2,870 matches
-
bun! Comandantul se îndepărtă. Pe vas urcă acum vameșul otoman, urmat de doi însoțitori. — Actele, ceru el. Georgios i le înmâna. — Ce transportați? întrebă vameșul. — Nimic! răspunse Georgios. — Nimic, nimic? făcu vameșul. — Ce-am avut ne-au luat mai sus camarazii dumneavoastră. — Și umblați așa, fără rost, pe Dunăre? Știți că n-aveți voie să umblați neîncărcați? — Păi noi am fost încărcați, cum arată și actele, dar marfa ni s-a luat în amonte, spuse Georgios. — înseamnă că nu erau turci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prin Kazahstan - unde anume? Vorba Basarabeanului: nu ț-oi spune... Acolo dăm de alte mii de... bandiți, dușmani, huligani, naționaliști, deveniți peste noapte bravi-apărători ai Patriei noastre Sovietice, ai sfântului - nostru - pământ... sovietic... Mă mir cu glas tare față de un „camarad de arme”, un Ungur: «Bine, dar cum de ne-au transformat În... contrariul?» «Ține-ți gura, altfel te transformă În contrariul contrariului!», zice Ungurul. Buuun... Ți-am povestit cum a fost cu „frontul”, cum se desfășurau, dragă-doamne, atacurile rusești... N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aflu printre cei dispăruți, dați În căutare. Nevastă-mea a scris la primărie să fiu găsit neapărat. — Nu-ți mai bate tu capul atîta! spuse cel mai, mic, un individ chel, dar prietenos, care-l tot bătea pe spate pe camaradul lui plîngăreț. Dacă te tot frămînți, nu se mai termină... — Saké! se văicărea În continuare cel În pufoaică. Ce-i aia dispărut? Hai să scriem, să vedem! Dacă s-ar ști că muncesc, s-ar termina cu ajutorul social. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mi-l divulgați, voi constata că îl cunosc. Sunt învățător în sat, l-am urmat pe tata așa cum își dorea el și nu cred să fie vreun nume în Arbore care să îmi fie străin. Ovidiu Frunză, acesta era numele camaradului de prizonierat al tatălui meu, cu care a păstrat legături de prietenie și a corespondat până când s-a stins. Tăcerea care se instalează pare să înghețe în atmosfera glacială a acelei săli de așteptare, care nu părea cu nimic predestinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
rușii sunt necruțători mai ales când e vorba de trecut din Rusia spre România", gândi atunci tânărul. Fostul lui învățător a mai spus câteva cuvinte despre prietenia care îl lega de străinul care îl însoțea, domnul Simion, cu care fusese camarad în lagăr la ruși și a tăcut iar. Apoi, domnul Simion rostise și el, pe un ton sfâșietor vorbe care i-au mers la inimă : Micuța este copilul meu; mama ei, Teodora, era studentă la Cernăuți când am cunoscut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
continuarea. Teodora întrerupe scurt, fără prea multe comentarii, depănarea amintirilor ei și, după un "Noapte bună !" grăbit, Dora se retrage în iatac. * * * Așezată pe marginea patului, Dora examinează un micuț aparat de fotografiat. Așa cum spusese Teodora, aparatul rămas de la fostul camarad neamț al lui Simion, care nu mai avusese șansa să se întoarcă la nevasta și cei doi copii ai lui, este, cum abia se poate descifra pe ceea ce fusese cândva o etichetă, un vechi aparat "Leica". Dora își amintește cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
făcea joc dublu, între Viena și Stanbul? (Nu judecăm aici comportamentul său admirabil în fața morții). De ce a fost încheiată pacea de la Buftea, separat de Aliați? De ce românii au plecat alături de germani contra bolșevicilor, iar mai apoi au întors armele, oferind camarazilor motiv de înjurătură: „Românii sunt curve...” (când cu unul, când cu altul, după „enteres”...). La întrebările mele, mai mult sau mai puțin îndreptățite, tânăra jurnalistă nu mi-a răspuns nimic. Dreptul ei! Eu am continuat să-i citesc comentariile, câte
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
făcea joc dublu, între Viena și Stanbul? (Nu judecăm aici comportamentul său admirabil în fața morții). De ce a fost încheiată pacea de la Buftea, separat de Aliați? De ce românii au plecat alături de germani contra bolșevicilor, iar mai apoi au întors armele, oferind camarazilor motiv de înjurătură: „Românii sunt curve...” (când cu unul, când cu altul, după „enteres”...). La întrebările mele, mai mult sau mai puțin îndreptățite, tânăra jurnalistă nu mi-a răspuns nimic. Dreptul ei! Eu am continuat să-i citesc comentariile, câte
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
bocii, voiculeștii, tăricenii, stolojanii și tot neamul Șoimăreștilor de la PSD s-au căznit să umple cadrul camerei de filmat, luându-și figuri de învingători. În fața tuturor ședea El Lidero, încadrat, ca în carpetele cu căței jucând biliard, de prietenii și camarazii de nădejde. Dispuși pe rânduri, în spatele lor, erau „secunzii“. Se înțelege, cu cât erau mai departe de ceafa șefului, cu atât însemna că rolul lor de „vizionari“ scade. Majoritatea celor în cauză au mulțumit trupelor de campanie, de parcă prezența la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
în cameră. o singură clipă nu a uitat traseul parcurs, nu s-a izbit în niciun caz de ferestre cum au făcut la un moment dat cîteva vrăbii proaste. operațiunea de recunoaștere a porumbelului voiajor le-a servit apoi tuturor camarazilor săi. De altfel acestui prim porumbel i-am dat și un nume, i-am spus, vă dați seama de ce, Curiosul. îmi place acest nume, Curiosul, și cred că și lui îi place. Cînd s-a apropiat prima dată de mine
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
brutărie („bună ziua, ce frumos e astăzi afară”, „bună ziua, ce urît s-a făcut afară”, „bună ziua, iar o s-avem caniculă” etc.) nu ne-am împrietenit de fapt niciodată și nu i-am spus nici cum mă cheamă și nici unde locuiesc. Camarazii mei de la clubul de șah au rămas poate ceva mai intrigați constatînd absența mea prelungită... Pînă la urmă însă și-or fi spus ceea ce își spun oamenii de obicei în asemenea împrejurări : „ia te uită, a plecat din cartier și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
a românilor Întâlniți În imensitatea drumurilor. La zecile și sutele de conaționali români Întâlniți În drumurile siberiene impresionează căldura cu care părintele prezintă pe românii Întâlniți. Toți păstrau cu onoare și demnitate amintirea conaționalilor răspândiți În imensitatea imperiului sovietic, a camarazilor și condamnaților pe care aceștia i-au avut În tragica existență În U.R.R.S. De la Vorcuta au fost transportați cu trenul la Moscova iar de aici la Potâma apoi În zona Iavas. Peste tot, pe lângă români se adunau și foștii
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
i-ar fi luat urma cei mai sluți douăzeci de mii de paracleți. Întunecate antecamere ale demenței, săli de așteptare ale sinuciderii: În noaptea aceea, Ricardo nu a stat la taifas cu cel care l-ar fi putut Îmbărbăta, un camarad, un filolog, ci s-a adâncit În mlaștina unor conciliabule fără sfârșit cu năucul de Croce, care-i chiar mai searbăd și mai uscat decât aritmetica propriei lui contabilități. Trei zile a irosit Ricardo al nostru cu vrăjeala aceea nesănătoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vitalitatea; e vorba cu preponderență de afirmarea, dincolo de gustul nostru personal, a valorilor naționale, autohtone, care păstrează, măcar În fugă, amprenta clipei. În cazul nostru, pe de altă parte, prefața căreia Îi Împrumutăm semnătura a fost implorată** de unul dintre camarazii de care ne leagă obiceiurile. Să abordăm deci contribuțiile. Din perspectiva pe care i-o oferă propriul său Weimar litoral, acest Goethe al nostru second hand*** a pus În mișcare un registru cu adevărat enciclopedic, În care orice notă modernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de cîțiva ani, după ce se ocupase de înzestrarea tehnică a aviației militare. Se vede că erau prieteni foarte apropiați dacă Șerban Pangratty l-a trimis să-și petreacă o vreme la Vila Katerina. Colonelul Stoicescu era însoțit de un vechi camarad de arme, domnul maior Artur Stavri. Cu toate că amîndoi erau ofițeri în retragere, numai Stoicescu umbla în uniformă, maiorul Stavri arătîndu-se mult mai blajin și mai consolat cu ideea că armata putea merge mai departe și fără el. S-au instalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avea de unde să știe, nu era sigur dacă inginerul Corvino auzise și mai ales înțelesese spusele prințului. "Domnul Italo Balbo este un om înzestrat și norocos. Cine și-ar fi închipuit că făcînd ocolul Europei va găsi chiar aici un camarad. Și nu unul oarecare. Se vede limpede că excelența sa și domnul Balbo sînt din aceeași rasă. O categorie aparte, nu?" Leonard Bîlbîie întîrzie cu răspunsul, care nu putea fi decît aprobator. O cereau regulile unei politeți elementare. Inginerul Corvino aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ritmat, precis, pe un ton de comandă, care nu suportă contrazicerea: "Important, domnilor, important este ca statul să înțeleagă ceea ce bărbații adevărați au înțeles cu mult înainte prin sacrificiile lor, să înțeleagă și să-și asume responsabilitatea înțelegerii realității. Realitatea, camarazi, realitatea este o fiară care este crudă și iresponsabilă dacă este lăsată în libertatea sa naturală, dar care poate, poate și trebuie să devină docilă, slugarnică, blîndă ca o găină hipnotizată, atunci cînd este prinsă de gît cu o mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dacă este lăsată în libertatea sa naturală, dar care poate, poate și trebuie să devină docilă, slugarnică, blîndă ca o găină hipnotizată, atunci cînd este prinsă de gît cu o mînă bărbătească, puternică, capabilă să-și impună voința. Voi știți, camarazi, că războiul Italiei n-a fost cîștigat de milioanele de oi înnebunite de frică, de milioanele de dezertori și defetiști care au umplut văile de la Isonzo și Caporetto cu hoiturile lor, ci de cîteva mănunchiuri de viteji, de arditi, bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
face." Basarab Cantacuzino avu o a doua sclipire în ochi, scoase un soi de muget din pieptul său mare cît o tablă pentru plăcinte, însemna că rîde pe înfundate, "știi că-mi placi, domnule Bîlbîie, îmi placi, ești chiar un camarad pe cinste. Păi cum altfel să urnești căruța dacă nu bați caii?! Cei care stau pe capră, întotdeauna este cineva pe capră, asta e bine de știut, trebuie să știe să-i bată, să-i hățuiască, atunci cînd sînt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
distrugînd orice teren pe care ar putea ateriza Șerban Pangratty, primejdia apăruse sub alt chip și pe altă cale. "Domnul colonel avea o scrisoare de la prinț în care acesta mă ruga să pun la dispoziție prietenilor săi mai vârstnici, "al camarazilor mei zburători", așa s-a exprimat excelența-sa, aripa dinspre grădină a Vilei. "Tratează-i de parcă eu însumi aș fi venit în Vladia." Sînt cuvintele sale, domnule Popianu. "De parcă eu însumi aș fi venit", ce vreți mai mult? Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ajunge întîi la el și abia după aceea la știința lor. Nu era o minune, ci doar eficiență și devotament. Un telefon și într-o oră Capitala ar fi fost paralizată, guvernul arestat, fără victime, nimeni nu ridică arma împotriva camarazilor, mai ales cînd se prezintă cu ordin scris, cunoscînd parola de zi. Două-trei zile de dictatură, Broșteanu habar nu are că va fi dictator trei zile în viața lui, și, după aceea, o paradă ca în basme. Artificii, defilare, mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cusut... Toată ziua erau pe la ele, se supăra mama... că le era gândul numai la rochii... Curând ajunserăm pe o stradă unde coborîram și intrarăm într-o curte. Câțiva oameni descărcară lăzile. Auzeam cuvinte, camarade în sus, camarade în jos... camaradul Gheorghe e chemat la camaradul... strigă la un moment dat cineva. - Hai și tu cu mine, zise Gheorghe când totul se termină. Ieșirăm din curtea aceea și o luarăm pe stradă. - Ce e aici unde lucrezi tu? îl întreb. - Sediul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ele, se supăra mama... că le era gândul numai la rochii... Curând ajunserăm pe o stradă unde coborîram și intrarăm într-o curte. Câțiva oameni descărcară lăzile. Auzeam cuvinte, camarade în sus, camarade în jos... camaradul Gheorghe e chemat la camaradul... strigă la un moment dat cineva. - Hai și tu cu mine, zise Gheorghe când totul se termină. Ieșirăm din curtea aceea și o luarăm pe stradă. - Ce e aici unde lucrezi tu? îl întreb. - Sediul Legiunii. - Tu ești legionar? - Da
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
septembrie. - Și de când ești șofer? - Mai de mult. - Bravo, măi Gheorghe! Știa oare Gheorghe unde intrase? În sat nu-l auzisem că i-ar fi plăcut așa ceva. Uite că intrase! Eram curios să văd sediul și ce era înăuntru. - Și camaradul ăsta, zic, la care te duci, cine e? -Un șef... - Pot să vin și eu? - Cum să nu. Sediul avea un portar care ne opri. Gheorghe îi spuse unde era chemat și ne dădu drumul. Era o clădire mare, care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
tancuri, care făceau să se cutremure pământul. Pătrunseră în piață, intrară printre coloanele care răcneau ridicând mâinile în sus, ocoliră statuia și pieriră pe unde veniseră. Auzii huiduieli, înjurături: huooo!... huooo!... Și din nou cântece întretăiate, isterice, hărmălaie de glasuri... Camarazi, camarazi, încolonarea, mergem spre Piața Victoriei... Nu vă temeți de hidra masonică.. . Aha, va să zică ăștia erau nasonii, masonii... Și iarăși: ta-ta-ta-ta! De astă dată era aproape, la dreapta. O luai într-acolo. Nimic. Tăcere totală. Ieșii la o răspântie de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]