4,790 matches
-
ca ferestrele să fie acoperite. încă de când intrase, Sebastianus fusese subjugat de atmosfera austeră a acelui loc, iar acum își înșela așteptarea, imaginându-l pe marele împărat așezat pe jilțul cu intarsuri din spatele biroului ori odihnindu-se întins pe splendida canapea pe care o vedea în stânga; ori poate în picioare, pe terasă, în același loc unde se găsea comandantul său. Ajunsese la Arelate cu o seară mai înainte, după șase zile de galop pe drumuri nu întotdeauna comode, și îl revedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sumar învelit. îi datora o vizită - fusese invitată de el la o verișoară și prietenă din copilărie a stăpânei casei - frumoasa Placidia Maximina, care acum, plătind tributul unor prea abundente libații cu vin, stătea întinsă cu fața în jos pe canapea și se ținea de gura vasului cu ambele mâini, de parcă s-ar fi agățat de parapetul unei corăbii în furtună. Râzând prostește, închidea ochii pe jumătate și își ținea respirația, în vreme ce pe piciorul său urca mâna expertă a lui Emerentianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acea direcție: dincolo de parc, deasupra frunzișului întunecat al copacilor și a zidului înconjurător, cerul se înflăcărase. Părăsindu-și locul, Hippolita ieși pe verandă. în câteva clipe i se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții, cu instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul unui vacarm confuz, îndepărtat. Dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridicol, dar care după aceea își recapătă libertatea de spirit, pentru că, în stricta economie a speciei, și-a îndeplinit tot rolul. O experiență involuntară de psihologie. (Măcar atîta!..) În după-amiaza toridă, obosit de o noapte fără somn, stăteam întins pe canapea în umbra odăii, stăpânit ca întotdeauna de nevoia pulsației vieții ei. De la o vreme, gândurile începură să se îngreuie, să se materializeze, să se coloreze și să se închege în imagini care, căpătând pe nesimțite consistență definitivă, se confundară cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu mâna pe mânerul de la portița landaului, a șovăit un moment, apoi s-a urcat repede. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu fluturări de voal - voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe care de atunci nu și-l mai pusese niciodată - și, la o cotitură
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de ea. Mi se părea că ofensez cu zgomote vulgare muzica amintirilor. Am pus mâna pe toate câte știam că trebuia să le fi atins ea, am stat pe unde obișnuia să stea ea, pe jilțul de trestie, pe capătul canapelei din odaia de primire, cu fiorul că ocup în spațiu locurile pe care le umpluse ea cu ființa ei. Apoi, conștient de îndrăzneala mea irespectuoasă, m-am dus în camera ei de culcare. Aș fi vrut să stau un moment
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
eu și Seymour îl cumpărasem de ocazie. Sora mea Boo Boo, în felul ei juvenil, marinăresc, îl lăsase în priză. De fapt, apartamentul era presărat cu o sumedenie de mici urme de neglijență lăsate de o navigatoare pe ocean. Pe canapea zăcea aruncată, cu căptușeala în jos, o frumoasă jachetă de uniformă bleumarin, de talie mică. O cutie de bomboane Louis Sherry - pe jumătate goală și cu bomboanele neconsumate strivite între degete, spre încercare - stătea deschisă pe măsuța de cafea din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
zăcea aruncată, cu căptușeala în jos, o frumoasă jachetă de uniformă bleumarin, de talie mică. O cutie de bomboane Louis Sherry - pe jumătate goală și cu bomboanele neconsumate strivite între degete, spre încercare - stătea deschisă pe măsuța de cafea din fața canapelei. Pe birou apăruse fotografia înrămată a unui tânăr cu o înfățișare foarte hotărâtă, pe care nu-l văzusem în viața mea. Și toate scrumierele erau în plină eflorescență, pline ochi cu șervețele de șters fardul și mucuri de țigară pătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
le-am spus stingherit, tot străduindu-mă să forțez butonul aparatului de aer condiționat. — Mi-ar prinde bine o băutură rece, a rostit o voce foarte familiară. M-am răsucit și am văzut că doamna de onoare se întinsese pe canapea, ceea ce explica dispariția notabilei ei prezențe verticale. — O să-ți folosesc telefonul peste un minut, m-a avertizat. În condițiile astea nu pot să-mi deschid gura ca să vorbesc la telefon, mi-s buzele arse. Limba mi-e iască. Brusc, aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
a avertizat. În condițiile astea nu pot să-mi deschid gura ca să vorbesc la telefon, mi-s buzele arse. Limba mi-e iască. Brusc, aparatul de aer condiționat a început să funcționeze, așa că am venit în mijlocul camerei, în spațiul dintre canapea și fotoliul în care se tolănise doamna Silsburn. — Nu știu ce băuturi am, încă nu m-am uitat în frigider, am spus, dar îmi imagineză — Adu orice ai, m-a întrerupt purtătoarea de cuvânt de pe canapea. Numai să fie lichid. Și rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
venit în mijlocul camerei, în spațiul dintre canapea și fotoliul în care se tolănise doamna Silsburn. — Nu știu ce băuturi am, încă nu m-am uitat în frigider, am spus, dar îmi imagineză — Adu orice ai, m-a întrerupt purtătoarea de cuvânt de pe canapea. Numai să fie lichid. Și rece. Tocurile pantofilor i se odihneau pe mâneca jachetei surorii mele. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Sub cap își vârâse o pernă. — Pune gheață în băuturi, dacă ai, a adăugat închizându-și ochii. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ceea ce mi s-a părut a fi un interes oarecum excesiv. — Ai luat și dumneata parte? m-a întrebat. — Da. Din cealaltă parte a camerei s-a auzit vocea doamnei de onoare desprinzându-se din adăpostul invizibil și prăfuit al canapelei. — Aș vrea să văd un copil de-al meu participând la un asemenea program smintit! Sau jucând. Mai curând aș muri decât să las vreun copil de-al meu să facă exhibiționism în fața publicului. Le pervertește viețile. Publicitatea și restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
psihiatru. În condițiile astea, cum te poți bucura de o copilărie normală? Capul ei, încununat de un cerculeț de flori strâmb, a ieșit brusc la iveală. Ca și cum ar fi fost detașat de trup, capul s-a cocoțat pe marginea spetezei canapelei, cu fața spre locotenent și spre mine. — Asta s-a întâmplat probabil cu fratele ăla al dumitale, a grăit capul. Vreau să spun că ați avut o copilărie bizară și de asta, firește, n-ați învățat să vă maturizați. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
unchiului tatălui miresei. Am avut impulsul de a-i adresa un „hello!“ cu glas tare. — O să vă aduc niște băuturi reci. Lipsesc un minut. — Pot să folosesc telefonul? m-a întrebat pe neașteptate doamna de onoare când am trecut pe lângă canapea. Și-a coborât picioarele. — Daă da, sigur. (Apoi, uitându-mă spre doamna Silsburn și spre locotenent:) Cred că am să prepar niște cocteiluri Tom Collins, dacă găsesc ceva lămâi sau chitre. În ordine? Răspunsul locotenentului m-a uimit prin subita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
raft, aparent absorbit de ea. (Niciodată n-am putut descoperi ce carte era.) Doamna Silsburn părea să-și fi revenit considerabil, era chiar împrospătată, cu fardul de clătită păstoasă de curând refăcut, mi-am spus eu, și ședea acum pe canapea, în colțul cel mai îndepărtat de unchiul tatălui miresei. Se uita într-o revistă. — O, ce bine! a exclamat cu o voce de salon, când a văzut tava pe care am depus-o pe măsuța de cafea. S-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
-o când am început să amestec băutura în cană. Acum e atât de plăcut și de răcoare aici, m-a consolat doamna Silsburn. Îmi dai voie să-ți pun o întrebare? A lăsat din mână revista, s-a ridicat de pe canapea și s-a îndreptat spre birou. A întins mâna și a împuns cu arătătorul una dintre fotografiile de pe perete. — Cine e copilul ăsta încântător? m-a întrebat. Cu aparatul de aer condiționat funcționând acum lin și neîntrerupt, cu fardul împrospătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
un gust deă — Au fugit! a exclamat doamna Silsburn ducându-și mâna la gât. Doamna de onoare s-a uitat la ea: — Exact, așa încât acum vă puteți relaxa. O să trăiți mai mult așa. Doamna Silsburn s-a prăbușit inertă pe canapea. De fapt, chiar lângă mine. Eu căscam ochii la doamna de onoare și sunt convins că și ea făcea același lucru. — Se pare că atunci când s-au întors, l-au găsit în apartamentul lor. Așa încât Muriel și-a făcut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
atâta vreme, în sfârșit sosise. Am constatat că nu eram în stare să schimb rânjete cu el la această anume reuniune în doi. Îmi aduc aminte că, totuși, l-am bătut prietenește pe umăr. Pe urmă m-am prăvălit pe canapea, drept în fața lui, și am terminat, în fine, cu descheiatul tunicii. — N-ai o casă a dumitale unde să te duci? l-am întrebat. Cine are grijă de dumneata? Porumbeii din parc? Ca răspuns la aceste întrebări provocatoare, musafirul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
parc? Ca răspuns la aceste întrebări provocatoare, musafirul meu a continuat să toasteze cu și mai mult entuziasm, ridicând spre mine paharul cu Tom Collins de parcă ar fi fost o cană cu bere. Am închis ochii, m-am întins pe canapea, ridicându-mi picioarele și zăcând la orizontală. Ceea ce a făcut ca încăperea să se învârtească cu mine. M-am ridicat și mi-am coborât picioarele, dar atât de brusc și cu atât de puțină coordonare a mișcărilor, încât a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
fapt care niciodată nu-i atrăgea atenția și se arăta întotdeauna surprins și abject împăciuitor când adversarul lui se plângea în gura mare și cu amărăciune că trebuie să-i culeagă mingile căzute prin toate colțurile camerei, pe sub scaune, sub canapea, sub pian și prin locurile acelea respingătoare de după rafturile cu cărți. Era la fel de înnebunitor și de atroce la tenis. Jucam adeseori. Mai ales în ultimii ani de universitate, la New York. El era deja profesor la aceeași universitate și au existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
toată această mâzgă uscată se ridica În aer, răspândindu-se asemenea unui abur scos de o locomotivă prin toate ungherele casei. Se răzbuna atunci și praful de pe covor, și praful Îmbibat În fotolii, și cel pitit ca un motan sub canapea, și praful de pe geam, și cel din spatele ușii, și cel Îmbibat de zeci de ani de zile În mobilier. Acest lucru se Întâmpla Însă destul de rar, iar Mașa era atât de obișnuită cu el, Încât umbla În vârful picioarelor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să-și bage nasul acolo, s-ar fi retras speriat. Noroc că În ultimul timp musafirii nechemați o ocoleau și, chiar dacă vreunul, din curiozitate sau din cine știe ce motiv, se rătăcea-n odaia ei, Mașa Îl așeza cât mai departe de canapea. Totuși, mirosul iute ce emana de-acolo Îi determina pe rarii ei vizitatori să tragă cu ochiul spre respectivul loc intim, sortit odihnei trupului și desfătării. Poate că Înseși coșmarurile ce-o bântuiau la fiecare sfârșit de lună Își aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de Noe sau de arcă, satul se ducea de râpă, măcinat de carii nevăzute zi de zi. Totuși, de ce-i era teamă Mașa nu scăpă. Pe neașteptate, Extraterestrul, care părea ușor abțiguit, se ridică de pe scaun și se apropie de canapea. Mașa dormise prost, răsucindu-se de pe o parte pe alta, astfel că așternutul arăta ca o pajiște răvășită de furtună. Ici-colo, mai sărea și câte un purice, iar Între cute stăteau pitulate și alte gângănii, așteptând să se hrănească, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
femei, atunci măcar să aibă grijă de alții, de ea Însăși și de casa ei. Trăind retrasă, rar mai venea câte o bătrânică să stea la taifas sau să ceară un pumn de mălai - Mașa se obișnuise să lase lucrurile alandala. Canapeaua rămânea nefăcută săptămâni Întregi, farfuriile nespălate și casa nedereticată luni de zile. Dacă se Întâmpla să-i pice vreun oaspete neașteptat, femeia strângea lucrurile aruncate claie-grămadă, iar peste canapea arunca o carpețică cumpărată de la moldoveni. Această delăsare n-o Împovăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un pumn de mălai - Mașa se obișnuise să lase lucrurile alandala. Canapeaua rămânea nefăcută săptămâni Întregi, farfuriile nespălate și casa nedereticată luni de zile. Dacă se Întâmpla să-i pice vreun oaspete neașteptat, femeia strângea lucrurile aruncate claie-grămadă, iar peste canapea arunca o carpețică cumpărată de la moldoveni. Această delăsare n-o Împovăra, n-o deprima, ci o făcea să se simtă În largul ei... „Ai grijă, Îi arunca din prag răposata ei bunică, să nu te simți atât de În largul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]