3,424 matches
-
viitoarei licitații a colecției de bijuterii a ducesei de Windsor. La fiecare trei luni sau cam pe-acolo, Sotheby’s reușește să găsească de amanetat ceva, orice, care a aparținut odată Ducesei - blănuri, mobilă, acuarele, ace de păr, până și batistele ei egiptene din bumbac, cu monogramă, au făcut obiectul unei vânzări. Casa de licitații le atrage la licitație pe tinerele cele mai bogate din New York invitându-le la o vizionare exclusivă, privată, în timpul unui prânz cu homari. Cineva de la Departamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
pricepe să schimbe un bec. Ăla care-a Întreprins atacul avea niște abilități pe care le găsești doar la oamenii cu antrenament militar de sabotori. Poate, domnule Prentice..., spuse Cabrera, urmărind-o pe Paula cu vădită Îngrijorare și oferindu-i batista lui. Dar abilitățile se și Învață, În special cele periculoase. Să ne continuăm turul. Casa scării era presărată cu lemne carbonizate și bucăți de ghips de pe tavan, dar criminaliștii curățaseră o cărare Îngustă. Cabrera urcă treptele, țînÎndu-se cu ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și-au atins punctul culminant, iar bărbatul s-a retras și a ejaculat - comandă specială - peste sînii ei. Cu umerii și abdomenul scăldate În sudoare, mireasa și-a tras la loc vălul și s-a șters de spermă cu o batistă de hîrtie. Din nou am Întrezărit un ecou dinspre Rank Charm School În gesturile ei rafinate și În căutătura obraznică. S-a ridicat și le-a zîmbit domnișoarelor de onoare, folosindu-se de văl ca să-și usuce obrajii. Avea urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
crinii pe piatra de mormînt și, făcînd un pas Înapoi, mă luă ușor de cot. — Ei... cum arată? — E o placă frumoasă, l-am asigurat. Mă bucur c-a venit toată lumea. — Eu am comandat-o. Așa era corect. (Îmi oferi batista lui.) V-ați tăiat la mînă... nu vreți să mă uit puțin? — E un fleac. Și mă grăbesc. M-a atacat un deltaplan. — Un deltaplan...? S-a uitat la cer, apoi, cînd am luat-o spre intrarea principală, a pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
supraveghere a cartierelor și patrule de securitate. — Patrule de securitate? (Cabrera părea sincer surprins, simțindu-și amenințat monopolul asupra activităților polițienești.) E multă criminalitate În Residencia? — Sigur... ei, adică, nu. M-am apucat imediat să scotocesc biroul În căutarea unei batiste, bucuros să-mi pot ascunde fața măcar pentru cîteva clipe și Întrebîndu-mă dacă-i șoptise cineva lui Cabrera că făcusem pe șoferul lui Bobby Crawford prin complex. — S-au furat două-trei mașini - de fapt, probabil au fost Împrumutate, după petreceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
un preaplin care mă apasă dureros în tot trupul și nu poate ieși din mine. Am vorbit despre petrecerea de ziua ei, de sâmbăta viitoare. Pe urmă am discutat despre examenul de anul viitor, adaug, ștergându-mi ochelarii cu o batistă pe care am scos-o din buzunarul blugilor și aplecându-mi privirea. Sper din suflet ca mama, ostenită fiind, să nu observe coșul care mi-a crescut ca un cucui inflamat în frunte (fruntea care încă mă doare de la lovitura
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mine, să-l văd. în aceeași clipă însă, mi-am simțit privirea încețoșată și inima a început să mi se zbată năval nic în piept. M-am lăsat moale pe pat și mi-am scos ochelarii de pe nas. Am luat batista din buzunarul de la uniformă și am început să-i șterg cu meticulozitate. — Scuză-mă, am mormăit. Sunt vlăguită, cred că am răcit. Am să mă uit mai târziu la desen, îți promit! Eduard a pus foaia de hârtie cu grijă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nivel de cultură aproximativ... Știți ce a zis Alioșa la Praga, când l-a prins un puști cum își sufla nasul cu degetele? Puiul de ceh observase gestul, zicând în bășcălie: nema cultura! Dar tankistul a ripostat: kultura esti, nema batista! Mi-a zis doamna..., soția patronului, că așa voia să-și denumească acest prim hotel: Afrodita-Palace. Însă le-au luat-o înainte alții, așa că au întors-o la șurub, mulțumindu-se cu acest Palace-Afrodita. Răsucind volanul când așa, când invers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
devenind un fel de Tătuc al popoarelor, ca și cadavrul expus admirației nețărmurite a mulțimilor, nu-i păsa de impresia maselor, așa că-și dădu drumul, ferindu-și ghetele, prin fente à la Garincha, de jetul de urină, ștergând, apoi, cu batista din buzunar, dârele de sare de pe încălțămintea de lac a vizitatorilor, ultima modă a celor ce năzuiau să acceadă în Mausoleul de marmură roșie. Trebui să se culce cu acea necunoscută, cu ochi stinși și trup deșirat și strâmb, drapat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
meu O'Piatră, invers: de la Lună la Pământ! Tăcerea care urmă, dilatată de absența oricărei intervenții de vreun fel, lăsă să se remarce doar pufăiturile de așteptare răbufnind din luleaua cu vatra presată succesiv și de căscatul ținut discret în batiste de mătase al doamnelor. Din fotoliul de piele, care-i ardea sub fundul strâns în blue-jeans, tânăra hipistă lansă, prima, o părere sinceră și democrată: O, domnule Profesor, noi credeam că ne veți spune pe îndelete o poveste de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lui Marius ar fi descoperit ceva ce trebuie să rămână ascuns și nevăzut. Ei și tu acum. Ce vrei, sunt femeie, am dreptul la un moment de slăbiciune. Se știe că primăvara e momentul depresiilor. Își șterge lent lacrimile cu batista scoasă din mâneca jerseului și continuă pe un ton aproape normal: Dar o să-mi treacă. Toate trec... Dacă spui tu că toate trec, atunci de ce strici ochii ăștia minunați cu lacrimile? Acum suntem împreună, asta este cel mai important. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pârâiaș subțire pornește din colțul gurii, prelingându-se către bărbie. Se îneacă, tușește ușor și împroșcă picături pe cearșaf. Simte cum se înroșește, blestemându-și în sinea lui slăbiciunea. Fără nici un cuvânt infirmiera pune paharul pe tavă, apoi, cu o batistă albă, tamponează grijulie pielea umedă din jurul gurii lui. Înainte să iasă, aranjează cu mișcări sigure faldurile păturii, mai întâi sus, în jurul pieptului, coborând către picioare. Rămas singur, Marius închide ochii. Încearcă să-și pună ordine în amintirile pierdute în memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
picnic liniștit. Zâmbește larg, arătându-și dinții bine îngrijiți: Crede-mă, pare mai rău decât este cu adevărat. Ceilalți? Șoferul este mort, iar neamțul, hmm, destul de grav. A leșinat și poate e mai bine așa. Nu simte durerea. Scoate o batistă din care improvizează un bandaj pe fruntea lui Felix. Dacă ajunge la spital, poate scapă. Și tu? Nimic deosebit. Câteva contuzii superficiale. Cred că în cădere mi-am luxat piciorul. Aplecat peste el, Marius îi palpează atent cizma. Se oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
doza trebuie mărită la intervale din ce în ce mai mici. Finalul nu e greu de anticipat. Într-o zi, nu foarte îndepărtată, va deveni sclavul acestui "medicament", pe care odată, demult, îl considerase doar un moft supus capriciilor lui. Își șterge obrazul cu batista, stăruind cu ochii întunecați asupra celor doi aflați pe ringul de dans. Surprinzându-i privirea, înțepenită pe ea cu fixitatea celor obsedați de o idee, numai a lor, Smaranda simte un fior scurt și neplăcut iar degetele subțiri încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
însă pe cineva care ne poate da un răspuns. Cum așa? Unul dintre informatorii mei mă poate ajuta în această chestiune. Vă promit că diseară voi ști mai multe. Manfred se ridică în picioare, tamponându-și fruntea transpirată cu o batistă. Marius se scoală la rândul lui. Domnule, vă sunt recunoscător pentru ajutorul oferit. Veștile aduse nu sunt deloc liniștitoare, dar oricum este mai bine decât nimic. În definitiv, care este adevăratul motiv pentru care mi-ați spus toate acestea? În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
voluminos și asta face să-i fie foarte greu să țină pasul cu cei din fața lui. Aruncă îndărăt o privire scurtă și vede cum acesta sare greoi peste o groapă după care, fără să se oprească din mers, scoate o batistă murdară cu ajutorul căreia își șterge fruntea asudată. Revine cu ochi încețoșați de oboseală la spinarea ușor gheboșată a sergentului care-i conduce. Pas după pas, acesta se mișcă precaut, atent unde pune piciorul, în timp ce de sub căciula trasă până peste sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
casca pe cap. Privește la uniforma stropită cu sânge a sublocotenentului. Ești cumva rănit? Darie lasă ochii în jos. Uitase în emoția ultimelor minute de cadavrul lăsat în urmă. Nu e de la mine. Am omorât un...un lunetist. Își scoate batista și începe să șteargă frenetic petele ruginii. Duce pumnul la gură și mușcă din el cu ochi suferinzi. E sângele lui! Viața lui! Cu un gest iute, Marius îl prinde de guler și îl trage brutal către el. Potolește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și întărită, numai bună să-ți rupă măselele. Cina. Și asta "eliberată prin efortul de război" din buzunarul unui neamț mort. Mestecă îndelung, la fel de tacticos ca și când s-ar afla în interiorul unui restaurant select. Când termină, se șterge la gură cu batista și scutură firmiturile căzute pe veston. Un hohot de râs sănătos îl face să ridice privirea. Sergentul Cristian Lazăr, zis Mâțu, comandantul grupei a doua, savurează o cacealma trasă fruntașului Romulus Klein. Joci ca o cizmă, băiete. Nu e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Dar nu mai era același. Cu ei nu știi niciodată. Ce gândesc, vorbesc și fac sunt lucruri total diferite. Se oprește schimonosindu-și ușor fața. Trage aer în piept și strănută cu putere. Sănătate! Mulțumesc. Își suflă nasul într-o batistă murdară apoi continuă: Să vină că am nevoie de ea. Oricum, tot de la comandament am venit să-ți comunic că tu și căpitanul Apostol sunteți chemați urgent la domnul colonel. Hm...înainte de atac. Nu stă deloc în obișnuința șefului. Interesant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
coridor. Sus este întâmpinat doar de o mare de flăcări. Infirmiera și copiii dispăruseră. Fräulein Andrea! Fräulein Andrea! Pătrunde prin fumul gros, dar dă înapoi în fața căldurii infernale. Nu poate înainta nici un pas, fără să se ardă. Revine cu o batistă pusă pe față. Materialul subțire începe să fumege. Perdeaua incandescentă a flăcărilor se umflă, îl împresoară ca o copcă lacomă. Respiră cu greutate, nu mai are aer, simte ceva ca o funie groasă care-i cuprinde traheea, gâtuindu-l. Mâneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
liniștită de duminică, soarele Încălzește orașul și cîmpia, dincoace și dincolo de fluviu. E anotimpul, luna În care am cunoscut-o pe Keti, În parcul din apropiere, cu 14 ani În urmă. Au trecut 14 ani ca o simplă fluturare de batistă. A Început războiul, a venit pacea, am sperat, am visat, a venit În schimb noaptea plecării regelui, a Început trădarea, Începuse mult Înainte, insidioasă, pe nevăzute, cu false discursuri umanitare ce făceau să pună În cumpănă suflete naive, Încrezătoare, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de cînd ai plecat. SÎnt bucuroasă c-am venit să te văd; la noi nu se mai Întîmplă nimic.” A doua zi, În tren și ea și fiica stăteau la geamul de pe coridor din dreptul compartimentului lor; fiica flutura o batistă albastră, la fel ca voalul din jurul gîtului, iar Ana făcea semne de adio mișcîndu-și palma mîinii drepte ca o pasăre obosită, eu răspundeam asemeni În timp ce fierăria trenului se puse În mișcare; a spus ceva, poate a vrut să spună, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nici ea, nici eu, nici dimineața aceea de primăvară. După două ore Lung veni cu căruța ce mă adusese de la gară cu cîteva zile Înainte. Pe capră, căruțașul tînăr, amintindu-l pe Lung de odinioară. Plecarăm. Toți ai casei fluturau batista sau dădeau din mîini. Ana stătea dreaptă, cu mîinile lipite de-a lungul trupului, statuie În viitorul amintirii. La cîteva minute căruța Începu a străbate marea cîmpie a răsăritului. Îmi făcuseră lăcaș - un fel de scăunel larg cu spetează spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
clădirii și-și dădea În cărți. „O pasență, domnule judecător - mi se arătă a bine: uitați aici craiul de ghindă...” Își scoase apoi ochelarii cu rame mari, prea mari, dar zice-se „moderne” și mă privi ștergîndu-și ochii cu o batistă mică; străvezie, dantelată cu monogram auriu, pe care nu știu de ce Îl numea „de stil imperial”; n-o contraziceam pentru că nu pricepeam și chiar dacă aș fi avut vreun temei n-aș fi făcut-o - era lumea ei, ideația În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tulburare a timpului, o condusei pînă acasă și ne despărțirăm În fața porții ei sărutîndu-i mîna. A treia zi, pe la orele prînzului, o Însoții la gară luînd un taxi. CÎnd trenul se puse În mișcare, ea Își flutură de la fereastră mica batistă albastră; după zece minute mă Întorceam acasă, unde doamna Pavel aștepta să-i povestesc amănuntele plecării. În aceeași zi, spre seară, profesoara Marga Popescu, aflată În București pe perenul Gării de Nord, ușor intimidată, se urca În expresul de Paris, dar cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]