246,706 matches
-
critică, nu sub raportul calității, unde îndoielile subzistă întotdeauna, ci al fatalității ei, faptul că cea mai puternică emoție literară n-am resimțit-o din contactul unei opere de imaginație, ci al unei opere critice constituie indiciul unei îndrumări precise. Copil aproape, când am dat peste seria de articole ale lui Emile Faguet din Revue bleue (Renan, Balzac, Taine, Maupassant etc., ce aveau să formeze mai târziu materia celor cinci volume de Propos littéraires), am simțit vertigiul unui gol luminat de
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10598_a_11923]
-
invidia și ranchiuna, a nu fi trebuit să le învingă, e cred mai mult un har decât un merit. Defectele sau sentimentele care definesc un om depind în mare măsură de grimasele care agitau figurile celor din preajmă pe când era copil. Nu simțea nevoia de a-i micșora pe oameni. Dimpotrivă, după cum am mai spus-o, era plin de indulgență, deși, de fapt, prefera să n-aibă ocazia să și o manifeste. Nu-i plăcea să comenteze defectele altora. În cel
80 de ani de la nașterea lui Anatol Vieru - Tatăl meu by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/10546_a_11871]
-
se va putea obișnui vreodată cu o Românie până la Prut." La fel de îndurerat era și E. Lovinescu, aflăm din Agendele lui. Când la 3 iulie 1940, guvernul declară un moment de reculegere, criticul care crezuse în România Mare plânge "ca un copil pe stradă", cutreierat de sentimente funebre: Materializarea unei îngropăciuni." Curând, vine rândul Transilvaniei. P. M. e revoltat de reacția pasivă a guvernanților români în privința "arbitrajului" de la Viena. "Guvernul e gata să le accepte școndițiileț, dar țara le refuză." Cu însuflețire patriotică
Un martor al anului 1940 by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10601_a_11926]
-
XX și cartea lui Banu consolidează această opinie comentând spectacolele lui Strehler, Brook, Stein, Șerban, Efros și alții. Respectul meu pentru ochiul care știe să vadă și memoria care păstrează vibrația efemerului. Radu Penciulescu * E un savant și totodată - un copil. E un analist profund, cunoscător și cercetător riguros al teatrului. A deschis porți noi, nebănuite până la el. Pe orice cale a pătruns - a străbătut-o cu atenție, pas cu pas, și a descoperit ceea ce alții nu văzuseră. A făcut-o
George Banu - Doctor Honoris Causa - Un Prospero al teatrului () [Corola-journal/Journalistic/10544_a_11869]
-
orice cale a pătruns - a străbătut-o cu atenție, pas cu pas, și a descoperit ceea ce alții nu văzuseră. A făcut-o cu curiozitatea omului de știință: matematic și microscopic. Dar, în același timp, cu căldură și iubire. Cu tandrețea copilului care îți adoră mama și își respectă tatăl. Cu sensibilitate și emoție. Cu grija de a-l ocroti, de a-i păstra puritatea. Acest amestec subtil echilibrat dintre sensibilitate și rațiune, dintre clasic și modern este lecția pe care eu
George Banu - Doctor Honoris Causa - Un Prospero al teatrului () [Corola-journal/Journalistic/10544_a_11869]
-
într-o situație jenantă. Gîndind astfel, ignorăm mereu faptul că mă aflam într-o țară în care la originea expresiei comportamentului social se află ecuația unei ierarhii stricte, în care primează poziția superiorului față de inferior, după caz, a adultului față de copil, a bărbatului față de femeie, a șefului față de subordonat, a împăratului față de cetățean. În asemenea situație, am raționat eu, bazîndu-mă pe considerentele logice exprimate mai sus, femeia ar fi trebuit să dea semne de retragere, cedînd bărbatului locul" (p. 32). Combinația
Exotism postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10553_a_11878]
-
convențională față de timp, de șirul evenimentelor. Autorul pornește de la premiza că și el și cititorul știu că întâi vine "trecutul", care are drept "cauză" imediată "prezentul", care prezent secretă inevitabil un viitor pe care vrem cu toții să-l știm. Întrebarea copilului când ascultă un basm - "și?, și?" - exprimă tocmai acest adevăr cunoscut tuturor și care e de fapt un instinct al minții omenești de a pune ordine în experiență. Încurcăturile încep cu Modernismul, moment care pune ordinea/ accesibilitatea (în limbaj, în
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
dar scriu cu tradiția în oase. Au crescut în respectul convenției și, atunci când o hulesc, se simt deopotrivă vinovați și eroi. Aș zice deci că în cazul Modernismului încă exista conștiința convenției. Atâta doar că - dacă ne punem în papucii copilului curios, la culcare, întrebarea nu mai e "și, și?", ci "cum, cum?". Textul are ideea năstrușnică de a răsturna textualitatea și - în vreme ce autorul se bucură de inventivitatea lui - cititorul își cam blestemă zilele. El icnește și primul impuls e să
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
se scrie sub ochii noștri dovedește că Modernismul a fost un moment de rătăcire. Scurt, dar esențial. A dărâmat un mit, mitul/tradiția basmului în literatură. Timp de câteva decenii, cititorul n-a mai putut întreba în mintea lui de copil "și, mai departe?". A învățat să accepte că nimic nu se termină în fond și că povestea nu contează. Ceea ce contează e "cum" o povestești. Ceea ce nu era tocmai adevărat, dacă e să ne gândim că Virginia Woolf propunea modelul
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
o utopie cu pretenții de aplicabilitate își găsește agenții în societăți încleștate în situații limită, pretinzând imperios o salvare grabnică. Bineînțeles, cu acceptarea de sacrificii ce n-ar fi fost de gândit în împrejurări normale. Comunismul, fascismul, nazismul au fost copiii unor războaie pierdute care s-au lăsat cu căderi de coroane, pieiri de imperii și mai cu seamă cu mizerie, pe o asemenea întindere teritorială și o atât de mare durată de timp, încât factorul continuității a devenit caduc. Stocul
Avem motive de îngrijorare by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10611_a_11936]
-
ar voi să oprească joaca fiului./ Furca de tors în formă de cruce, pe care băiatul,/ jinduind-o, a luat-o din palma mamei ca pe o jucărie,/ mîna lui dreaptă o ține ridicată în dreptul ochilor/ (scrutători cum ochii niciunui copil n-au mai fost vreodată)/ privirea lor pierzîndu-se dincolo de încrucișarea/ bețelor de lemn, unde fusese ațintită,/ și în al căror semn pare să fi deslușit punctul/ de la capătul drumului său pămîntesc" (Louis de Morales: "Madona cu copilul și o furcă
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
cum ochii niciunui copil n-au mai fost vreodată)/ privirea lor pierzîndu-se dincolo de încrucișarea/ bețelor de lemn, unde fusese ațintită,/ și în al căror semn pare să fi deslușit punctul/ de la capătul drumului său pămîntesc" (Louis de Morales: "Madona cu copilul și o furcă de tors în formă de cruce"). Astfel încît la capătul lecturii acestor rugăciuni plastic-poetice ne simțim îndemnați a oferi un citat din Vladimir Soloviov: "Unindu-se moral în rugăciunea adevărată cu Dumnezeu, omul nu se unește cu
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
generic (,acel trecut/ retras din circulație: unde/ sînt eu, rămas în afara tărîmului fermecat, gata/ să te provoc... Rămas acolo unde n-a existat o tensiune/ interioară" - Gît șO barcă din piele și oaseț), ca și viitorul în sine: "au înflorit copiii mizeriei noastre morale, literă cu literă, caligrafiați/ în fel și chip, ai să vezi ce ideal o/ să fie în viitor, pe aici, unde steagul (semn de carte) e/ acum rupt, făcut ferfeniță, de ce n-am urcat/ pînă în vîrf
Realul fictiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10640_a_11965]
-
tăcerea complice și târfă.// I-au cam tras înspre polul lor cald/ institutele de binefacere?/ Le-au extras de sub țeastă smarald,/ i-au păpat chiar în faza de coacere?// Om-vagon, bou-vagon, palid tren/ cu baloturi de silă și ură./ Sunt copilul din Dodeskaden/ cu ziare aprinse în gură." (Dodeskaden); Bucătăriile se văd din cer/ mai bine decât oamenii de seamă,/ prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă/ nedetectat de radarul de fier,/ întâi precum o pată de untură/ apoi întregul sclipăt te-
Elegii de când era mai tânăr (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10639_a_11964]
-
fi demult arabil,/ dar pân' atunci scutește-mă de dijmă,/ de spaima de-a fi viu, de cifra șapte,/ îngăduie-mă ca noroi pe cizmă/ căci, ori de câte ori te simt pe-aici, mă/ frec de zid și zidul îmi dă lapte." (Copil de zid ). Indiferent de tema aleasă și de registrul în care o plasează (grav ori ironic, amar sau sentimental), poetul își obține efectele printr-o aparentă jonglerie de cuvinte, scoasă dintr-o inepuizabilă fantezie lexical-asociativă; la un nivel mai profund
Elegii de când era mai tânăr (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10639_a_11964]
-
răsărit și mulți tineri anticomuniști dispăreau fără urmă. De multe ori, mama mea nu-și putea stăpâni plânsul când venea vorba de prietenii ei cei nefericiți. Îmi amintesc asta foarte bine, probabil plânsul mamei mă afecta și pe mine, așa copil neștiutor cum eram. După mai mulți ani, lucrurile s-au mai schimbat spre bine, deținuții politici au fost eliberați și am aflat ca unchiul Valeriu a ajuns în America. Ce grozav era în mintea noastră că cineva de-al nostru
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
să scap din RSR în anul 1984 și să ajung în Nord America, mai exact la Montreal. O perioadă de timp nu am mai știut nimic de acasă, de Amărăști. Toată grijă mea era să-l scot din țară pe copilul nostru Dragoș, ținut "zălog" ca să fiu nevoit să mă întorc în România. Un "trădător" nu mai putea comunica acasă fără să le facă rău celor cu care ar fi încercat să comunice. Mama mea îmi scria rar, numai să mă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
tine anonim și mă povestesc. Mai eram eu în preajma, prăfuit că un ceas din magazinul cu antichități, numai duminică, în vestiarul inimii. PORTRET Ea era părul de lângă fereastră lumii mele, bătrân, aplecat spre răsărit, devastat din când în când de copiii vecinului de Răi, mângâiat în toamnele târzii de lumină felinarului de pe digul din coasta inimii. Cu frunzele încă ruginii, atârnând între diminețile ochilor, isi zornăie tăcerea în clopotnița buzelor aruncate-n suspin de fiecare pântec însămânțat pe muchia de lut
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
greșeală și v-ați speriat/Vai de mine e cât o pisică!/...” „Ptiu! Om bătrân, si o așa nărozie, mai rar!... Muica, sfârșitul lumii!...” - a zis și babă Floarea, trăgând cu urechea și coada ochiului la adresa deschisă de nepotul său, copil ce repeta, în șoaptă, versurile (de mai sus), versuri pe care urmează să le recite, pe scenă, la serbarea aces tui sfârșit de an. Mda! Reflectam asupra „versurilor”, presupuselor aplauze de la tribuna, asupra reverenței creatorului și, mai conservatori din fire
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
trist al marilor noștri gânditori și intelectuali din elită țării. MLC: Cum a fost începutul, pe pamant străin și cum v-ați adaptat la viață Americană? NP: Am ajuns in America în anul 1979 prin emigrare legală, împreună cu soția și copiii mei. Începutul a fost foarte greu, până am reușit să intrăm pe welfare. Mergeam să adunăm alimente aruncate de la magazine ca să punem ceva pe masa copiilor: pâine, cartofi, varză, salate, ceapă. După aceea am închiriat o casă, dar nu aveam
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
alimente aruncate de la magazine ca să punem ceva pe masa copiilor: pâine, cartofi, varză, salate, ceapă. După aceea am închiriat o casă, dar nu aveam pe ce dormi , nici pe ce stă. Norocul nostru a fost directorul școlii unde am înscris copiii pentru anul în curs, care, aflând că suntem noi veniți, a convocat comitetul de părinți și în 24 de ore ne-a fost mobilata casă cu tot ceea ce avem nevoie, desigur lucruri uzate, dar în condiții bune. Acest om de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
meselor celor aduși . Acest cineva am fost eu, care am dat cu toată inima fără să fi știut sigur dacă mai primesc banii înapoi sau nu. Am plecat întotdeauna cu bani cash la mine, ai mei, plus cei adunați de la copiii mei; numai așa am putut acționa rapid în locurile unde trebuia plătit pe loc ca să meargă treaba. În anul 2010 am participat la dezvelirea la Iași a statuii marelui poet basarabean Grigore Vieru, unde românii-americani au dat cam 20% din
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
mai amintiți de grupul venit din Kazahstan la Congresul din 2004, toți îmbrăcați în costume naționale, de la mic la mare, care ne-au cântat românește ca si cum de-abia cobora seră din inimă munților Moldovei?! Este impresionant să vezi cum toți copiii vorbesc limba română și nu poți crede că părinții și bunicii lor au fost transmutați în mijlocul Rusiei acum șaptezeci de ani. MLC: „țara mea este limba română”, spunea poetul Nichita Stănescu. NP: Da, așa este! Atunci am înțeles că neamul
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
pe amândoi și nu peste multă vreme acoperind hula mării o aud pe femeia agitându-se-n rut strigând cuvinte voluptoase ca si cand un înger și-ar prinde aripile în ușă ruginita a tramvaiului Stau în fața acestei păsări ciudate amintindu-mi copilul cel mut pe care mi l-a dăruit cândva femeia aceea lipsită de glas era una din acele stranii femei capabile să zboare că un înger în absență mea peste toate prăvăliile și maghernițele periferiei în timp ce toate corăbiile se adunau
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
după ce au naționalizat aceste uzine, ateliere și mori. Nu pot fi uitate atelierele de trăsuri, șarete și cabriolete ale renumiților Roth și Bulfinski. O parte dintre acele elegante mijloace de locomoție erau aduse la comanda de la Zurich, Viena și Paris. Copiii Craiovei priveau cu ochii mari, fascinați, acele bijuterii. De multe ori furau zahăr cubic de acasă, pentru a-l oferi căilor, care trăgeau acele obiecte de artă autentică. În anii când Marin Iorda era directorul Teatrului Național din Craiova, s-
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]