2,337 matches
-
îndrepta spre fortăreața Kodak, Hmelnițki a decis să părăsească Siciul pe 22 aprilie cu principalele sale forțe (aproximativ 2.000 de cazaci), încercând să ajungă la Krylîv și Cihirin. În a doua decadă a lunii aprilie 1648, zvonurile despre revolta cazacilor s-au răspândit în toată Rzeczpospolita. Ori pentru că amploarea răscoalei a fost subestimată, ori pentru că s-a dorit o reacție rapidă, care să împiedice răpândirea tulburărilor, marele hatman al Coroanei Mikołaj Potocki și hatmanul de câmp al Coroanei Marcin Kalinowski
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
pentru că s-a dorit o reacție rapidă, care să împiedice răpândirea tulburărilor, marele hatman al Coroanei Mikołaj Potocki și hatmanul de câmp al Coroanei Marcin Kalinowski au trimis 3.000 de soldați sub comanda lui Stefan Potocki adânc în teritoriul cazacilor, fără să aștepte ajutorul pe care ar fi urmat să trimită prințul Jeremi Wiśniowiecki. Forțele lui Stefan erau compuse din două companii de dragoni, o unitate de infanterie (mercenari străini) și 11 companii de cavalerie (aproximativ 1.150 soldați) dintre
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
să trimită prințul Jeremi Wiśniowiecki. Forțele lui Stefan erau compuse din două companii de dragoni, o unitate de infanterie (mercenari străini) și 11 companii de cavalerie (aproximativ 1.150 soldați) dintre care una de husari de elită. Restul militarilor erau cazaci înregistrați. Dacă grosul forțelor lui Stefan urmau să se deplaseze pe jos, un alt grup a fost trimis cu bărcile pe Nipru. Acest grup de 4.000 de soldați aflat sub comanda colonelui (polcovnicului) Mihailo Kricevski, era compus aproape în
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
grosul forțelor lui Stefan urmau să se deplaseze pe jos, un alt grup a fost trimis cu bărcile pe Nipru. Acest grup de 4.000 de soldați aflat sub comanda colonelui (polcovnicului) Mihailo Kricevski, era compus aproape în întregime din cazaci înregistrați. Alături de ei călătorea pe calea apelor un mic număr de mercenari germani. O unitate de 5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj Potocki. El a încercat recruteze soldați din rândurile armatelor private ale nobililor locali sau
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
1648, forțele lui Stefan Potocki au ajuns față în față cu cele ale răsculaților în apropierea orașului Jovti Vodî. Cum forțele poloneze numărau doar aproximativ 3.000 de soldați și erau depășiți numeric de efectivele lui Hmelnițki - 8.000 de cazaci - și ale lui Tuhay Bey - 3.000 - 4.000 de tătari - Stefan Potocki a hotărât să se retragă și să organizeze apărarea în spatele carelor de transport. El a trimis un mesanger să ceară ajutor de la hemtmanul Mikołaj Potocki. Pe 4
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
000 - 4.000 de tătari - Stefan Potocki a hotărât să se retragă și să organizeze apărarea în spatele carelor de transport. El a trimis un mesanger să ceară ajutor de la hemtmanul Mikołaj Potocki. Pe 4 mai 1648, cei 4.000 de cazaci înregistrați comandați de Mihailo Krîcevshi, în loc să se alăture forțelor poloneze, au trecut de partea lui Hmelnițki. Krîcevski a fost luat prizonier de tătari în timp ce lupta de partea polonezilor. El avea să fie eliberat de Hmelnițki și s-a alăturat forțelor
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
în loc să se alăture forțelor poloneze, au trecut de partea lui Hmelnițki. Krîcevski a fost luat prizonier de tătari în timp ce lupta de partea polonezilor. El avea să fie eliberat de Hmelnițki și s-a alăturat forțelor rebelilor imediat după încheierea bătăliei. Cazacii care au refuzat să treacă de partea răsculaților, așa cum a fost Ivan Barabaș, precum și mercenarii germani au fost uciși. A doua zi, Stefan Potocki a pierdut încă 1.500 de oameni, când cazacii înregistrați pe care îi comanda l-au
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
alăturat forțelor rebelilor imediat după încheierea bătăliei. Cazacii care au refuzat să treacă de partea răsculaților, așa cum a fost Ivan Barabaș, precum și mercenarii germani au fost uciși. A doua zi, Stefan Potocki a pierdut încă 1.500 de oameni, când cazacii înregistrați pe care îi comanda l-au părăsit și au trecut de partea lui Hmelnițki. Polcovnicul Ivan Hanja a fost cel care a reușit să îi convingă pe cazacii de sub comanda lui Potocki să treacă de partea răsculaților. În acel
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
zi, Stefan Potocki a pierdut încă 1.500 de oameni, când cazacii înregistrați pe care îi comanda l-au părăsit și au trecut de partea lui Hmelnițki. Polcovnicul Ivan Hanja a fost cel care a reușit să îi convingă pe cazacii de sub comanda lui Potocki să treacă de partea răsculaților. În acel moment, forțele lui Hmelnițki crescuseră la 15.000 de soldați și continuau să crească odată cu sosirea unor noi recruți. Forțele polono-lituaniene a reușit să reziste în parte datorită artileriei
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
mai să încerce să se streacoare la adăpostul întunericului, parăsindu-și artileria. Polonezii au fost surprinși în timpul retragerii de arcașii tătari. Sub ploaia de săgeți, polonezii s-au retras spre satul fortificat din apropiere. Aici, forțele combinate ale cavaleriștilor tătari și cazaci au reușit să spargă formația defensivă de care a polono-lituanienilor și i-au pus pe fugă pe apărători. Hetmanul Mikołaj Potocki, care primise cererea de ajutor a fiului său pe 3 mai 1648, a trimis forțe de sprijin, care au
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
a fost semnat pe 17 august 1649, după bătălia de la Zboriv, în care forțele Rzeczpospolitei polono-lituaniene (aproximativ 25.000 de soldați) conduși de regele Ioan Cazimir al II-lea Vasa au luptat cu o forță combinată a cazacilor și tătarilor (aproximativ 80.000 de luptători) comduși de hetmanul Bogdan Hmelnițki și respectiv hanul İslâm al III-lea Ghiray. Printre prevederile tratatului se numărau: Tratatul a fost ratificat de Dietă în sesiunea din noiembrie 1649 - ianuarie 1650, dar nu
Tratatul de la Zboriv () [Corola-website/Science/327338_a_328667]
-
niciodată pus în practică datorită opoziției clerului catolic, care s-a opus unor prevederi precum admiterea în rândurile senatorilor de drept a mitropolitului ortodox al Kievului. Tratatul nu a mulțumit nicio parte semnatară a acordului. Deși recunoștea unele drepturi ale cazacilor înregistrați, tratatul lăsa neatinsă ordinea socială din Ucraina, marea majoritate a țăranilor ucraineni având în continuare statutul de iobagi. Uniunea de la Brest nu a fost desființată, iar mitropolitul Kievului nu a fost admis în Senat. Hmelnițki și-a dat seama
Tratatul de la Zboriv () [Corola-website/Science/327338_a_328667]
-
în aceste condiții popularitatea sa era în continuă scădere și a început pregătirile pentru o nouă revoltă. Senatul polonez, sub influența catolicilor extremiști, care au refuzat să accepte egalitatea bisericilor catolică și ortodoxă, a declarat în cele din urmă război cazacilor (5 ianuarie 1650).
Tratatul de la Zboriv () [Corola-website/Science/327338_a_328667]
-
Bătălia de la Zboriv (5/15 august - 6/16 august 1649) a fost una dintre bătăliile din timpul Răscoalei lui Hmelnițki dintre armata polonezo-lituaniană condusă de regele Ioan Cazimir pe de-o parte și forțele aliate ale cazacilor conduși de hetmanul Bogdan Hmelnițki și tătarii comandați de hanul İslâm al III-lea Ghiray. Bătălia a avut loc la Zboriv, localitate aflată în zilele noastre pe teritoriul Ucrainei (Regiunea Ternopil). După seria de înfrângeri suferite în vara anului 1648
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
Regiunea Ternopil). După seria de înfrângeri suferite în vara anului 1648, liderii polonezi au hotărât să rupă armistițiul și, în primăvara anului 1649, au declanșat un atac în inima Ucrainei. Comandanții polonezi au hotărât să îi atace simultan pe rebelii cazaci pe două direcții. Principele lituanian Janusz Radziwiłł a avut sarcina să îi atace pe cazaci prin Belarus și să cucerească orașul Kiev. Aliații cazaco-tătari au hotărât la râdul lor ca în iunie 1649 să lanseze o ofensivă pe două direcții
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
să rupă armistițiul și, în primăvara anului 1649, au declanșat un atac în inima Ucrainei. Comandanții polonezi au hotărât să îi atace simultan pe rebelii cazaci pe două direcții. Principele lituanian Janusz Radziwiłł a avut sarcina să îi atace pe cazaci prin Belarus și să cucerească orașul Kiev. Aliații cazaco-tătari au hotărât la râdul lor ca în iunie 1649 să lanseze o ofensivă pe două direcții. Principala forță condusă de Bogdan Hmelnițki urma să atace spre vest, iar o forță cu
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
forță cu efective mai mici condusă de polcovnicul Kicevski urma să asigure protecția flancului armatei hetmanului împotriva atacurilor lituanienilor din regiunea Polesia. Hmelnițiki era sprijinit de un detașament important al tătarilor conduși de însuși hanul İslâm Ghiray. În iunie 1649, cazacii au reușit să învingă puternicele trupe poloneze conduse de principele Jeremi Wiśniowiecki, nevoite să se retragă în cetatea Zbaraj (aflată în zilele noastre în Regiunea Ternopil - Ucraina), unde au fost asediate de efective net superioare. Regele Ioan Cazimir a hotărât
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
polocovnicul Ivan Ciornota, Hmelnițki a pornit în întâmpinarea armatei regale, pe care le-a interceptat pe maul râului Stripa. Pe 5 august, pe când se aflau la o distanță de o zi de Zbaraj, armata Coroanei poloneze a fost atacată de cazaci în timp de traversau râul Stripa. Armata comandată de Cazimir nu a fost gata de luptă când cazacii și-au declanșat atacul - șleaticii nu erau prezenți în rândul trupelor pe care le comandau ci erau la cină. După pierderea în
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
Stripa. Pe 5 august, pe când se aflau la o distanță de o zi de Zbaraj, armata Coroanei poloneze a fost atacată de cazaci în timp de traversau râul Stripa. Armata comandată de Cazimir nu a fost gata de luptă când cazacii și-au declanșat atacul - șleaticii nu erau prezenți în rândul trupelor pe care le comandau ci erau la cină. După pierderea în luptă a aproximativ 4.000 de soldați, principalele forțe poloneze au reușit să traverseze râul cu cele 15
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
au început construirea unei tabere întărite. Locul ales de rege să se apere era potrivit pentru o defensivă de lungă durată: apele Stripe apărau tabăra pe trei laturi, iar polonezii se puteau folosi cu ușurință de vechile fortificații ale Zborivului. Cazacii erau însă în posesia a unui mare număr de piese de artilerie, care fuseseră luate din garnizoanele poloneze pe care le cuceriseră în timpul revoltei. Artileria cazacilor a fost suficient de puternică pentru a reuși să bombardeze întreaga tabără poloneză. Șleaticii
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
trei laturi, iar polonezii se puteau folosi cu ușurință de vechile fortificații ale Zborivului. Cazacii erau însă în posesia a unui mare număr de piese de artilerie, care fuseseră luate din garnizoanele poloneze pe care le cuceriseră în timpul revoltei. Artileria cazacilor a fost suficient de puternică pentru a reuși să bombardeze întreaga tabără poloneză. Șleaticii au fost atât de înspăimântați, încât doar intervenția fermă a regelui i-a obligat să se reîntoarcă la fortificații. În noaptea de 5 spre 6 august
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
intens săparea de șanțuri de apărare în părțile cele mai vulnerabile ale taberei. În ciuda eforturilor lor susținute, fortificațiile din partea de nord a taberei nu au fost terminate în dimineața zilei de 6 august. Tocmai această zonă a fost atacată de cazaci care, deși au reșit să intre în tabără, nu au putut să păstreze pozițiile cucerite și s-au retras. Următorul atac a fost dat de tătarii sprijiniți de cazaci. Lucrările genistice nu au reușit să oprească înaintarea impetuoasă a tătarilor
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
zilei de 6 august. Tocmai această zonă a fost atacată de cazaci care, deși au reșit să intre în tabără, nu au putut să păstreze pozițiile cucerite și s-au retras. Următorul atac a fost dat de tătarii sprijiniți de cazaci. Lucrările genistice nu au reușit să oprească înaintarea impetuoasă a tătarilor, care au invadat tabăra. Nici de această dată atacatorii nu au reușit să-și păstreze pozițiile cucerite, situația fiind salvată pentru polonezi de contaatacul organizat de mercenarii germani din
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
suficiente forțe și provizii pentru a rezista atacurilor viitoare și regele Ioan Cazimir a ales să încerce negocieri pentru încetarea focului. Ținta negocierilor era hanul tătar care, deși aliat cu Hmelnițki, nu era dornic să vadă consolidarea excesivă a forțelor cazacilor în apropierea granițelor Hanatului Crimeii. Regele polonez a promis hanului plata unei mari sume de bani ca răscumpărare și a acceptat ca tătarii să poată jefui în voie ținuturile ucrainene pe care urmau să le străbată la reîntoarcerea în Crimeea
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
de-o parte și cu tătarii deveniți aliați nesiguri pe de altă parte. Presat de han, Bogdan Hmelnițki a acceptat în cele din urmă să semneze tratatul de la Zboriv cu regele Poloniei. Prin semnarea păcii de la Zboriv, polonezii recunoșteau dreptul cazacilor să administreze teritoriile de sud-est al Rzeczpospolitei. Acest tratat nu a recunoscut țăranilor ucraineni, care participaseră alături de cazaci la luptelel împotriva polono-lituanienilor, niciun drept, ei rămânând în continuare în starea de iobăgie. Pe de altă parte, după cum avea să se
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]