3,254 matches
-
își băteau capul cu mobilele mele și că nu mai eram răspunzătoare de nici o scăpare în ceea ce le privește, e clar că mă simțeam cum nu se poate mai bine. M-am dus țintă către ușă, trecând pe lângă Vi, care clipi când mă văzu - trecuse ceva vreme de când mă văzuse îmbrăcată în ceva care chiar stătea pe mine - și apoi am luat-o prin labirintul de coridoare, până pe scenă, fredonând ușurel o melodie veselă. Era minunat să am dreptul să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dădea seama, avea să o dea la o parte, cu un gest ferm, dar mie îmi plăcea; când cineva arată impecabil, aceste mici imperfecțiuni te fac să ți se umple inima de o căldură care te lasă fără cuvinte. Am clipit și am înghițit în sec, în încercarea de a stăvili valul de sentimentalism exagerat care amenința să mă năpădească. — Te simți bine? mă întrebă Hugo, înțelegător. Te întreb pentru că ești gata să te apuce o criză. — Sunt bine, zisei eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să mă aflu la o petrecere la care cunoșteam atât de mulți oameni încât nu trebuia să faci conversație cu un străin sau cu o sticlă de votcă. Primul peste care am dat a fost Matthew, la vederea căruia am clipit de uimire. Se vedea de la o poștă că era entuziasmat de succesului producției, lucru deja evident, și fața lui căpătase o culoare pe care nu o avusese până atunci. Și nu purta ochelarii. Fără ei, era aproape frumos. Era pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mine, l-am lovit în cap cu un drug de fier; îmi amintesc că mi-am zis într-un moment de luciditate că visele au o capacitate foarte convenabilă de a-ți pune la dispoziție bare de fier cât ai clipi. Hugo a căzut ca bolovanul și cuțitul i-a scăpat din mână. Am îndepărtat cuțitul cu o lovitură de picior și am îngenuncheat lângă el, luptându-mă să-i scot gluga. Inima îmi bătea nebunește; speram, nejustificat, să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
A, da. Am aflat azi-dimineață. Eu n-am stat prea mult. Nu eram acolo când s-a întâmplat. — Cine crezi că a fost? Învățasem deja că n-avea nici un rost să mă învârt în jurul cozii cu Hazel. Ea nici măcar nu clipi. Nu știu. Dar aș vrea să se termine. E foarte tulburător. Fața ei palidă rămase foarte calmă în timp ce vorbea. Și cum e cu Philip Cantley? am întrebat. Crezi că s-a sinucis? Sau că a omorât-o pe Shirley Lowell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
bune ore. Blândul răsărit de soare, plin de parfumuri și de o lumină atât de curată, și asfințitul, cu cerul colorat într-un roșu intens, papagalii luându-și rămas-bun de la lumina zilei și stârcii trecând spre apus, căutându-și somnul. Clipi din ochi uimit: Kano, cel cu picioarele diforme, cel cu o sarbacană nemaipomenită, se ivise în mijlocul luminișului și îl privea drept în ochi. Sări de pe creangă și merse în întâmpinarea lui. Se opri dinaintea lui și yubani își întinse brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a îngropat. Dimpotrivă; îl cuprinse o ciudată senzație de plăcere, când a înțeles că tocmai și-a permis un lux pe care nici un alt om pe lumea asta nu și-l putea îngădui: să azvârle fără nici o ezitare, fără măcar să clipească, un diamant de aproape zece carate. Umbla pe jumătate dezbrăcat și cu picioarele goale; erau nopți când îi era frig și multe zile - în timpul marilor ploi - când simțea că nu mai avea mult și murea de foame. Toată averea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Își plecă ochii spre trupul acoperit, spre sânii tari și țepeni, spre bărbatul gol, cu apa până la genunchi și rămase foarte liniștită, cu un ușor tremur în colțul buzelor, un imperceptibil freamăt al nărilor și ochii larg deschiși, fără măcar să clipească, precum o pasăre hipnotizată de un șarpe boa, dorind să fugă, dar și să rămână. Stătură așa câteva clipe, privindu-se nehotărâți, până când el dădu din cap, se aruncă în apă și înotă iute spre mijlocul lagunei. Se opri când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se afle unde era și alergă spre o chiuvetă lipită de peretele din spate. Vomă violent și icni de mai multe ori până să se calmeze, stând cu brațele sprijinite pe chiuvetă, aplecată deasupra ei, gâfâind. Îngrijitorul apăru cât ai clipi lângă ea și-i dădu un prosop alb de bumbac. Ea Îl luă cu o Înclinare din cap și Își șterse fața cu el. Cu o blândețe ciudată, bărbatul o luă de braț și-o conduse la altă chiuvetă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dormi, dacă să te trezești... Eu m-am trezit, îi declară Victor. Amândoi stăteau unul lângă altul pe canapea, îmbrățișați, aproape contopiți, ca o barieră împotriva frigului. Odette, o ființă mică, blajină și firavă, asemeni unei căprioare în brațele ursului; clipea palid, zâmbea palid, dar într-însa pulsa frenetic inima unei tinere fete. Fața osoasă a lui Victor se îneca în valurile părului ei, doar ochii strident de albaștri distingându-se o comoară pe fundul mării învolburate. Cei doi amorezați, pe
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
-mi deranjați odihna...”. Nesatisfacția domnului Ion este că plouă și azi. S-au stricat planurile dumnealui pentru noi; asta e! zâmbi șters Odette. Astăzi, călărie? Eu nu știu, iar Victor s-ar lovi, dragul meu Victoraș... Femeia își plimbă privirea, clipind dulce. Să fi mers la doamna Ileana? Am mai fost acum o săptămână... Doamna Ileana e prea stăruitoare cu decalogul... De când eram la grădiniță, mătușa mă întreba de el; nici acum nu-l știu..., destăinui Victor. Putem foarte bine să
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
a dat capul pe spate, înghițind, în schimb, câteva guri de aer. —Salut. Nu știam că te-ai apucat de tehnici transcendentale de respirație. Auzindu-i vocea, familiară și totuși străină, Alice a ridicat capul cu o mișcare violentă. A clipit ca să-și alunge lacrimile de frustrare care îi luceau încă în ochi. Incredibil, dar adevărat. El era acolo aievea. Amețitor de frumos, zâmbind amețitor și atât de amețitor de înalt încât umplea cadrul ușii. În brațe îi înfloriseră niște trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
blândețe. Alice, trebuie să te lași purtată de val. Alice și-a lăsat o mână să-i alunece în apă. Undele care îi învăluiau degetele erau răcoroase și mătăsoase. În fond, ce temeri avea? Jake zburase până la New York cât ai clipi, deși nu știuse că era gravidă, iar atunci când a aflat n-a avut nici o ezitare să-și asume responsabilitatea. Câți bărbați ar fi făcut la fel? Și mai era și devotamentul lui ideologic. Alice îl iubea pentru grija lui, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o expresie extatică de acceptare. —Al, ești un înger! Nu fi prostuț! Altfel ar sta de pomană. Și oricum, nu sunt numai banii mei. Acum suntem căsătoriți, îți amintești? Deși ceremonia rapidă de la primăria din Manhattan se terminase cât ai clipi și era, într-adevăr, destul de dificil să-ți amintești ce se întâmplase. Mai greu de uitat fusese tristețea din vocea mamei ei atunci când aflase vestea. Din fericire, informația adițională referitoare la certitudinea venirii pe lume a nepotului mai îndulcise situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
viața lor. Speranță care, din nefericire, urma să primească o gravă lovitură. — Ăăăă, mamă, ideea e că... a început ea cu greutate. — Noi nu avem în vedere un botez în sensul clasic al cuvântului, a întrerupt-o Jake. — Nu? a clipit doamna Duffield. Cu toate că nu respingem o anumită formă de ceremonie umanistă, a adăugat Jake vesel. Părinții lui Alice arătau surprinși și nedumeriți. —Umanistă? a repetat ca un ecou domnul Duffield. Dar copila nu e de religie anglicană? —De fapt, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu am trecut credința anglicană. —A! Cu toate că era evident dezamăgită, mama lui Alice se străduia să pară veselă și interesată. Și-atunci ce ați trecut? —Păgână, a spus Jake cu mândrie. Mama lui Alice s-a înecat. Tatăl ei a clipit nedumerit. Conversația a trecut la subiectul vreme, dându-i astfel ocazia lui Jake să le anunțe tuturor cele mai recente informații deprimante legate de emisiile care generează efectul de seră. — Haios, nu? s-a mirat Alice după ce părinții ei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
oamenii care nu aveau pisici. Adevărul e, a spus el relaxat, că ți-au fost livrate. —Da? — Dar atunci când au sosit, tu dormeai, așa că m-am gândit să le duc la filiala locală a centrului Acțiune Împotriva Dependenței. Alice a clipit neînțelegând. —Unde? De ce? De ce ai făcut chestia asta? Fiindcă, pentru tine, florile alea n-ar fi însemnat nimic, dar pentru cei de-acolo ele ar fi însemnat totul. — Ba ar fi însemnat ceva și pentru mine, a șoptit Alice, întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
peste cap și mimând disperarea. Când o să mă întorc înapoi în salină. La muncă! — A, apropo! Amanda i-a întors un zâmbet sclipitor. Lui Hugo i s-a strâns stomacul în semn de avertisment. —Ce? — Am o slujbă. Hugo a clipit. A ridicat o mână. —Stai puțin! Stop! Înapoi. Cum adică, a rostit el rar, „ai o slujbă“? —Anne Dexter a fost dată afară de la Class și m-au rugat pe mine să vin în locul ei. La început, temporar, apoi o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
frig, fără nici un rezultat, frustrat și epuizat, Hugo s-a decis să-l pună pe Theo înapoi în pătuț și să încerce să-i ignore văicărelile. Copilul avea însă alte planuri. Simțind ce i se pregătea, a ridicat, cât ai clipi, un braț grăsun și i-a smuls ochelarii lui Hugo. În ultima vreme, ăsta devenise trucul preferat al lui Theo. Cu toate că nu putea să-l folosească decât atunci când tatăl lui nu purta lentile de contact. Copilul se pricepea însă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de plastic care apăra copilul de ploaie. —Nu-ți face griji, l-a liniștit Hugo pe Theo care continua să se agite, iar acum începuse să protesteze zgomotos împotriva ploii care îi bătea în față. O să te acoperim cât ai clipi. Scoțând bucățile de plastic din folia lor de protecție, Hugo le-a scuturat și s-a holbat la ele. Contrar așteptărilor, nu existau nici un fel de instrucțiuni care să-l lămurească unde venea fiecare bucată de plastic, arici sau capsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a întrebat Alice șocată. Mâna i s-a întins ca să mângâie căpșorul Rosei. Hugo a ridicat neajutorat din umeri. Știu că sună îngrozitor, dar lui Theo nu-i place așa de mult să fie numai cu mine și..., Hugo a clipit disperat, ...presupun că dacă aș ști ce să fac cu el, am avea o relație mai bună. În primul rând, e situația asta îngrozitoare cu creșa. Și Hugo i-a explicat lui Alice problema fricii de separare. Alice a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a exclamat Laura, învăluindu-l într-un sărut elaborat. Hugo mai curând simțea decât vedea uluirea lui Alice. —Bună, Laura, a murmurat el extrăgându-se din decolteul femeii. Ce surpriză să te întâlnesc aici! Ochii strălucitori, încărcați cu mascara, au clipit întrebător de la Hugo la Alice. Gura rujată gros a desenat un zâmbet conspirativ. Hugo și-a amintit, cu un sentiment de disconfort, că acesta era același hotel în care Laura îl întâlnise pe acel bărbat misterios de Crăciun. —Ea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
putut să se căptușească de oriunde. De pe podele, de la mâinile băgate în gură, de oriunde. Îmi pare foarte rău, a zis Hugo plecând capul. V-am făcut să vă pierdeți timpul. Numai că arăta atât de... îngrozitor, a continuat el clipind des. — Nu e nici o problemă, domnule Fine. Doctorița Watson și-a aruncat pe spate bogăția de păr strălucitor. —A fost o seară liniștită. Și e mai bine să fii sigur decât să-ți pară rău după aceea, nu? a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
prinsă între niște crengi din apropiere, o formă fleșcăită, care aducea cu un urs. Era de un roz foarte fosforescent. La scurt timp după asta, Hugo s-a trezit înșfăcat cu putere, săltat în sus și întins pe pământ. A clipit la vederea grupului de oameni- probabil trecătorii de pe pod - care-l scoseseră din apă și-l trăseseră pe mal. Te simți bine? l-a întrebat cineva uitându-se întrebător la ursulețul pe care Hugo îl ținea strâns în mână. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-i face pe toți cei din jur să fie la fel de nefericiți ca și ea. A urmat un moment de tăcere. Hugo n-a spus nimic. Depășise deja faza în care nu-și mai credea urechilor. Ochii nemachiați ai Laurei au clipit sinceri către el. —De asta am vrut să-ți mulțumesc. Ai fost singura persoană care mi-a sugerat că terapia ar putea fi soluția. La început am fost furioasă, dar dup-aceea m-am gândit la vorbele tale și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]