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
unui posibil paradis pierdut, în rest nu este decât suferință. Stările angoasante copleșesc, înaltul este de neatins și, în loc să reprezinte sfera ideilor, spiritualitatea, se restrânge, se "zbârcește", infectându-se de materia degradată. Plânsul și sângele se unesc pentru a accentua agonia. De altfel sângele este uneori doar sugerat, dar la fel de prezent și atunci când termenul nu este pronunțat direct ("Luminile scriu roșii pe peroane", Carnet lapidar). Totul este privit ca o rană, totul rănește, scrisul însuși este act de sacrificiu, este sfâșiere
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
brun, cerul e plictisit ca o tavă/ transmisă întâmplător,/ în partea de nord a târgului canalele sunt obosite,/ canalele râd prin grătarele lor/ cu zeama grasă, inconștientă, regeneratoare." (Lucrurile de dimineață). Se refuză viața aceasta care este doar lâncezire, perpetuă agonie, falsitate și se dorește o evadare. Orașul claustrant ar putea fi înlocuit cu "bucuria elementară a picioarelor desculțe", călătoria în afara acestuia este una spre simplitate, spre existența neproblematizantă ("Ne-am falsificat viața ca o introducere în filosofie/ și nu rămâne
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Doctorii se uită la noi ca la un pachet cu resturi sau ca la o pereche de sandale." (Coșmar). Într-o manieră apropiată de cea a expresioniștilor umanul se prelungește monstruos zguduind alcătuirile și universul să devină o vietate în agonie: "Deasupra noastră norii țin cerul, ca pe-o pălărie, să nu cază/ prin văile unde ugerul lui de piele zbârcită stă-n lapte de fân" sau "Doamne, auzi-mi inima ca pe goarnele decapitate/ cum strigă din toate părțile, din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
-mi gîndul tors o seară întreagă în taciturnia unei visări de izolat, nu-mi auzii cuvîntul rostit cu glas tare și căruia cineva îi răspunse răspicat în auzul meu: «Nu-i adevărat»”.1) „Bucata” lui Bacovia: „Enervat de această lungă agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumuseții, veneam spre casă într-o noapte, tîrziu, înnebunit de mizeria și minciuna în care am apărut. Eram pierdut, inutil, mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cavou... și era vînt.../ Și scîrțîiau coroanele de plumb”.) îl întîlnim în „Panoramă” („în jurul meu corpuri de ceară,/ Cu hîde și fixe priviri./.../ în racle de sticlă - princese/ Oftau, în dantele, mecanic”.), în „Poemă în oglindă” („Vezi, din anticul fotoliu - /Agonia violetă,/ Catafalcul,/Și grădina cangrenată”), în „Sepulcre violate” („Și ce-am văzut era straniu/într-un copac am găsit un craniu,/Pe o cruce niște cozi blonde”.), în „Renunțare” („în grădina moartă/Am sărit aseară peste zidul mort - / Pasul meu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
corbi pe vîrful lor, -/ Cum negre gînduri cad pe mine”14). Plopii sînt amplificatorii propriilor îndoieli și suferințe: „Clavirile plîng în oraș/ Pe-o vreme de toamnă pustie.../ Și plopii plîng tot în oraș,/ Și-n totul e-o grea agonie.// Par casele triste castele.../ Amorul, aici, a murit/ Și poate că plîng la clavire/ Fecioare cu păr despletit...// Trec singur... și tare mi-e teamă.../ Și, unde mă aflu, nu știu -/ Vai, plopii detună orașul.../ Clavirile plîng în pustiu...” ( „Mister
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Fără a găsi/ Cum ar fi altă viață.../ Același tic-tac de tîrziu,/ Cu tăceri ce plîng,/ Din nici un timp. Ca noaptea ploioasă/ Deafară...” 5) Concluzia e simplă: amînarea schimbării face imposibilă uitarea, întreține criza morală, devine un motiv de interminabilă agonie. Vorbe din „Vînt” în poemul „Vînt” sînt și aceste versuri: „Lîngă ușă frunzele s-au strîns,/ De departe vin ecouri vechi de plîns,/ Brumă, toamnă literară,/ Pe drum prăfăria se duce fugară”1). Ori de cîte ori le citești, iese
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
potrivită pentru un scriitor. Nu carnea suferă, ci ființa, condamnată la agitație perpetuă și la așteptări fără sens, la înălțări și surpări, la pendulări între fascinații și temeri. Angoasa nu se împacă deloc cu echilibrul și seninătatea. Descoperă în toate agonia, faza finală a luptei dintre viață și moarte. Angoasa sporește acuitatea simțurilor, dar, în același timp, induce obsesii și-l istovește pe cel asaltat de ea. Obligatorie pentru ce-l ce rîvnește la sfințenie, solitudinea e indezirabilă, periculoasă pentru poeți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
simți mai aproape de Magritte în efortul de a descifra ce se ascunde sub aparența realului în lumea suprarealistă în care am fost condamnați să trăim. Iași, decembrie 2014 2009 1 ianuarie 2009 " Sunt scepticul de serviciu al unei lumi în agonie" scria Cioran, la finele deceniului al optulea, în ale sale, ultime, Mărturisiri și anateme. Nu era aici doar o figură de stil, o înfloritură paradoxală, o marcă stilistică a celui care își pusese de câteva decenii limba sa naturală "la
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
reacția mea la nedreptate și manipulare. La final, nu pot decât să-i aduc domnului Ungureanu în față oglinda propriului text, din care nu mai rămân, după devoalarea detaliilor pe care le-a ignorat, decât următoarele fragmente definitorii: agramat, neghiob, agonie logico-gramaticală, raport cauzal aberant, neghiob (încă o dată!) și, bineînțeles, "nutreț repartizat de la centru pentru păscut în plen (probabil!) și în clan local". Restul, e glorie nemeritată, peste limita celor 15 minute. Halal! 3 martie 2011 Revin cu o temă anunțată
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
estici pentru a pune în lumină integralitatea lumii creștine la care ne referim) sunt preambulul necesar al mântuirii și renașterii, și de aceea Învierea Domnului este punctul nodal, chintesența credinței creștine. Conform evangheliilor, cele șapte cuvinte șoptite de Iisus în timpul agoniei sale pe cruce au fost: "Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac", "Adevăr îți spun Ție, astăzi vei fi cu Mine în rai", "Femeie, iată fiul tău; iată mama ta", "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?", "Mi-
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
a secolului al XIX- lea, după Unirea Mică din 1859, când pe harta politică a Europei începuse să se contureze și să se vorbească de România, când se urmărea obținerea independenței, printr-o alianță cu Rusia, Poarta Otomană, imperiu în agonie, mai spera să revigoreze și să păstreze legături, devenite caduce, în baza vechimii lor și a unei îndelungate colaborări româno-otomane, bazate pe raporturi suzeran-vasal. Ce-i determina pe otomani și diplomația lor să se cramponeze într-o atitudine intransigentă față de
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
când bătrânul rămăsese singur, Stănică Rațiu Îi ia banii ascunși sub salteaua patului de suferință și se face nevăzut. Pierderea banilor i-a provocat bătrânului un puternic șoc și așa și-a dat duhul. Moartea lui moș Costache pune capăt agoniei provocată de moștenire. Acesta este și primul plan al acțiunii romanului. Personajele Înscrise În goana nebună după avere trăiesc o adevărată dramă demonică. Orice mijloc este folosit, fără a cântări cât de cât urmările raportate la existența celorlalți, deveniți, la
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
observația că autorul Își prelungește mijloacele criticii În literatură. O tehnică ce ține de modernitatea romanului constă În introducerea În narațiune a unor secvențe tipice genului dramatic, cum este aceea a jocului de cărți de la căpătâiul lui moș Costache, În timpul agoniei sale. Prin intermediul monologului interior, sunt evidențiate gândurile personajelor prezente, fiecare este preocupat de o altă problemă, nici unul sensibil la drama muribundului. De asemenea, umorul este un alt element al originalității lui G. Călinescu. Romanul e considerat comic prin folosirea unor
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Săptămâna Filmului Finlandez, ediția a VII-a. Evenimentul a fost organizat la Muzeul Național de Artă, iar filmele care au rulat au fost: în data de 3 octombrie, seara de film s-a deschis cu Sfânta frăție a aburului cu agonia (1998), film în regia lui Heikki Kujanpää, urmat de Futuro (1998), regizat de Mika Taanila și Săritorul (2000), de P.V. Lehtinen, cu care s-a încheiat prima seară. Data de 4 octombrie a adus cinefililor Beaivi-Soarele (2000), regizat de Sampo
Literatura și cultura finlandeză: o perspectivă românească by Paul Nanu () [Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
dacă ar fi conținut un strop de adevăr, încă aș mai fuma (corecție: n-aș mai fi pe lumea asta). Suferința fumătorului n-are nimic de-a face cu chinul lipsei de nicotină. Sigur, ultimul are un rol declanșator, însă agonia este de fapt mentală și e provocată de îndoială și de incertitudine. Cum fumătorul a avut din start sentimentul că face un sacrificiu, el începe să se simtă frustrat, ceea ce este o formă de stres. Momentele în care creierul îi
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
răspunsul, pentru că aștepți să se întâmple ceva și nu se întâmplă nimic. Te-ai lăsat de fumat când ai stins ultima țigară, iar acum nu faci decât să aștepți, ca să vezi cât va dura până când cedezi. Așa cum spuneam mai sus, agonia prin care trece fumătorul e mentală, provocată de incertitudine. Deși nu există durere fizică, efectul e totuși puternic. Fumătorul este nefericit și se simte nesigur pe sine. Nu uită deloc de fumat, dimpotrivă, fumatul îl obsedează. Pot fi zile, sau
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
țigărilor a fost un eșec. Cele câteva succese de care știu au fost obținute după o perioadă relativ scurtă de reducere, urmată de soluția radicală. Fumătorii pur și simplu s-au lăsat deși, nu pentru că, reduseseră țigările. Altminteri doar prelungești agonia. O tentativă eșuată de a fuma mai puțin este un șoc pentru fumător, care se convinge o dată mai mult că e dependent pe viață. De ajuns ca să fumeze încă vreo cinci ani până la tentativa următoare! Pe de altă parte, reducerea
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
rândul său viața marelui monstru. Adu-ți aminte: cu METODA UȘOARĂ îți este ușor să te lași de imediat. Poți ucide marele monstru (spălarea creierului) înainte să stingi ultima țigară. Micul monstru va muri curând și el și chiar în timpul agoniei nu va reprezenta o problemă mai mare decât era atunci când încă fumai. Gândește-te cum e posibil să vindeci un dependent de drog recomandându-i același drog? Un doctor britanic eminent și foarte stimat a declarat la televiziunea națională că
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
în inima acestui popor"85. Ne cutremurăm, desigur, în fața acestei declarații, mai ales că Chapman ne asigură, fără urmă de îndoială, că ceea ce a văzut "nu este o iluzie. Este adevărul"86, întrucât a fi capabil să privești cu indiferență "agonia unei ființe în aceeași măsură umane ca și tine"87, cel care privește, nu înseamnă altceva decât "moarte în inima celui care privește"88. Chapman se referă, în cele ce urmează, la faptul că au existat și există situații în
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
probleme de pășuni. Șase pagini de note care au servit pentru Isvor 16. 13 februarie 1909 Plecarea la București. Primul bal la Curte. Am dansat le cotillon 17 cu prințul moștenitor 18. Incident Stere 19, deputatul socialist îndrăgostit. 15 februarie Agonia mătușii Eliza Filipescu 20. 16 februarie, ora 8 seara Decesul mătușii Eliza Filipescu. La Academia Română cu Eliza Brătianu 21. L-am văzut pe bătrânul Sturdza 22. Îmi face complimente și-mi arată strămoșii de pe pereți. 23 februarie Plecarea la Buftea
Martha Bibescu și prințul moștenitor al Germaniei by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
nostru a fost crunt pedepsit. Nu în ficțiune, ci în realitate. Dar de aici începe alt roman. Vladimir Makanin Ă Spaima Satirmanul și nimfeta Bogdan Romaniuc Vladimir Makanin este poate ultimul „clasic“ al literaturii ruse. Makanin descrie în romanele sale agonia unei societăți îmbibate de ideologie. Personajele sale, pândite la tot pasul de diavol (ca în Falsificatorii de bani al lui Andre Gide), și care cred că și-au descoperit fericirea, pierd „partida“ în ultima clipă. Nu le rămâne atunci decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
poezia merita o atenție aparte, mai ales că poeții sunt sarea și pământul în România; dar nu mai am răbdare - și nici încredere - să citesc poezie. Nu că ar fi o artă muribundă (ce-i drept, se hrănește substanțial din agonie), dar ceva în sistemul nostru lirico-perceptiv este suferind. Și mi-e teamă că pentru multă vreme. Dar sunteți de acord cu cei care vorbesc despre poezie mai mult ca performance? Da, e nevoie de spectacol. Nu mai poți să faci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]