30,218 matches
-
gelozia italiană decît cu răbdarea nemțească. Nenorocitul care a încălcat această lege este condamnat. Augustus trebuia să semneze condamnarea la moarte; dar el era sensibil la iubire și umanitate, așa încît grație pe vinovat și abrogă o lege care-l condamna tacit pe el însuși. Comportamentul acestui rege era al unui om sensibil și uman. Borgia nu pedepsea decît ca un tiran feroce. El l-a măcelărit, după aceea, pe sîngerosul Dorco, care-i îndeplinise atît de bine ordinele, pentru a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Să presupunem însă că o crimă poate fi comisă fără nici un risc și că un tiran poate continua, nepedepsit, cu nelegiuirile lui. Chiar dacă nu va avea să se teamă de o moarte tragică, va fi totuși nefericit să se știe condamnat de oprobriul public; el nu va putea înăbuși vocea interioară, a propriei conștiințe, care-l acuză; nu va putea implora tăcerea acestei voci puternice care se aude pe tronul regesc; nu va putea evita funesta melancolie care-i va umple
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dovedit că cei care vînează ajung la anii bătrîneții, că este o pasiune inocentă, care convine marilor seniori, deoarece le etalează măreția, le alungă suferințele, iar pe timp de pace le evocă imaginile războiului. Departe de mine gîndul de a condamna un exercițiu moderat; dar, atenție! Exercițiul acesta este necesar doar celor necumpătați. Nu există vreun principe care să fi trăit mai mult decît Cardinalul de Fleury, sau Cardinalul de Ximenes, ori decît ultimul Papă; și totuși, acești trei oameni nu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care dorește să dea lecții principilor? CAPITOLUL XVII [Despre cruzime și clemență; și dacă este mai bine să fii iubit decît temut] Comoara cea mai prețioasă care este încredințată suveranilor este viața supușilor lor. Funcția le dă puterea de a condamna la moarte sau de a-i ierta pe vinovați; ei sînt arbitrii supremi ai justiției. Cei care sînt buni suverani văd în această putere, atît de lăudată, asupra vieții supușilor, greutatea cea mai apăsătoare a coroanei lor. Ei știu că
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lingușirii. Cei care au domnit toată viața au fost hrăniți mereu cu tămîie ca zeii, și ar muri de inaniție dacă le-ar lipsi laudele. Ar fi, deci, mai potrivit, mi se pare, să-i plîngem pe regi, în loc să-i condamnăm; lingușitorii și mai ales calomniatorii merită condamnarea și ura publicului; la fel și aceia care sînt de ajuns de dușmani principilor pentru a le ascunde adevărul. Dar trebuie să distingem între lingușire și laudă. Traian era încurajat întru virtute de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Machiavelli le drapase, și pentru a scoate lumea din eroarea în care se află multe persoane, în privința politicii principilor. Regilor le-am arătat că adevărata politică înseamnă a-și depăși supușii în virtute, pentru a nu se vedea obligați să condamne la alții ceea ce autorizează la propria lor persoană. Am spus că nu sînt suficiente faptele strălucite pentru a-și face o bună reputație, ci este nevoie de acțiuni care să urmărească fericirea oamenilor. Voi adăuga, la toate acestea, două considerații
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
viața activă pentru a dobândi mai multă calificare și a-și ameliora integrarea. Dacă este adevărat că diploma reprezintă un obstacol în calea șomajului, cei care nu au dorința, posibilitățile financiare sau competențele intelectuale pentru a-și continua studiile sunt condamnați la dificultăți de inserție. Studiile asupra traiectoriilor urmate de tineri pe piața muncii converg în a arăta că nu e vorba în mod obligatoriu de determinism, ci cel puțin de o coincidență în descrierea profilurilor tip. Profilul tânărului ce-și
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
complete (femeile din ce în ce mai mult) iar calificarea populației active a crescut. Pe când, în 1945, cadrele franceze reprezentau 5% din populația activă, ele reprezintă 36% în 2002 (Verrière, 2004). Pe lângă asta, din cauza evoluției structurii populației active, unele regimuri speciale sau autonome sunt condamnate la deficit (exploatatori agricoli, comercianți independenți). Solidaritatea națională implică existența unor mecanisme de compensare ce nu vor mai funcționa când regimul general al salariaților din sectorul privat va cunoaște o deteriorare sub raport demografic. Mediul economic Începând cu anii 1970
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
Cale a Moșilor, pompa de apă iarna Înghețînd În curte de atîta ger, tramvaiul tras de cai și cîntecul „Cin’ te mîncă, mielule? / Dumnea voastră, domnule“. Dacă ar fi luat-o În serios, regimul comunist ar fi putut s-o condamne pe mama Floare și pentru agitație mistică, și pentru propagandă capitalistă. Era bunica maică-mii. Bărbatul Îi murise nu știu În ce an, pe străbunicul vasăzică nu l-am cunoscut. Văduvea În casa ei din Pișcari, iar mama s-a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în scena discutată mai sus: Noli me tangere. și acest element, aparent nesemnificativ, dar cât se poate de real, apropie cele două personaje din Luca și din Ioan. La Ioan, Isus interzice „atingerea” afectuoasă din partea Mariei Magdalena, în vreme ce aici fariseul condamnă atingerea vicioasă a „păcătoasei”. Spre deosebire de Marcu și Matei, unde gestul femeii are un sens premonitoriu, echivalând cu o îmbălsămare avant la lettre, Luca își construiește scena cu o semnificație evident penitențială. Femeia intră în casa fariseului ca să-și plângă păcatele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
argument valabil pentru menținerea confuziei dintre cele trei Marii. Teza lui va fi preluată de tabăra reformaților, în vreme ce catolicii se vor îndârji pe poziția „tradițională”, grigoriană 17. La numai doi ani după apariția dosarului său, Lefèvre d’Etaples va fi condamnat de către teologii de la Sorbona. Totuși, un „tradiționalist” notoriu precum Bossuet îi va prelua argumentația și concluziile într-un opuscul intitulat Sur les trois Magdeleine. Drumul până la oficializarea normalității avea să mai dureze trei secole. Abia în 1969, după Vatican II
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
plus seul dans l’histoire du christianisme. (E.M. Cioran, Précis de décompositon) Publicarea Evangheliei lui Iuda a redeschis, pătimaș, am spune, dosarul „ucenicului pierdut” al lui Isus. Ziariști, istorici, scriitori și, desigur, teologi au ieșit la scenă deschisă, aprobând sau condamnând, confirmând sau infirmând, într-un cuvânt, creând un vălmășag de nedescris, a cărui țintă a fost deja atinsă: transformarea traducerii unui text din secolul al IV-lea într-un bestseller mondial în secolul XXI. Campania publicitară dusă în jurul evangheliei gnostice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aureolează întru câtva. La Matei, pentru prima dată, Iuda apare pocăindu-se, apoi curmându-și singur viața. Fragmentul este puternic și sugestiv. Propun următoarea traducere, cât mai aproape de original: Atunci, văzând Iuda, cel care L-a predat, că a fost condamnat (katekrithe), fiind cuprins de îngrijorare/părându-i rău (metameletheis), le-a înapoiat (estrepsen) cei treizeci de arginți arhiereilor și bătrânilor, zicând: Am greșit dând (paradoun) sânge nevinovat. Ei au zis: Ce ne privește? Tu ai să vezi38! și după ce-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
necesită câteva comentarii aplicate. Matei folosește verbul metamelein, al cărui sens nu este acela de „a se pocăi”, ci de „a fi îngrijorat”. El evită conștient folosirea termenului consacrat pentru pocăință, metanoein. Iuda se îngrijorează aflând că Isus a fost condamnat. Prin urmare, gestul său se cuvine reinterpretat. El L-a predat pe Isus autorităților nu ca să fie ucis (mobilul adevărat ne scapă: e „marea taină a trădării”). Moartea nu intrase în calculele ucenicului. Imediat după ce află de condamnare, el înapoiază
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dus acasă, în cetatea sa; a făcut rânduială în casă, șapoiț s-a spânzurat și a murit”. Relația cu destinul lui Iuda este evidentă. și el a trecut de partea preoților, dar aceștia nu l-au ascultat, ci L-au condamnat pe Isus la moarte. Iuda îi părăsește furios, restituindu-le banii; apoi „a plecat și s-a spânzurat”. Luca oferă o altă versiune asupra morții lui Iuda, întrucât el are o altă viziune asupra actului însuși comis de acesta. Pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
predat morții. Iuda a aflat că Isus avea să fie răstignit și avea să fie răstignit din vina sa. Mai știa și că nu există nici o posibilitate de a-și îndrepta păcatul, ci numai posibilitatea de a-l ispăși. Se condamnă singur la moarte, intrând în șeol odată cu Isus42. Cum să ne închipuim un om, intim al lui Isus, vinovat de moartea Acestuia, continuând să trăiască liniștit, en cultivant son petit jardin, până la moarte? Fără doar și poate, vestea Învierii, răspândită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ezita în fața acțiunii directe, politice, apostolul zelot s-ar fi răzbunat trădându-L. O asemenea teză se întemeiază, dacă nu pe o contradicție, cel puțin pe o imprecizie: dacă Isus nu era un Mesia politic, atunci pentru ce a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și Pilat? În fine, se cuvine pusă cu franchețe o întrebare conexă: ce rol a jucat Isus în decizia lui Iuda? Fără consimțământul Său divin, nici predarea, nici procesul, nici condamnarea, nici răstignirea n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
suferința și calvarul nu doar al torturilor fizice, dar și pe acela provocat de trădarea de către unul dintre ucenicii Săi. Origen, apocrife, Legenda aurea Părinții Bisericii îl consideră pe Iuda, aproape în bloc, un trădător mânat de pofta de arginți, condamnat la focul Gheenei 45. Dar fapta pentru care nu-l pot ierta nu este trădarea pur și simplu, ci trădarea din necredință și mai ales sinuciderea 46. Iuda Îl dă pe Isus în mâinile arhiereilor întrucât nu-L recunoaște ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
hoț și arghirofil, dar imediat adaugă un bemol, în nota lui Matei: din moment ce a fost cuprins de remușcări după ce-a aflat de condamnarea lui Isus, este limpede că învățătura lui Isus a avut un efect pozitiv: „El s-a condamnat pe sine (prin spânzurare), arătând cât de puternică a fost învățătura lui Isus chiar și în cazul păcătosului (hamartolos) Iuda, hoț și trădător (prodotes); nici el n-a reușit să disprețuiască întru totul cele propovăduite de Isus” (II,11). În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se debaraseze de Torah, dat fiind că se declarase inamic al Templului (nu afirmase El că-l va distruge și-l va ridica în doar trei zile?). Astfel justifică arhiereii arestarea din grădina Ghetsimani: Isus trebuie să fie judecat și condamnat pentru jefuirea Locului Sfânt din Ierusalim. Portretul lui Iuda capătă aici contur și adâncime psihologică. Astuția sa trimite la astuția șarpelui edenic, iar înrudirea apropiată cu marele preot îi explică, îi raționalizează oarecum gestul și comportamentul, dar îl și descalifică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prețioase. Pe vârful celui din mijloc se află un tron de safir. Dincolo de limitele pământului, un ținut pustiu, în care au fost „azvârlite” ca într-o temniță planetele, adică aștrii neascultători, care au fost îngeri la origine. Domnul i-a condamnat să rămână în acest haos nelumesc vreme de zece mii de ani, până-și vor fi ispășit vina. Conform primei călătorii vizionare, îngerii care s-au unit cu femeile vor împărtăși soarta aștrilor, adică vor fi întemnițați în același loc. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
toată violența și puterea lui Satan, taina tainelor, toată puterea vrăjitorilor și a vrăjitoriilor, a celor care topesc metalul pe pământ. Ei au învățat cum se naște argintul din pulberea pământului etc. etc.” (LXV, 6-8). Prin urmare, neamul omenesc este condamnat din cauza „științelor oculte” (în primul rând metalurgia) dezvăluite de către îngerii căzuți. Secțiunea a doua se termină cu episodul „angelomorfozei” lui Enoh și învestirea sa în funcția de Fiu al Omului. Ceremonia se desfășoară în palatul de gheață înconjurat de foc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
profeți creștini” îl dau preoților și episcopilor, deveniți între timp (ne aflăm deja pe la 150 d.Hr.) cârmuitorii comunităților. Ei se asimilează „adevăraților profeți” din Vechiul Testament, luându-și-l drept model pe Isaia, martirizat de un rege necredincios. Precum Isaia, condamnat și torturat de propriul popor, profeții creștini sunt condamnați pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare de profeți creștini i-a adăugat un fel de prefață, în care își revendică drepturile conferite prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
timp (ne aflăm deja pe la 150 d.Hr.) cârmuitorii comunităților. Ei se asimilează „adevăraților profeți” din Vechiul Testament, luându-și-l drept model pe Isaia, martirizat de un rege necredincios. Precum Isaia, condamnat și torturat de propriul popor, profeții creștini sunt condamnați pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare de profeți creștini i-a adăugat un fel de prefață, în care își revendică drepturile conferite prin Duhul Sfânt direct de Dumnezeu. În noile condiții, rolul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
A vorbi despre „învățături ferme ale credinței” la începutul secolului al III-lea pare cel puțin îndrăzneț, chiar dacă cel care o face se bucură de reputația unui bun dogmatician. În paginile care urmează, Stăniloae prezintă origenismul „așa cum a fost el condamnat de cele două Sinoade ecumenice, din 543 și 553”, după cartea lui Hans Jonas, Von der Mythologie zur mystichen Philosophie, Göttingen, 1966. Se cunoaște teza deformantă a lui Jonas, care ține să facă din Origen un gânditor gnostic al cărui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]