7,454 matches
-
acestei Evlampii s-a Împuțit de tot...“ Și, spunând aceasta, Extraterestrul Începu să se răsucească În dreapta și În stânga, ieșind Încetul cu Încetul din trupul caprei ca dintr-o vizuină. Cealaltă Mașă, Mașa dezmățată, Îi urmă exemplul, scurgându-se de sub coada caprei ca o pastă lipicioasă pe podea. „Târfa!“ exclamă Mașa, aruncând cu găletușa de lapte În ea. Găletușa luă Însă o traiectorie ciudată și, În loc să aterizeze În capul Mașei-târfă, zbură În zigzag, lovindu-se În ecouri de crusta Mașei-ou, ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dintre cele două familii, dar eu reușit de cel puțin trei ori. Odată s-au dus la National Portrait Gallery. Altădată s-au dus la un restaurant indian în Hammersmith. (Sheba l-a convisn pe Connolly să mănânce carne de capră pentru prima dată.) La un moment dat, din motive pe care istoria nu le consemnează, s-au dus să viziteze Hampton Court. În fiecare dintre aceste excursii au luat taxiul și, spune ea, de fiecare dată râdeau cu ușurare isterică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a se mânji în stil Maria Antoaneta în ritualurile drăguțe ale altuia. Îndrăznesc să spun că dacă sora mea și soțul ei ar fi fost credincioși ai cultului Santeriei, li s-ar fi alăturat la fel de voioasă, rumenind măști și sacrificând capre. Azi, pe de-o parte ca să-i fac plăcere și pe de alta pentru că fotografiile mă convinseseră că era cazul s-o supraveghez mai îndeaproape, am însoțit-o pe Sheba în a doua ei escapadă la biserică. O notiță pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
al Helenei, lung până la brâu și spălat în apa râului. Zach a urlat „Bonzai !”, iar Jina s-a tras într-o parte, crezând că bărbatul o să sară în apă. Dar el a râs, a coborât pe cărare cu siguranța unei capre de munte și s-a lăsat ușor în apă, centimetru cu centimetru, mai preocupat de confort decât de orice altceva. Jina i-a luat mâna, care se aprinsese din cauza căldurii neașteptate. Și-a închipuit că pruncul din ea, conceput în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
după primele săptămâni în care îl îmgrijise, Pearl aproape că nu-i mai vedea fața. Pearl, a spus Zach. Andy a început să plângă. Pearl i-a adus un pahar cu lapte, un lux pe care și-l permiteau datorită caprei. Caprele pe care Ellis li le dăduse în vremea când Zach zăcuse, ca o căprioară surprinsă în lumina farurilor. Pearl a tocat măcrișul și-a pregătit un sos de salată din ulei de migdale făcut în casă și oțet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
primele săptămâni în care îl îmgrijise, Pearl aproape că nu-i mai vedea fața. Pearl, a spus Zach. Andy a început să plângă. Pearl i-a adus un pahar cu lapte, un lux pe care și-l permiteau datorită caprei. Caprele pe care Ellis li le dăduse în vremea când Zach zăcuse, ca o căprioară surprinsă în lumina farurilor. Pearl a tocat măcrișul și-a pregătit un sos de salată din ulei de migdale făcut în casă și oțet de mere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
înecăcios s-a ridicat peste Corey Ridge. Trebuie să mergem, a zis Mike. Naji a ridicat ochii. Nu pot să-l las aici. Pearl s-a dus până în șopron și s-a întors cu o lopată. O să-l îngrop cu caprele mele, a spus ea. Nu merită, dar nu sunt un tiran. Zach a continuat să toarne apă peste stiva de lemne, în vreme ce fumul se revărsa peste culme. Omul se uita la Jina și la Mike. Și voi ? a întrebat Jina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
to cry in English! Și cred că atunci, cu o autosuficiență mioritică, m-am hotărât pe moment, cel puțin: mintea mea o lua-o către voi, da’ restu’, să fiți sănătoși. Sigur că mi se putea reproșa ceva de genul: Capra râioasă ține coada sus! Poate. Nu am reușit să nu sufăr, decât uneori. Primii ani acolo erau foarte frustrați. În ’92 am fost în Elveția, la Lausanne. Într-o seară, prietenul Cristophe ne-a invitat pe câțiva sărăntoci de grade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a mirat foarte. Femeia era o combinație de islamism cu egalitarism comunist. Era șefa unei organizații de femei care avea drept problemă centrală faptul că, după ce li s-a dat voie să aibă animale în proprietate, bărbații șterpeleau găini și capre de la femei. În rest, nici o problemă specială, că deh, ce Feminine mistique să subminezi în Albania? Eu eram în etapa lăcomiei intelectuale. Nu aveam bani de cărți și ceream de seara până dimineața câte una de la colegele vestice. Mă trezeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vizite. Îmi ardea creștetul și îmi ardeau obrajii. Puteam să mă duc să depun ouăle de păduchi pe biroul otrăvii ăleia? Ia și matale un suvenir de la Rampa Cățelu. Cine știe, m-aș fi trezit cu ea rânjind: „De, cucoană, capra păduchioasă ține coada sus. Acu’ să văd cum te mai dai intelectuală”. Nu am mers, Mircea. Și nici nu i-am tras una peste ochi când a dat cu o dâră de praf pe obrazul unei colege care nu ștersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Ceaușescu voiam să îl ucid, ci și toate aceste lașități ale mele, pe mine cea neputincioasă și lașă. Mi-era silă de mine care o făceam pe nufărașul elitist și strâmbam din nas. Dacă eram femeie de-adevăratelea, săream la capra aia și-i smulgeam părul din cap. Mircea, o colegă de-a mea și-a tamponat mașina în campania electorală din ’90. A rămas crucită. Tovarășa C., actualmente doamnă, plină de elan creștin-democrat, împărțea baloane cu „Votați Rațiu” în fața PNȚCD
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
doamna Pavel. Se ridică veselă din fotoliu, și adăugând încă vreo câteva cuvinte de bucurie, plecă în curte, apoi ieși în dreptul porții și urmări cu privirea căruța cu calul slăbănog și mic, ascultând vocea răgușită a vestitorului care dormita pe capra căruței, legănându-și din când în când capul spre umeri sau în față, nehotărât ca anotimpul. - Pământ de flori! Pământ de flori! Și el păru să fie ultimul om al acelei după-amiezi, după care vocea lui Keti nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nepoată-mea, și mi-a spus să vă transmit complimente; ori de câte ori vorbesc la telefon cu ea vă transmite complimente. Era duminică. Pe micul bulevard din fața porții se auzi căruța cu calul slăbănog și mic, și vocea căruțașului care stătea pe capra căruței, adus de umeri; îl vedeam acum prin fereastră, era același din primăvara trecută; îl auzeam strigând - sosea odată cu primăvara, asta era, probabil, menirea lui, să o vestească, în timp ce oamenii îl credeau un simplu căruțaș: „Pământ de flori! Pământ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de țăran și de angajat al administrației, răspunzător, parcă, de bunul mers al treburilor comunale cât și de roadele pământului, pentru că străbătea câmpia în lung și în lat, pe toate drumurile ei, ca-ntr-o permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de câte aveau să vină; el îi simțea adierea în aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se întâmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decât pală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pală, obișnuită a vântului de dimineață. Calul, cu flori din lână colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru întâmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dând impresia că aleargă spre un alt orizont, în timp ce Lung moțăia pe capra șaretei într-o dulce legănare, pe câmpia goală, în inima secolului douăzeci. Pământul, până-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca în urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei în vântul și cernoziomul câmpiei, uitarea se va așterne peste toți, iar câmpia va trăi mai departe în înflorirea, germinația ei fără sfârșit. Lung picotea, zâmbea, răzbunat, pe capra șaretei proaspăt vopsită, lustruită, iar calul alerga, singur, cu stăpânul adormit fericit, pe câmpia aceasta din inima veacului, fără să fie cineva care să fotografieze sau să filmeze trecerea aceasta ce părea obișnuită, dar era unică - depinde din ce unghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Ana!” rostii în gând. Ea răspunse simplu: „Te iubesc.” Și nimeni nu auzi nimic: nici ea, nici eu, nici dimineața aceea de primăvară. După două ore Lung veni cu căruța ce mă adusese de la gară cu câteva zile înainte. Pe capră, căruțașul tânăr, amintindu-l pe Lung de odinioară. Plecarăm. Toți ai casei fluturau batista sau dădeau din mâini. Ana stătea dreaptă, cu mâinile lipite de-a lungul trupului, statuie în viitorul amintirii. La câteva minute căruța începu a străbate marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mâini. Ana stătea dreaptă, cu mâinile lipite de-a lungul trupului, statuie în viitorul amintirii. La câteva minute căruța începu a străbate marea câmpie a răsăritului. Îmi făcuseră lăcaș - un fel de scăunel larg cu spetează spre mijlocul căruței; pe capră, căruțașul tânăr și Lung, care întorcea din când în când capul spre mine întrebându-mă: - Cum vă simțiți? - Bine! îi răspundeam invariabil; îl priveam și mi-aduceam aminte de el în tinerețe. „Lung, suntem acum spre bătrânețe amândoi!” El, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Frișca se lipi la pământ schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. —De-acu să mergem, cucoane Grigoriță, zise pădurarul îndepărtându-se. O apucăm tot înainte... Ș-apoi la poteca aceea a lor, nu se poate să nu dăm peste capre... Le-am văzut și ieri... Porniră, călcând înăbușit, cu cizmele cu turetci lungi, pe potecă umedă. Cânii umblau liniștiți îndărăt, în lanțuguri. Iaca, aici, la marginea asta, am pușcat cei doi lupi anul trecut, zise Vasile. Chiar aici? întrebă cuconu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și el, privind cu luare-aminte. Își așeză după aceea torba în stânga, cuțitul de vânătoare în dreapta, își îndesă pălăria în cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile, cu pușca pregătită. În curgerea lină a văii, o poieniță se deschidea, dormind parcă într-o pulbere de lumină, într-o neclintită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care apucase și vremurile vechi de la 48; stam așezat bine în trăsura lui largă cu arcuri moi, „cu arcuri pentru bătrâneță“, zicea moș Ștefan Leu; și doi cai albi băteau șoseaua prunduită, nici prea iute, nici prea domol. Vizitiul de pe capră era și el bătrân, cam de vârsta lui moș Ștefan, cu o păreche de mustăți albe ca două caiere, și întruna vorbea cu „zmeii“ lui. La drum drept le dădea sfaturi, la deal îi îndemna, la vale-i certa. Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pulberea fierbinte. Pornirăm pe un drum îngust, plin de făgașuri. Ne cumpăneam la dreapta și la stânga, cădeam c-o lature, scurt, ca-ntr-o groapă, și ne opream o clipă, apoi caii se opinteau după glasul gros al vizitiului de pe capră și după îndemnul blând al lui Ștefan, și porneau domol; și mergeam acuma printre miriști întinse, printre ogoare lungi de păpușoi care-și clăteau încet, atingându-le, săbiile frunzelor. Așa merserăm multă vreme prin arșița zilei și prin singurătate. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mori, îmi iese vătaful înainte cu pălăria de paie în mână. Ce-i, bre Dragoș? îl întreb eu. Apoi, cucoane Petrache, să nu vă supărați, am să vă spun ceva... Spune, ce este?... Dragoș își ridică ochii spre argatul de pe capră: o privire ascuțită, furișată, cum avea obiceiul să strecoareel. Nu pot să vă spun acuma, cucoane... Atuncea vină la curte... Vin numaidecât, cucoane Petrache! Îl văd că întoarce capul și privește în deal. Ridic și eu ochii mirat. Între cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se făceau covrig sub chilne, cele trei ferestre zăbrelite luceau încă până târziu în straja a treia a nopții. Luminile lor parcă întindeau fire vii pe toate drumurile văii - spre drumeții întârziați. Într-un rând, sara, Petrișor Damian de la Cornul Caprei era cu chef și sta în bătătura hanului, de vorbă cu cărăușii. Își dusese murgul în grajd, îi dăduse grăunțe, ș-acuma ședea c-o mână-n șold, cu cușma plesnită cam pe-o ureche. Petrișor, ca totdeauna, poposise pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]