2,791 matches
-
derbedei ruși, decăzuți, pentru a-i reeduca, s-a aplicat studenților români. Mai întâi se urmărea pierderea demnității umane, apoi robirea totală a subiecților acestei metode, spre a deveni unelte total supuse Securității comuniste. Vreau să arăt cum a murit camaradul meu de luptă și de suferință, CORNELIU NIȚĂ din Bacău, student la Politehnica din Iași, născut la 31.05.1927. Transportat de la închisoarea Suceava la închisoarea Pitești, ajunge la așa zisa cameră 4 spital (24.02.1950), atelierul de tortură
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
nobili”, de vorbesc așa calm, fără patimă, de sunt așa corecți? Treptat mi s-au lămurit și celelalte nebuloase. Legionarii nu au fost niște criminali. Iată ce le spunea Corneliu Zelea Codreanu despre violență și orice fel de ripostă necreștină: „Camarazi, noi slujim lui Dumnezeu și patriei. După legile lui Dumnezeu, care nu pot fi răstălmăcite, nici modificate, viața nu-i a noastră și răzbunarea nu-i act creștinesc. De aceea, orice picătură de sânge, din orice motiv și în orice
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
41, am fost mobilizat, fiind Întâi concentrat la Regimentul 2 Dorobanți și apoi mobilizat În vederea plecării la Cotu’ Donului, În Rusia, unde am plecat În noiembrie 1942. Am prins marea contraofensivă rusă de la Cotul Donului și, Împreună cu puțini din foștii camarazi, am reușit să scap din Încercuire și m-am Întors În țară pe 12 aprilie 1943. Am fost din nou mobilizat În primăvara lui ’44. De-astă dată eram locotenent, comandant de companie și, În această calitate, tot cu Regimentul
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a trimes la Ministeru’ de Interne la București. Am stat acolo la celule și, după exact trei luni, cu o escortă, am fost trimiși la Craiova la Tribunalul Militar. Cum s-a desfășurat procesul? Acolo, președintele Tribunalului era maiorul Marinescu, camarad cu un cumnat al meu, tot maior, și tot Marinescu. Acesta ne-a spus să nu fim prezentați În după-masa aceea, că vom fi trimeși la penitenciar și de acolo va fi foarte greu să fim scoși... Prin el am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la zi întâi cântau: Mântuiește, Doamne, norodul tău Și blagoslovește moștenirea lui, Biruință națiunii franceze Asupra celor protivnici, dăruiește ... Toate aceste fapte și împrejurări au contribuit ca evenimentul de la 11 martie să se producă. politicianismul Când am intrat în cercul camarazilor m-am mirat de pasiunea cu care făceau politică. Mai toți erau liberali sau, mai bine zis, roșii. Mai era și „Fracțiunea liberală și independentă“ din Moldova. Acest partid, format din profesorii Universității din Iași: Nicolae Ionescu, Andrei Vizanti, frații
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Hagi-Tudose (act I, scena VII), amănunt asupra căruia ne-a atras atenția, cu bunăvoință colegială, Șt. Cazimir. Iarna mai avea și plăcerea deosebită a balului mascat. Încă o petrecere care a dispărut cu desăvârșire. D-abia venisem în București și camarazii mă fac să-i cunosc deliciile. Bine înțeles în mod platonic. Într-o duminică seara fusesem la teatru în companie, dar la ieșire ne opri răm în fața sălii Bossel. Era aproape miezul nopții: măștile, unele intrau și altele ieșeau. Pe
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
au luat în primire și cu toate împotrivirile mele, m-au dus la bufet și m-au silit să le plătesc un cornet de bomboane. Costa 4 lei. Am plecat, dar m-am reîntors auzindu-mi numele chemat de un camarad. În dosul galantarului măsculița mea schimba, cu unul din chelneri, cornetul în contra 2 lei. 142 bucureștii de altădată 255. Sala Franzelaru, situată în mahalaua Antim, pe strada Bateriilor (fostă Cazărmii), în apropiere de strada Sfinții Apostoli era amenajată atât pentru
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
felul de oameni cu tot feluri de vârste, și văd sexele diferite, și soldați tre când cu pasul târâș și preoți cu bărbile lungi și cărunte și mi se par toți că sunt aceiași. Și cu toate acestea, din câți camarazi am cunoscut în cele dintâi clase liceale, din foștii mei colegi de la universitate, din cei câțiva cu care am început gazetăria, cât de puțini au rămas! Spuneam deunăzi unui prieten că încep să mă simt străin și singur. Aproape toți
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
la lume, care continuă să existe și să ne preocupe pînă și prin lucrurile cele mai mărunte. Recluziunea spitalicească devine, inevitabil, un prilej de revizuiri morale. Între miile de cunoscuți, cîți prieteni adevărați am avut? Unde sînt acum foștii mei camarazi de liceu și școală militară? Brîndușoiu, Papoe, Dinu? Nu mai știu nimic despre ei. Unde sînt Costică T. Ciubotaru și Dan Căpitan, de care, mai ales în anii de facultate, eram nedespărțit? Unul e într-un capăt de țară, altul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
eram aruncat în lume fără șanse de a converti această pregătire în ceva adecvat. Stă cineva să se uite la steluța de pe noii epoleți? Curios, în fotografiile pe care le-am făcut atunci nu par prea afectat. Ca și ceilalți camarazi, mi-am ținut destul de bine firea. Singurul care dă să plîngă e comandantul nostru de pluton, locotenentul-major Constantin Andreescu, un om realmente bun și delicat, atipic printre ofițerii pe care îi aveam. Banchetul de adio a avut loc la restaurantul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să risipească repede suspiciunea, care există, că e „omul lui G.” în primul rînd, mie și lui Sp., căci va lucra cu noi în același birou. Mi-a promis să fie loială și m-a asigurat că e „un bun camarad”, că, de regulă, se împacă mai bine cu bărbații decît cu femeile, cu care ar fi obligată să discute „futilități” (cuvîntul ei), să schimbe rețete gastronomice și să bîrfească. „Aferim! Așa să fii!”, i-am urat. *Azi, la prima ședință
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
treabă! *A murit locotenent-colonelul (r.) „Aurică” Scărlătescu, un om de o politețe impecabilă, un militar de manual, „ca în filme”. Înalt, locvace, privire mobilă, ardentă, a vrut mereu să știe mai mult decît cei cu care lucra. Astfel că, în timp ce camarazi de-ai săi umpleau restaurantele în timpul liber, el devora zeci de cărți pentru a și trece în mod onorabil examenele la Filologie, facultate la care, în urmă cu un deceniu, obținuse licența. Am ajuns să mă sperii de vorbe. Într-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pildă care ar trebui cunoscută de toți cei ce vor să se salveze dintr-o situație aparent fără de ieșire, cum e a noastră, azi. Căzut prizonier la germani, Fernand Braudel, viitorul mare istoric francez, descoperă că problema căreia el și camarazii săi trebuiau să-i facă față era să reziste evenimentelor. „Ne spuneam: Nu au importanța pe care par s-o aibă». Încercam să privim dincolo de aceste mișcări de flux și reflux, în căutarea a ceva deosebit și mai stabil. Adoptam
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu vitejie după 1944 și a murit pe front, În ultimele zile de eliberare a Transilvaniei de cotropitorii fasciști. Are și un portret al lui de pe care s-ar putea face o fotocopie și un articol scris atunci de un camarad. În ce privește material asupra lui Brăiloiu mi-a spus că În prezent este la D-na Comișel, elevă a defunctului, dar imediat ce revine În țară Îl va lua și vom vedea ce se poate alege de acolo. Eu voi face autobiografia
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
etc.). Cu Mircea Pienescu am fost coleg de catedră la „Academia Comercială”. Îl știu om de treabă și cred că nu va face greutăți, dacă poate da ceva Muzeului. În ceea ce privește ms. operii „Oedip”, i-am scris fostului meu coleg și camarad de șc. Militară - Chirescu - Să vedem, cum reacționează. Când am fost la el și mi l-a adus să-l văd, era prea Încântat, că-l are; dar iam scris să trimită Muzeului și fotografia sa, Împreună cu „Oedip” etc. să
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Occident și deciși să nu se mai întoarcă sau persoane care consideră că nu mai au nimic de pierdut (ca Nistor Rimas, invalid de război, care denunță în august 1984 starea de mizerie în care se află el și ceilalți camarazi răniți pe frontul de Est), corespondenții acestei emisiuni aleg anonimatul. Unii simt nevoia să se justifice: îmi pare rău că nu pot semna cu numele meu aceste rânduri, dar familia noastră se compune din peste 20 de membri, care, cum
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
erorile, chiar și cele de o mai largă anvergură, cu rădăcini și consecințe Într-o Întreagă dramă a conștiinței naționale - a fost doar una dintre aceste revelații. Relația Gabrielei Adameșteanu cu „vina fericită” a lui Eliade și a unora dintre camarazii săi de idei n-a fost, aveam să aflu ulterior, deloc simplă. Încă În timpul vizitei În SUA, În 1990, discutase cu Virgil Nemoianu și Matei Călinescu „tema” textului pe care tocmai Îl scriam. Convinsă că „nu e momentul” și „nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și În scris. În relatarea sa, mai curând condescendentă decât revoltată, Noica juca rolul de fidel apărător al Marelui Fiu de la Scornicești. „Ce ai, mă, cu Ceaușescu și cu Securitatea?”, l-ar fi Întrebat, cu o uimire aproape cucernică, vechiul camarad și amic. Noica purta cu el, În permanență, susținea Cioran, un carnețel În care Își nota numele tuturor celor cu care se Întâlnea și ceea ce discutau, ca să-și arate, astfel, gratitudinea față de cei care Îi dăduseră pașaportul de călătorie... După
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
trădătoare, ori antisemitismul era o eroare.” Apoi, mai era și sănătatea șubredă a tânărului nazist. Puștiul „plăpând, anemic”, scutit de durele eforturi ale pregătirii paramilitare, devenise un exclus, un contemplativ. Adică „rușinea” clasei. Tratat ca infirm, batjocorit, chiar bătut de „camarazi”. Scrisoarea ajungea, apoi, la sfârșitul războiului și descoperirea ororilor naziste. „Consideram documentele o diabolică minciună confecționată de Învingător pentru defăimarea poporului german.” Intervenea aici o figură tutelară „eliberării de matcă”: preotul protestant și profesor de religie. Un pedagog temerar, care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Îmi cerea un echivalent În engleză al unui cuvânt german, În care tradusese gândul italian, studenții au simțit, prompt, că au În față un intelectual european de rasă, un pătimaș și Învățat om de litere, un mereu disponibil și subtil camarad de dezbatere. Nu doar În lucrările scrise sau În convorbirile noastre ocazionale, ci și În caracterizările de final ale semestrului, studenții aveau să confirme că s-au considerat privilegiați de această neobișnuită experiență umană și literară. Ușurința cu care Claudio
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de agitație pornită din spiritul de aventură, au fost atrase de partidele politice, care le-au alimentat ideea de parvenire și le-au fluturat înaintea ochilor posibilitatea de a face carieră. În schimbul unor avantagii materiale oamenii aceștia au trădat pe camarazii lor de luptă și toate idealurile care au animat o generație de luptători iluminați. Puțini au fost aceia care au rezistat marii tentații de corupție a partidului liberal. Acest partid de la ivirea lui și până în zilele noastre a dus în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
fost Gheorghe Crăciunescu, de loc din Focșani. Prin fizicul lui era un tânăr care, nu atrăgea atenția omului. Un tip palid, uscat, puțin adus de spate. Fiind miop purta ochelari. L-am cunoscut în infirmeria căminului, venise să viziteze un camarad bolnav, T.C. Tarală, care era cu patul lângă mine. Curând neam împrietenit; i-am purtat dragoste de prieten și camarad până la moartea lui primăvăratecă și până azi amintire neuitată. Băiatul acesta, vesel în aparență, cu toată viața puțină, care sălășluia
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
palid, uscat, puțin adus de spate. Fiind miop purta ochelari. L-am cunoscut în infirmeria căminului, venise să viziteze un camarad bolnav, T.C. Tarală, care era cu patul lângă mine. Curând neam împrietenit; i-am purtat dragoste de prieten și camarad până la moartea lui primăvăratecă și până azi amintire neuitată. Băiatul acesta, vesel în aparență, cu toată viața puțină, care sălășluia în trupul lui slăbit, era foarte serios în fond și muncit de probleme. Cunoștea neamul său ca puțini alții nu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de pe cheiul Dâmboviței. Într-o cameră de student erau vreo zece băieți. Am recunoscut între ei pe Andrei Ionescu care conducea ședința, pe Ion Belgea și pe Horia Sima pe care îl cunoșteam de la liceul din Făgăraș. Am fost doi camarazi care venisem pentru întâiași dată. Andrei Ionescu s-a bucurat de hotărârea noastră de a intra în organizația de București a Legiunii „Arhanghelul Mihail”. A vorbit câteva cuvinte simțite, arătându-ne calea care ni se deschide în față, cale de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
hotărârea noastră de a intra în organizația de București a Legiunii „Arhanghelul Mihail”. A vorbit câteva cuvinte simțite, arătându-ne calea care ni se deschide în față, cale de luptă neobosită până la biruință pentru neamul nostru. M-am uitat la camaradul meu, cu care intrasem în această seară pe drumul legionar. Camaradul s-a mulțumit să asculte, dar n-a răspuns. Eu am fost emoționat până la lacrimi și din cauza timidității, care mă stăpânea n am răspuns nici eu nimic. Mai târziu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]