4,413 matches
-
lui Paul Éluard din Capitale de la douleur, despre afinitatea paradoxală dintre „poezia pură” a neoclasicului, intelectualizatului Valéry și cea „proliferantă” a lui Tzara, „antologhează” în Integral poezia modernisto-avangardistă a franței contemporane). Însă, deși „nu lipsește niciodată din dezbaterile care agită avangardele europene ale epocii”, el se plasează întotdeauna „în linia a doua”, în ariergarda avangardei, după cum observă același Michel Carassou. Un susținător înțelept și avizat, „de la distanță” (de notat că „distanța” sa estetizantă, „aristocratică” se situează în imediata apropiere a atitudinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
neoclasicului, intelectualizatului Valéry și cea „proliferantă” a lui Tzara, „antologhează” în Integral poezia modernisto-avangardistă a franței contemporane). Însă, deși „nu lipsește niciodată din dezbaterile care agită avangardele europene ale epocii”, el se plasează întotdeauna „în linia a doua”, în ariergarda avangardei, după cum observă același Michel Carassou. Un susținător înțelept și avizat, „de la distanță” (de notat că „distanța” sa estetizantă, „aristocratică” se situează în imediata apropiere a atitudinii lui Ion Vinea, cu observația că, spre deosebire de acesta din urmă, Fondane este un admirabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este un admirabil eseist). Adevărata sa contribuție avangardistă/suprarealistă rămîne, totuși, creația cine-poetică (Trois scénarios) și cinematografică. Numărul 2 al Integralului se deschide printr-un articol al lui Ion Călugăru, „Drama-pantomimă”, în care cinematograful e văzut ca fiind arta de avangardă prin excelență: „Azi Cinematograful indică drumuri, ca un reflector (...) Fotogenia, la rîndu-i, a înțeles pantomima. A creat dintr-însa basm abstract și dur (vezi creațiile Charlie Chaplin, frații Fratellini)”. Ideea filmului ca artă nouă producătoare de mituri moderne și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
forța lui să fie imensă (...) Charlot învinge totul pentru că scapă din orice, respinge orice asociație și nu investește niciodată în om decît omul, numai omul. Anarhia lui (...) reprezintă, poate, în artă, forma cea mai eficace a revoluției”. Capitolul XIII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice O discuție despre începutul asimilării avangardei literare de către critica românească interbelică ar presupune, ea singură, un studiu amplu. Cîteva lucrări apărute în ultimii ani prefigurează deja un asemenea demers. Mă refer în special la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
respinge orice asociație și nu investește niciodată în om decît omul, numai omul. Anarhia lui (...) reprezintă, poate, în artă, forma cea mai eficace a revoluției”. Capitolul XIII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice O discuție despre începutul asimilării avangardei literare de către critica românească interbelică ar presupune, ea singură, un studiu amplu. Cîteva lucrări apărute în ultimii ani prefigurează deja un asemenea demers. Mă refer în special la capitolul „Șansa (ratată) de a avea o avangardă”, în Ion Bogdan Lefter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
discuție despre începutul asimilării avangardei literare de către critica românească interbelică ar presupune, ea singură, un studiu amplu. Cîteva lucrări apărute în ultimii ani prefigurează deja un asemenea demers. Mă refer în special la capitolul „Șansa (ratată) de a avea o avangardă”, în Ion Bogdan Lefter, Recapitularea modernității. Pentru o nouă istorie a literaturii române, Editura Paralela 45, Pitești, 2000, pp. 82-101, și la capitolul introductiv „Preliminarii: receptarea critică a avangardismului românesc” din cartea lui Ovidiu Morar despre Avangardismul românesc, Editura Fundației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de doctorat dedicată noilor curente artistice din România), perspectiva eclectismului impresionist și „artist” al lui Perpessicius (cel mai favorabil avangardiștilor dintre foiletoniștii de prim-plan ai vremii) și, în fine, perspectiva unui critic din „noua generație”, singurul susținător entuziast al avangardei autohtone (Lucian Boz). Fiecare dintre ei reprezintă, în epocă, o excepție. Nu am avut în vedere opiniile emise despre suprarealiștii din anii ’30-’40 (Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Constantin Nissipeanu, Gherasim Luca), ci doar comentariile dedicate „primei avangarde” și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
entuziast al avangardei autohtone (Lucian Boz). Fiecare dintre ei reprezintă, în epocă, o excepție. Nu am avut în vedere opiniile emise despre suprarealiștii din anii ’30-’40 (Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Constantin Nissipeanu, Gherasim Luca), ci doar comentariile dedicate „primei avangarde” și, mai ales, condițiile care au facilitat asimilarea critică a noilor orientări „extremiste”, „periferice” în raport cu canonul epocii. Prima teză de doctorat din România despre fenomenul avangardist. Anarhismul poetic de Const. I. Emilian. Spiritul modern în oglinda conservatorismului academist Susținută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
note a autorului (p.106), începînd din 1929. Sistematică, bine documentată, valorificînd o bibliografie internă și externă (preponderent franceză) apreciabilă, ea depășește, sub raportul informației istorice și al analizei, tot ce s-a scris la nivelul criticii noastre interbelice despre avangardă, „păcătuind” însă printr-un dogmatism conservator vehement polemic și printr-o anumită cecitate estetică, în sine semnificativă. Autorul - profesor de liceu și avocat, asistent la Catedra de Estetică a Facultății de Litere și Filozofie între 1921-1934, discipol al lui Mihail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e o carte de ramolisment precoce a cărei prezentare de lux disimulează, sub o armură falsă, conținutul rînced» (unu, nr. 45, mai, 1932). Dar trebuie să recunosc că a fost prima carte care s-a ocupat detaliat de curentele de avangardă, aducînd un material bogat pentru uzul viitorilor cercetători ai modernismului literar” (op. cit., pp. 280-282). Episodul fusese relatat de același Sașa Pană în volumul interbelic Sadismul adevărului (Editura Unu, București, 1937, p. 184), unde citează cîteva pasaje privind „natura morbidă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anului 1932, Gh. Adamescu susținuse - pe aceeași linie de ostilitate conservatoare - o serie de prelegeri la Universitatea „Ateneului Român”, pe care le va publica într-o broșură de 27 de pagini (Curente moderniste în literatură, București, Imprimeriile „Independența”, 1933). Pătrunderea avangardei în citadela universitară va fi marcată peste cîțiva ani de Cursul de poezie al lui G. Călinescu ținut la Universitatea din Iași și de prelegerile despre Geneza curentelor literare de avangardă ținute de către Radu Gyr la Universitatea bucureșteană în 1936-1937
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Curente moderniste în literatură, București, Imprimeriile „Independența”, 1933). Pătrunderea avangardei în citadela universitară va fi marcată peste cîțiva ani de Cursul de poezie al lui G. Călinescu ținut la Universitatea din Iași și de prelegerile despre Geneza curentelor literare de avangardă ținute de către Radu Gyr la Universitatea bucureșteană în 1936-1937. Radical opuse, cele două abordări ilustrează elocvent polarizarea indeo-estetică a momentului, pe fondul ascensiunii mișcărilor de extremă-dreapta: cu toate concesiile și stereotipurile antisemite care grevează majoritatea comentariilor despre scriitorii evrei (avangardiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
insidios-polemic al lui Călinescu reprezenta la acea dată cea mai subtilă și mai comprehensivă teorie autohtonă a poeziei modernisto-avangardiste, în vreme ce Radu Gyr radicaliza în direcție naționalist-xenofobă - pentru uzul publicului studențesc - tradiționalismul antimodernist. Perspectiva medicalizantă, curentă în epocă, asupra literaturii de avangardă - taxată drept „maladivă”, „morbidă” și „dezaxată” - nu ținea cont de intenționalitatea auctorială (citește: programarea haosului textual, dereglarea sistematică a tuturor sensurilor). Atunci cînd țin totuși cont de ea, unii comentatori de orientare naționalistă o conotează - politizant - nu atît ca maladie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sănătoase, nobile, constructive și creatoare în spirit „național”. Spectrul conspiraționist al masoneriei iudeo-bolșevice, autoare a unui presupus plan de subminare a valorilor fundamentale ce constituie identitatea autohtonă (ortodoxia, românitatea, ruralitatea ș.a.), bîntuie mințile naționaliștilor (ostili din principiu cosmopolitismului anarhic al avangardei). Fapt este că, dincolo de orice considerații colaterale, apariția Anarhismului... a reprezentat o breșă: dat afară pe ușă din citadela universitară, „anarhismul” avangardist intra timid pe fereastră. Abordarea de tip „clasificator” se asociază, în studiul semnat de Const. I. Emilian, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt considerați critici și poeți anarhici „de marcă”... Capitolele teoretice ale lucrării - „Elementele anarhice ale liricei moderniste, Concepția anarhismului poetic, Tecnica lirismului anarhic” și „Originile anarhismului poetic” - sînt de departe cele mai convingătoare, oferind elemente importante pentru o poetică a avangardei artistice. Perspectiva conservatoare a autorului face din ele și un document relevant în sine pentru imaginea „modernismului extrem” privit din unghi academizant în România anului 1930. O trăsătură caracteristică a modernității anarhice este apreciată a fi „ostilitatea înverșunată împotriva oricărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
der Lyrik” (1899) - al lui Arno Holz, reclamînd „o limbă mai naturală, mai vie, aproape de cea cotidiană”. În paranteză fie spus, deplasarea dinspre transcendența limbajului liric spre contingența lui este un fenomen specific secularismului/laicismului mentalității moderne și postmoderne, iar avangardele nu au făcut decît să-i imprime vehemența/violența proprie marilor rupturi... În altă parte, autorul arată că, spre deosebire de „importanța muzicii wagneriene în geneza simbolismului”, în cazul cubismului și expresionismului, „influența dominantă exercitată n-a mai fost cea muzicală, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estival al revistei unu”, asemănător celebrului „urinoir” (sub titlul de „Fîntînă” de R. Mutt) reprodus în revista The Blind Man a lui Marcel Duchamp. Amintind că atunci cînd la College de France au fost invitați tinerii artiști și teoreticieni de avangardă, aceștia au căutat să se ocupe de toate aspectele artistice (pictură, poezie, muzică nouă, teatru, cinematograf). Autorul nu uită să precizeze că „la noi Contimporanul a consacrat o serie întreagă de numere (...) sculpturii, arhitecturii, teatrului, cinematografului modernist, oferind astfel un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Baudelaire își dau întîlnire în versurile acestui poet, în care patriarhalitatea sufere și se voia violentată” (idem., p. 271). În finalul comentariului despre volumul Plante și animale al lui Ilarie Voronca, este apreciat primitivismul rafinat al celor doi ilustratori de avangardă: Constantin Brâncuși și Victor Brauner: „Desenele, cu hieratic caracter de inscripții rupestre ale dlui C. Brâncuși și primitivismul de avizată școală a dlui Brauner completează în același stil aceste două plachete lirice”, iar „bizarele desene” ale celui din urmă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
volumul Act de prezență (1931) sînt pentru Perpessicius „virtuoase poeme în proză, teoria din ele sau mineralul din sevă constituindu-l cultul poemului, sau acea poemofilie totdeauna prezentă” (v. Mențiuni critice III, ed. cit., p. 456). În privința mișcării autohtone de avangardă, calificată drept „extrema stîngă a modernismului nostru literar și artistic”, criticul se ferește, printr-o clasică eschivă („nu e locul aici”) să facă necesarele disocieri între „isme”, preferînd deocamdată să-i includă pe toți reprezentanții „în aceeași oală”. În altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o expresie mult prea geamănă. De aceea vorbeam (...) de nevoia diferențierilor”. Observație, în linii mari, corectă... Căci tendinței centrifuge de „autonomizare” a imaginilor și a versurilor unele în raport cu celelalte îi corespunde o tendință centripetă de uniformizare colectivă, poemele autorilor de avangardă tinzînd să devină la limită interșanjabile. Într-un comentariu plin de justificate rezerve la adresa lucrării Anarhismul poetic de Const. Emilian (comentariu în care nu ezită, totuși, să salute prima abordare serioasă a liricii noastre ultramoderne de către critica universitară), Perpessicius evită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar cruzimile de limbaj sancționate la tot pasul de Const. Emilian sînt prezente de milenii în cultura universală, nefiind, prin urmare, specifice „anarhismului” modernisto-avangardist... (idem., pp.458-465) Cum spuneam, Perpessicius evită în mod consecvent să definească fenomene precum modernismul sau avangarda. Aproximările sale teoretice sînt enunțate indirect, mai ales atunci cînd criticul simte nevoia unor diferențieri utile (între romantism și modernismul extrem, bunăoară). Din teamă de reducționism sau, pur și simplu, dintr-o inapetență structurală pentru teoretizare, autorul Mențiunilor critice refuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dizarmonia și fronda superficială, el sesizează, atent și comprehensiv, armonii compoziționale și note de profunzime. Un critic interbelic de poezie „nouă” și un apologet urmuzian: Lucian Boz Rolul de asimilatori și diseminatori al unor critici „de plan secund” în impunerea avangardei literare românești nu trebuie ignorat. Un caz relevant este cel al lui Lucian Boz. Deși apărut abia în 1935 - la Editura Vremea - volumul Cartea cu poeți al criticului în speță interesează abordarea de față, consacrată primului „val” avangardist din România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la Editura Vremea - volumul Cartea cu poeți al criticului în speță interesează abordarea de față, consacrată primului „val” avangardist din România, din mai multe puncte de vedere: mai întîi, pentru că o parte din comentariile incluse se referă la autori ai avangardei anilor ’20. În al doilea rînd, pentru că tînărul comentator - secretar de redacție, pentru o scurtă perioadă, la Contimporanul (unde publică eseuri despre autori moderniști, cel mai important fiind amplul comentariu despre romanul Ulysses al lui James Joyce) și co-director, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Jocul minții cu moartea”, în Excelsior, I, nr. 18, 4 aprilie 1931, și „Sub semnul lui Urmuz”, în Ulise, an. I, nr. 3, octombrie 1932. Tonul lor e mai aproape de sensibilitatea spiritualizantă a „tineri generații” interbelice decît de cel al avangardei. Nu este exclus ca relativa receptivitate călinesciană la adresa „bizareriilor” estetice ale lui Urmuz să fi fost stimulată de către însuși Boz. Curînd însă, relațiile dintre cei doi critici se vor răci considerabil, fapt vizibil atît în comentariul din Adevărul al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și în articolul ostil din Ulise al lui Mircea Grigorescu la adresa „Vieții lui Mihai Eminescu” (text polemic, în care critica raționalistă „de azi” - Cioculescu, Călinescu, P. Constantinescu - e taxată, ironic, drept „cacofonică”...) Tînărul Boz este un entuziast al literaturii de avangardă; un susținător avizat, în pofida nu puținelor naivități și a efuziunilor juvenile. În Adevărul, 45, nr. 14604, 12 august 1931, el prezintă elogios personalitatea lui Tristan Tzara care, alături de Brâncuși, „a adus în lumea culturală apuseană un aer proaspăt românesc”. Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]