2,496 matches
-
un om ca oricare altul. Zâmbi cu gropițe. Pendula se apropia de ora 12. Bărbații destupară sticlele de șampanie din frapierele în care gheața lacului Cișmigiu era pe jumătate topită. La prima bătaie a pendulei, din cele douăsprezece, cupele se ciocniră cu clinchet una de alta și luminile fură stinse de servitori, preț de câteva secunde, ca și cum lumea s-ar fi oprit din mersul ei. Se auziră chiote și chicotit, plastroanele bărbaților străluceau în întuneric, iar copiii se încurcau în picioarele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nici alienarea. Simțim tot mai acut agresiunea rutinei și a instinctelor. Sloganul solidarității actuale : se salvează cine poate. Identitatea poate fi anulată de închistare. Dar și de globalizare. Dacă nu umanizăm tehnica, ne dezumanizăm noi. Suntem prea îngrămădiți. Ni se ciocnesc universurile. Arta încearcă să cârpească echilibrul pierdut al lumii. Mărci pregnante ale epocii noastre : dolarul și Kalașnicovul. Globalizarea ne va amplifica singurătatea, nu echilibrul interior. Poate în cuștile de la zoo am fi fost mai liniștiți. Balanța dintre cultură și tehnică
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Cu asemenea întrebări în minte, la care nu-și putea răspunde, nemulțumit că o parte din munca lui și a altora ca el a fost în zădar, adică s-a dus pe apa sâmbetei, era cât pe ce să se ciocnească de un bărbat ce venea din sens opus cu soția la braț. Nu era altcineva, decât Dumitru Ploscaru, fost camarad de serviciu militar, în cele șapte sute treizeci și una de zile petrecute împreună, în slujba patriei. Salut, omule, era să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un bărbat ce venea din sens opus cu soția la braț. Nu era altcineva, decât Dumitru Ploscaru, fost camarad de serviciu militar, în cele șapte sute treizeci și una de zile petrecute împreună, în slujba patriei. Salut, omule, era să ne ciocnim ca două trenuri pe aceeași linie! Și după șaptezeci de ani mai ești îndrăgostit? Bună seara! Chiar că eram cu gândul aiurea, însă mai puțin îndrăgostit ca tine, numai că mă feream de rafalele astea de vânt și de zăpada
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
capacitate, comprimase aproape toate caloriile din atmosferă sub căptușeala ei. După o noapte nedormită, transpirat, îngândurat și fără nicio țintă; negru la față precum "Cavalerul Tristei Figuri", chiar în imediata apropiere a cofetăriei "Scala", era cât pe ce să se ciocnească nas în nas cu Doru Gârleanu. Bidaru, fără a pierde timpul cu invitații inutile, pentru a se răcori puțin și a uita de supărare, având nevoie de compania cuiva, l-a împins aproape forțat înăuntru la o cafea. În momentul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de la bun început o impresie foarte bună. Pentru a avea o perspectivă de ansamblu asupra activităților ce se vor desfășura, directorul și inspectorul s-au așezat în scaunele ergonomice glisante ce se deplasează în spațiu prin telecomandă fără a se ciocni între ele, special amplasate pentru situații de acest fel. Elevii, din poziția așezat, își puteau proiecta de pe microdischeta atașată manualului electronic polivalent din buzunarul fiecăruia, pe ecranul concav de 149 de inci din față, cu ajutorul unor telecomenzi individualizate, rezultatele muncii
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ei! Ioti, măi Lisandri... chiar șî cânili turbat se îmblânzăști, dacă îi vorghești cu blândețe și dulceață... D‟apăi, cum nu s-ar îmbuna omu‟, măi.?! Ia, hai, ia cu mini un păhărel, măi Lisandri... vinu‟ îmblânzăști năcazurile omului... După ce ciocniră câte un paharel profiriu, de busuioacă de Bohotin, bătrânul continuă cu vorbă molcomă... socotită... - Nu, bre Lisandri... nu.. zâlili omului să nu le afurisăști niș‟odată, dragu‟ moșului, omu‟ să cadi să nu cie didisubtu‟ copacului... cari‟i prost șî
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un pumn în plin. Pesemne, lovitura a fost într-atât de cumplită, de fulgerătoare și de bine dată, încât acesta, pierzându-și cu totul simțul conștiinței și al echilibrului, se învârti și se rostogoli peste canapeaua așezată în spatele său, se ciocni cu forță de vitrina cu distincții din capătul șirului de rafturi, pe care o doborî numaidecât, făcând-o toată țăndări, 74 Rareș Tiron ajunse apoi în fața ferestrei și, călcând greșit și alunecând pe pardoseala lucioasă și proaspăt lustruită, străpunse sticla
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o oarecare distanță față de ea, și-ți inspira nu numai respect, ci și monotonie. A, era să uit: și resemnare. Venind dinspre ușa de la intrare a bibliotecii, adică intrând odată cu fascicolul de lumină ce tăbăra gata decupată, pe fereastra ușii ciocnindu-se de lumina grea, difuză din interior, parcelată în umbre aproape obosite și vâscoase, soția directorului Sima părea coborâtă din rama unui somptuos tablou, ca un personaj din lucrările lui Van Gogh, Edward Munch sau Carl Shagall. Nu. Iozefina nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
variantă. I-o dau și ei din nou, să o citească pe îndelete, apoi lucrez din greu la a treia și mai apoi, la a patra variantă. O citește pe ultima în fine, și Regizorul. În cele din urmă, ne ciocnim amândoi de problema evidențierii, inevitabilă problemă, a tinereții lui Mihai de Giulești personajul central al nuvelei. Trebuia, zicea Regizorul, ca spectatorul să fie pus în temă cu descendența protagonistului nuvelei: cum că provenea dintro familie nobilă valahă din comitatul Maramureș
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mine, și să mă scol, tot așa, cu el alături. Mâncam cu Mihai, beam cu Mihai, citeam alte cărți sau presa cu același Mihai, mergeam la cinematograf cu personajul meu, iar când îmi fugea gândul la aleasa inimii mele, mă ciocneam inevitabil, tot de umbra lui Mihai de Giulești. Acuma nu mai puteam privi detașat acest personaj. Acuma omul de hârtie care era personajul lui Ivasiuc, începea să crească și în mine, să se raporteze nu numai la celelalte personaje, ci
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
un aranjament meticulos ticluit. Părea un fel de monitorizare. Sau doar eram eu obsedat de așa ceva. Mai mult ca sigur. Mă privea cu înfrigurarea celui care așteaptă cu nerăbdare finalizarea unei discuții greu de abordat. Repede toarnă ceva în pahare. Ciocnim. Gustăm. Apoi Valy începe să-mi explice pe îndelete, în ce parte a imobilului Casei de Cultură se află acest „țimăr”, cam la ce distanță față de sala de spectacole, la ce distanță de biroul directorului și de celelalte birouri, și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
singuri, singurei. Dar cealaltă Iozefină era de acum, o simplă himeră pe care el încă o mai iubea. Ea se așeză din nou tacticos, pe dormeză, nu departe de desuuri, picior peste picior, și-și aprinse o țigară. Întinse păhărelul, ciocni cu Gerard, fără să-l privească în ochi. Îi privi doar mâna ce ținea paharul și întoarse conținutul de coniac pe gât în jos. Ochii înlăcrimați de tăria lichidului îi licăreau parcă forțat, ca și cum ar fi căutat cu sete, mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
-și ia pistolul de pe masă, dar se opri când zări silueta locotenentului Razman profilându-se în lumina orbitoare de afară. Pe jumătate gol cum se afla, făcu un efort să-și mențină aerul marțial, luă poziție de drepți, salutând și ciocnindu-și tocurile cizmelor, ceea ce păru cu adevărat ridicol, cu toate că pe figura locotenentului se vedea clar că nu avea dispoziția necesară să sesizeze comicul situației, și când ochii i se obișnuiră cu penumbra încăperii, se apropie de fereastră, deschise obloanele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aceea nu era decât un fel de autobuz mare, care mergea pe niște șine de oțel, evitând drumurile pline de praf. Dar când auzi fluierul și locomotiva se puse în mișcare cu o zdruncinătură bruscă, printre pufnituri, fiare ce se ciocneau între ele și țipetele mecanicului, îi săltă inima din piept și trebui să se țină cu forță de banchetă ca să nu se arunce în cap pe peron. Iar la coborâșuri, cu aproape o sută de kilometri pe oră, cu aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
taxiurilor, verdele copacilor frunzoși și amestecul anarhic al afișelor țipătoare ce acopereau zidurile cu miile. Și lumea. S-ar fi zis că toți locuitorii pământului își dăduseră întâlnire în dimineața aceea pe larga promenadă maritimă, intrând și ieșind din clădiri, ciocnindu-se și ferindu-se unii de alții, ducându-se și întorcându-se, într-un soi de dans absurd în care, dintr-o dată, toți înțepeneau la marginea unui trotuar, ca să se arunce apoi pe neașteptate, la unison, pe caldarâmul larg, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de departe, Învăluiți În cețuri grele. Fiecare cu ascunzătoarea lui. Ce-or fi făcînd cu atîtea cuvinte? Îi văd ca prin vis, lovindu-se unii de alții În camioane cu destinație necunoscută, aud sunetul strident al sticlelor goale cum se ciocnesc În navete. Voi păsări, voi cerbi, - aici nimic nu scapă de uscăciune. „Am văzut un pui de drac / lîng-o trestie pe lac / broasca face oac, oac, oac / mîine pornim la atac...“ Oare degetele cîtor mîini trebuiesc pentru un scut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pe măsură ce Înaintăm În iarnă. Vreau doar să se știe cum am trăit. CÎnd scriu aceste rînduri, o femeie bătrână, umflată cît un boloboc, doarme pe canapeaua extensibilă din salon și sforăie. Deschide și Închide ritmic gura și dinții i se ciocnesc cu zgomot. E și caraghioasă, și Înfricoșătoare În același timp. Cum se Înfrățește imaginea clovnului cu imaginea mortului. Nu o pot vedea frumoasă deși e ființa cea mai devotată pe care am Întîlnit-o. CÎnd Îi servești o viață Întreagă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de cristal cu picior Înalt negru - amintire de la o prietenă care a plecat definitiv În Canada. „Nu-i așa că paharele astea seamănă cu niște rîndunele care așteaptă să-și ia zborul“, Îi șoptește doamna E. confidențial domnului Algazi, cu care ciocnește În cinstea soțului ei. Sărbătoritul se află ca de obicei În fotoliu, de astă dată În capul mesei, Îmbrăcat cu pantaloni și pulovăr negru după gustul consoartei „așa e șic; elegant și boem!“ Musafirii trec pe rînd În dreptul lui ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Închinăm un pahar În cinstea sărbătoritului.“ Niki Bârsan dispare conspirativ În vestibul și se Întoarce cu o sticlă de whyski Balantine. Umple paharele cu picior negru pînă la jumătate, apoi o strigă pe doamna E. din ușă: „Hai, marchizo, să ciocnim, adu și cuburile de gheață. Să ne trăiești, bătrîne, și noroc, lovele, gagici!“ Se pleacă la urechea domnului D., care a Încremenit În fotoliu, și-i șuieră „Să trăiești cu cine-ți place!“ Doamna E. dă tonul de Începere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Văleni. Da’ domnu nu-i acasă să guste și dumnealui? — Mulțumesc, nu trebuia să te deranjezi. E dincolo, stai că mă duc să-l chem. — Sărut-mîna, doamnă Oprișan. — Hai noroc, să trăiești! Mă gîndii și io că poate vreți să ciocniți un păhărel cu noi... ia și mata, doamnă Norico, că-i țuică curată, Îți rămîne capul limpede și nu moaie vreju, așa zicea răposatu omu meu. țpe fața lui nu se clintește nici un mușchi. Ochii Îi rămîn absenți să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sterilizați, albi, albi, după chipul și asemănarea sa. O moarte care se Însuflețește pe zi ce trece Într-o nouă formă de viață, rece, nesimțitoare, arogantă, ostilă. Dar deodată vocile Încep să arunce umbre dezordonate, confuze, pe vagonetele ce se ciocnesc Între ele ca un șirag de vertebre zgîlțîite de un vînt uscat, fierbinte. „Împinge, bă, Împinge-ți zic, crucea mă-tii de cioroi...“ „...și avea niște țîțe ca niște clopote, cînd i-o trăgeam parcă regulam o biserică“ „CÎt ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai mult de vîrsta lui reală. Crîmpeie de amintiri Își recăpătau locul În memoria lui. Parcă auzea, de pildă, glasul domnului Rennit: „SÎnt de acord cu Johns“. Și parcă vedea sendvișul din farfurioara de lîngă telefon. În sufletul lui se ciocneau sentimente contradictorii: mila Îl Îmboldea, dar candoarea lui nu se lăsa Învinsă; spiritul de aventură se bătea, În numele fericirii, cu bunul-simț, pe care-l asocia cu toate calamitățile și ororile posibile... Lipsa lui de maturitate Îl făcuse să nu dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
oamenii aceia; Știm ce datorăm viselor lor, Știm că n-am fi nimic fără țesătura de dureri și bucurii care-a fost istoria lor, Știm că purtau În ei imaginea noastră atunci când erau stăpâniți de ură și teamă, când se ciocneau În Întuneric, Când Își scriau, Încetul cu Încetul, istoria. Știm că ei n-ar fi existat, că nici n-ar fi putut să existe dacă-n adâncul ființei n-ar fi avut această speranță, N-ar fi putut, fără visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
e posibil...”, repeta el Întruna, ca și cum aceste cuvinte ar fi avut vreo putere. Ba da, era posibil. Totul este posibil. O infirmieră trecu prin fața lor, Împingând un căruț metalic cu flacoane de ser; se auzea clinchetul pe care-l scoteau ciocnindu-se Între ele. Puțin mai târziu, soarele risipi norii, iar cerul se făcu albastru. Ziua avea să fie frumoasă, la fel de frumoasă ca precedentele. Mama Annabellei se ridică cu greu. „Mai bine să ne odihnim puțin...”, spuse ea stăpânindu-și tremurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]