3,081 matches
-
analistului care acceptă admirabilul mecanism uman în elanurile sale minunate și vicierile sale profunde. Mereu se revoltă înțelegerea sa îngustă; mereu simțul său burghez vrea să modifice mecanismele mașinăriei, să facă perfectă creatura." În fața unui asemenea bilanț, Zola constată cu amărăciune că teatrul, care a fost totdeauna bastionul convenienței, este în întârziere față de celelalte arte, în special în raport cu romanul care s-a transformat profund. El atribuie impasul acesta în care se găsește atunci teatrul faptului că acesta evoluează totdeauna mai greu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și înfricoșător totodată". El dilată "limitele posibilului" la maximum, pentru a crea "un univers absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce qui est contraire au sens commun ou même à
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
adevăr, teatru, teatrul fiind dialog"122. Însă pentru spectatorul neavertizat, dialogul ionescian, identificat cu teatrul, este unul steril, lipsit de finalitate, configurat ca "antidialog" pentru că nu comunică decât certitudinea că nu se mai comunică. Anamorfoză a realității lingvistice surprinse cu amărăciune caragialiană 123, antidialogul ionescian este un construct parodic subordonat principiului de "îngroșare a sforilor", cu dublu efect: deconspirare și avertizare. Mecanismul comunicării verbale este dereglat, așadar, deliberat, rezultatul fiind emiterea de enunțuri corecte gramatical, dar nereușite și ineficiente. Mai concret
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri care dezambiguizează, într-o notă de amărăciune, intenția ironico-satirică: "generatia de sacrificiu" este sintagma prin care se autodefineau senatorii și deputații români de după Primul Război Mondial, deși nu își sacrificaseră decât nopțile pentru petreceri pantagruelice, sfidând mizeria și sărăcia populației, iar "lacrima", care apare pe obrazul unui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ușoara urmă de ironie care răzbate din conturarea personajului Cănuță este, de fapt, o perfectă ilustrare a accepțiunii umorului drept "ironie deschisă" pentru că "simulează simularea"204. Naratorul adoptă în aparență punctul de vedere comun, lăsându-și personajul să înfrunte cu amărăciune ostilitatea tuturor și trecând pe seama cititorului responsabilitatea restabilirii sau a relativizării adevărului și a recompensării prin unda de compasiune transmisă de umor. Focalizarea externă obiectivează pledoaria în cazul "sucelii" personajului, iar schimbarea de perspectivă, presupusă de procedeul ironiei, centrează imaginea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și înnobilată tragic de gestul sinuciderii preferate în locul viețuirii în rușine. Universului caragialian de fantoșe i se dă astfel o replică, prin conturarea în limitele verosimilului a unei mai dense și mai complete imagini a vieții sondate cu umor, cu amărăciune, dar și cu optimism. Estomparea influenței caragialiene se produce la Tudor Mușatescu și prin abordarea comediei lirice, sentimentale, în piesa Visul unei nopti de iarnă. Mihail Sebastian, cel care care va excela în acest gen, este, de altfel, îndeobște acreditat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al unui neam de care nu v-ați simțit niciodată legați, pentru că nu l-ați cunoscut și nici n-ați vrut să-l ascultați și să-l înțelegeți. Sufletul acesta, de lacrimă și melodie, în care voi ați turnat numai amărăciuni iar semnele vremii au prevestit numai furtuni, în clipa asta de început de judecată și de osândă cântă biruitor, pentru toți nevoiașii și toți prigoniții însetați și flămânzi de soare, de adevăr, de dreptate și libertate [...] Nu trece o lume
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și rezonabile ca preț, și cea a fostei sale gazde, proprietăreasa coana Tinca, surprinsă neplăcut după fiecare nou eșec în contactele cu mușteriii mereu imprevizibili. Fauna umană citadină în permanentă căutare a profitului necinstit este dezvăluită însă cu indulgență și amărăciune, ceea ce dizolvă satira, pe care simțul critic al autorului Momentelor a imprimat-o respectivelor situații și tipologii, în umor. Cu toate acestea, în esență, tema schiței caragialiene De închiriat dobândește amploare în romanul lui Damian Stănoiu pe aceleași coordonate ale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
relația dintre natural și artificial. Caragiale nu se străduiește să creeze un absurd rizibil și înfricoșător totodată, așa cum deliberat procedează Eugen Ionescu, ci se mulțumește să-1 extragă din realitatea în care-l surprinde existând din abundență. Receptându-1 cu luciditate și amărăciune, îl supune atenției celor care trec pe lângă el nesesizându-l: "Trecem pe lângă absurditate și nu ridicăm măcar o sprânceană revoltați; auzim neghiobia și nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustați; vedem impostura și ticăloșia, și zâmbim frumos, ca la întîlnirea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale are intuiția absurdului, deține acel simț al detectării sale în formele ridicolului absolut și îl expune cu o obiectivitate care îi maschează amărăciunea și dezgustul, Eugen Ionescu îl produce deliberat, forțează limitele posibilului pentru a crea un univers absurd terifiant, de nesuportat ca și disperarea din care provine. Absurditatea "lumii-lume" expusă de autorul Scrisorii pierdute este, în schimb, una lipsită de angoasă. "Grija
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Își zise moșierul uitându-se după fostul hăitaș. Era obosit ți îl durea tot trupul. Așa, cum stătea pe trunchiul de copac, își aminti de Mântuitorul Hristos, în Grădina Ghetsimani, rugându-se: „Tată, dacă trebuie să beau această cupă a amărăciunii fie cum voiești Tu!“ Și, boierul începu, și el să se roage... „Din adâncuri strig către Tine. O Doamne! Auzi vocea mea. Lasă-Ți urechea să asculte glasul chinurilor mele!..“ murmura moșierul cu ochii închiși în vreme ce în jurul lui începu să
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
parte la o înmormântare. Războiul bătea la ușă, parcă te așteptai s-o deschidă și să intre în casă... Luna lui Prier venise, parcă, să frângă tihna lor de oameni cuminți și harnici. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, speranțe... izgonind mereu liniștea sufletului. În minte revenindu-i mereu ca un refren „dacă n-o mai văd, dacă n-o mai văd“... * Clopotele au bătut... Războiul care a bătut la ușă atâta vreme, acum a deschis-o violent și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-ti, fata bunicului și nu mai plângi! .. Ai grijî di lăcrămi... di lăcrimi ai tătî viața nevoie, fata tatii! ..Di multi ori, mai mari nevoie ai de lăcrâmi ca di mâncari... Nu mai plângi, fata bunicului! ..murmură el cu o amărăciune în suflet fără margini. Stătea tot timpul închisă în casă și nu patrundea nimeni la dânsa, nici măcar mătușa Domnica, sora lui Anton, care a rugat-o cu lacrimi în ochi... - Anuca, fata mamii, nu ti mai chinui atâta, digeaba, fata
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
întrezăreau primele case din cătun. Imaginea lui Suru și a căpriorului îi alungă ultimele umbre ale coșmarului lăsându-i numai o amintire îndepartată, vagă. Numai Suru și Nică aveau această putere fermecată de a face să uite pe moment atâtea amărăciuni din viața ei. Sultan sforăi încet pe nările-i mici, să nu tulbure gândurile. Toamna purta nori albi pe sus, pe un cer frumos și senin, parcă spălat cu lacrimi decurând.. La horă Era de Sf. Maria Mare... Arșița nu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
prietenoase... era dureros de singură. Numai în singurătate, ori prin locurile pe care le colindaseră împreună cu Nică, ori cu Suru, numai acolo reușea să se regăsească, alături de ei, retrăind stările sufletești ce le avusese atunci. Numai tatăl ei știa câtă amărăciune se grămădea în inima fetei lui. „Pitpalac... pitpalac!“, o prepeliță îi frânse gândurile, ieșind dintr-un ogor, rămase o clipă pe mijlocul drumeagului, și dispăru într-un hățiș, de unde mai dădu glas: „pitpalac... pitpalac“ Din nou liniște... doar tropot de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lăsa inima să-ți domine rațiunea. Nici o grijă, o liniști Minette. După cum ți-am mai spus, nu sunt franțuzoaică, sunt elvețiancă. Nu prea cred că are vreo importanță ce naționalitate ai când vine vorba de bărbați, zise Darcey cu ceva amărăciune. Când să ridice receptorul, auzi ușa casei deschizându-se. Minette se ridică și ieși din cameră, iar Darcey, vorbind în grabă cu Tish, auzea voci în antreu. Puse receptorul jos și ușa sufrageriei se deschise. Tatăl ei arăta foarte îmbătrânit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
o Bibliotecă...națională ! 69. Numai cuceritorii bogați pot ușor să asorteze unei rochii de seară, decoltată major, o splendidă bijuterie... muzicală ?! 70. În ingineria financiară, bilanțul oferă probabilitatea de a fi utilizat ca un lanț ...dublu de cifre ! 71. Toată amărăciunea omului se adună zi-de-zi, în bila... de rulment ! 72 În fața controlorului de tren nu poți sta liniștit chiar dacă ai în buzunar un bilet...de amor ! 73. Știu un caré foarte restrictiv, unde nu au acces, niciodată, patru ași...fotbaliști ! 74
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
făcea parte dintre acei milionari excentrici despre care citim câteodată prin ziare: nu cheltuie nici un ban pe nimic, acesta fiind, În primul rând, exact modul În care au devenit bogați. — A fost Împușcată mortal, cu sânge rece, zise el cu amărăciune. Mi-am dat seama că ne aștepta o noapte lungă. Mi-am scos țigările. — Vă deranjează dacă fumez? am Întrebat, și el păru să-și revină. — Scuzați-mă, Herr Gunther, oftă el. Unde-mi sunt bunele maniere? Doriți o băutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Herr Gunther. Oamenii nu făceau diferențieri, așa cum fac astăzi. Eram cu toții doar germani. Desigur, Paul nu a văzut lucrurile așa. Nu se putea gândi decât ce amenințare era Grete la adresa carierei lui În SS și În Partid, râse Six cu amărăciune. Am ajuns la Grünau, unde Își avea sediul Berlin Regatta Club. Pe un lac Întins dincolo de o perdea de copaci, fusese marcat un culoar olimpic de 2000 m pentru vâslit. Peste zgomotul motorului de la șalupă, se puteau auzi sunetele scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de vopsele, prinde contur, pare să se lege, chiar dacă ochii lui au pierdut măsura exactă a luminii, roșul de sânge înfipt ca un cuțit netrebnic în galbenul de soare, Autoportretul unui orb, așa am să-i spun, vorbește el cu amărăciune, Nu! protestează întreaga mea ființă, Nu, adresat nu numai cuvintelor lui, ci și, Doamne iartă-mă! se roagă iute în gând Daniel, cerându-și iertare pentru gânduri nerostite cu voce tare, Autoportretul unui orb, repetă el, totuși nu-mi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
zilelor noastre! exclamă Theo, nici nu mai știu în ce an l-am pictat, Corina întoarce pânza să afle anul picturii, lângă semnătura de jos Theo a omis anul, Nu găsesc! N-are importanță! Mi-ar plăcea, spune cu atâta amărăciune Theo încât tot trupul mi se înfioară, mi-ar plăcea să fi putut vedea toate aceste tablouri din nou, să le pot judeca acum, după ce a trecut ceva timp, Și tot el se consolează, Poate e mai bine așa! Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mai e la același preț ca anul trecut, și materialele, și eu mi-amintesc, în timp ce meșterul Duma vorbește, de Andrei Rubliov, de discuția noastră despre pictura religioasă, am să-mi construiesc o biserică, le-am spus eu atunci, și o amărăciune fără margini ia în sufletul meu locul acelui orgoliu stupid tineresc, Auriul pentru nimb, îmi spune meșterul, mi-l aduce cineva din Germania, îl cumpăr pe mărci, 50 de mărci un tubuleț mititel, mi-ajunge cu zgârcenie la două nimburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
s-a vindecat de ei decât după câțiva ani, când i-a descântat o femeie și l-a pus din nou s-o poarte și l-a învățat cum s-o dezlege, Astăzi nu mai e așa, îmi spune cu amărăciune bătrânul, oricât îi învăț eu pe feciori ei nu mai cred, ei se joacă cu măștile și, dacă le iei ca pe un joc, ele își pierd puterea, măști de păsări atârnate în cui, neînsuflețite și alte măști zoomorfe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ea, cu ochii în ochii mei, Theo, acum trebuie să merg undeva, nu pot veni cu tine, ce faci? când te pot vedea? te rog, Ana! mâine după-masă! Unde? Trec eu pe la tine, Te aștept! și zâmbetul ei plin de amărăciune, bine! probabil de aceea a zâmbit astfel Ana, fiindcă m-a auzit prima dată în viața ei rostind, te aștept și cerșind și e prea târziu, 10 aprilie, deschid acest caiet doar ca să nu mă gândesc, nu l-am deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
e prima oară când mă vizitează, admiră autoportretul, dacă n-aș fi așa urât, se bâlbâie el, te-aș ruga să mă desenezi și pe mine, Nu ești urât, Marius! Ba da! Sunt un șoarece de bibliotecă, o spune cu amărăciune, dar și cu mândrie, oricum am trecut pe aici ca să-ți spun că madame Claire s-ar fi putut să fi dat de urma mătușii Anei tale, privirea mea alunecând peste el, dacă te mai interesează firește, se fâstâcește lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]