2,653 matches
-
1602, când este pomenit pentru prima dată într-un document. O altă mențiune referitoare la satul Albești apare în Letopisețul lui Ion Neculce. Acesta amintește despre trupele poloneze conduse de Jan Sobieski care, în retragere, ard unele sate și curți boierești(în 1686). Domnul Țării Moldovei era în acel moment Constantin Cantemir. Cele două recensăminte efectuate la un interval de numai doi ani (1772 și 1774), oferă, de asemenea, informații prețioase privind dezvoltarea Albeștilor la acea vreme. Dacă recensământul din 1772
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
recrutați dintre micii boieri sau dintre urmașii acestora, unii dobândind pentru diverse merite titlul și funcția de mic dregător (pe care nu le puteau transmite urmașilor) și care luptau, în timp de război, cu echipamentul și calul lor, în cetele boierești sau domnești, în Ploiești. Probabil că existau astfel de curteni înainte de domnia lui Mihai Viteazul, dar așezarea a devenit garnizoană a roșiilor abia odată cu domnia lui. Slujitorii, ceilalți războinici de țară, apăruseră la sfârșitul secolului al XVI-lea, dar se
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
prima jumătate a secolului al XVII-lea, prestau serviciu, ca și ceilalți slujitori, în armată pe timp de război, în administrație în timp de pace, unii ajungând stegari sau chiar iuzbași. Pentru a trăi, foloseau pământ din moșiile domnești sau boierești, fiind obligați la toate prestațiile feudale, dar rămânând oameni liberi și scutiți de biruri. De aici o serie de nemulțumiri față de marii boieri și de unii domnitori, nemulțumiri care degenerau uneori în răscoale. Astfel, în 1623—1624 s-au ridicat
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
astădată boierul nu a respectat hotărârea, uneltind pe lângă divan, iar după începerea ocupației austriece a încălcat-o fățiș. Plângerile ploieștenilor adresate administrației militare austriece și apoi domnitorilor Mihai Șuțu (1791 - 1793) și Alexandru Moruzi (1793 - 1796) au rămas zadarnice, stăpânirea boierească asupra orașului consolidându-se. Încurajați de moartea lui Ianache Muruz, ca și de revenirea pe tron a lui Alexandru Ipsilanti (1796 - 1797), orășenii au redeschis procesul și l-au câștigat, domnitorul, consecvent cu hotărârea lui din 1791, redând printr-un
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
au cerut să le fie predat Costache Caradja, el fiind cauza tuturor necazurilor. Boierul, prinzând de veste, a reușit să se refugieze la un vecin al său, pe moșia Bereasca, dar „zurbagiii", negăsindu-l, „"se năpustiră toți și dărâmară casele boierești"” care începuseră să fie din nou ridicate. Abia după terminarea ocupației rusești, Costache Caradja a reînceput lupta. El a reușit să obțină de la Ioan Gheorghe Caradja (1812 - 1818), în decembrie 1813 și aprilie 1814, întăriri în stăpânirea orașului și sprijinul
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
femeia lui Zoica și de la fiica ei, anume Neaga”, precum și alți 12 stânjeni cumpărați „de la Burlea din Albești și de la femeia lui, Coman, fiica lui Radoslav”. În secolele următoare, părți însemnate din moșia Albeștilor au trecut în proprietatea unor familii boierești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Albești făcea parte din plasa Ialomița-Balta a județului Ialomița și era formată din satele Albești, Buești, Batalu și Socoalele, cu 2561 de locuitori. Comuna avea două biserici și cinci școli una de băieți
Comuna Albești, Ialomița () [Corola-website/Science/310564_a_311893]
-
și a durat mai multi ani. Are o arhitectonică deosebită: înaltă, în formă de cruce, cu trei turle, în interior cu absidii laterale după gustul rafinat al ctitorei, spătăreasa Safta Bogdan. Are un pridvor deschis spre apus, după stilul curților boierești. Interiorul cu pereții căptușiți cu scândură, nepictați, vopsiți cu ulei albastru, iar acum cu alb. Catapeteasma este din lemn de tei, pictată de un pictor rus. În testamentul său, redactat în sept. 1799 spătareasa Safta Bogdan, preciza că în acel
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
catapetesmei și mobilierului. Lucrările s-au executat între anii 1980-1988 cu fondurile primite din partea Mitropoliei. Lăudat fie Dumnezeu cel în Treime închinat."" În interiorul bisericii, pe peretele sudic al naosului, este afișat actul de sfințire semnat de patriarhul Teoctist. Fiind ctitorie boierească, Biserica Bărboi a fost folosită și ca necropolă. În partea dreaptă a pronaosului bisericii se află mormântul lui Ioniță Sandu Sturdza (1762-1842), domnitor al Principatului Moldovei între 1 iulie 1822 - 23 aprilie 1828, primul domn pământean de după perioada fanariotă. Slujba
Biserica Bărboi () [Corola-website/Science/310582_a_311911]
-
român, care a îndeplinit rangul de mitropolit al Moldovei (1865-1875) și apoi pe cel de mitropolit-primat al Ungro-Vlahiei (1875-1886). Mitropolitul (din botez Constantin Miclescu) s-a născut la data de 16 aprilie 1822, în orașul Suceava, dintr-o veche familie boierească, unchiul său fiind viitorul mitropolit al Moldovei, Sofronie Miclescu. A fost călugărit la Huși la 18 iunie 1842, sub numele Calinic, de către unchiul său, episcopul Sofronie Miclescu. A fost hirotonit ierodiacon (23 aprilie 1843), ieromonah (31 noiembrie 1848), fiind hirotesit
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
lui Verona privind transpunerea de vibrații atmosferice, la Grigorescu totul pare a fi relativ simplu prin comparație cu exigențele pe care Verona și le impunea în infinita luptă dintre spirit și materie. Revenind la pictură, în lucrările "" (1900) sau "Fecior boieresc", în "Vara" (1926) sau în "Ursarii" (1928), Verona a subliniat preocuparea sa pentru consistența volumelor care pun în evidență formele cu o deosebită pregnanță. Pictorul a adaptat natura conform propriei gândiri și a impus efemerității lucrurilor o logică, un sistem
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
Maria P. Brătășanu [n. 1867 (comuna Șopârlița, județul Romanați)]. s-a căsătorit, în aprilie 1925, cu Angela T. Djuvara (o mătușă îndepărtată a marelui nostru istoric Neagu Djuvara). Atât în ceea ce privește linia de descendență paternă, cât și cea maternă, avea origini boierești, asemenea soției sale, de altfel. Trebuie făcută precizarea potrivită căreia neamurile Pangal, Brătășanu și Djuvara sunt familii boierești de rang terțiar (în Țara Românească) și de sorginte alogenă . Jean Pangal a fost adeptul intrării României în război de partea Antantei
Jean Pangal () [Corola-website/Science/308856_a_310185]
-
Djuvara (o mătușă îndepărtată a marelui nostru istoric Neagu Djuvara). Atât în ceea ce privește linia de descendență paternă, cât și cea maternă, avea origini boierești, asemenea soției sale, de altfel. Trebuie făcută precizarea potrivită căreia neamurile Pangal, Brătășanu și Djuvara sunt familii boierești de rang terțiar (în Țara Românească) și de sorginte alogenă . Jean Pangal a fost adeptul intrării României în război de partea Antantei (Anglia- Franța-Rusia) și a ocupat funcția de director al ziarului "România". Pentru o foarte scurtă perioadă devine Secretar
Jean Pangal () [Corola-website/Science/308856_a_310185]
-
este oficiat un parastas de pomenire a ctitorilor, Ion Inculeț și familia sa. În apropierea bisericii se află vechiul conac al familiei Inculeț, transformat în casă memorială. În prezent, începând din anul 2001, terenul de 2,5 hectare, împreună cu casa boierească și biserica "Sf. Ioan Botezătorul" formează Centrul "Ion Inculeț" al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În anul 2001, s-au realizat o serie de lucrări la biserică, cum ar fi :
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova () [Corola-website/Science/308895_a_310224]
-
ca adjunct al său a fost ales avocatul bulgar Aleksei Stroev. În discursul său de după alegerea ca președinte al Comitetului, Starîi a declarat în fața delegațiilor prezente la ședință: „Noi niciodată nu vom uita de frații noștri care gem sub jugul boieresc”, iar în încheiere a rostit cuvintele „Trăiască Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, leagănul României Sovietice”. După un an în care a îndeplinit funcția de președinte al Comitetului Executiv Central din RSSAM, Starîi este numit în funcția de președinte al Sovietului
Grigore Borisov () [Corola-website/Science/309968_a_311297]
-
Ștefan Voievod, care a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4"". Ștefan cel Mare și-a îngropat mama în Biserica "Sfântul Nicolae" din Poiana Siretului, aflată în apropierea actualei mănăstiri Probota. După stingerea familiei ctitorului, Mănăstirea Probota a devenit necropolă boierească. În pridvorul și în pronaosul bisericii se află o serie de morminte ale unor dregători și ale familiilor lor (10 morminte ale familiei Stroici și 5 morminte a altor boieri considerați ctitori). Printre cei îngropați în biserică se află episcopul
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
argint aurit împletit sau brodat), bijuterii de aur cu pietre prețioase și semiprețioase (un inel sigilar al lui Simion Stroici, porumbei de filigran folositi ca ace de văl, o pafta/broșă feminină, inele, cercei etc.). În prezent, toate pietrele funerare boierești se află sprijinite de pereții din pridvorul bisericii. Morminte ale monahilor au fost găsite în pridvorul bisericii și în afara acesteia, ele neavând inventar funerar. Criptele mortuare din interiorul bisericii au fost jefuite în procent de circa 80% în cursul secolului
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
, (n. 10 mai 1858, Iași - d. 17 aprilie 1939, Iași) a fost un istoric și scriitor român, mai cunoscut sub pseudonimul de N. A. Bogdan. N. A. Bogdan își trage originea dintr-o veche familie boierească, unul dintre înaintașii săi fiind postelnicul Dumitru Bogdan, proprietar de moșii. Părinții săi erau Gheorghe Bogdan din Botoșani și Irena Andriescu, fiica preotului de la biserica din Bârnova. Data sa de naștere nu este cunoscută precis. Deși însuși N. A. Bogdan afirmă
Nicolai Andriescu-Bogdan () [Corola-website/Science/310362_a_311691]
-
substanță radioactivă. Editorialele sale politice sunt caracterizate de tonul cumpătat și siguranța erudiției. Monografia sa "Istoria Românilor" rămâne o lucrare de referință a științei istorice românești. Vlad Georgescu s-a născut la București, la 20 octombrie 1937, într-o familie boierească. În scurta biografie inclusă în volumul "Istoria românilor", Mihai Botez îi menționează printre înaintașii lui Vlad Georgescu pe generalul I. Georgescu (bunic din partea tatălui) care fusese aghiotant al regelui Carol I și pe Emanoil Porumbaru, bunic din partea mamei, care a
Vlad Georgescu () [Corola-website/Science/310474_a_311803]
-
(n. 4 noiembrie 1838, București - d. 7 noiembrie 1911, București) a fost un general și om politic liberal. Descendent al unei vechi familii boierești din Țara Românească, era fiul serdarului Nicolae Budișteanu. Face parte din prima promoție a Școlii militare din București (1854-1856) și își continuă studiile militare în străinătate. Pregătirea militară îl propulsează în diferite funcții. A avansat în ierarhia militară astfel: Între
Constantin Budișteanu () [Corola-website/Science/304953_a_306282]
-
de 1.460 de oameni. În toamna anului 1922 Instituția română Casa Noastră înzestrează 332 de țărani din Căinari cu 1333 ha de pământ. Peste un an aici au fost înregistrați 1659 de bărbați și 1501 de femei, 10 case boierești locuite, o școală medie de plasă și o școală primară, o moară de aburi, agent sanitar, 8 cârciumi, o duzină de prăvălii și dughene. Tot în perioada interbelică a fost construită calea ferată Revaca-Căinari, menită să lege feroviar sudul de
Căinari () [Corola-website/Science/305102_a_306431]
-
masculin și 69 de persoane de sex feminin. La 1923 Durleștiul avea 920 de clădiri locuite și 6 clădiri nelocuite, avea 1011 menaje și 6985 de locuitori, 3479 - parte bărbătească și 3506 - parte femeiască. Unități economice: grădini de zarzavat, gospodărie boierească, cooperativă de consum, două cârciumi, moară de vânt. Infrastructura socială: 3 școli primare, biserică ortodoxă, post de jandarmi, agent sanitar, agent de percepere, poștă rurală, primărie. Date statistice din 1923 pentru satul Cartușa: clădiri - 42; menaje - 47; populație - 593 (284
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
moară de vânt. Infrastructura socială: 3 școli primare, biserică ortodoxă, post de jandarmi, agent sanitar, agent de percepere, poștă rurală, primărie. Date statistice din 1923 pentru satul Cartușa: clădiri - 42; menaje - 47; populație - 593 (284 bărbați și 309 femei), gospodărie boierească, moară de vânt, școală primară mixtă (de băieți și fețe), poștă rurală, primărie în satul Durlești. Structura etnică a orașului conform recensământului populației din 2004: Avand 9000 de case individuale cu gospodarii Durleștiul are și câteva cartiere cu blocuri de
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
XX-lea în cele 174 de case din localitate viețuiau 924 de suflete (Dicționarul geografic al Basarabiei, București, 1904). Dicționarul statistic al Basarabiei, scos de sub tipar în 1923 la Chișinău, atestă aici 564 bărbați și 572 de femei, o gospodărie boierească, o bancă populară, o carieră de piatră, o moară de apă, o școală primară mixtă, un post de jandarmi, o poștă rurală, 3 cîrciumi, un sălaș de țigani. Pe atunci în sat era primar Nicolae Procopie, notar - Ștefan Ionescu, preot
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
Nici românii, nici rutenii nu vorbesc rusește, deși în sat există o școala elementară rusă. În anul 1855 s-a ridicat din piatră Biserică ”Nașterea Maicii Domnului”. Primul proprietar moldovean locuitor al satului a fost Toader Holban. Însemnări economice: gospodărie boiereasca, cooperativa de consum/1917/ moară de aburi. Însemnări administrative: școală primară mixtă, biserica ortodoxă, post de jandarmi, poștă rurală, primărie. La 2 februarie 1989, de către Consiliul de Miniștri al fostei RSSM, a fost înregistrată biserică pravoslavnica din satul Sadaclia cu
Sadaclia, Basarabeasca () [Corola-website/Science/305133_a_306462]
-
ne dăm seama că la începuturi satul se numea Capoteani și tocmai la înc. sec. XVII denumirea aceasta este înlocuită cu Cotiujeni. Primele case în sat au fost construite pe Valea Lucăcenilor. Lîngă stîncă, unde a fost și prima curte boierească. Printre primii locuitori veniți dinspre Prut a fost un răzeș pe nume Gașcu, care se ocupa cu confecționarea cotiugelor de plug. De la ele, după V. Gajos, și provine denumirea satului - Cotiujeni. De altfel, aceeași legendă cu cotiugele povestesc și locuitorii
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]