28,300 matches
-
asfalt, și nu neapărat fiindcă mă nedumerea programul de lucru al lui Winnetou, ci doar pentru că asfaltul prăfos nu mi-a inspirat niciodată încredere, și e la fel de adevărat că, pe undeva printr-un loc tainic, inaccesibil chiar și fraților de cruce, simțeam o simpatie caldă și vinovată pentru țâșt-bâștul ăla de Neghiniță și chiar pentru coșcogea papă-laptele de Harap Alb. Dacă am avut vreun motiv să nu-i mărturisesc toate astea, și să știți că am avut, el nu se explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un fel de sacrificiu nebunesc încheiat cu o metamorfoză aiuritoare și anume: odată ce furnicile se înfruptau din carnea băloasă și mai mult ca sigur magică a melcilor, se grăbeau să urce spre o scorbură minusculă aflată pe trunchiul copacului cu cruce, intrau cu băgare de seamă în bezna aceea protectoare de unde, nevăzute și neștiute, se descotoroseau de viețile lor plicticoase ca să iasă din nou, la început nesigure și timide, în lumina cam decolorată a dimineții. Ceea ce ne era dat să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
doar își deschiseseră aripile străvezii și micuțe și începuseră să zboare într-un roi bramburit în jurul capetelor noastre și, mai apoi, al grădinii. Era poate pentru prima oară când nici măcar Radu nu mai era în stare să găsească vreo explicație. Crucea se înroșise de-a binelea, iar în culoarea ei, aveam, nu știu de ce, senzația că se oglindește imaginea unui căpcăun aflat la balcon cu o căldare imensă în mâini, un căpcăun rânjit care aducea ca două picături de apă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
balconul unui etaj unu a rânjit chipul ca de căpcăun al lui Șchiopu Bărbosu și când în urechile noastre au sosit, odată cu apa, cuvintele „vagabonzi și golani blestemați“, am înțeles că ceea ce puneam eu pe seama unei senzații era adevărul gol-goluț: crucea era un fel de oglindă de avertizare în care viitorul se deslușea, uneori, ântr-un roșu aprins. În ziua aceea, pentru că Radu era ud fleașcă și, în plus față de mine, găsise de cuviință să plângă ca un disperat, n-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dăruiască o bucurie mai mare decât nimicul ăla cu muzică simfonică și pâine prăjită în care un frate mai mare, după ce s-a prefăcut mort, tocmai a înviat ca să te urmărească pe sub plapumă. Dacă mai exista un viitor - și o cruce strălucitoare și roșie ca să-l anunțe -, el trebuia să mai aștepte. Cam până ce după-amiaza apărea grăsună după un colț, căscând și frecându-se la ochi, toropită de nemișcare și de inutilatea albumului duminical, trimițându-i pe frații mai mari la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și cu care încerca să mă convingă că nu există o trădare mai cumplită decât aceea de a-ți abandona sanctuarul nu-și găsea o explicație vrednică de luat în seamă. Era de la sine înțeles că îmi dădea dreptate în privința crucii. Ceea ce părea mai greu de crezut era stăruința cu care susținea că nu eu, ci el ar fi descoperit mai întâi adevărul. Nu avea nici un sens să-i amintesc că în timpul în care căpcăunul de Șchiopu Bărbosu se distingea tulbure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din contră, ardoarea incandescentă a feței lui până atunci palide și pistruiate. Radu mocnea. Am coborât treptele puține până la ieșirea în stradă fără să ne adresăm vreun cuvânt. Ne-am îndreptat apoi, fără să ne privim, spre grădina din spatele blocului. Crucea părea să ne aștepte. În schimb, furnicile și melcii dispăruseră fără urmă. Era liniște și duminică. Începuse etapa. La Vâlcea, Nicolae Secoșan anunța deschiderea scorului. Chimia conducea încă din minutul trei pe Corvinul Hunedoara. Nicolae Secoșan preda legătura. În rest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
urmă. Era liniște și duminică. Începuse etapa. La Vâlcea, Nicolae Secoșan anunța deschiderea scorului. Chimia conducea încă din minutul trei pe Corvinul Hunedoara. Nicolae Secoșan preda legătura. În rest, nimic. Stăteam într-un fel de tăcere posacă și priveam cum crucea, până atunci liniștită, cuminte și chiar banală, începe, încet, să se coloreze în roșu. Nu era nimic legat de Dinamo. Orac punctase din lovitură liberă. Iar dacă mai existau dubii, meciul se juca în Ștefan cel Mare. F.C. Bihor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a ridicat cu lacrimi în ochi, m-a privit cu ură și mi-a strigat printre dinți „ai să mi-o plătești!“. Atât. Apoi a dispărut în casă. Zâmbeam și-mi venea să plâng. Îl lovisem pe fratele meu de cruce. Cel cu care făcusem un legământ. Cu care descoperisem un sanctuar. Cu care priveam turmele de bizoni. Granițele. Cactușii preeriei. Comoara din lacul de argint. Cred că mai mult și mai mult îmi venea să plâng. Și nu pentru că, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aragaz cu patru ochi. De brontozaură. De sisi și nebună. De cum o cheamă, soarbe-zeamă, de cum o împușcă, cu gălușcă. Și să-i scot limba. Așa. Ca să nu se mai bage niciodată unde nu-i fierbe oala. În certurile fraților de cruce. Habar n-avea ea că exista o cruce în care am văzut-o trăgându-mă de ureche și așa mai departe. N-o să știe niciodată: Cum am ajuns acasă, m-am închis în baie, am plâns pe săturate, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și nebună. De cum o cheamă, soarbe-zeamă, de cum o împușcă, cu gălușcă. Și să-i scot limba. Așa. Ca să nu se mai bage niciodată unde nu-i fierbe oala. În certurile fraților de cruce. Habar n-avea ea că exista o cruce în care am văzut-o trăgându-mă de ureche și așa mai departe. N-o să știe niciodată: Cum am ajuns acasă, m-am închis în baie, am plâns pe săturate, mi-am jurat că nu voi mai privi vreodată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
văzut-o trăgându-mă de ureche și așa mai departe. N-o să știe niciodată: Cum am ajuns acasă, m-am închis în baie, am plâns pe săturate, mi-am jurat că nu voi mai privi vreodată în oglinda roșiatică a crucii, am gustat, atent și tacticos, din stropii ăia micuți și sărați ai lacrimilor, m-am șters bine de tot cu un prosop, m-am liniștit, am intrat în sufragerie, am deschis televizorul și-am început să mă uit la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o chestiune de viață și de moarte, dacă băieții aveau vreo șansă să elimine echipa aia cu nume atât de fantasmagoric și înfricoșător: Liverpool. Iar pentru asta, era de ajuns să uit de promisiunea făcută, să dau o fugă până la cruce și, în loc să trec țanțoș și sfidător prin fața ei (ca în toate acele luni în care simțeam că am un jurământ de respectat), să rămân acolo până ce ea va binevoi să se înroșească sau nu. Nu era chiar așa mare scofală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o botezaserăm, demult, sanctuar. Și cum orice vietate, fie ea și o grădină sau un sanctuar, are nevoie pentru a supraviețui poate nu chiar de cămăruțe cu atrii și ventricole, dar, în orice caz, de un organ asemănător unei inimi, crucea preluase funcția asta și pulsa încet de pe coaja copacului, în ritmul globulelor invizibile de tăcere asurzitoare. S-ar fi zis că eram înghițit de un chit străveziu prin care, dacă eram atent, puteam să întrezăresc lumini aprinse, umbre de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să întrezăresc lumini aprinse, umbre de oameni alunecând ușor prin apartamente sau chiar câte un petec întunecat de cer și că nu-mi rămăsese nimic altceva de făcut, dacă țineam cu tot dinadinsul să evadez, decât să mă rog acestei cruci ca o inimă, în speranța că dihania se va milostivi de mine și mă va lăsa, întocmai ca o fregată pe bebelușul Mircea, în orice port, fie el și agitat, al acestei lumi. Îmi mai aduc aminte că inima strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
petrecut un alt fapt însemnat, desprins și el din regula impusă de Momentul filosofic, anume că nimic în Drumul Taberii nu era la voia întâmplării. La câteva luni după ce bunicul nostru încetase să mai respire și, cred eu, plecase la Cruce, pe Caraiman (unde sufletul îi bântuia pe Brâna Portiței, pe Albișoare, pe Colții Picăturii, pe Vâlcelul Spumos și, mai cu seamă, în primul circ glaciar, La Verdeață), bunica noastră Veronica a vândut sufrageria lor florentină, cu banii și-a cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și Migu și Doru și Bebe trecuseră prin asta. E adevărat, nu muriseră, dar nici nu cred că le-a făcut bine. Se prostiseră. De la bastonașe. Am ieșit. Ce, parcă poate cineva să-și facă tema când îi curge stiloul!? Crucea se plictisise. În afară de mine, n-o prea mai băga nimeni în seamă. Din cauza școlii cred. În fine. Se făcea că rătăceam într-un labirint cu alei Băiuț, întortocheate, identice, obositoare, căutam să mă liniștesc, să găsesc blocul D 13, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în fața ușii lui Radu, băteam ca un nebun cu pumnii și picioarele, ușa nu s-a deschis, Radu plecase sau poate că era în grădină, în grădină însă nu erau decât întuneric și aceeași tăcere de nepătruns, nici urmă de cruce sau copaci, doar, așa, un fel de noapte care nu mai părea să treacă vreodată, aș fi rămas acolo o veșnicie, dacă Filip nu mi-ar fi zâmbit, nu m-ar fi chemat la el, ca să ieșim, apoi, tăcuți dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
veșmînt țărănesc. Glasul puternic, adînc și convingător al doamnei Bellairs Îl surprinse; se așteptase mai degrabă să audă vocea tremurătoare a unei cucoane din genul celor ce-și folosesc timpul liber pictînd acuarele. — Ia loc, te rog, fă-mi o cruce În palmă cu o monedă de argint. — E atît de Întuneric! Dar acum Începea să deslușească prin Întunericul din cort: da, femeia purta o Îmbrăcăminte țărănească, iar pe cap avea o pălărie enormă, de sub care Îi cădea pe umeri un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să deslușească prin Întunericul din cort: da, femeia purta o Îmbrăcăminte țărănească, iar pe cap avea o pălărie enormă, de sub care Îi cădea pe umeri un fel de văl. Scoțînd din buzunar o jumătate de coroană, trase cu ea o cruce În palma femeii. — Întinde mîna! Întinse mîna, iar ea i-o apucă zdravăn, ca și cînd ar fi vrut să-l avertizeze că va fi necruțătoare. O minusculă lampă de noapte lumină protuberanța Venerei și liniile Încrucișate care indică, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Lumea ce ni se dezvăluia În ele era una extrem de simplă, ale cărei legi le cunoșteam, pe cînd cărțile de mai tîrziu sînt complicate, pline de contradicțiile vieții și parcă Încărcate cu propriile noastre amintiri dureroase: cutare ofițer decorat cu Crucea Victoriei ajuns În boxa acuzaților, cutare cetățean dat În judecată pentru că n-a declarat fiscului veniturile sale reale, cutare demagog demn de dispreț care Înșiră fraze sforăitoare despre curaj și puritate; ca să nu mai punem la socoteală păcatele săvîrșite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
revoluția cu grozăviile, ce se comit în numele celor mai frumoase și ideale principii? Scuză scopul mijloacele sau nu? Iată cum devine revoluția o problemă politică și etică în același timp. De aceea MASARYK ,președintele Republicii Cehoslovace, susține că revoluția este «crucea politicii de azi și a eticii». Dar revoluția presupune o întreagă stare socială, complexă, cu o structură economică determinată, cu o constituție juridică anumită. Revoluția vrea să înmormânteze o societate pentru a crea o alta, pentru a realiza un ideal
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
abatem vreodată, sunt cuvintele Mântuitorului. Dacă toate chinurile acestea sunt acceptate fără cârtire, devii un Dumnezeu, pur și simplu. Când ești în astfel de situații grele, ești ca un Dumnezeu înlănțuit. [...] Românii trebuie să înțeleagă că nu se poate fără cruce. Suferința-i un dar de la Dumnezeu. Te-am umilit, popor român, ca să te pot înălța. Noi n-avem tragedii. Avem numai drame. Eroii noștri sunt sfinți, mucenici, martiri. Deci, îndreptarea lumii e în funcție de noi. Mai mult: ființa omenească e singura
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
a încununării suferinței este dacă ai fost și umilit. Suferința neamului românesc eu o numesc o suferință mântuitoare. Spun: va avea o mare misiune poporul român. Sunt foarte optimist, tocmai pentru faptul că noi trăim de două mii de ani pe cruce. Să știți că urmează Învierea. Învățătura creștină, față de alte religii din lume, este că celelalte vor să scape de suferință, pe când creștinismul spune că «nu», numai prin suferință scăpăm de suferință. Cât privește drepturile omului, în anul electoral 2004, s-
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
mine l-a nimerit și pe Crosse, care tocmai fura varză murată. Acum are o gaură în picior. 07.01. Războiul s-a terminat. Am câștigat. Niște camioane ne transportă acasa. Voi avea chiloți! Căpitanul mi-a dat o medalie, Crucea Curajului sau cam asa ceva. 08.01. Am ajuns. Mama a plâns de bucurie, m-a îndopat cu bunătăți. La mine în cameră, totul înghețat, s-a spart o fererastră la începutul lui noiembrie. Și chiloții sunt înghețați. Trei perechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]