14,695 matches
-
113. 1542 V. http://dexonline.ro/definiție/alean, consulté le 2 janvier 2012. 1543 V. Lucian Blaga, Dorul (Dor) în 65 poèmes, traduit par Paula Romanescu, op. cît., p. 40. 1544 Paula Romanescu traduit le vers " Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău [...]. " par " Chante-moi encore ton dor [...]. " V. Lucian Blaga, Dorul (Dor) în 65 poèmes, traduit par Paula Romanescu, op. cît., p. 41. 1545 Jean-Louis Courriol, " Présentation ", în Mihai Eminescu Poezii/Poésies, op. cît., p. 9. 1546 V. Lucian Blaga
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
arme” destul de banal. Excelente sunt însă paginile din Regele Andrei Iacobi, roman autobiografic rămas neterminat. Un fragment din acesta, intitulat Ana Iacobi, este inclus și în volumul Trandafiri de octombrie și alte surâsuri (1971). Probabil, și alte bucăți de aici datează dinainte de 1945. Cele noi (Sofora de pe Strei, Pădurea omenească etc.) nu relevă o compoziție echilibrată, anumite părți (dialogurile, digresiunile) etalează o vervă impresionantă, muiată în satiră uneori, alteori cu infiltrații lirice. Potrivit mărturisirilor lui D., și Fauna bufonă (I-II
DIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286761_a_288090]
-
eroii trecutului, invocă demnitatea în restriște, aruncă blesteme împilatorilor străini. În pofida sentimentelor frumoase care le animă, poeziile sunt artificioase, prolixe, prozaice și stârnesc ironia lui Titu Maiorescu, criticul junimist considerându-le de-a dreptul rizibile. Dintr-o perioadă de junețe datează și romanul Nopțile carpatine sau Istoria martirilor libertății, tipărit la Pesta, în 1867. În încercarea de a-și mobiliza contemporanii, autorul evocă momente semnificative din istoria Transilvaniei, precum răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. De fapt, în „roman” sunt dispuse
DRAGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286848_a_288177]
-
însă discontinuitate demografică în spațiul daco-roman cum susțin roeslerienii pentru că hidronimia s-a transmis până astăzi prin populația autohtonă, de la care au împrumutat-o migratorii.17 În plan spiritual-religios, după 275, daco-romanii și-au păstrat formele de înmormântare. Complexele funerare datează de la sfârșitul secolului al III-lea până în prima jumătate a secolului al VI-lea: Soporu de Câmpie, Iernut, Baciu-Cluj, Bratei-Sibiu. Sub aspectul ritualului și al practicilor funerare, se practică atât incinerația cât și înhumarea morților; în mediul rural, până în secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la frontiera nordică a Daciei romane. Aici s-au aflat 25 de morminte de incinerație, parte dintr-un cimitir aparținând carpilor veniți din Moldova în Transilvania. La Cipău-Valea Mureșului s-au aflat daci liberi veniți din vest, urnele și monedele datează de la începutul secolului al IV-lea. La sud de Carpați, la Chilia, în apropiere de Olt, s-au descoperit așezarea și cimitirul de incinerație din a doua jumătate a secolului al III-lea. Urmele descoperite, cum ar fi ceramică, urne
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comunitatea rurală, care, în noile condiții ale desfășurării migrațiilor, și-a reorganizat structura internă pe baze noi. Acestea au generat transformări importante în toate domeniile, ce prefigurau elemente specifice evului mediu. Cercetările efectuate în așezările și necropolele din teritoriile extra-carpatice, datate între mijlocul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea, au evidențiat că obștea sătească romanică era o comunitate țărănească, alcătuită dintr-un număr de 20-40 de gospodării, care varia ca întindere și populație de la o zonă geografică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lucrare temeinică a fost Vasile Pârvan, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman (1911). Examinând critic informațiile deținute, el a ajuns la concluzii importante privitoare la originea, vechimea, caracterul general și terminologia creștină. Pârvan susținea că începuturile creștinismului în Dacia romană datează din secolele II-III, noua religie fiind adusă aici de orientali, militari și civili. Dar creștinismul s-a generalizat în Dacia, în timpul lui Constantin (306-337), în prima jumătate a secolului al IV-lea, ca rezultat al misionarismului inițiat și susținut de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în rândurile autohtonilor, în secolele IV-VI. Ulterior, în perioada interbelică, Constantin Daicoviciu a publicat un studiu important, în care ajungea la concluzia că, în Dacia, nu există monumente și obiecte creștine sigure din secolele II-III, iar obiectele creștine certe datează din perioada postromană. În Dacia romană existau creștini puțini, neconvertiți la noua credință aici, ci veniți deja creștini. Cele două puncte de vedere, ale lui Pârvan și Daicoviciu, nu se opun, ci sunt oarecum complementare.1 Vasile Pârvan, unul din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să existe și fără a atrage atenția și a fi amintită în izvoarele scrise, documente și povestiri, este și "acel creștinism al nostru, al nostru al tuturor", și pe un mal dunărean și pe celălalt, între Marea Neagră și Adriatică. De când datează creștinismul în nordul Dunării? În Dacia romană au fost creștini, este o "necesitate logic-istorică" (Pârvan), dar izvoarele literare nu ne dau nimic sigur înainte de 250, doar o inscripție din Napoca, anterioară retragerii aureliene, care se încheie cu monograma creștină. Între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și alte vocabule specifice universului spiritual păgân care au contribuit la închegarea terminologiei creștine românești, în teritoriile Moesiei Inferior (Dobrogea) și Dacia: monumentum mormânt, tacere a tăcea, comendare -a comânda, basilica -biserică, Domine Deus Dumnezeu. Concluzie: începuturile creștinismului popular românesc datează încă din perioada preconstantiniană.16 Martiri creștini la Dunărea de Jos Religie cu o doctrină aparte, propovăduind un monoteism cu totul străin de spiritul antic greco-roman și interzicând adepților săi participarea la riturile tradiționale, creștinismul nu se putea bucura de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atrăgea persecuții. Creștinismul a fost prigonit începând de la Nero și până la Diocletian, adică de la mijlocul secolului I și până la începutul secolului al IV-lea. Persecuțiile au atins apogeul sub împăratul Diocletian, care a dat patru edicte împotriva creștinilor. Primul edict, datat februarie 303, prevedea dărâmarea lăcașurilor bisericești, interzicerea adunărilor și arderea cărților sfinte. În același an, s-a dat al doilea edict, care prevedea uciderea preoților, apoi al treilea, care extindea pedeapsa respectivă la toți credincioșii care nu sacrificau zeilor. Apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Durostorum, în Moesia, Panonia, Dacia. Numele unora dintre ei le cunoaștem din "actele martirice", precum Breviarul sau Martirologiul siriac, din secolul IV, apoi, Martirologiul hieronymian, datat secolul VII, aflat la originea calendarului catolic de azi, și Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, datat secolul VIII, care stă la baza calendarului ortodox din prezent. Printre cei supuși martiriului se aflau episcopi, preoți, diaconi, citeți, soldați din armata romană, funcționari, negustori, țărani, bărbați și femei. Ei au pătimit mai ales în cetățile de pe malul drept
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comunitățile din nordul Dunării, ale Daciei postaureliene, înlesnite de similitudinea culturii și limbii. În plus, trecerea unor creștini în "ținuturile barbare", din cauza măsurilor excesive luate de statul roman, a contribuit la reușita noii religii în rândurile daco-romanilor. Numărul descoperirilor creștine, datate între 275 și 375, în provincia Dacia, a variat: locașe de cult la Slăveni (jud. Olt) și Porolissum (Moigrad-jud. Sălaj)-aici, prin transformarea unui sanctuar păgân într-un locaș creștin, semn al victoriei religiei creștine. La sfârșitul secolului al IV
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pășit în biserică, aducând cu sine în fața altarelor și riturile sale preistorice.54 Panaitescu are o viziune idilică despre implantarea creștinismului în rândul locuitorilor din nordul Dunării. Însă Pârvan, la obiect și cu luciditate, ne spune altceva: terminologia creștină latină datează din secolele IV-V, ba chiar VI-VII-când are loc cristalizarea termenilor creștini-o serie de termeni indică violența luptei între păgânism și creștinism la noi, în Dacia, precum zână, zănatic, drac. Acești termeni denotă că, dimpotrivă, a fost o luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
daco-romane și greco-romane ar fi practicat incinerația ! Mormintele de înhumație aparțin creștinilor locali sau protobulgari păgâni sau pe cale de creștinare. O dată cu dispariția incinerației, după secolul al X-lea, numărul mormintelor de înhumație crește simțitor în Dobrogea. Un fenomen important ce datează din secolele VII-X, cu implicații mari în viața religioasă a românilor, este pătrunderea unor cuvinte de origine sud-slavă în vocabularul limbii române, aspect legat de procesul complex de interculturație între populația dunăreană-pontică, romanici și slavi, bizantini, bulgari, la finele primului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
descoperit mai multe materiale creștine sau "creștinate", realitate datorată calmului "politic" instalat de "pax Chazarica", ceea ce a dus la încetarea migrației neamurilor de stepă în zonă. Ele s-au aflat la: Costești (jud. Iași), Lozna-Străteni (jud. Botoșani), Stoicani (jud. Galați), datate în secolele VII-VIII. Numărul redus de materiale creștine nu înseamnă abandonarea credinței, atât de răspândită anterior, care să justifice o "reevanghelizare", în contextul convertirii slavo-bulgarilor, ale Bizanțului. Dar, ca și în alte provincii romane, în aceste secole, se ajunge la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale Bisericii universale. 64 În domeniul funerar, se constată o varietate de rituri, în secolele VII-X, semn indubitabil al îmbogățirii peisajului etnic și religios al spațiului nord-dunărean în aceste secole: alături de morminte de înhumație, sunt și numeroase morminte de incinerație, datate din secolele VIII-IX și IX-X. În Muntenia și Oltenia, domină mormintele și necropolele de incinerație sau birituale. Aceste morminte s-au aflat la Stoicani (jud. Galați), Erbiceni (jud. Iași), Călărași (jud. Botoșani), Kalfa (Basarabia), toate datate din secolele IX-X, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numeroase morminte de incinerație, datate din secolele VIII-IX și IX-X. În Muntenia și Oltenia, domină mormintele și necropolele de incinerație sau birituale. Aceste morminte s-au aflat la Stoicani (jud. Galați), Erbiceni (jud. Iași), Călărași (jud. Botoșani), Kalfa (Basarabia), toate datate din secolele IX-X, iar în alte localități din Moldova și Basarabia, din secolele X-XI. În Basarabia, s-au descoperit morminte tumulare de incinerație, din secolele, VII-VIII și IX-X, și în Moldova, din aceleași secole un cimitir biritual s-a aflat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iar în alte localități din Moldova și Basarabia, din secolele X-XI. În Basarabia, s-au descoperit morminte tumulare de incinerație, din secolele, VII-VIII și IX-X, și în Moldova, din aceleași secole un cimitir biritual s-a aflat la Brănești (Basarabia), datat în secolele IX-X. În Muntenia și Oltenia predomină mormintele și necropolele de incinerație, la Chișcani (jud. Brăila), Păuleasca (jud. Teleorman), Dorobanți (jud. Călărași), dar și cimitire birituale, la Tichilești (jud. Brăila), Plătărești (jud. Ialomița), Frățești (jud. Giurgiu), Obârșia Nouă (jud.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele IX-X. În Muntenia și Oltenia predomină mormintele și necropolele de incinerație, la Chișcani (jud. Brăila), Păuleasca (jud. Teleorman), Dorobanți (jud. Călărași), dar și cimitire birituale, la Tichilești (jud. Brăila), Plătărești (jud. Ialomița), Frățești (jud. Giurgiu), Obârșia Nouă (jud. Olt), datate în secolele VIII-X. În Banat, se întâlnesc doar morminte de înhumație, datate din secolele IX-XI, în localități din județele Arad și Timiș, iar în Crișana-Biharea, s-au aflat 11 morminte de înhumație din secolele VII-VIII și IX-X. În sfârșit, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Chișcani (jud. Brăila), Păuleasca (jud. Teleorman), Dorobanți (jud. Călărași), dar și cimitire birituale, la Tichilești (jud. Brăila), Plătărești (jud. Ialomița), Frățești (jud. Giurgiu), Obârșia Nouă (jud. Olt), datate în secolele VIII-X. În Banat, se întâlnesc doar morminte de înhumație, datate din secolele IX-XI, în localități din județele Arad și Timiș, iar în Crișana-Biharea, s-au aflat 11 morminte de înhumație din secolele VII-VIII și IX-X. În sfârșit, în Transilvania, sunt numeroase necropole și morminte de înhumație din secolele VII-IX și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
învățați în limba slavonă, ce au răspândit liturghia slavă în sânul poporului bulgar. În această școală a fost alcătuit alfabetul chirilic, prin imitarea literelor grecești-cea mai veche inscripție slavă cu litere chirilice a fost descoperită în ruinele bisericii din Preslav, datată în 906. Inscripția descoperită confirmă tradiția hagiografică despre originea scrisului chirilic în Bulgaria, de unde liturghia slavă și scrierea slavonă s-au răspândit la sârbi, ruși și români. Cea mai veche inscripție slavă la noi s-a descoperit la Mircea-Vodă (jud.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Inscripția descoperită confirmă tradiția hagiografică despre originea scrisului chirilic în Bulgaria, de unde liturghia slavă și scrierea slavonă s-au răspândit la sârbi, ruși și români. Cea mai veche inscripție slavă la noi s-a descoperit la Mircea-Vodă (jud. Constanța) și datează din 943 (6451), referitoare la jupan Dimitrie. Este mai presus de orice îndoială că folosirea alfabetului chirilic datează din secolul al X-lea, din Bulgaria el s-a răspândit în Dobrogea și în nordul Dunării, ca limbă liturgică și literară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au răspândit la sârbi, ruși și români. Cea mai veche inscripție slavă la noi s-a descoperit la Mircea-Vodă (jud. Constanța) și datează din 943 (6451), referitoare la jupan Dimitrie. Este mai presus de orice îndoială că folosirea alfabetului chirilic datează din secolul al X-lea, din Bulgaria el s-a răspândit în Dobrogea și în nordul Dunării, ca limbă liturgică și literară. 67 Slavii stabiliți la noi și-au exercitat dominația asupra autohtonilor și după creștinarea lor, în secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
doar terminologia referitoare la organizarea bisericească și cult. Iar scrierea slavă în regiunile noastre este atestată documentar în secolul al X-lea (vezi mai sus). Astfel, la Bucov, lângă Ploiești, s-au descoperit fragmente dintr-o inscripție în limba slavă, datate de la începutul acestui secol (902-911). Cf. unor cercetători, și Evangheliarul slavon de la Reims, datat începutul secolului al XI-lea, provine de pe teritoriul carpato-dunărean. Cert este faptul că cea mai veche inscripție slavă descoperită până acum pe teritoriul românesc datează din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]