2,531 matches
-
indiferent, nu, nu. Dar pe mine, domnule Eliade, nu mă interesează decât publicul. Căci cu publicul sunt în raport direct seară de seară, pe el îl am în față. Și tot el este cel mai sincer critic al meu. El cască sau începe să șușotească sau invers, se bucură de cântec și începe să danseze, să fredoneze odată cu mine. Aia mă interesează. Restul, cine sunt eu, ce fac după sau înainte de concerte, mă privește doar pe mine și nu mă interesează
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
al celorlalți! -, poeții ating uneori, „cu frică și tremur”, acest prezent, lebădă neagră, orbitoare, ce trece pe sub lucruri - plutind deasupra lor, de fapt, Într-un cer concret, invizibil, și fiecare bătaie de aripă este o rană vie prin care se cască existența - mare, glorioasă, invincibilă, zeiească. Du entfernst dich von mir, du Stunde, Wunden schlägt mir dein Flügelschlag. Allein was soll ich mit meinem Munde, Mit meiner Nacht, mit meinem Tag?!, cântă același Rilke: Te depărtezi de mine, o ceas, Răni
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe care platonismul grec ni le-a lăsat moștenire și pe care școala - o școală mereu ruptă de existența diurnă, politică și socială! - le Însămânțează sutelor de mii de „pui umani” care, ca și puii de rândunică sau de vrabie, cască larg „ciocurile conștiinței” pentru a afla: Binele, Adevărul și Frumosul! Alături de Justiție, bineînțeles, și de... iubire! „Vinovați fără vină”, aidoma exemplului unui Mitia Karamazov care nu numai că ispășește, dar acceptă această vină ce pare tuturor evidentă, vrea să propună
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un ceas anume, un an anume cînd Ea Își face intrarea mult temută sau așteptată cu o anume Îngrijorare mărturisită sau nu În viața oricărui individ. Sau, la fiecare este altfel, ca să nu mai vorbim de diferențele mari ce se cască Între continente, climate și culturi. Nu, cu excepția unor momente de ușoară stupefacție când, uneori, În clipele cele mai „neașteptate”, Îmi surprind părul de pe creștete ciudat de alb, de albit, Încât trebuie să fac eforturi să-mi Închipui felul În care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
primele rânduri, am vrut să ne Încercăm „vocea” și „gestica” pe scenă, puterea de convingere, să ne transportăm, cum se zice, farmecul, dacă nu și prestigiul, pe „scândurile puterii”, sub lumina reflectoarelor ce ard zi și noapte și la care cască gura sute și mii de fețe nevăzute, ale căror voci se aud uneori vuind așa cum se aude vântul uneori lovind de muchiile ascuțite, de piatră, ale vreunui chei Înalt. La vreo lună de la primul congres liber al scriitorilor, s-a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
vremuri când romanul în sine aproape nu mai conta deloc - publicarea unui obiect lucios asemănător unei cărți constituia doar o scuză pentru chefuri și paradă și autori arătoși citind texte minimaliste bine meșteșugite studenților care ascultau în transă, cu gurile căscate de admirație, gândind: „Pot și eu să fac asta, pot fi ca ei“. Firește, dacă nu erai îndeajuns de fotogenic, tristul adevăr era că nu puteai fi ca noi. Iar dacă nu erai un suporter al celor din Brat Pack
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
neputincios. - Nu m-ar mira, am zis eu. E capabil de orice. Plus că are probleme de atitudine. Ne-am întors amândoi privirile spre Victor care, foarte inocent, zăcea într-o rână, absent. Și-a ridicat încet capul, apoi a căscat în direcția noastră. Părea să mai caște o dată, în schimb și-a întins capul înainte, odihnindu-se leneș pe verandă, cu limba atârnându-i din gură. - E cam, hm...bipolar, i-am spus grădinarului. - Da, parcă ar avea o problemă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
eu. E capabil de orice. Plus că are probleme de atitudine. Ne-am întors amândoi privirile spre Victor care, foarte inocent, zăcea într-o rână, absent. Și-a ridicat încet capul, apoi a căscat în direcția noastră. Părea să mai caște o dată, în schimb și-a întins capul înainte, odihnindu-se leneș pe verandă, cu limba atârnându-i din gură. - E cam, hm...bipolar, i-am spus grădinarului. - Da, parcă ar avea o problemă...cumva, murmură grădinarul. N-am zis nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
conferindu-mi o dezinvoltură robustă, debordantă, apoi în cursul conversației care a urmat privitoare la teza ei am intuit că probabil aș fi putut-o manipula deși emana un aer cu totul opus - l-am localizat în faptul că a căscat după ce mi-a destăinuit titlul lucrării („Destinație inexistentă“), în indiferența studiată, în hohotele calculate, în „plictiseala“ ei - toate acestea simple mecanisme defensive - dar am avut răbdare, fiind atât de priceput în a părea cu adevărat interesat de femeile cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
distante și estompate, un fundal plăcut al conversației bărbaților. Bărbații erau dichisiți și fără burtă, cu părul scump vopsit și fețele netede, fără riduri, așa că nici unul dintre noi nu-și arăta vârsta, ceea ce mi se părea un lucru bun, în timp ce căscam pe șezlong. Eram cu toții destul de detașați, înclinați spre glumă, deși nu-i cunoșteam foarte bine - fiecare se rezuma pentru mine la o superficială primă impresie. Mă uitam la o roză a vânturilor de pe acoperișul casei Allen, când Mitchell m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
băieții. Nu neverland ci neverneverland. Scriitorul îmi spuse să-l tastez imediat. Acceptat ca parolă. Și în timp ce pe ecran apărea fotografia digitală a lui Maer Cohen acompaniată de o scrisoare lungă ce începea cu cuvintele „Hei, RD,“ alt hău se căscă în camera lui Robby. (Robert Dennis era RD.) Am înghețat când am auzit declicul din spatele meu. Înainte de a mă întoarce, am auzit un croncănit pițigăiat. Terby era în pragul ușii, cu aripile întinse. Nu mai era o păpușă. Era altceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Coșmarul devenise o aventură. Erau zdruncinați dar în același timp tari și rezistenți. (Era singura undă de ușurare pe care am resimțit-o vizavi de noaptea aceea.) Sarah și Robby fuseseră plictisiți și obosiți după drumul până la hotel, continuând să cască în ascensor și nu va trece mult și se vor trezi și vor comanda micul dejun de la room service înainte de a fi duși la școală de Marta (cu toate că va depinde de ei dacă vor vrea să meargă sau nu), iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a relatat scena mai târziu, pe avion.) Tavanul deasupra noastră se despică în fâșii lungi, zimțuite, prăfuindu-ne părul cu solzi de gips. (Nu-mi amintesc să fii văzut asta dar scriitorul insistă că am văzut-o. Scriitorul a spus: Căscai ochii.) Vopseaua începu să se cojească în valuri pe pereți. Nimeni nu mai știa unde să se uite. Și în timp ce priveam asta ca într-un vis am văzut că sub vopsea se afla tapetul în dungi verzi care acoperise pereții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pun totul cap la cap, iar scriitorul mă va persifla pentru încercarea asta. Existau prea multe întrebări. Ceea ce se va întâmpla întotdeauna. Cu cât mergi mai departe, cu atât vor apărea mai multe. Și fiecare răspuns e o amenințare, se cască un nou abis, pe care numai somnul îl poate închide. Nimeni nu va spune: Îți voi arăta ce s-a întâmplat și voi face ca totul să fie perfect transportându-te în acele locuri senine unde nu va mai trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
jurnal de călătorie, în timp ce partea umbroasă - șicanele, enervările, problemele de sănătate, surprizele neplăcute, rutina „frecușului cotidian” - rămâne în penumbra memoriei diarist-ului. Totuși, nu și furtișagurile cărora le-au căzut victime câțiva colegi de-ai noștri pe drum. „Să nu caști gura!” - este dezideratul imperios pe care mi-l rostesc mie însumi în fiecare zi, martor al acestor întâmplări ce otrăvesc din când în când atmosfera generală și produc încurcături staffului german. Dar mai bine să vorbesc despre lucrurile plăcute: dincolo de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
-uri interactive, concursuri cu public. Locul reprezintă un amfiteatru natural, avându-și baza situată mult sub nivelul străzii, încât îți dă o senzație de vertij, dar mai ales de surpriză, pentru că nu ai fi bănuit un asemenea „buzunar” de vid căscându-se la picioarele tale. Lumea noastră se adună cu sentimentul datoriei împlinite, venind de la cele trei reading-uri din oraș, care angajaseră scriitori baltici, scandinavi, francezi și ex-iugoslavi. Aici, în „groapa teatrală”, atmosfera e de chermeză veselă, striată cu mici lecții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu-și schimbă ochelarii, sunt mai ușor de orbit. Era în firea ta să îmbini latura activistă și cea intelectuală, patriotul și cospomoplitul. Fiecare din aceste cuvinte luat separat hrănește la noi o sumedenie de clișee care mă fac să casc. Îți mulțumesc că ne-ai arătat dar tu nu ești singurul că inteligența și responsabilitatea mai pot merge mână în mână. La noi, aceste două lucruri au divorțat. Politicienii noștri au devenit vedete de varietăți; iar intelectualii noștri se îmbată
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
stilul baroc al multor case vechi, palatul prezidențial și ceva care m-a lăsat cu gura căscată, pe o bancă din vecinătatea Palatului un bărbat de vreo 50 de ani, mulatru, complet gol, dormind liniștit pe bancă. Doar câțiva turiști căscau gura și îl pozau, poliția nu avea nici o reacție. Atenția tuturor s-a mutat de la ce vizitasem eu spre relatări picante ale tehnicienilor ARO, care erau de departe cei mai buni cunoscători dintre noi a acestei minunate țări. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
după cel de Roman și Rădăuți, în ierarhia Bisericii Ortodoxe din Moldova la mijlocul secolului al XVII-lea. Despre românii ortodocși („schismatici”), episcopul noteză că aveau trei biserici, dar una episcopală: două de lemn și una de piatră, „la care se cască o crăpătură și aproape de ruină este episcopia”. Locuitorii târgului erau valahi, dar mult mai mulți unguri („et in omnibus priores, unde infimam etiam partem oppidi Valachis inhabitandam concessere”), lucru puțin probabil. „Dregătorii - scrie Bandini - se succed astfel că, dacă un
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
să cumpere un pachet de țigări. S-a-ntors șchiopătînd grăbit și s-a urcat În mașină. - Garda! a zis. S-o tăiem! Am pornit și o mașină de patrulare ne-a depășit. L-am văzut pe gaborul de la volan Întorcîndu-se și căscînd ochii cînd l-a zărit pe Pat. - Ne-au ochit, Pat! am zis. Calc-o! Pat n-a așteptat să i se spună a doua oară. A călcat-o la blană și a cotit-o spre Corondolet. M-am Întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
De fapt, luase cu el toate scrisorile mele vechi după ce-mi percheziționase casa. - Nu, n-am studiat psihiatria. E doar un hobby, ca să zic așa. - Ai niște hobby-uri cam ciudate. Morton s-a lăsat pe spate și a căscat. Tipul cu pipa și-a strîns brusc pumnul și s-a lovit cu el În piept. - SÎnt gabor, Înțelegi? Oriunde mă duc, mă-ntovărășesc cu gabori. Domeniul tău sînt stupefiantele. E de la sine-nțeles că știi alți oameni din domeniul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Săracul se satură cu puțin; bogatul nu se satură cu mult. * Fuga de răspundere a devenit probă Olimpică. * Să nu dorești moartea șefului, dar să muncești în așa fel încât să și-o dorească singur. * Cine se scoală de dimineață cască toată ziua. * Cine știe să facă un lucru, îl face; cine nu, îi învață pe alții. * Pauzele lungi și dese - cheia marilor succese. * Muzicienilor, până și mațele le ghiorăie pe note. * Afonul cântă fals și prin somn. * Scriitorilor le plac
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
diferite părți. Bietul om la început era foarte bucuros că poate sta la căldură și câștiga parale cu interesanta lui figură fără să facă nimic; dar de la o vreme, silit fiind să șadă neclintit în aceeași pozițiune, se plictisea amar, căsca, de i se rupeau fălcile, și picura de somn, încât trebuia la fiecare sfert de oară să-l scuturăm, ca să nu cadă de pe scaun. Nu știu zău dacă după câteva ședinți n-ar fi fost el mai bucuros, pentru același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din urmă, unul dintre cei doi se plictisea de alergătură și revenea pe gard, lângă țâșnitoare. Să fumeze. Sau să scuipe. Sau și/și. Prin strungăreață. Cu schepsis. Spârcâit. Era o tehnică. Nu făceam prea multe lucruri. Sau mai și căscam la ora aceea. Apoi intra în scenă Șăfu, și venirea lui era salutată entuziast. De cum intra pe poarta liceului, începeam să urlăm. Uneori aplaudam. - Hopaaa! Lume nouă, uraaaaa! Șăfu ne saluta scurt, „Servus“, așa zicea. Bălmăjea. Zâmbea sec, fără chemare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în tenis un fel de statistică a greșelilor. Provocate și neprovocate de adversar. În cazul de mai sus, Gheorghe Tatomir te învingea cu greșeli neprovocate. În cartier, aici, la mine, Gheorghe Tatomir ar fi fost un marginal. Dacă atunci toți căscau gura/ochii/urechile la ce zicea el, azi, majoritatea i-ar fi dat cu tifla. Hai, tataie, că te cată moartea p-acasă. Cum zicea Mirel despre Mișu. Că așa de capabil era că și la pârnaie dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]