2,486 matches
-
treia zi veniră cu toți: rude, prieteni, vecini să-l conducă pe ultimul drum. Doisprezece preoți în odăjdii intonau troparele de îngropăciune. Șase dintre ei duceau pe umeri sicriul greu. Frigul se mai înmuiase și pe la amiază îndrăzni soarele alungând ciorile din cimitir. La ieșirea din capelă, chipul Bunicului se întunecă. Părea că, pentru prima dată, ezită. Unde-l duceau? Să nu mai vadă el minunățiile firii pe care o iubise atât? Ce se va întâmpla cu preuteasa? L-au pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cavoului. Au Fixat capacul sicriului. Potcapul îi venise pe ochi, buzele se despărțiseră dând la iveală scrâșnetul dinților. Sufletul bătrânului preot fâlfâi scurt, dădu ocol adunării, se năpusti în cavou, apoi ieși la lumină și se pierdu peste plopii cu ciori, în direcția soarelui cu colți. Fanfara cânta greoi, îngânată de plânsul înăbușit al femeilor. La pomană fură invitați doar cei din familie, morocănoși, dar siguri că au rămas în viață. După ospățul în reculegere sufletească, Bunica sparse gheața amintindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Rue Montparnasse și al șmenarilor din Madrid și Ibiza, se lovise de toporul și de șișul ținute întâmplător în mână de doi veri de-ai lui. Convoiul se agita sălbatic - care dansa, care urla, care bea și mânca din mers. Ciorile se lățiseră în așa fel pe bulevard încât mașinile fură nevoite s-o ia pe șoseaua de centură. Înainte de a intra pe sub poarta monumentală de la Pielea și Osu’, unul din verii lui Soliman veni în mare viteză și înfipse marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
aleargă la Soliman fără să mai aștepte vreo răsplată, spălară putina și ei. Știau o scurtătură. Cerul se plumbuise de tot. Mai lumina doar stejarul în care își frânsese gâtul Bizonul Alb. Nu se auzea nimic, nu era o țipenie. Ciorile fâlfâiseră către îngropăciunea bulibașei. Rămăseseră doar castanii negri, despuiați. Cristina strivi țigara lângă mormânt. Spuse cu o voce hârâită: - Am de ridicat niște CD-uri cu Whitehorse. Vii și tu? Bem o cafea...ceva ca un fel de pomană. - Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o alta de culoare neagră, arată de toamna și acum Învăluită În aburi ușori. Băiatul deschise fereastra și simți În nări mirosul proaspăt de primăvară. Urmări cu privirea drumul de țară ce despărțea cele două tarlale și un cârd de ciori care-l survolau de-a curmezișul. Nu departe de terasamentul căii ferate drumul cobora Într-un fel de vâlcea (deasupra căreia aerul Încălzit de soarele puternic juca În ape) și putea fi văzut urcând din nou aproape de orizont pe lângă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
statut de chintesență a locului asupra căruia își focalizează simțurile - și care, la nivelul întregului volum, devin laitmotive. De pildă, pasărea, de obicei în zbor, solitară sau în stoluri, numită generic sau prin referire la diferite specii (grauri, prigorii, mierle, ciori, porumbei), apare frecvent, într-o cromatică bogată (o stranie pasăre neagră; pasărea albastră; o pasăre, de-un galben / Miraculos), încărcată de sugestii, susținute adesea și prin determinanți adjectivali (straniu, miraculos etc.). Alteori, apare doar metonimic: triluri ce se-nfioară; cântătoarele etc.
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
monoton - în cuibul lăstunului pana vrabiei Șoim în picaj - printre munți se înalță fâșii de ceață Un singur salt - pisica prinde-n labă frunza uscată Vecernie - înconjurat de corbi schitul din vale Frunze peste tot - în vârful arinului strigă o cioară
CULORILE TOAMNEI by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83880_a_85205]
-
înălța zmeie mititele, felurit colorate, care zburau fără vânt și se cârmuiau fără sfoară: fluturi. Ea îi dăruia mătănii de os întortocheat, care se înșirau singure: melci. Ea mânuind mâini nevăzute, le juca umbrele prin văzduh ca pe un zid: ciori. Ea îi zugrăvea, cu cridă, pe acoperișurile caselor, sate pentru păpuși: hulubi. „Era într-un început de april, într-o dimineață din acelea care împrejmuiesc pământul, ca un nimb vioriu - capul unui sfânt copil. Ulița se îmbrăcase cu soare. Copilul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
cu aceste adevăruri, vom birui conspirația celor ce vor să ne transforme în colonie. Subsolul politic a României de azi e plin de necunoscute pentru noi românii, care mocnesc și își așteaptă ospățul. CORBII Corbii zilelor noastre „îndrăgi-i-ar ciorile și spânzurătorile”, ca și cei din trecut, porniți pe jaf și stricăciune, grași și rotofei, doldora de euro, nemunciți, pierduți în fabuloasele averi, buimăciți de grija de cum să-și mai dosească jaful, în tainice cotloane, rod din carnea cât a
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
cer care-mi amintește frunzele albicioase ale măslinilor bătrâni din Grecia și zidul din fața ferestrelor. Un zid de cărămidă veche, roasă de intemperii, care închide curtea, spre miazăzi. Când nu plouă, vin să picotească pe el, amețite de soare, câteva ciori. Dincolo, se văd crengile unor oțetari al căror verde viguros contrastează cu galbenul veșted al zidului. Am aproape șaptezeci și patru de ani, vârstă la care nu pot pretinde că soarta n-a fost indulgentă cu mine. Mi-a acordat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
primesc, rar, câte un telefon, am dificultăți să întrețin conversația mai mult timp. Fac tot ce pot s-o scurtez. Efortul de a rămâne politicos mă obosește. În schimb, îmi pierd ore întregi privind niște oțetari banali sau zidul cu ciori. M-am sălbăticit, nu mă mai pot baza, se pare, pe nevoia de alții, care nu m-a părăsit niciodată până acum și mă surprind având impulsuri mizantropice. Adevăratul creștin e pesimist, s-ar zice, de vreme ce marea lui speranță e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a vrea" și "a putea" e, acum, o prăpastie. Tot ce izbutesc e să consimt că n-are rost să mă lamentez. Viața îmi prezintă nota de plată. Și trebuie s-o achit fără să crâcnesc. Ziua se întunecă încet. Ciorile au dispărut. Până anul acesta, n-am avut decât dispreț pentru oțetari, arbust cu o vitalitate agresivă, care-l ajută să crească oriunde. Oțetarii sunt varianta botanică a câinilor vagabonzi din București. Cred că e imposibil să fie stârpiți. Acum
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nici pentru golul din jur nu pot să dau vina pe ghinioane. El este opera mea. Din păcate, nimic în viață nu poate fi luat de la capăt. Sisif era, cu siguranță, tânăr, în vale, înainte de a sui coasta muntelui. O cioară moțăie, observ, pe crengile oțetarilor, departe de grupul de pe zid. S-a născut, poate, și ea în zodia Racului. Revăd turlele celor două biserici din Lisa, ridicate spre cer ca două brațe scheletice. Curtea pustie pare ieșită din timp și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că lucrurile stau exact pe dos. În somn, suntem mai adevărați decât în stare de veghe. Și, oricum, diminuat sau nu, prefer să nu mă trezesc în mijlocul nopții transpirat și cu pulsul mărit. 6. Se înnorează. Poate, va ploua. O cioară a zburat de pe zid și trece prin dreptul ferestrei. Gata, a dispărut. Bate și vântul. 7. Cum mă întorc spre tabloul unde tata e tânăr artilerist, îmi reînvie în minte, melancolică, admirația cu care-l priveam în copilărie. Era așezat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am devenit conștient că-mi iubeam părinții. 57. Canicula s-a prăbușit brusc. S-a făcut aproape frig. Probabil, a nins la munte. A și plouat, dar nu suficient pentru a răcori pământul chinuit de secetă. Pe zid au reapărut ciorile. Mâine, mă reinternez. Probabil, voi afla, în sfârșit, ce mă așteaptă. Cum zicea Nietzsche? Orice adevăr care nu mă omoară mă face mai puternic. Aceste vorbe care mi-au plăcut enorm, cândva, îmi provoacă acum un zâmbet neputincios. 58. Julius
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
evident, aș fi fericit să scap de operație. Am simțit că nu i-a plăcut scepticismul meu, dar am răsuflat ușurat când a plecat. 4. Canicula s-a întors de câteva zile. Obosit, mă uit la zidul pe care somnolează ciorile și-mi închipui, o clipă, că, dincolo, e Asybaris. În rest, nu fac nimic nici azi. Mai exact, îmi pierd timpul. Și mă îndoiesc tot mai mult că oboseala mea e generată doar de boală. Poate că infarctul n-a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
noi. Nu-i exclus să ajung să fiu operat de urgență, fără preliminariile obișnuite. Cam asta mă preocupă acum, în vreme ce seceta continuă. Cerul rămâne decolorat și mă feresc să ies afară la amiază când e pârjol. De multă vreme, nici ciorile n-au mai reapărut pe zid în cursul zilei. Nu sunt, totuși, păsări de deșert. Trăiesc, s-ar zice, pasiv. Orice presupune efort mă obosește. Dar, poate, au dreptate cei care cred că numai ceea ce se face cu pasiune merită
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
călcate în picioare și sfărâmate. Simți că nu făcea decât să mărească dezastrul, dar nu se opri decât la capătul coridorului unde muza tăcerii stătea cu degetul pe buze. 20. S-a năpustit iarăși peste curte un cântec de cocoș. Ciorile s-au trezit din toropeală și au ridicat capetele, curioase, răpuse de căldură. Apoi, am avut impresia că aud liniștea putrezind, încet, la soare. Altădată, asta m-ar fi emoționat. Acum, mă gândesc, cel mult, la substanțele din corp care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pricină, poate, am clacat. Cum n-am însușiri de stoic, trebuie, măcar acum, să le suplinesc cu ce pot. În ultimul moment, mai arunc o privire în urmă spre zidul din fundul curții. Ca de obicei, moțăie pe el câteva ciori. E ultima imagine pe care o zăresc înainte de a deschide poarta, cu o mică ezitare, exact cum se întîmplă în visele mele.
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
jucam cu Joan. Dar aici, în loc de acea liniște vrăjită pe care noi o luam drept firească, auzeam uruitul camioanelor și tunetul avioanelor care treceau pe deasupra și nu ne priveau vrăbii sau grauri din copaci, ci doar porumbei de oraș și ciori negre și grase, cât niște găini mici, cu un umblet țanțoș. Cât despre hotărârea de care vorbeam, s-a conturat destul de repede. Pe la începutul săptămânii, primisem un extras bancar și dimineață îl deschisesem, descoperind, nu prea surprins, că scosesem prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
șuvițe de noroi argintiu, un munte care curge. Într-o râpă se ițesc doi plopi, unul mare, celălalt mai mic, amândoi negri; mai departe o macara a înțepenit lângă câteva blocuri neterminate; cerul e verde și adânc; un stol de ciori despică privirea, în lumina trandafiriu-cenușie. Străbătând câmpia care se adâncește în fund de căldare la orizont, pe drumușorul cenușiu de asfalt găurit, autobuzul mititel și roșu ca o vacă a Domnului pufăie prin peisajul nemărginit către capătul liniei. Dar autobuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
canari, și iar se întorcea și lua un tramvai, zi de zi, an de an, țesând cu fire nevăzute prin aerul tot mai îmbâcsit al orașului o poveste neîmpărtășită. Ce căuta prin parcurile prăfuite, în vipia verii, în amurgul cu ciori al iernii? Ce căuta la orele de vârf în locurile unde se adună copiii mânjiți cu dulceață, să se bată pe trei bărcuțe ruginite într-un pătrat de praf, lângă vreo apă cu miros de sulf? Amintirea lui Erwin, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Aceștia ai lui B....ă, părinte, s-au dus și l-au găsit într-o baltă de sânge, zvârcolindu-se, dar nu a putut vorbi, că nu mai avea limbă, că doar i-o tăiasem și am aruncat-o la ciori. S-au dus ei la Schinetea, dar aici doctorul nu l-a putut salva, că pierduse mai tot sângele din el. Parcă-l văd, părinte, parcă-l văd cum mă amenință și cum îmi cere să-i dau limba înapoi
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ăla la contribuție. Ce să-i facem unui negru? George deschise ghișeul dinspre bucătărie. — Sam, strigă, vino-ncoace puțin. Ușa de la bucătărie se deschise și negrul intră. — Ce e? Întrebă el. Bărbații așezați la tejghea se uitară la el: — Nimic, cioară. Stai aicea, zise Al. Sam, negrul, rămase-n picioare, Încins cu șorțul, privindu-i pe cei doi. Da, domnule, spuse În cele din urmă. Al se dădu jos de pe scaun. — Eu mă duc În bucătărie cu cioara și cu șmecherul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
la el: — Nimic, cioară. Stai aicea, zise Al. Sam, negrul, rămase-n picioare, Încins cu șorțul, privindu-i pe cei doi. Da, domnule, spuse În cele din urmă. Al se dădu jos de pe scaun. — Eu mă duc În bucătărie cu cioara și cu șmecherul ăsta. Hai, valea-n bucătărie, negrule. Și tu, șmechere, haide. Bărbatul scund Îi urmă pe Nick și pe Sam În bucătărie. Ușa se trânti În urma lor. Max rămase la tejghea, față-n față cu George. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]