25,430 matches
-
personalizări, al gestului de curentă restrîngere la sine, autorul preferă a plonja în anonimat, contopindu-se cu peisajul obiectivității. E un soi de complicitate cu ambianța ce concomitent îl rănește și-l consolează: "să mergi fără-ncetare pe iarba verde arsă de/ alte primăveri cînd peste drum din umeri/ pădurile ridică și fără părtinire de maluri leagă/ luntrii către aceleași zbateri că nu e loc mai/ singur în ploi cu seară stinse de mîna unei/ fete pierdute în azurul neștiutor de
Poeți din Nord by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9917_a_11242]
-
de aripi de zburători". Din această speță pare a fi și Lili, o elevă nu tocmai silitoare din poemul dimovian Lili și densitatea, care știe însă a se dezbrăca lent, ordonat și cu metodă pe un acoperiș fierbinte, sub ochii "arși de reverii" al voyeurului de lucarnă. La vederea delicatei împreunări a uliului violet cu Lili (scenă amintind izbitor de Leda lui Michelangelo) privitorul-estet trece de la contemplare la empatie: "Simt cum îi frige tabla spatele, / pulpele, coastele, coatele ...". Să fie, totuși
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/9954_a_11279]
-
la empatie: "Simt cum îi frige tabla spatele, / pulpele, coastele, coatele ...". Să fie, totuși, Lili o ingenuă ca Florica din Zburătorul lui Heliade Rădulescu, cuprinsă de neînțelese chinuri ce-i aduc "vinețele" pe sîn și îi smulg confesiuni delirante : "Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc" sau, mai degrabă, o cochetă cu temperament aguichant trecută deja, generic, în rîndul curtezanelor ? Numele ei poate fi derivat, deopotrivă, de la "liliachiu" (lila), care la Dimov reprezintă însuși misterul, de la "lilial", căci grația și
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/9954_a_11279]
-
persoană atât de blazată Cei înfometați îndură cu seninătate Mereu pregătiți pentru a arăta o altă hipnotizantă față Vreți ca neputința voastră să capete superioritate Vă priviți nedeslușit ca printr-o densă ceață Lăcomie tranformată mai apoi în afinitate Secunde arse dintr-o insignifiantă viață Țipați că dor rănile voastre, de mult cicatrizate Uitarea rezistenței asemănătoare firului de ață Se simte atunci când sunteți meschine și versate Totuși cu toții facem parte din această lume înșelătoare, hoață... Mințim... Mințim... precum un carismatic zâmbet
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
vedem că mai toate disputele ce se poartă între oameni nu au cîtuși de puțin drept țintă aflarea vreunui adevăr, ci pur și simplu înfrîngerea adversarului. Nu de o dreptate pe care s-o căpătăm sprijinindu-ne pe realitate ne arde nouă, ci de închiderea gurii adversarilor. Cum să-i încurci pe ceilalți în așa fel încît publicul să trăiască cu impresia că tu ai avut dreptate. "A avea dreptate" este triumful ultim la care poate tînji specia umană, și asta
Ticăloasa fire by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8928_a_10253]
-
francez și pe urmele lui Labiș, dîrzul transilvan se complace în imaginea unui "voyou" beat de entuziasmul vîrstei, dibuindu-și drumul în complicele cadru estival: "Intrăm în vară. Soarele ajuns / Exact de-a lungul meu în continuare, / O lume luminoasă arde sus / Și umbra-nghesuită la picioare .// Eu cel de mijloc. Iarăși bat / Desculț, tuns băiețește, drumuri încercate. / Pe la fîntîni oprit din ceas în ceas / Mi-astîmpăr aspre, buzele-nsetate" (O vară). Evoluția lui Ioan Alexandru s-a produs în sensul exploatării
Un poet crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8960_a_10285]
-
Blaga tratat într-o cheie frustă, ușor recognoscibil și-n cîteva motive fundamentale, reluate explicit: "Se trage clopotul de început / Și se vorbește întîia neștiință / Descoperit stă universul orb / Întors cu spatele către Ființă" (Fluturii negri). Sau: " Și-un zeu ardea din cînd în cînd / Să ne-aducă aminte / Că ceru-i făcut / Din morminte" (Amintirea). Însă dacă autorul Laudei somnului făcea elogiul satului acordîndu-i o funcție cosmocentrică, Ioan Alexandru îi cultivă latura agonică, starea catastrofică, în așa măsură încît ajunge
Un poet crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8960_a_10285]
-
s-a schimbat. Continuăm să scriem epistole, să ne trimitem misive și să publicăm volume de corespondență, dar bănuim cu toții că zbaterea se petrece doar la suprafață. Pe dinăuntru am pierdut demult aptitudinea psihologică a genului epistolar. Nu ne mai arde de așa ceva și nici nu mai găsim vreun folos în contemplarea estetică a unor mesaje cărora astăzi le pretindem un singur lucru: transmitere rapidă de informații utile. Restul ține de dantelăria vetustă a unei epoci cînd oamenii aveau timp să
Luxul corespondenței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9000_a_10325]
-
Constantin Țoiu Focul se întețește. Turcii scot pe metereze toate armele și încep să tragă "ca la Verdun". Văzduhul se întunecase de nu se mai vede omu cu omu, și să vede numai para cum ieșea din pușci. Parcă ardea stuful pe niște vînt mare, așč să vedč focul ieșind din pușci. Prăpăd. Mare prăpăd. Cît se putea pe la anul una mie șapte sute și ceva.... Un scriitor angajat în luptă, cu stilul său în loc de armă. Și ce armă, ușoară, ca
Aerul Europei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9032_a_10357]
-
Nu cred că soluția e reintroducerea pedepsei corporale în școli - așa cum se cere tot mai insistent în Marea Britanie. Dar cred că o anumită exigență față de toate componentele procesului educativ trebuie să existe. Nu cred că profesorii trebuie depunctați, degradați sau arși la salar pentru că-și fac datoria. Responsabilitatea trebuie să funcționeze în ambele direcții: un elev (cu familia lui cu tot) trebuie să știe că riscă marginalizarea socială pe viață, dacă nu învață. Or, ușurința cu care s-au aruncat pe
Criza din învățământ by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9133_a_10458]
-
pentru a vorbi despre Sufletul Patriei (titlul unui ciclu din volum). Tonul e subtil ironic, lăsând deschis finalul poemului: "Cum iese în calea trecătorului Cătălina/ Cu găleata plină de noroc/ Are obrajii rotunzi/ De pictură oficială/ și corpul gata să ardă palmele de hîrtie/ O trimite/ Să caute bărbați dar nu/ Eu sînt alesul în această duminică/ și miroase a cînepă verde/ Pusă la topit/ Așa și sufletul patriei (Sufletul Patriei, p. 28). În Sufletul Patriei apare și unul dintre cele
Poeme în regie proprie by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Journalistic/9330_a_10655]
-
Cristian Teodorescu Manuscrisele nu ard, îi spune Woland Margaretei, în romanul lui Bulgakov. O consolare pe care și-o pregătea autorul însuși, că nu va vedea publicat Maestrul și Margareta. Așa s-a și întîmplat. Manuscrisul său a avut șansă că n-a pierit. Și
Cuvîntul din cuvintele Monicăi Lovinescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9343_a_10668]
-
îngăduință... Prefer vreo șapte... Pavilionul Crizis D.P.: Dar n-ați fost vreodată tentat să renunțați la scris? E.B.: De foarte multe ori m-am oprit din scris, mi se părea prea facil, prea la îndemînă... Pe la optsprezece-nouăsprezece ani mi-am ars toate manuscrisele, într-o sobă de teracotă bleu, pe strada Dobrogeanu-Gherea, acum I.C. Brătianu (casa nu a fost dărîmată!): mă enervase maică-mea, care oprise o fată de la Filologie să intre în camera mea, în care se ajungea trecînd prin
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
pe apă. Ne petreceam tot timpul astupând izvoarele cu pietre și cărămizi. Ne des-hi-dra-tam. Ne uscam pe picioare. Un oracol pe zi nu era totuși cam mult? Am avut unul și pentru foc. Trebuia să ne purificăm prin foc. Am ars ce mai rămăsese din oraș - în bună parte de-molat deja, cu pietrele și cărămizile astupasem sursele de apă -, și cu ce ne-am ales? Cu nimic, doar cu truda de a-l reconstrui. Dar oracolul cu numele moderate, vi
Cuvântul din cuvinte by Monica Lovinescu () [Corola-journal/Journalistic/9405_a_10730]
-
ANOTIMPURI... Stau în fotoliu, și privesc cum arde focul. Lângă mine, pisica toarce ușor. Încet-încet, Moș Ene mi se strecoară sub pleoape cu săculețul său fermecat doldora de vise. Fetițo, vrei să facem o călătorie în anotimpuri? Nu am mai avut timp să-i răspund pentru că m-am
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
PISICĂ REA Era o zi caldă de vară. Frumoasa prințesă Vara încălzea tot ce vedeai cu ochii. Soarele își apleca fața gânditoare spre lumea necunoscută. Ar fi vrut să vadă ce fac oamenii dar îi era frică să nu îi ardă... Florile se înălțau iar frații lor copacii erau fermecați de cântecele păsărilor care veniseră iarăși la ei. Într-un cartier micuț era o căsuță. Acolo locuia o familie care avea o pisică. În grădina casei, într-un cireș își făcuse
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
trecătoare, moartea trecătoare floare, moartea ne cheamă continuu spre marea strâmtoare. cum, oare, ne vom strecura dincolo? obișnuia să mă întrebe mama, mai mult îngândurată decât speriată. ea a aflat, n-o mai doare, am rămas eu cu aceeași întrebare arzându-mi gândul și mâinile ca o pâine fierbinte. la gură n-o pot duce până ce fierbințeala-i mă cutreieră cu acele-i ascuțite. răceala-i va trebui să aștept. dar avea-voi, atunci, și pofta care s-o dumice? dimineți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
salcie, ascultă cum tandru trosnesc, se eliberează din trunchi, ca dintr-o platoșă strâmtă, să-și risipească în jur polenuri descântate, aproape vrăjite. e atâta putere în stropul de soare care pupila îmi violează că, pe loc, privirea mea stinsă arde totul în jur ca un acid, purificată de tenta putridă. ce se întâmplă în aer, în mine și în pământ, câtă vreme în cer se primenesc anotimpuri, nu-i timp de răsuflet, doar grabă, chicotit gâfâit, despletiri de fiori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
de vin spumos. stau și mă întreb de când a plânsului rădăcină coboară atât de adânc în turba străină. spaima e, cumva, cu trupul de iască sau renașterea ce stă să înflorească? cine sunt eu? cine sunt eu, întinderi nelămurite ce ard mocnit în tundra interioară? sunt primul meu țipăt aruncat lumii ca o momeală. cine sunt eu, peșteri nesfârșite ale universului ce palpită întunecat? sunt firava lumină a primului meu zâmbet conștient. cine sunt eu, lumină a conștiinței, răsărind ca limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
în care te adun să cadă asupra ta, ca ploaia, tot dorul meu cel strâns din lumi uitate, din curcubeu ce ține cerul cu umeri fragezi, iubitori. în zalele lichide să te ferec, să te-ncălzesc cu ochiul meu ce arde și trosnește ca un foc. să-ți cânt un cântec ce îndoaie lumea ca pe-o nuia abia-nverzită și vocea mea în flaut preschimbată, să te cutreiere ca pe un lan cu maci și-n roșul florilor să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
caisă ca și cum ai mesteca soare, să ți se lumineze gura de razele ei dulci și arzătoare. să mănânci un pepene verde ca și cum ai despica noaptea și ai curăța-o de sâmburii stelelor pe care, dacă i-ai înghiți, te-ar arde pe dinăuntru. să mănânci un strugure ca și cum ai topi pe limbă drojdiile din vinul de viață lungă. și să simți umbra crescând dincolo de marginile lumii acesteia. să te lași înghițit de iubire ca de focul gheenei ce te preschimbă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
sunt tânără, dar iubesc hora în care se sinucid cuvintele, împrumutându-și generos substanța. piatra piatră cu sânge alb, martor al tinereții mele, piatră cu miez de măr verde, piatră cu vise conservate în striuri de-o puritate tăioasă. piatră arzând, sfârâind pe firul invizibil al incandescenței mele, piatră mai rece și grea decât moartea, piatră lucioasă ori plină de zgrunțuri, la loc de cinste te țin, în sângele meu, înghețul tău imaculat de mine însămi mă mântuie. limba ta mută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
timp pierdut. oare cum va arăta acuma, când în cifra șapte mă-ncovoi, ca un țipăt într-o gură închisă și-s atâta de senină că adorm ca pruncul în placentă? viața toată-mi stă sub tălpi, jar molcom ce încă arde, nu prea tare, nu prea stins. nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu mi-e frig și nu mi-e cald, mi-e a cer, a iarbă grasă, a nor burdușit de ploi, mi-e a apă nesfârșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
doar slobozeam lumii scurte semnale. spre polul nord urcam, sfâșiați de insomniacul alb. atâta alb neînceput, joc dens, orbitor și rapace, ne sorbea în fumegarea lui nevăzută, în așchii ne preschimba, fără timp ne-nnoda în flăcări albastre crescând, bulimic arzând, întregindu-ne-n scrum. fuioare de fum noi doi nu vom mai fi o singură, înecată respirare. noi doi nu vom mai apune deodată după muntele de sare. noi doi, subțiați de frig, inhalăm speriați răsăritul, pietrele le implorăm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
pentru că nu știm ce înseamnă exact. Știm că ne botezăm pentru a ni se ierta păcatele. În biserică, mai întâi se rostește Crezul, apoi se aprind lumânările ca simbol al credinței aprinse în inima celui botezat și care trebuie să ardă toată viața. Se mai aprind alte trei lumânări în fața cristelniței, ca simbol al Sfintei Treimi. Apa din cristelniță este sfințită de către preot, apoi omul se unge cu undelemn ca simbol al milei lui Dumnezeu. Scufundarea omului în apă reprezintă cufundarea
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]