9,952 matches
-
prin poștă prin care băncile îți propuneau carduri de credit și împrumuturi imobiliare, compilam un fel de colecție de însemnări făcute la întâmplare, un ghiveci de anecdote fără nici o legătură între ele, pe care le azvârleam într-o cutie de carton de fiecare dată când o povestire ajungea la sfârșit. Nebunia mea avea prea puțină metodă. Unele părți nu aveau mai mult de câteva rânduri, iar altele, în special malapropismele și spoonerismele, de care eram atât de atașat, conțineau câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
chestie care nu le convine, tata și Nev icnesc simultan, supărați. Apoi, peste o clipă, din nou. Păi bine, zic. Atunci, eu o să... Mă ridic de pe canapea, fără ca ei să Întoarcă măcar capul. Ies În hol și iau cutia de carton pe care am adus-o cu mine. Apoi ies pe ușa laterală, ciocănesc În ușa de la clădirea anexă și o deschid precaută. — Bunicule ! Bunicul e tatăl mamei mele și stă cu noi de când s-a operat la inimă, acum zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
are propria lui anexă de două camere și o mică bucătărioară, pe una din lateralele casei. E așezat În fotoliul lui preferat, de piele, la radio se aude muzică clasică, și În fața lui, pe jos, sunt vreo șase cutii de carton pline cu tot felul de chestii. — Bună, bunicule, zic. — Emma ! Ridică privirea și i se luminează fața. Fata mea, scumpă și dragă. Vino-ncoa’ ! Mă aplec și Îl pup, iar el mă strânge tare de mână. Are pielea uscată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
după care mă Întorc la el, având grijă să nu calc pe ceva. — Fii atentă, Emma, zilele trecute am citit un articol dintr-un ziar, care m-a cam Îngrijorat, spune el În clipa În care mă așez pe un carton de ambalaj. Despre siguranța În Londra. Mă privește intens, cu ochi vioi ca de nevăstuică. Sper că nu circuli cu transportul public seara, da ? — Ăă... nu prea, spun, Încrucișându-mi degetele la spate. Doar așa, când și când, dacă trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Road. Va trebui să ne grăbim dacă vrem să mai ajungem și la petrecere. A, am uitat să-ți spun, am primit un cadou de casă nouă de la mama. Mi l-a trimis la birou. Îmi dă o cutie de carton. Scot din ea un ceainic de sticlă și mă uit la el alb. Cică frunzele de ceai se țin separat de apă. Mama zice că, În felul ăsta, ceaiul iese mult mai bun... — Connor, mă trezesc spunând. Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Când ridică privirea, ochii Îi sunt calzi și prietenoși, și parcă-parcă mă mai decrispez un pic. — Bună, zice. — Bună, răspund, după care se lasă un scurt moment de tăcere. — Deci, Îhm, uite dosarul Leopold, spun și-i dau mapa de carton. — Dosarul Leopold. Râde. Foarte frumos. Apoi deschide dosarul și privește mirat foaia de hârtie dinăuntru. Ce-i asta ? — E o... scrisoare de la domnul Leopold, de la Leopold and Company. — Ai redactat o scrisoare de la domnul Leopold ? Pare de-a dreptul uluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dac-o să mai crească pomul, ăsta o să mai tăiați din acoperiș? Să țină localu-atâta, până crește-un pom, și-o să mai tăiem! surâde fata care ne adusese berile, garnisite cu biscuiți ca la cârciumile ce se respectă (biscuiți le spuneam cartoanelor rotunde de suport pentru paharele de bere, inspirați de un banc cu ruși care, cică, ajunși pentru prima dată în Germania de Vest, intră într-o berărie, comandă o bere și-o primesc împreună cu cartoanele. După un timp, când comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
se respectă (biscuiți le spuneam cartoanelor rotunde de suport pentru paharele de bere, inspirați de un banc cu ruși care, cică, ajunși pentru prima dată în Germania de Vest, intră într-o berărie, comandă o bere și-o primesc împreună cu cartoanele. După un timp, când comandă și-al doilea rând de bere, chelnerul observă că nu mai sunt cartoanele, le-aduce din nou paharele cu cartoane, la a treia bere tot așa, nu mai au cartoanele, le-aduce de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ruși care, cică, ajunși pentru prima dată în Germania de Vest, intră într-o berărie, comandă o bere și-o primesc împreună cu cartoanele. După un timp, când comandă și-al doilea rând de bere, chelnerul observă că nu mai sunt cartoanele, le-aduce din nou paharele cu cartoane, la a treia bere tot așa, nu mai au cartoanele, le-aduce de data asta paharele fără cartoane și șeful grupului ridică glasul: Da’ biscuiți nu mai aduceți?) Pe Mikali, bătrânul Vlad mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
în Germania de Vest, intră într-o berărie, comandă o bere și-o primesc împreună cu cartoanele. După un timp, când comandă și-al doilea rând de bere, chelnerul observă că nu mai sunt cartoanele, le-aduce din nou paharele cu cartoane, la a treia bere tot așa, nu mai au cartoanele, le-aduce de data asta paharele fără cartoane și șeful grupului ridică glasul: Da’ biscuiți nu mai aduceți?) Pe Mikali, bătrânul Vlad mi-l botezase odată „spionul balcanic“, în semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
bere și-o primesc împreună cu cartoanele. După un timp, când comandă și-al doilea rând de bere, chelnerul observă că nu mai sunt cartoanele, le-aduce din nou paharele cu cartoane, la a treia bere tot așa, nu mai au cartoanele, le-aduce de data asta paharele fără cartoane și șeful grupului ridică glasul: Da’ biscuiți nu mai aduceți?) Pe Mikali, bătrânul Vlad mi-l botezase odată „spionul balcanic“, în semn de cinstire a înaltelor cunoștințe de limbi străine puțin cunoscute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
timp, când comandă și-al doilea rând de bere, chelnerul observă că nu mai sunt cartoanele, le-aduce din nou paharele cu cartoane, la a treia bere tot așa, nu mai au cartoanele, le-aduce de data asta paharele fără cartoane și șeful grupului ridică glasul: Da’ biscuiți nu mai aduceți?) Pe Mikali, bătrânul Vlad mi-l botezase odată „spionul balcanic“, în semn de cinstire a înaltelor cunoștințe de limbi străine puțin cunoscute, de prin zona noastră străveche. Așa-i rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
zis, frate, eu pe șantieru’ ăsta nu mai calc (nu-i prima dată când aud povestea). Acasă, nea Ambrozie stă pe un scaun făcut din wolfram, furat de la ruși. Și nu-ți distruge curu’? Nu, că l-am îmbrăcat în carton - scaunul adică. Bine, mă omule, da’ nu-i scump wolframu’? Cum să fie scump dacă (se apropie de mine până ajung să-i simt mirosul gurii) e-adus de-afară? Și cum te-a lăsat cu atâtea kile de wolfram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Pauker, zic, stă în fundul aleii la numărul patru. Soțul ei, doctorul, mi-a dăruit odată niște cărți nemțești, câteva zeci, care la noi în casă nici nu se mai pot depozita cum trebuie, stau în vestibul într-o cutie de carton cât o cameră presurizată, de unde extrag, când mi-aduc aminte, o ediție bibliofilă cu legătură neagră sau albastră, în genul volumelor din „Cartea rusă”, în care scrâșnea la pipăit cleiul descompus în solzi. Am sentimentul că degeaba aș începe acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mai ieșit după el doar una, arăta ca În Vizita bătrânei doamne, mănuși, pălărie, s-a uitat crunt, În dreapta, În stânga, era pulbere că fanfara orașului n-a venit s-o aștepte. Și hop, apare și o față dubioasă, cu un carton mototolit, pătat, scris de mână, cu litere strâmbe și o Înhață pe babă! Și, chiar În spatele ei, El! Cu ochelarii lui meseriași și trenciul aruncat pe-un umăr și barba tunsă la fix. — Pe cât că e ăsta? i-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
În halul În care ești, ăia suntem! — Ce treabă am eu cu portarul? Eu o să merg din balcon În balcon, n-ați văzut ce lată e balustrada? Lacună În text. În repriza următoare, Mihnea privește cu nespus regret cutia de carton goală În care s-a aflat mâncarea trimisă de grijuliii lui părinți: cojile de toate felurile, de plastic, de la salamul de vară, de ouă, de la ouă, de rumeguș, de la pâinea veche de alaltăieri. La sigur se zgâria pe ochi c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o fac - eu, cu mânurile mele. Casa. Casa mea. Pornire firească la cineva care n-a avut vreodată casă; deci nici o acasă - dealtfel nici țară... Cu puțin timp Înainte de această Întâmplare, „aruncasem” (adică: Îl pusesem la fundul unei cutii de carton aflată la fundul grămezii de cutii) manuscrisul unui roman de anticipație-În-spațiu (ca fiu al tatei, sunt convins că, la Începuturi nu a fost nici oul, nici găina, ci geografia - ea, mamă a istoriei: «spune-mi unde te afli, În spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
trupurilor În mișcare. De asta mă duc, altfel mă prefac interesat de cărțile lui - cele de jucat, nu de-nvățat. Ionaș, așa-l cheamă pe fratele surorilor (toate mai mari și decât el), face cărți de joc. Eu Îi aduc carton, creioane, culori; el desenează, colorează. Băietu’ Ionaș desenează cu șabloane inimile, tobele, ghindele șipicile; liber, „chipurile”. Îi ies rău de tot valeții, rigile - dar, mai cu seamă, reginele. Profilurile desenate de el parc-ar fi zimțuitul unui fierăstrău - nici măcar știrb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
știam eu, cum mă-nvățase mama: să semene. Trei regine: leite surorile lui Ionaș; a patra, cea de inimă, era mama - semăna. - Da’ ce-ai făcut tu-aici, măi băieti?!, m-a mustrat el cu blândețe. Ai stricat bunătate de carton! Nu-așa se fac cărțile! - Dar cum?, m-am revoltat eu. Avem și noi cărți de joc acasă, figurile sunt corect desenate, după ele m-am luat! Și, dacă vrei să știi, eu știu să desenez! Mama m-a Învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fereastră și se minună de înălțimea cupolei de fier și sticlă, ce părea și mai mare pentru că de-abia o luminau becurile livide și prăfuitele reclame luminoase. Pasagerii ce rămăseseră fideli lungii călătorii coborau acum cu geamantanele lor ponosite de carton și se îndepărtau cu pași obosiți, blestemând orarul absurd al acelui tren matusalemic, care ajungea întotdeauna la destinație cu mai bine de șase ore de întârziere. Coborî ultimul, cu covoarele, sacul de piele și pătura grea, și își îndreptă pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prea vii - păreau astfel mai ales dimineața - , dar mă ajutau să mă Încarc cu energia necesară ca să-mi Încep ziua. Aveam nevoie de ceva care să aibă efectul ăsta. În spatele paravanului erau stative uriașe pentru haine și câteva cutii de carton În care țineam lenjeria și vasta mea colecție de ghete. Cu conștiinciozitate, am cercetat fiecare umeraș de pe stativ și mi-am rumegat dilema, care suna astfel: date fiind opțiunile, ar fi bine să aleg ceva elegant, indicând astfel faptul aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
publicitate. Pe scurt, nu se Întâmplă nimic spectaculos, mai puțin faptul că m-am trezit privind același rând de trepte din piatră pe care-l coborâsem mai devreme. Am grăbit Înapoi pe coridor către birou, am rupt o bucată de carton gros dintr-o cutie care conținea rezerva de pahare de hârtie pentru dozatorul de apă și m-am reîntors În viteză la ieșirea de incendiu. După ce am deschis-o iarăși, am Îndesat cartonul În Încuietoare, apoi am Închis-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
către birou, am rupt o bucată de carton gros dintr-o cutie care conținea rezerva de pahare de hârtie pentru dozatorul de apă și m-am reîntors În viteză la ieșirea de incendiu. După ce am deschis-o iarăși, am Îndesat cartonul În Încuietoare, apoi am Închis-o la loc. Speram ca improvizația să nu cedeze. Pe urmă, am urcat din nou scările și am ieșit pe ușile principale. Vai, ce ocupată eram! Am alergat Înapoi În gang și-n jos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pe ușile principale. Vai, ce ocupată eram! Am alergat Înapoi În gang și-n jos pe treptele de piatră. De data asta, când am Împins ușa, aceasta se deschise, din fericire, tot În tăcere. Măi, măi, măi. Scoțând bucata de carton, am Închis-o pentru ultima oară. Nu mă puteam Întoarce la sală pe aici. Dacă nu intram pe ușile principale, chiar și creierașul lui Lesley ar fi Început să-și pună Întrebări. Tocmai răsfoia un pictorial despre conacul de vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
lui Udi, privește cum cade ploaia, ochii lui mirați pătrund albul sclipitor al goliciunii mele, pâlpâind ca o lumânare de Hanuka, la fereastra ultimului etaj al acelei clădiri, îngheț sub privirile lui, ca și cum aș fi fost electrocutată, o figurină din carton în vizorul diabolic al întâmplării, are o privire la fel de precisă ca mâna unui trăgător de elită care nu ratează niciodată. Este Udi, care se grăbește spre casă, dornic să se joace puțin cu Noga, Udi, cu o plasă de portocale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]