5,110 matches
-
Toată literatura filozofiei teatrale a ajuns în sfîrșit și pînă la noi - realizarea corespunzătoare încă nu. Gordon Craig, Tairoff, Martin, Pitoeff sînt pe masa oricărui om de teatru. Pe scenă însă, spiritul lor nu pătrunde”. În nr. 75, un text anonim - „Cronica circului“ - lansează un pamflet mascat contra teatrului canonic. Interactiv și contagios, „clownul, demonul circului” demască - printr-o răsturnare comică - vacuitatea speciilor tradiționale „grave”, „înalte”: „Știe pe Victor Hugo pe dinafară. Îl interpretează în comedie și îl găsește genial. Susține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Marinetti, ilustrații de Prampolini, Depero, A. Maino și... un interviu cu Tzara!), adăugînd: „singură revista unu a rezistat acestei contaminări!”. Alți prozatori „contimporani” Textele prozastice ocazionale semnate de iconoclaști precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, F. Brunea, Filip Corsa, de „anonimi” ca G. Mănciulescu sau de un ortodoxist apocaliptic precum Sandu Tudor („Logica absurdului“) țin de un alt „etaj” tipologic și valoric. În afara literaturii de avangardă (dar nu în afara artei cu tentă socială, anticlericală sau licențioasă) se situează textele unor colaboratori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
inimă albastră...“ („Romanță 1897“, „Dama cu inima sgîriată“ ș.a.), Sergiu Dan („Rocambole. Mare roman de aventuri“), Felix Aderca („Scrisoare disperată. Din carnetul intim al d-lui Aurel“), Filip Corsa („Fantome“), F. Brunea („Povești pentru bolnavii de ochi“), G. Mănciulescu („Absint anonim“). O trăsătură particulară a avangardei istorice constă în persiflarea categoriilor tradiționale de specie și gen prin parodieri minimaliste și precizări „generice” derutante, cu caracter ludic și iconoclast. Principala victimă este, desigur, romanul - specie „burgheză” prin excelență: romanul clasic, romanul foileton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al aceleiași publicații, textul „Fantome“ al lui Filip Corsa (discutat deja anterior) este prezentat ca un „fragment din romanul Crucișătorul M.O.B”. Jacques G. Costin își subintitulează „fabula” Bîrna și paiul: „Proect de roman pentru sfîrșitul săptămînei engleze”. „Absint anonim, proza experimentală erotizantă și „toxicomană” a lui G. Mănciulescu (necitat de nici un comentator al avangardei noastre), șarjează caricatural stereotipiile prozei „înalte” și a literaturii „clasice” de dragoste, lansează autoironii burlești („Ultima și cea mai deplorabilă secrețiune a creierului meu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Povești pentru bolnavii de ochi“, de F. Brunea) devine pură halucinație urmuziană, imaterialul materializîndu-se aberant: „ceea ce-mi amintesc e un parfum în formă de șolduri și o privire deasă și complicată ca un nod de corabie”. În „mitul” „Absint anonim“, evadarea onirică din realitate e provocată de magia absintului, viața e cînd vis, cînd film (analogia dintre cinema și visul modern...), iar decorul este un „Cosmopolis” citadin, cu jazz, baruri luminate electric și lupanare de lux. Refuzul „anecdotei” (al epicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
totuși una pur estetică, fără spiritualismul etnic(ist) al celor de la Gîndirea: „Poporul nostru este dintre cele mai înclinate să accepte și să creeze în pictura abstractă. Cele mai multe scoarțe, în Moldova și Basarabia mai ales, trădează predilecția și dibăcia artistului anonim în speculațiile de armonizare a culorilor și a formelor pure. Avem deci pentru înțelegerea artei noi un punct de reper și de plecare specific național”. Ideea va fi reluată și dezvoltată în articolul programatic „Modernism și tradiție“, unde acuzele naționaliștilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradiției locale, conjurînd astfel sentimentul precarității Istoriei și al apartenenței la o cultură periferică „minoră”. Pînă la un punct, neo-păgînismul bizantinizant - în cheie expresionist-folclorică - al lui Lucian Blaga indică aceeași nevoie de recuperare sau de inventare a unei tradiții locale anonime și creatoare, aceeași respingere a complexului periferic, mimetic și a raționalismului scientist, aceeași fobie a Istoriei, aceeași nevoie compensatorie a cuceririi unei identități „absolute”, perene. Ideea - generatoare de complexe - a discontinuității noastre istorice și a precarității tradiției noastre culte premoderne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Marcel Iancu de la Maison d’Art, Vinea ținea să sublinieze că „Poporul nostru este dintre cele mai înclinate să accepte și să creeze în pictura abstractă. Cele mai multe scoarțe, în Moldova și Basarabia mai ales, trădează predilecția și priceperea artistului anonim în speculațiile de armonizare a culorilor și a formelor pure. Avem, deci, pentru înțelegerea artei noi, un punct de reper și de plecare specific național” („Noua expoziție a lui Marcel Iancu“, în Facla, 8 decembrie 1923). Autorul va opune „falsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
12) „noii poezii maghiare”. Două poeme moderne cu tentă depresivă (traduse de Vinea), ambele avînd în loc de titlu numele autorilor — Kassák Lajos, respectiv Támas Aladár —, sînt ilustrate cu un desen „simultaneist” al praghezului Karel („Charles”) Teige și prefațate de un articol anonim, intitulat „O mișcare modernă în exil“. Prezentarea istorică lasă să transpară simpatia pentru idealismul revoluționar: „Înainte de războiu literatura modernă ungară se grupa în jurul revistei „Nyugat“ (Orient — de fapt, Occident, n.n.) la Oradia Mare. Cel mai reprezentativ poet al mișcărei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
public?” - incursiune subiectivă și fugace în istoria teatrului european. Militanții avangardiști mai radicali au primit cu dezamăgire eclectismul și moderația acestor reuniuni în care erau „performate” și texte ale unor autori tradiționaliști precum Coșbuc, Vlahuță sau Vintilă Russu-Șirianu. Un text anonim, intitulat „Avantgarda”, apărut la rubrica „Otrăvuri” a revistei Clopotul din 18 februarie 1923 își exprima decepția în raport cu așteptările: „Am salutat sau mai bine zis era să salutăm cu entuziasm creația «Insulei», binevenită confrerie de dramă și literatură de avantgardă. Sîntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și hipertranscendental”), în schimb Sandu Tudor, Ilarie Voronca și M.H. Maxy s-au ridicat în apărarea „considerabilului efort de sinteză și viziune” al lui Sternberg, influențînd decisiv decizia favorabilă a juriului... E de reținut, de asemenea, observația finală a autorului anonim: „Spre sfîrșitul celui de-al treilea deceniu (...) teatrul evreiesc din America traversează o mare criză. Artiști de reputație mondială se văd nevoiți să-și caute spectatori în Europa. Foarte mulți sînt atrași de România, țara unde apăruse teatrul evreiesc”. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost cel care Încasa glonțul sau ar fi sărit pe bombă - că ar fi murit pentru el. Se mulțumise doar să-l acopere cu daruri, la sărbătorile legale. Daruri pentru Emma și pentru copii. Dar Antonio nu aprecia acele daruri anonime, Însoțite de câte o carte de vizită, bifată cu o mâzgălitură, considerând că darurile sunt menite să te cumpere, iar el Își dorea ca prietenia să-i fie câștigată zi de zi, și nu ar fi vândut-o niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu mai fie În controlul direct al păgubitului. Vomită și el noțiunile Îngurgitate În săptămânile anterioare. O fabrică, o linie de montaj. Măcinate, amestecate, introduse În mașina infernală, Împachetate și Împrăștiate În lume fără a fi altceva decât niște necunoscuți anonimi - zero. Totuși, Zero reuși să alunge Într-un colț al conștiinței sale acele gânduri apăsătoare și rămase concentrat, supunându-se acelui ritual absurd și gol, un sacrificiu aberant Închinat unor zei În care nici el și nici profesorul nu credeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de la Porta Portese -, iar vara mergea În turnee prin provincie, colecționând stadioane prăfuite, serbări naționale, serbări patronale și câmpenești. În același an 1986, cariera lui Antonio atinsese Însă apogeul. La sfârșitul unui august umed și sufocant, Emma era Într-o anonimă cameră nr. 236, dintr-un hotel de patru stele din Rimini, cu două ore Înaintea unui concert al celui de-al cincilea sau al șaselea solist de muzică ușoară, la Mitingul Prieteniei al Comuniunii și al Eliberării. Întinsă pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu mai au nevoie de peneluri și de pânze, ci de sprayuri cu aerosol, și, pentru a expune, nu mai caută Încăperile unor palate minunate, ci spațiile goale și abandonate din cartierele destinate eternei și iremediabilei urâciuni, ororii pure și anonime. Oricum, după câtva timp, Meri se transferase În dormitorul de la Battello Ubriaco, iar sacul său de dormit, care fusese aranjat pe podeaua mansardei lui Aris, dispăruse. Meri stătea acum Într-un colț cu picioarele Încrucișate, iar Mabuse Îi lingea iubitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi este somn, Îl doare capul și i se face greață. Încearcă să se lase de fumat și țigara i-a lăsat gura Înveninată. — Vino, murmură agentul simplu cu o voce vlăguită. Vino. La capătul unui coridor Îngust, gol și anonim este aprinsă lumina. Agentul principal intră În ceea ce pare să fi fost camera unei fetițe, căci are pereții acoperiți cu tapet impermeabil roz pe care sunt Împrăștiate zâne și personaje din lumea lui Walt Disney. Pe podea, un corp alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de tratament și de Îngrijiri, se Întorcea pe insulă. Un an mai tîrziu, norocul părea să-i surîdă iarăși. Jeanne cîștigase la Loto și hotelul Iroise Își făcea apariția. Îi luă sticla din mînă. - Nu Dumnezeu a trimis scrisoarea aia anonimă fratelui tău, bombăni ea. Cineva e pe cale să dezgroape trecutul și, crede-mă, acest cineva e cît se poate de real. - Dar cine? Și de ce? Telefonul sună la recepție. Loïc făcu o mișcare ca să se ducă să ridice receptorul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Glasul zbiera la celălalt capăt al firului. - Cum? strigă el În telefon. Evident că am verificat. În afară de verighete, portofel, cîteva fotografii și ceva mărunțiș, n-avea nimic compromițător În buzunare. Tocmai era gata să scapere un chibrit cînd tresări. Scrisoarea anonimă! Drace! Cum putuse uita amănuntul ăsta? Gildas ar fi trebuit s-o aibă asupra lui. O fi găsit-o cumva Marie? Nu, dacă așa ar fi stat lucrurile, ea ar fi Înțeles deja o parte din adevăr. Atunci unde naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cabinetul lui. Iar zgîrieturile de pe gîtul lui, după părerea mea, nu se datorează tufelor de tuia. Observă că, ascultîndu-l cu atenție și aproape fără să-și dea seama, Marie Încetinise. O felicită. Ea scoase atunci din buzunar una din scrisorile anonime pe care le recuperase la primărie și i-o Întinse. - Fără mine nu vei fi În stare să faci progrese. Descifră fraza dintr-o privire și Îi adresă un zîmbet. - Acum colaborezi? E drăguț din partea dumitale... - Mi-e doar milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îndelungați. Arthus izbi solul cu bastonul. - Puneți pe foc fițuica asta! Imediat! Nimeni neavînd nici o reacție, bătrînul se sculă cu o suplețe uimitoare pentru o persoană pe care reumatismul o chinuia atît de tare și se duse să azvîrle scrisoarea anonimă În șemineul unde un foc permanent Întreținut lupta cu disperare Împotriva umezelii Înconjurătoare și a salpetrului. - Refuz să cred fie și doar o clipă că un Kersaint a avut vulgaritatea de a se Împerechea cu o creatură ca această... brutăreasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acasă fără să te anunți, sub pretext că ești fratele meu vitreg? se stropși ea cu ferocitate. Pierre-Marie holbă niște ochi furibunzi. Așadar știa! Desigur că știa, și-i trecu prin minte gîndul că ea fusese cea care trimisese scrisoarea anonimă la castel. - Dacă Îți Închipui că am să te las să Înhați jumătate din moștenirea mea, Îți spun că visezi! Tresări recunoscînd brusc bicicleta lăsată de Juliette. - Fata mea n-are ce să caute la tine acasă! zbieră el. Gwen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pregătea s-o facă, dar Milic Îi puse mîna pe umăr. Știa prea bine ce simțea ea. Mai știa și că avea să facă față situației. Iahtul intră Încet În port, escortat de zeci de bărci pline cu ziariști, admiratori anonimi, amici de pe insulă porniți În căutarea lui... Cu un aer fericit, Christian Îi saluta pe toți cei care se Îngrămădiseră În port ca să-l Întîmpine. Iahtul se opri lin de-a lungul pontonului, Christian puse piciorul pe pămînt. Iar insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mine. Kraft era alcoolic. Nu reușea să bea nici măcar o înghițitură de vin fără să înceapă o beție care putea dura o lună întreagă. Din tot ce mi-a spus, cel puțin asta era adevărat. Era membru al Asociației Alcoolicilor Anonimi și încă de șaisprezece ani. Deși folosea întrunirile asociației pentru activitățile lui de spionaj, apetitul pentru ceea ce îi ofereau aceste întruniri din punct de vedere spiritual, era real. Odată mi-a mărturisit, cu toată sinceritatea că cea mai mare contribuție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de vedere spiritual, era real. Odată mi-a mărturisit, cu toată sinceritatea că cea mai mare contribuție adusă de America lumii, contribuție care va fi pomenită mii de ani de-acum încolo, a fost faptul că a inventat Asociația Alcoolicilor Anonimi. Pentru schizofrenia lui de spion, faptul că folosea o instituție pe care o admira atât de mult în scopuri de spionaj, era tipic. Pentru schizofrenia lui de spion era tipic și faptul că mi-a devenit un prieten atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
din Jew York să vin să trăiesc în ținutul Domnului. N-aveam idee cum aflase Jones despre mine. Kraft pretindea că și el era complet nedumerit. De fapt nu era cu adevărat nedumerit. El îi scrisese lui Jones ca patriot anonim, dându-i fericita veste că mă aflu în viață. Tot el îl rugase pe Jones să trimită un exemplar gratuit din marele său ziar lui Bernard B. O’Hare la Filiala Francis X. Donovan a Legiunii Americane. Kraft avea planuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]