2,894 matches
-
DACĂ-aserțiune p < aceasta e pentru că > A2-asertiv (v.2) aserțiune q Un alt poem de Baudelaire, citat mai sus, comportă două întrebări și un răspuns destul de ciudate: T35 SONET DE TOAMNĂ Spun ochii tăi cei limpezi, mai clari ca un cristal: "Amant ciudat, ce afli în mine să te-mbate?" Q1 Fii dulce și tăcută! Un dor, rănit de toate, non-R1 Afară de-o candoare străbună de-animal, Nu vrea să-ți dezvelească secretul infernal [...] Sminteli, omor și groază! Tu, albă margaretă! Ca
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
joacă, (joc de șah), acțiunea de a se juca însemnând figura, mișcare rapidă și capricioasă. Nu uitați, Jocurile aveau loc în vreme de pace și nu de război, al cărui zeu era Ares. Ares, zeul războiului și al luptelor violente, amantul Afroditei, era un zeu de origine tracă, divinitate răzbunătoare, rareori prietenoasă. Ares se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului și era fiul lui Zeus și al Herei. Cu toate acestea, era disprețuit de părinții săi și de către ceilalți
Fenomenul olimpic de la antic la modern by Liliana RADU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101004_a_102296]
-
altfel, este cea mai obișnuită situație. Să analizăm următorul fragment din Roșu și negru: Toate mișcările lui, foarte încete la urmă, ținură un minut nesfârșit; domnișoara de La Mole îl privea mirată. "Va să zică, era cât pe-aci să fiu ucisă de amantul meu!", își spunea ea. Gândul acesta o făcea să se simtă în cele mai frumoase vremuri din veacul lui Carol al IX-lea și ale lui Henric al III-lea. Stătea neclintită în fața lui Julien, care tocmai pusese spada la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Mill, și, mai recent, de filosoful american S. Kripke 262. Pentru acesta, substantivele proprii ar fi indicatori rigizi, adică elemente care îl desemnează pretutindeni pe același individ. Așa ne-am putea imagina lumi în care Julien Sorel nu ar fi amantul Mathildei sau preceptorul copiilor domnului de Rênal, dar în care "Julien Sorel" ar desemna aceeași persoană. Substantivele proprii ar fi niște etichete lipite pe obiecte. Acest fapt le-ar deosebi de descrierile definite, care sunt indicatori non-rigizi: descrierile definite ca
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Mathildei sau preceptorul copiilor domnului de Rênal, dar în care "Julien Sorel" ar desemna aceeași persoană. Substantivele proprii ar fi niște etichete lipite pe obiecte. Acest fapt le-ar deosebi de descrierile definite, care sunt indicatori non-rigizi: descrierile definite ca "amantul Mathildei" sau "preceptorul copiilor domnului de Rênal" trimit la un individ prin intermediul unei proprietăți care este, la rândul ei, contingentă: "amantul Mathildei" ar fi putut foarte bine să fie altul decât Julien Sorel. După cum se observă, analizăm numele personajelor de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
etichete lipite pe obiecte. Acest fapt le-ar deosebi de descrierile definite, care sunt indicatori non-rigizi: descrierile definite ca "amantul Mathildei" sau "preceptorul copiilor domnului de Rênal" trimit la un individ prin intermediul unei proprietăți care este, la rândul ei, contingentă: "amantul Mathildei" ar fi putut foarte bine să fie altul decât Julien Sorel. După cum se observă, analizăm numele personajelor de ficțiune ca și cum ar fi nume de ființe reale. Ar putea părea ciudat, de vreme ce actele pe care le fac aceste ființe fictive
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în argilă. Principala divinitate este zeița, prezentată sub trei aspecte: femeie tânără, mamă dând naștere unui copil (sau unui taur) și bătrână (întovărășită, adeseori, de o pasăre de pradă). Divinitatea masculină apare sub forma unui băiat sau adolescent - copil sau amant al zeiței - și a unui adult cu barbă, călărind uneori animalul său sacru, taurul. Varietatea picturilor pe pereți este uimitoare; nu există două sanctuare care să fie similare. Reliefuri ale zeiței, adesea înalte de doi metri, modelate în ipsos, în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
primordiale în destinul lui Zeus. Vom vedea și alte exemple. Pentru moment, să amintim episodul nașterii lui Zeus și al copilăriei sale în Creta 8. Este vorba, desigur, de un scenariu mitico-ritual egeean, având în centru Copilul divin, fiu și amant al unei Mari Zeițe. După tradiția grecească, țipetele noului-născut erau acoperite de zgomotele pe care le făceau Cure ții, lovindu-și scuturile. (Proiecție mitologică a grupurilor inițiatice de tineri celebrând un dans cu arme.) Imnul de la Palaikastro (secolele IV-III î. Hr
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fiica puternicului Părinte" (obrimo-patre). 34 Cf. epigrama homerică (14-2) citată de W. Otto, p. 58. 35 Cf. M. Detienne, "Le navire d'Athena". 36 Abia mai târziu, Ares, /cui războiului, îi devine soț; în Odiseea (8, 266-366) el îi este amant. Olympieniî și eroii în cultul ei, se disting anumite elemente asiatice (de exemplu, hierodulele) alături de elemente mediteraneene (porumbelul). Pe de altă parte, Imnul homeric către Afrodita (I, 69 sq.) o prezintă ca o veritabilă Stăpână a Animalelor: "în urma ei, mergeau
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
un reportaj al lumii exterioare, Constant Tonegaru optează pentru o stranie incursiune într-o lume interioară. Și erosul e aici prilej de călătorie, femeia cafenie, o mulatră îi șoptește istoria peregrinărilor ei care se confundă cu cea a amorurilor, un amant în Peru, unul la Santa Clava, altul în SUA. E o călătorie ciudată care deschide porțile unui univers anatomic ce amintește de incursiunile în fiziologic ale avangardei: "Apele Mării de Safir într-o noapte/ urcau răzvrătite spre inima mea de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
piele de ren). Totul e proiectat în erotism, "i-am cântat scobitura genunchiului drept/ din care sorbeam vinul roșu cu primăvară", "Goi/ amândoi pe blănuri de urs", "Prințesa topea cu sânii gheața de pe vitralii". E o multiplicare a evadărilor pentru că amanții de pe "malul Balticei" visează la insulele însorite nou descoperite. Numai că trubadurul vremurilor apuse primește blestemul îngerului căzut și este exilat într-un alt ev. Existența se cufundă-n nedeslușirea acvaticului pentru că e numai amintire și trecere-n moarte: "ah
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
flori, argintate de globuri electrice... Prin tufișuri - fete, sau domnișoare în rochii subțiri, cu elevi de școală, sau militari... Rîsete, șoapte... Un tînăr îmi cere sfaturi pentru un amor nenorocit. Fanfara răsună peste grădină și peste oraș. Cîntece vechi, flori, amanți atît de tineri... mă cheamă cu mulți ani în urmă... Iubiri pe care le-am uitat mă ridică să plec pe străzi adormite... O, pasiuni amoroase...” Cînd rememorările deveneau dureroase, „crize”, plimbările continuau, solitar și pe străzi periferice sau, mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
excitații în trepte, împinsă pînă la exaltare: „Ce tristă operă cînta/ Fanfara militară/ Tîrziu, în noapte, la grădină.../ Și tot orașul întrista,/ Fanfara militară.// Plîngeam și rătăceam pe stradă/ în noaptea vastă și senină;/ Și-atît de goală era strada -/ De-amanți grădina era plină.// Orașul luminat electric/ Dădea fiori de nebunie -”15). Sau apar, precum în „Crize”, provocați de o spaimă: „Tristă, după un copac, pe cîmp/ Stă luna palidă, pustie -/ De vînt se clatină copacul -/ Și simt fiori de nebunie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cînd a publicat „Poemă în oglindă”, Bacovia nu prea mai avea, cred, „iluzii roze”, „visuri roze”, ca să vorbesc în termenii Maestrului său15). „Iubirile ideale - va spune ceva mai tîrziu - erau fugitive, le găsea în cărți, le zărea prin lume”16). Amanții Prezent de cîteva ori, cuvîntul „amant” apare, la Bacovia, doar ca plural: amanți/ amante și înseamnă (nu-i chiar inutil să precizez) „îndrăgostiți”, acesta din urmă lipsind din poezia sa1). Ce fel de îndrăgostiți însă? Dintre cei chinuiți de povara
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bacovia nu prea mai avea, cred, „iluzii roze”, „visuri roze”, ca să vorbesc în termenii Maestrului său15). „Iubirile ideale - va spune ceva mai tîrziu - erau fugitive, le găsea în cărți, le zărea prin lume”16). Amanții Prezent de cîteva ori, cuvîntul „amant” apare, la Bacovia, doar ca plural: amanți/ amante și înseamnă (nu-i chiar inutil să precizez) „îndrăgostiți”, acesta din urmă lipsind din poezia sa1). Ce fel de îndrăgostiți însă? Dintre cei chinuiți de povara sentimentului, atinși de disperare. Siluetele lor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
roze”, „visuri roze”, ca să vorbesc în termenii Maestrului său15). „Iubirile ideale - va spune ceva mai tîrziu - erau fugitive, le găsea în cărți, le zărea prin lume”16). Amanții Prezent de cîteva ori, cuvîntul „amant” apare, la Bacovia, doar ca plural: amanți/ amante și înseamnă (nu-i chiar inutil să precizez) „îndrăgostiți”, acesta din urmă lipsind din poezia sa1). Ce fel de îndrăgostiți însă? Dintre cei chinuiți de povara sentimentului, atinși de disperare. Siluetele lor se desenează, prima dată, în „Nervi de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Dintre cei chinuiți de povara sentimentului, atinși de disperare. Siluetele lor se desenează, prima dată, în „Nervi de toamnă”: „E toamnă, e foșnet, e somn.../ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plînset, e gol.../ Și-i frig, și burează.// Amanții, mai bolnavi, mai triști,/ Pe drumuri fac gesturi ciudate -/ Iar frunze, de veșnicul somn,/ Cad grele, udate.// Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc,/ Și-amanții profund mă-ntristează -/ îmi vine să rîd fără sens,/ Și-i frig, și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
stradă, oftează;/ E tuse, e plînset, e gol.../ Și-i frig, și burează.// Amanții, mai bolnavi, mai triști,/ Pe drumuri fac gesturi ciudate -/ Iar frunze, de veșnicul somn,/ Cad grele, udate.// Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc,/ Și-amanții profund mă-ntristează -/ îmi vine să rîd fără sens,/ Și-i frig, și burează”2). Aparent, enigma „amanților” e incomprehensibilă. Ce altceva i-a provocat să iasă din case pe-o așa vreme, dacă nu decorul dezolant, evocator de analogii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Pe drumuri fac gesturi ciudate -/ Iar frunze, de veșnicul somn,/ Cad grele, udate.// Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc,/ Și-amanții profund mă-ntristează -/ îmi vine să rîd fără sens,/ Și-i frig, și burează”2). Aparent, enigma „amanților” e incomprehensibilă. Ce altceva i-a provocat să iasă din case pe-o așa vreme, dacă nu decorul dezolant, evocator de analogii cu moartea? Poetul nu e doar observatorul agitației lor paroxistice, ci chiar unul dintre ei, frămîntat de aceleași
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la rîsul „fără sens”. Acesta echivalează cu o concluzie: față cu moartea, suferința din dragoste e derizorie. Decăzut din iluzii, poetul acceptă constrîngerea realității. Ultimul vers sună ca un semnal de retragere: „Și-i frig, și burează”. Un personaj colectiv, amanții revin în „Fanfară”3) și în „în altar”4). Comportamentul lor e determinat de imperative obscure, instinctuale, mai puternice decît orice rațiune. Sînt exaltați și triști, în primul poem, cuprinși de delir, în al doilea. Suferința lor nu e numită
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pînă tîrziu, deși noaptea de septembrie e „rece și pustie” („Fanfară”) sau, obsedați erotic, gîndesc, în catedrală, la „o noapte de orgie” „pe canapeaua din altar”. „Fanfară” se aseamănă, cel puțin sub un aspect, cu „Nervi de toamnă”: în ambele amanții ignoră rigorile naturii. Ceea ce diferă e situația autorului, mai rea decît în poemul precedent, căci aci e lipsit și de consolarea identificării și solidarizării cu ceilalți: „Plîngeam și rătăceam pe stradă/ în noaptea vastă și senină;/ Șiatît de goală era
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
naturii. Ceea ce diferă e situația autorului, mai rea decît în poemul precedent, căci aci e lipsit și de consolarea identificării și solidarizării cu ceilalți: „Plîngeam și rătăceam pe stradă/ în noaptea vastă și senină;/ Șiatît de goală era strada -/ De amanți grădina era plină”. El e amantul din strada goală, singur, în lupta cu „fiorii de nebunie”. Un fel de epilog al tuturor tribulațiilor sentimentale, „în altar” evocă, la rîndul ei, încercarea amanților „cu suflet ruinat” de a se redresa prin
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mai rea decît în poemul precedent, căci aci e lipsit și de consolarea identificării și solidarizării cu ceilalți: „Plîngeam și rătăceam pe stradă/ în noaptea vastă și senină;/ Șiatît de goală era strada -/ De amanți grădina era plină”. El e amantul din strada goală, singur, în lupta cu „fiorii de nebunie”. Un fel de epilog al tuturor tribulațiilor sentimentale, „în altar” evocă, la rîndul ei, încercarea amanților „cu suflet ruinat” de a se redresa prin rugăciune, de a elimina din minți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și senină;/ Șiatît de goală era strada -/ De amanți grădina era plină”. El e amantul din strada goală, singur, în lupta cu „fiorii de nebunie”. Un fel de epilog al tuturor tribulațiilor sentimentale, „în altar” evocă, la rîndul ei, încercarea amanților „cu suflet ruinat” de a se redresa prin rugăciune, de a elimina din minți gîndurile legate de iubiri profane și de a-și domina, în spațiul sacru, excitațiile. Nu reușesc, iar acest eșec le face „gîndul mai amar” și le
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Orașul cu numeroase cafenele și restaurante, unde viața de zi se prelungește, cu o frenezie în plus, în viață de noapte: „Și pe publice terase/ Plîng viori sentimental.../ E parfum, bomboane/ Și desfrîu de lupanar...” 4) „Orașul prăbușirilor”! Orașul cu amanți bogați și cu „burgheze colorate”, întreținute sau neveste. Orașul mare vara, pandantul orașului mare iarna, din „Și ninge...”, văzut, în ambele cazuri, cu un ochi de moralist, critic. Din „Amurg”, cel mai mult a prins ultimul vers, dar nu în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]