3,671 matches
-
durerea devenise insuportabilă intră direct în sala de naștere. Valentin rămase dincolo de ușa sălii, neputând fi o companie utilă, deși voia să se implice mai mult ca prima oară, nu avea nici o șansă. Ea se simțea prinsă ca într-o buclă de timp care se mișca extrem de încet. Era prinsă ca într-o pânză de paianjen invizibilă, vrând să se elibereze. După ce auzi primul scâncet al pruncului, Carlina întoarse privirea slabă spre el găsindu-l micuț și gingaș, de o culoare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ciuruiți de rafale de mitralieră. Hârtia... începe așa cum se termina Furia : cu un pumn în stomac. Aceeași distanță, același șoc rece. Numai că povestea e spusă în flashback, ceea ce vedem la început e de fapt sfârșitul, iar sfârșitul revine în buclă în punctul inițial : când vedem apărând TAB-ul în laptele zorilor, oprindu-se fix în același punct, încremenim în scaune. Pentru că acum știm cine sunt cei din TAB, știm că unul dintre ei este Costi, celălalt prietenul lui, i-am
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
întrucât mi se pare că existența și timpul cultural despre care vorbești sunt în strânsă legătură cu ea. Un eminent filosof cognitiv american, Douglas Hofstadter, renumit pentru descrierea cu totul aparte pe care o face minții umane - el numește conștiința „buclă stranieș, considerând-o o buclă semantică autoreferențială aptă să se îmbogățească și să se autodetermine datorită plasticității interacțiunilor neuronale , vorbește în ultima lui carte, I Am a Strange Loop, despre suferința cauzată de pierderea unei ființe dragi și constată că
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
existența și timpul cultural despre care vorbești sunt în strânsă legătură cu ea. Un eminent filosof cognitiv american, Douglas Hofstadter, renumit pentru descrierea cu totul aparte pe care o face minții umane - el numește conștiința „buclă stranieș, considerând-o o buclă semantică autoreferențială aptă să se îmbogățească și să se autodetermine datorită plasticității interacțiunilor neuronale , vorbește în ultima lui carte, I Am a Strange Loop, despre suferința cauzată de pierderea unei ființe dragi și constată că, în general, cei rămași în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Așadar, el consideră că doar în cazul unei făpturi umane suficient de îmbogățite semantic putem începe să discutăm despre viață împărtășită. Trebuie să admit că nu există nici o contradicție aici, deoarece întreaga filosofie a lui Hofstadter se bazează pe postulatul buclei stranii, care susține de fapt că sufletul uman este cuantificabil. Oricât de mult îl admir pe Hofstadter, nu pot să fiu de acord cu unitățile lui de măsură, iar definițiile exacte cu privire la esența umană mă sperie, de oriunde ar veni
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de șantier. Mîna doamnei Teona se ridică spre cască, ezitînd o clipă în aer, în speranța întîlnirii cu mîna mea. Observ ezitarea, desfac palma și-i cuprind în ea mîna: e sigură și încordată. Ridic cealaltă palmă și-i alint buclele ieșite de sub cască. Te rog!... Să nu intre careva..., îmi șoptește, arătînd cu privirea spre ușă. E singurul motiv? Absolut! Își scoate casca, mi-o înapoiază, se întoarce spre oglindă și-și aranjează cu vîrful degetelor pieptănătura, apoi merge la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai cu el? E vorba de o repartiție la blocul-turn..., strîng eu din umeri. Ajuns lîngă calorifer, Fărcășanu se așază pe elemenții caloriferului, își ridică piciorul stîng peste genunchiul dreptului și începe să-și cerceteze șoseta galbenă, flaușată, numărîndu-i parcă buclele lipsă. La brîul lui, puțin sub burtă, lucește strident o cataramă de două palme, ca de cow-boy. "Gagiule, ești dat Dracului! îi spun în gînd. Ce satisfacție meschină aș avea să te dea primarul afară și să ajungi muncitor în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
specializat în a fi vulgar cu femeile, îi spun la fel de calm. Tu?! izbucnește Cristina într-un rîs domol, alintat. Asta n-o mai cred. De ce să crezi? o întreb. Te-ai convins doar. Cînd?! tresare capul blond, scuturîndu-se scurt, rearanjîndu-și buclele. Azi, cînd ți-am pus condiții, înainte de a-ți da filamentele, îi spun, privind-o fix. Condiții?! Alea au fost "condiții"?!... Zău, Mihai, a fost o... o joacă, dacă vrei... O glumă, aș zice... Crede-mă, rîde ea, luminîndu-se iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trei și cîteva minute, arată spre ceasul de la mîna sa. Pînă la ce oră aveți program? Patru, răspund, rămînînd în ușa camerei. Te rog, lasă-ți scurta și aruncă naibii sacoșa aia! îmi spune, potrivindu-și în fața oglinzii, în fugă, buclele. Ce te-a apucat să umbli cu casca după tine?! Am ieșit cu ea pe poartă... Las jos, lîngă cuier, sacoșa cu casca de protecție, apoi îmi scot scurta și fularul, agățîndu-le în cuier. Să știi, mă amenință ea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vîrful degetelor îi atinge părul. Și totuși, ceva trebuie să fie, murmură Cristina. Ai supărat-o în vreun fel... Nu știu, doamnă, repet eu, strîngînd din umeri. Degetele mele cuprind între ele cîteva fire de păr, desfăcînd în două o buclă. Cristina privește tavanul și surîde iar: Ai contrazis-o în vreo problemă tehnică... Nu. Îi alint cu toată palma bucla blondă, de deasupra urechii. A fost o studentă excelentă... O fi rămas cu impresia că ea e cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am mai văzut?! izbucnește în mine gîndul. Surîsul ăsta al tău l-am mai văzut undeva, l-am mai întîlnit cîndva; îl simt purtat în amintire..." Nu știu, doamnă, repet eu invariabil. Degetele mele i se plimbă prin păr, desfăcîndu-i buclele. Buzele i-au rămas întredeschise, gata să surîdă din nou, iar ochii, obosiți de privit în tavan, i se închid cu o mișcare lentă a pleoapelor, împreunînd genele răsfrînte. "Parcă-i o păpușă! mă înfior eu, privind-o. De ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu degetele lipite de cheie, cu mîna stîngă rezemată de tocul ușii. Îmi vine să rîd: "am reușit deci!" Mă întorc spre cameră... Nemișcată, așa cum au lăsat-o brațele mele, Cristina stă întinsă pe pat, cu capul îngropat în pernă, buclele blonde răvășite, ochii închiși, brațele fără vlagă, căzute lîngă corp, picioarele desfăcute, iar fusta ridicată mult, deasupra genunchilor. Ochii mei o măsoară de cîteva ori, aștept o reacție din partea ei, dar nu-i văd decît pieptul mișcîndu-se ritmic și degetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Se ridică de pe pat, își trece palmele peste fustă, aranjîndu-și-o, își aranjează și bluza, oprindu-și un timp palmele pe mijloc, acolo unde a fost încleștat brațul meu, apoi merge la oglindă și-și trece de cîteva ori palmele peste buclele blonde, după care, cu un calm desăvîrșit, se întoarce spre mine, rămînînd sprijinită de marginea mesei. Vezi, Mihai, începe să rîdă doamna Cristina, mi-am dat seama că, de fapt, ținta răzbunării tale nu eram eu. Oameni sîntem, Mihai; avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ațintită asupra mea nu ca să afle răspuns, ci ca să-mi dea putere. E ALĂTURI DE MINE... Uitîndu-mă la ea, nici nu o văd măcar; mă pierd într-o imensitate albă, deasupra căreia ninge; ninge ca în noaptea mea de Ajun, cînd buclele astea brumate și-au scuturat albul odihnitor peste întreaga mea cămăruță. Ea dorește să înving, să înving în primul rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se poate" înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
umerilor, ondulat, pieptănat într-o parte, dîndu-i un aer tineresc, primăvăratec. Sprîncenele ei, subțiri, sînt vopsite în negru. Cea dreaptă este puțin curbată, în timp ce stînga, la mijloc, se arcuiește brusc în sus, spre locul gol din frunte, unde se separă buclele părului, sugerînd o cărare. Privirea, chiar și cînd ochii îi sînt liniștiți și fața relaxată, sugerează un permanent semn de întrebare din cauza sprîncenei arcuite. Buzele, pline și conturate, îi sînt acoperite de trecerea ușoară peste ele a unui ruj sidefat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ție, Brîndușei și altora drumurile astea; eu am cărarea mea... Tamara se uită lung la mine, privindu-mă cu un amestec de dispreț și ură, care mă lasă rece. Nici chiar gestul ei scurt, prin care-și scutură capul, aranjîndu-și buclele brumate, nu-mi mai spune nimic. Mă gîndesc o clipă la noaptea ceea de Ajun și-mi pare bine că nu am făcut atunci dragoste cu Tamara. Actul dragostei ar fi însemnat pentru mine o legătură de suflet cu femeia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
milion în sistemele electronice de siguranță... Pe culoarul de ieșire a femeilor văd ultimele salariate, prezentîndu-și din mers, în fața portăriței, geanta deschisă. Ultima e Teona: are un mers calm și o ținută dreaptă, cu capul lăsat pe spate, atît cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul pardesiului bej, dintr-o stofuliță fină, strîns de cordon pe talie; la gît poartă o eșarfă de mătase naturală, vopsită în cîteva nuanțe de verde crud, cumpărată de la Fondul plastic; pantofii, geanta și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu m-am îngrijit să fac la mormîntul mamei o bordură de ciment și-o cruce durabilă...", îmi spun cu amărăciune. Brusc, în minte îmi apare pata aceea bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul cenușiu; bucle castanii și ochi mari, albaștri, ca o cupă de cer senin... "și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei..." mă înfioară amintirea unui vers din Omar Khayyam. Încă două-trei comenzi și intrăm pe aer... Dacă reușesc, înseamnă că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu amărăciune. Brusc, în minte îmi apare pata aceea bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul cenușiu; bucle castanii și ochi mari, albaștri, ca o cupă de cer senin... "și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei..." mă înfioară amintirea unui vers din Omar Khayyam. Încă două-trei comenzi și intrăm pe aer... Dacă reușesc, înseamnă că am băut din cupă, acea cupă umplută dar niciodată plină ochi! de zîmbetul senin al multor femei blestemul meu cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sinceră?!... Lîngă mine, aud aerul ieșind prin supapa unui ventil pneumatic, căruia i s-a comandat deschiderea. Sînt fericit sau ar trebui să fiu; am învins!... Am sorbit din cupa de cer senin... "Și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei", da! cupa o am, am sorbit din ea, dar unde-s buclele?!... De ce să-mi închei ziua de azi fără să-mi achit datoria?! Nu-s oare mai sărac în sufletul meu știind-o pe Teona tristă din cauza acelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
s-a comandat deschiderea. Sînt fericit sau ar trebui să fiu; am învins!... Am sorbit din cupa de cer senin... "Și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei", da! cupa o am, am sorbit din ea, dar unde-s buclele?!... De ce să-mi închei ziua de azi fără să-mi achit datoria?! Nu-s oare mai sărac în sufletul meu știind-o pe Teona tristă din cauza acelui cuvînt vulgar?!... "Îi telefonez și-mi cer scuze!", îmi ordon. Urc la pupitru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu pot decît să mă întreb dacă, într-adevăr, Teona e aici, ori am eu halucinații... Teona, șoptesc eu, atingîndu-i brațul. Teona tresare și se întoarce domol către mine. Scutură din cap cu mîndrie, își trece maiestuos vîrful degetelor peste buclele părului, trupul i se îndreaptă într-un gest plin de demnitate, iar ochii, umezi bine, îmi înfruntă privirea. Poftim, surîde ea, privește-mi ochii umezi... Cuvîntul tău vulgar m-a rănit cum nu mi-aș fi închipuit vreodată că pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
încet brațele, îmi trec vîrful degetelor peste umerii obrajilor ei, rămîn o clipă nemișcat, în speranța că va deschide ochii, dar pentru că ea continuă să stea în așteptare, cu ochii închiși, îmi plimb degetele peste tîmplele ei și-i cuprind buclele între palme. Bine-ai venit, Teona!... îi șoptesc. Ea deschide ochii încet, feminin și tandru, făcîndu-mă să mă regăsesc renăscut în seninul care mă învăluie, sorbindu-mă, împlinindu-mi rațiunea de a fi... implicîndu-mă în zbuciumul unei povești de dragoste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
non-stop. Întâmpinăm 2008 stând la masă afară, sub lumina stelelor și a lunii, ciocnind paharele de șampanie și, cum altfel, ospătându-ne cu carne la grătar. Viața cu greu ar putea fi ideală, totul pare să decurgă lin ca întro buclă în afara timpului. Când avem o pauză stăm și discutăm în jurul mesei, la un mate Îmi povestesc din aventuri și, printre altele, povestesc scenariul pe care mi l-am imaginat pentru ultima lună de stat în America de Sud. Virginia cu Julio schimbă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
tot timpul? Nu cred. Poate, într-un fel sau altul, spiritul a ajuns destul de departe pe cărarea evoluției, în existența prezentă sau în cele anterioare. Punctul în care omul fizic devine un om „rău” este un punct mort sau o buclă peste care individul poate trece doar schimbându-și atitudinea sau, evoluția ia direcția opusă. Îmi discut neclaritățile cu Chris, care aprobă convins că sufletul uman este expus tentației indiferent de meserie, pregătire, sau experiență. Dau exemplul faimoaselor reptile dar Chris
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]