21,099 matches
-
să decoleze. În urma lor, camera goală... nici măcar o pană, doar un aer înmiresmat, călduț, liniștitor, ca după ploaie. Au ieșit cu toții. Mă uit la ceas. Au mai rămas doar câteva ore. De la fereastră urmăresc înaltul cerului, cum ninge invers cu aripi de lumină. Ultima dilemă a Visătorului visat Am sperat că într-una din zile am să pot atinge o anumită puritate, pentru că numai iubirea mi-ar putea simplifica spiritul sau sufletul; și am să mă pot gândi la o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
trebuie să-ți fie albe și imaculate, oricât de întunecate ți-ar fi gândurile. Abadiania este un univers al veșmintelor albe, o lume hiperaglomerată de îngeri căzuți ce mișună în toate direcțiile, așteptând cu o răbdare neomenească să le crească aripile. Peste tot, cozi interminabile; către camerele de energie, unde se desfășoară consultațiile sau operațiile spirituale; la farmacie, la băile de cristale, să intri la cascada sacră, pentru supa rituală făcută la "Casa" ce încheie o zi de lucru. Oamenii stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care, în loc să se disipeze în neant, se fixau pe globurile de stâncă și ori de câte ori le atingea, stârnea un stol de țipete, care dispăreau atunci când își retrăgea palmele. Heruvimii o priveau pe furiș, pentru a nu fi surprinși de adulții cu aripi aprige și usturătoare, Mioara părea o vrăjitoare care-și rotește palmele în jurul globurilor de cristal pentru a-i dezvălui secretele viitorului. Dar ea nu făcea altceva decât să mângâie nimbul sferelor pe care nu era imprimat niciun țipăt, nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Mitică! Podeaua era plină de îngeri. Mișunau gemând de impactul cu podeaua, celui bătrân cu plete triste, îmbrăcat în zdrențe de cer, îi puse atele desprinse din reproducerile albumelor de pictură: din Chagall dezmembră tabloul Timpul este fără margini. Din aripile peștelui, improviză două atele ajutătoare pentru aripile bătrânului înger. Din arcușul viorii făcu o atelă de timp muzical în octava a II-a, inspirată de sirenele salvărilor care străbăteau în viteză străzile Brăilei, nu pentru că ar fi existat urgențe, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gemând de impactul cu podeaua, celui bătrân cu plete triste, îmbrăcat în zdrențe de cer, îi puse atele desprinse din reproducerile albumelor de pictură: din Chagall dezmembră tabloul Timpul este fără margini. Din aripile peștelui, improviză două atele ajutătoare pentru aripile bătrânului înger. Din arcușul viorii făcu o atelă de timp muzical în octava a II-a, inspirată de sirenele salvărilor care străbăteau în viteză străzile Brăilei, nu pentru că ar fi existat urgențe, ci pentru că, să nu spui, cineva nevăzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și apoi, aici a trebuit să mă uit cu binoclul în infraroșu, cugetarea: Mă tem, deci exist!. O nouă bubuitură și un înger maro, cam cât baschetbalistul Ghiță Mureșan, se văita lângă vitrina de unde bibelourile înviară. Era un înger fără aripi și prin trup i se vedeau venele și prin vene i se scurgeau cuvintele și în inimă cuvintele erau strânse ca afluenții Dunării în cifre muzicale, care cântau aurit în limba matematicilor superioare, pe baza cărora se construise Universul, vuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tot părinți, ceva mai morți, dar tot părinți, dacă și acum simțea în palme strânsoarea mâinilor părintești, dar nu era strânsoare, era menghina care o mușcă de palmele firave, lopată, când o lovea peste față, mână-menghină, mână-lopată, unde ești, mâna aripă de libelulă? Aici sunt, striga mâna ei în menghină, unde ești, mână picioruș de cărăbuș? Aici sunt, ruptă în menghină, unde ești, pasăre? Aici în colivie sunt, strânsă de menghina pereților care mă sufocă, îmi opresc privirea, de ce pereții nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în același timp, în același loc, urmând să apară la momentul în care nu te mai interesează; iată scrisul unui suflet îmbibat cu altul mai mic, cârlionțat și blond, în care se măsoară viitorul cu pahare de pitici, iată și aripi care plutesc pe falduri de gânduri îndrăznețe, dragostea ca teamă, dragostea ca luptă, dragostea ca izbândă, dragostea ca incompetență la viață, la moarte, cu teama supremă de suprem. Iată și reversul: Bucuria dragostei de a distruge prin dragoste. Oare Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de pe trenuri erau duse de vântul circular al Brăilei prin gangurile blocurilor, pe sub tarabele piețelor, măturătorii nopții le strângeau. Mașinile adunau zgura timpului, o descărcau la gropile de gunoi. Paznicii îi dădeau foc, fumul era dus de vânt și de aripile păsărilor înapoi în oraș. Oamenii respirau și călcau pe timp. Mioara îl strângea în cutii de chibrit. Îl va duce cu sine. Faldurile nopții le va duce cu sine. Ziua dilatată la lungimea anului, soarele încăpățânat de a putrezi aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Mama, această greșeală a Creației, care respiră datorită simbiozei dintre mine și scop. Când vrei să faci rău, Dumnezeu te lasă în pace și îți oferă senzația nemuririi. Mama trebuia să își ducă până la capăt nemurirea de creator de destine. Aripile îi erau de ceară, ca ale legendarului Icar. Soarele dragostei din mine i le va topi și Mama se va prăbuși în uitare. Scârțâiau furcheții, șenilele rulau pe caldarâm, vâslele se mișcau ritmic, orașul era străbătut stradă cu stradă, Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
își depuneau icrele pe vuietul melodios al curenților calzi izvorați din chitara lui Andrés Segovia. Mi-am lăsat trupul acasă și am mers pe străzi. Era o Lună aplecată spre meditație. Noaptea se plimba odată cu mine și liniștea adăpostită sub aripile păsărilor adormite îmi picura pe față. Pescari înecați își atârnau hainele ude pe umerii gândurilor care părăseau Planeta. Se furișau goi pe lângă ziduri și apoi dispăreau. Știam că am să-i întâlnesc cu alte nume și chipuri în cartierele mărginașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
atinse de vânt și se adunară tăcute creând de jos în sus, o ființă, întâi picioarele cu tălpile goale, apoi șoldurile osoase acoperite de cuvinte frumos țesute într-o pânză, un bust, un cap, două brațe țintuite spre extremități, pe aripi imense cât toată suprafața orașului. Și lin, Cel țintuit pe propriul său zbor, de propriile sale aripi, care fâlfâiră ca ale unui pterodactil răscolind vidul, ne uimea privindu-i lungimea trenei pe care o puteau face stelele așternute pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tălpile goale, apoi șoldurile osoase acoperite de cuvinte frumos țesute într-o pânză, un bust, un cap, două brațe țintuite spre extremități, pe aripi imense cât toată suprafața orașului. Și lin, Cel țintuit pe propriul său zbor, de propriile sale aripi, care fâlfâiră ca ale unui pterodactil răscolind vidul, ne uimea privindu-i lungimea trenei pe care o puteau face stelele așternute pe cer, toate cuvintele Universului cu miriadele lor de familii, care apoi se micșorară ca o șosea, stârnind o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de parfumurile teilor din moleculele de hidrogen, bile înghețate pe oglinda sticloasă, trilurile, ciripitul vrăbiilor gureșe, împietrite în picăturile înghețate pe care copiii le sfărmau sub tălpicile săniilor și ghetelor cu ținte, se auzea pe lângă scârțâitul zăpezii și fâlfâit de aripi și certuri păsărești, pupuitul guguștiucilor, împreună cu nelipsitul croncănit al ciorilor, foșnetul grâului din Insula Mare și al porumbului din Insula Mică, în timp ce topoare spărgeau gheața de oțel a Dunării, pentru salvarea subacvaticelor neamuri sinistrate de pești. * * * C u cât eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
crescuse atât de înalt, lovind cu agresivitate streșinile caselor, încât oamenii nu se mai vedeau din nemărginirea pururea mișcată, combinele treierau continuu, avioanele grele de grâu se prăbușeau pe munții de grâu cu roțile în sus, piloții le apucau de aripi și le întorceau pe burtă, cât se poate de ușor, dar cât se poate de repede, pentru că nisipurile mișcătoare puteau înghiți, cât ai zice π, nu numai păsările de fier, ci și păsările cerului, care ciuguleau alături de cei ce lopătau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scaunul celuilalt, scheletul lui, iar peisajul era alcătuit dintr-o pânză de șină lucitoare sub lumina proiectoarelor de cale ferată, cu albastrul lor extraterestru luminând chipurile acarilor cu o paloare pe care ți-o dă subteranul, cu frăgezimea și moliciunea aripei de fluture, străvezie ca apa mării, în ziua de vară senină, prin piele zăreai venele, prin vene sângele, prin sânge virușii încărcați cu stigmatul imposibil de elucidat al bolii de gară, manipulat de comenzile pierdute sau rătăcite undeva în ancestral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
retortă și, influențat de zumzetul de albine al atomilor, să-și direcționeze întreaga strădanie spre facerea LUMINII. D a, mai ales toamna, unde în nicio parte de lume nu e ca la noi. Întâi vine cu frisoane. Încep să tremure aripile păsărilor, e transmisă lanurilor de porumb, copacilor. Dacă ți se pare că tremură pământul, te înșeli. Rădăcinile tremură în adâncuri. Abisul de sub malul Dunării, pe sub care copacii noștri își dau mâna cu copacii Lumii. Tremură, de asemenea, cântecul păsărilor, știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Dunării, pe sub care copacii noștri își dau mâna cu copacii Lumii. Tremură, de asemenea, cântecul păsărilor, știind că se vor îmbuiba înainte de migrație. Viitoarele dizidente ale iernii vor visa în exil numai la Bărăganul care le-a lăsat întinderea sub aripi, zarea în ochi și belșugul în pipotă. Și după o vreme se instalează cu tot bagajul: valize, cufere, șifoniere, scrinuri, saci, magazii îngrozitor de mari, silozuri înspăimântătoare prin urieșenia lor, în care Luna s-ar plimba ca Vodă prin lobodă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
roșie se cațără pe razele de soare până-l sufocă, face Luna ghem de iederă, bolțile se rup de iedera sălbatică a viilor, brațele copacilor îndoite de rod și parfumul rămas dăinuie în frunze, în scoarță, în ramuri, în puful aripilor, în cașul ciocurilor, încât și șerpii au veninul parfumat, vinul murdărește smalțul dinților, caldarâmul străzilor, capilarele rădăcinilor, pe Dunăre curge vin în loc de apă, peștii își depun icrele în copaci, printre ziduri, în cuiburi de păsări, ei luând liniștiți calea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
altfel de cinematograf, atipic, fără trucaje. Regia și scenariul, aceleași ca pentru fiecare. Interpreți într-un scenariu necunoscut în care și regizorul improvizează în funcție de muzică, personaj și inspirație. Răsună acum vioara molto presto a lui Emmanuel Ax. Îngerii ascultau cu aripile strânse peste genunchi și fruntea lăsată. Era respirația muzicală a Domnului. Clipirea pleoapelor sale. Îngerii și-o însușeau cu pleoapele căzute pentru a o simți mai bine. Apoi, Lia, împreună cu prietena ei de aceeași vârstă, 16 ani și jumătate, fugea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nori ca un crochiu tulbure, nesigur, părând a nu fi din neamul păsăresc, ci mai degrabă din cel câmpenesc, pentru că avea foșnet parcă de vânt, parcă de lan, ori de frunziș, ori de apă, dar și ceva din fâlfâiri de aripi, puțin din strigătul becaței, din atomul de tril, needucat de a fi tril, ceva din susur, nu de boare, nici de undă, aducând puțin cu suspinul, cu oftatul, așa cum face omul după ce-și închide cartea vieții și încă respiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aruncat în apele îndoliate ale Dunării. Și acum întreg colectivul profesoral, elevii tuturor claselor, Primarul, părinții și vecinii priveau înmărmuriți în curtea școlii monștrii acvatici. Unul de 1,60 m, celălalt mai scund, 1,40 m. Aveau încă alge în aripile înotătoare și între branhii. Burțile erau însângerate, dar capul fiecăruia era neatins. Doi carași uriași cu solzi de aur. Unul avea chipul lui Chirilă, celălalt era Halipa. S e făcea că Gustav primea felicitări înainte de a-și juca nenorocitele roluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gândea el și vizualiză toate cifrele care urmau după 3,14. Și în timp ce șirul depășea deja marginile Galaxiei, profesorul se avântă spre frumoasa regină cu aceeași hotărâre cu care cifrele se adăugau celor Pitagoreice. Și, cu o ultimă sforțare a aripilor sale, o prinse în brațe, o fecundă și spirala ascendentă a zborului înlănțuit tremură o secundă în delirul pătimaș al dragostei. Moș Eveniment înțelese că niciun adevăr matematic nu este la fel de important ca adevărul propriei sale dorințe, vrednic de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mulți actori, cu multă figurație, foarte multă recuzită până în anii copilăriei când împlinise vârsta de 16 ani și începuse războiul pe care îl vedea acum, fără să își dea seama că merge în trecut, punând luptele pe seama curbării timpului pe aripile căruia călătorise de la 12 ani. Timpul încarcerării ei, maleficitatea mamei ignorată în clipa în care înscrisă mai târziu la liceu pe când avea 42 de ani, la cursul seral, l-a cunoscut tot într-o miercuri pe Mitică Petrache, în timp ce el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu va mai ajunge la capătul suferinței, că viziunea sa este mai învolburată ca de obicei, iar demonii care de fiecare dată se ofereau să-l călăuzească pieriseră și ei fără urmă. Brusc, i se păru că întunericul seamănă cu aripile unui șoarece zburător imens, mai negru decît o rugăciune, și un milion de gînduri începură să-i dea tîrcoale ca o haită de lupi. Se lumina de ziuă, cînd, întins în patul conjugal alături de doamna Mina, domnul Președinte își dădu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]