2,731 matches
-
cu știința de carte’’ sau chiar ‚’scriitor de nume’’luând parte la ședințele consiliilor parohiale scriind numele membrilor care în majoritate erau neștiutori de carte. Școală era clădita în imediata vecinătate a bisericii,edificiul ei azi nu mai există fiind demolată clădindu-se prin grijă statului o altă în mijlocul satului o altă de 8 ani. Cu toate calamnitățile care s-au abătut asupra satului ,cum au fost ocupația austro-ungară,epidemiile de holeră ultima în 1870-1874 foametea grozavă din 1816-1820-1821-1831-1846mentionam:într-un
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Prilog () [Corola-website/Science/322889_a_324218]
-
mai târziu, pereții de lemn au fost ușor ciopliți și apoi acoperiți cu o spoială sau tencuială subțire, văruită în alb, atât în interior cât și în exterior. Biserica a fost restaurată în anul 2007, prilej cu care a fost demolat pridvorul închis cu scânduri, a fost refăcut turnul și acoperișul, iar întreaga biserică a fost așezată pe o fundație nouă de beton. Această biserică prezintă un plan întâlnit în Muntenia centrală, cu pronaos mai îngust decât naosul. Altarul este și
Biserica de lemn din Bujoreni, Teleorman () [Corola-website/Science/322898_a_324227]
-
șipci sugerează începutul secolului 20. Istoricul bisericii reține o înlocuire a vechilui acoperiș șindrilit cu carton gudronat la anul 1906, schimbarea învelitorii acoperișului putând fi cauzată tocmai de înălțarea bisericii și de refacerea structurii acoperișului. Tot atunci, probabil, a fost demolat peretele interior dintre bărbați și femei, iar pereții interiori au fost îmbrăcați cu scândură și vopsiți. La anul 1936 este înregistrată o refacere a picturii de pe noul iconostas și o schimbare a mobilierului. Învelișul de carton gudronat a fost succedat
Biserica de lemn din Teleormanu-Groșeni () [Corola-website/Science/322933_a_324262]
-
a furnizat o mare parte a conținutului romanului lui Gibson "Pattern Recognition". O soartă similară a avut colaborarea lui Gibson cu regizorul japonez Sogo Ishii în 1991, filmul pe care-l plănuiau trebuia filmat în Kowloon, oraș care a fost demolat în 1993. Propunerile de adaptare a lucrărilor lui de ficțiune au fost frecvente, dar au avut un succes limitat. Două dintre povestirile lui Gibson, ambele din universul Sprawl, au fost adaptate pentru film: "Johnny Mnemonic" (1995) cu scenariul scris de
William Gibson () [Corola-website/Science/322931_a_324260]
-
de "Biserica Suferinzilor". În timpul asediului Sibiului de către principele Gheorghe Rákóczi al II-lea (1648-1657) de la 23 decembrie 1659, apărătorii cetății (corpul de oaste otomană condus de vizirul Ali Beg și nobilimea care-l susținea ca principe pe Acațiu Barcsay) a demolat biserica pentru a nu fi folosită de asediatori ca punct de atac. Crucifixul a fost îngropat în mormane de moloz și noroi timp de 24 ani. În anul 1683, după înfrângerea turcilor în Asediul Vienei de către oștile creștine conduse de
Capela Sfânta Cruce din Sibiu () [Corola-website/Science/322975_a_324304]
-
pe care erau amplasate tunurile. El are o formă semicirculară (asemănătoare literei U), ieșind cu circa 25 de metri în afara zidului exterior. La nivelul inferior se aflau mai multe cazemate cu guri de tragere. Zidurile interioare ale turnului au fost demolate în urma lucrărilor de restaurare, pentru a se reorganiza spațiul interior. Săpăturile arheologice au scos la iveală două canale, construite din cărămidă, care serveau, probabil, unul la drenarea apei din șanțul exterior, iar celălalt la comunicarea între apărătorii aflați de o
Turnul Gros din Sibiu () [Corola-website/Science/323937_a_325266]
-
care-l susținea ca principe pe Acațiu Barcsay, fiind bombardat cu ghiulele incandescente. Pe zidurile sale se mai află și în prezent cinci ghiulele. În timpul asediului Sibiului de către principele Gheorghe Rákóczi al II-lea (1648-1657) de la 23 decembrie 1659, a demolat biserica pentru a nu fi folosită de asediatori ca punct de atac. În incinta acestui bastion, comitele Michael von Brukenthal a amenajat în secolul al XVIII-lea o grădină cu fântână și oranjerie, cu o ruină artificială și cu o
Bastionul Soldisch () [Corola-website/Science/323943_a_325272]
-
vestic al străzii Cisnădiei (azi "Nicolae Bălcescu"), la intersecție cu strada Tribunei. Lovită de un trăsnet la 27 iunie 1594, Poarta Cisnădiei a fost transformată în ruine și reclădită apoi în același an. Atât turnul, cât și poarta, au fost demolate în 1839, împreună cu alte fortificații ale orașului medieval, în scopul realizării unei mai bune legături între vechiul burg medieval și noile cartiere ale orașului. Modul în care arăta acest turn este cunoscută astăzi datorită unor picturi în acuarelă realizate de
Turnul Porții Cisnădiei din Sibiu () [Corola-website/Science/323944_a_325273]
-
pe zidul orașului. În anul 1807, la sud de această poartă, s-a construit o cazarmă pentru încartiruirea militarilor din armata austriacă. Cazarma a fost ridicată de sibieni pentru a scăpa de obligativitatea încartiruirilor în casele cetățenilor. Ea a fost demolată în 1987. Meșterul brutar Johann Böbel (1824-1887) a realizat două picturi în acuarelă în care este reprezentat acest turn: prima datează din 1836 și prezintă turnul dinspre sud (din exteriorul fortificațiilor), în timp ce a doua a fost realizată în 1838 și
Turnul Porții Cisnădiei din Sibiu () [Corola-website/Science/323944_a_325273]
-
construit cartierul Josefin. Pentru realizarea unei bune legături între vechiul burg medieval și noile cartiere, magistratul orașului a hotărât, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, demolarea Porții Cisnădiei, împreună cu alte fortificații ale orașului medieval. Poarta Cisnădiei a fost demolată în anul 1839. Pe locul său a fost amenajată o nouă piață, numită în trecut Piața Hermann, care lega cartierul Josefin de orașul medieval. În anul 2006, Primăria municipiului Sibiu a inițiat un proiect de refacere a Turnului Porții Cisnădiei
Turnul Porții Cisnădiei din Sibiu () [Corola-website/Science/323944_a_325273]
-
să renunțe definitiv la refacerea lăcașului de lângă Grădina Publică și au propus construirea unei noi biserici care să poarte acest hram, în parcul central al orașului. Fiind pe punctul de a se prăbuși, pridvorul și turla vechii biserici au fost demolate în 1917. Pentru o perioadă, orașul Tecuci nu a avut o biserică catedrală care să polarizeze activitățile religioase din localitate. În perioada interbelică, rolul localității a crescut, Tecuciul fiind reședință a județului omonim. La 10 februarie 1919, s-a constituit
Biserica Sfântul Gheorghe din Tecuci () [Corola-website/Science/323976_a_325305]
-
Asia, avuseseră , numite și "zidurile orașului". După mecanizarea războaielor, când importanța zidurilor de apărare a scăzut semnificativ și orașele s-au extins mult dincole de limitele lor rigide, multe din aceste ziduri protective sau porțiuni semnificative ale acestora au fost demolate, așa cum ar fi în Roma, Italia sau în Beijing, China. În alte cazuri, cum ar fi orașul Timișoara, România, partea centrală și cea mai solidă a fostului zid de apărare al orașului, cunoscută sub numele de "Bastion" a fost transformată
Zid () [Corola-website/Science/319464_a_320793]
-
se afla până în urmă cu câteva decenii într-o stare avansată de ruină în cătunul Tătăroaia din localitatea Prundeni, județul Vâlcea. Avea hramul „Sfinții Voievozi” și era ridicată în anul 1787. A fost demolată în anul 1977 iar lemnele păstrate în cimitir, pentru o eventuală reconstruire ulterioară, au dispărut în timp. Biserica a fost înscrisă în vechea listă a monumentelor istorice, din 1955, cu numărul 39B0278. Ea a fost înscrisă și pe noua listă
Biserica de lemn din Prundeni-Tătăroaia () [Corola-website/Science/319468_a_320797]
-
1924 de sculptorul Ioan Iordănescu iar pe pereți, au fost gravate numele ofițerilor morți în război. Activitatea muzeului a fost temporar suspendată în urma puternicului incendiu din vara anului 1938 și a încetat definitv după Cutremurul din 1940. Palatul a fost demolat în anul 1943, pentru ca în locul său să se amenajeze un complex memorial - "Cimitirul Eroilor Neamului" - care urma să cuprindă: Monumentul Eroilor Neamului, Muzeul Militar, cimitirul propriu-zis și clădirile administrative. În toamna anului 1944 lucrările au fost sistate iar șantierul lăsat
Palatul Artelor () [Corola-website/Science/319501_a_320830]
-
Argeș, și, în prezent, . • Ca sedii, Centrul a avut, pe rând, etajul de la "Palatul Culturii" ("Curtea de Apel") din Pitești, de la înființare până în 1968, mai apoi, "Casa Odobescu" din Bulevardul Republicii, între anii 1968 și 1971. Acestă clădire va fi demolată în anul 1974. • Sediul cel mai "cunoscut" al Casei Creației a fost imobilul din Bulevardul Republicii, Nr. 52, vis-a-vis de Teatrul "Al. Davila" din Pitești (casa prof. Nae G. Dumitrescu) în care Centrul și-a desfășurat activitatea între anii 1987
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș () [Corola-website/Science/319880_a_321209]
-
Toate tâmplele conțin reprezentările proorocilor pe laturile acestui registru. Desfășurarea iconografică a tuturor iconostaselor lui Alexandru Ponehalschi, prezintă în registrul al treilea scena Deisis și reprezentările celor doisprezece apostoli. Pentru reconstituirea parțială a iconostasului bisericii din Berbești, care a fost demolată în anul 1932, foarte importantă se dovedește a fi fotografia realizată de Atanasie Popa și care a fost publicată de către Alexandru Baboș. Fotografia făcută din navă înspre absida altarului surprinde partea inferioară a iconostasului. În cadrul registrului al treilea se observă
Alexandru Ponehalschi () [Corola-website/Science/319937_a_321266]
-
SRL care le-au cumpărat de la firma austriacă care a luat cu ei toate utilajele și a lăsat în urmă un grup de clădiri dezafectate. Noroc că familia Oltean proprietarii firmei SC Maviprod SĂ, sunt patrioți locali și nu au demolat clădirile cum a făcut o altă familie cu o altă mare întreprindere pe care a vândut-o la fier vechi pentru a-și rotunjii conturile bancare. În incinta fostei fabrici sunt produse tigăi, iar alte spații sunt folosite că silozuri
Brau Union Romania () [Corola-website/Science/319943_a_321272]
-
purtat inițial titlul „Brigada mărunțișuri”. Filmările au avut loc în perioada mai - octombrie 1970. Cheltuielile de producție s-au ridicat la 2.400.000 lei. O parte din scene au fost filmate în diferite locuri din București care au fost demolate în anii '80 ai secolului al XX-lea, din dispoziția lui Nicolae Ceaușescu. Scenele din detenție au fost filmate la închisoarea Văcărești. Scenele din Restaurantul Odobești, unde Ștefan Bănică a cântat, sub numele de scenă Ion Bănică, câteva cântece compuse
Brigada Diverse intră în acțiune () [Corola-website/Science/319974_a_321303]
-
din Restaurantul Odobești, unde Ștefan Bănică a cântat, sub numele de scenă Ion Bănică, câteva cântece compuse de Ion Cristinoiu pe versurile lui Mihai Dumbravă, au fost filmate într-un restaurant de pe strada Galați (azi Vasile Lascăr), care a fost demolat ulterior. Printre cântecele interpretate de Bănică a devenit cunoscut un cântec care începe cu următoarele versuri: „Eu sunt Fane-ncurcă-lume/ Mi-am făcut în târg renume/ De te uiți în ochii mei/ N-ai să știi cât ai să bei!”. În
Brigada Diverse intră în acțiune () [Corola-website/Science/319974_a_321303]
-
eliberat hotărârea pentru punerea în posesie a conacului cu dependințele acestuia și 35 de hectare de teren din fosta moșie către moștenitorii familiei Strâmbeanu. Deoarece conacul și zidul de incintă se află pe Lista monumentelor istorice, ele nu pot fi demolate sau reconstruite decât cu aviz. În anul 2009, moștenitorii generalului Strâmbeanu au inițiat o serie de demersuri pentru scoaterea monumentului din patrimoniul cultural național, pretextând că nu dispun de bani pentru repararea acestuia, conacul fiind distrus în proporție de 90
Conacul din Tupilați () [Corola-website/Science/315965_a_317294]
-
serie de demersuri pentru scoaterea monumentului din patrimoniul cultural național, pretextând că nu dispun de bani pentru repararea acestuia, conacul fiind distrus în proporție de 90%. Odată cu declasarea conacului din lista monumentelor istorice și de arhitectură, acesta ar putea fi demolat fără nici o opreliște. Stejarul secular de lângă avea odată o plăcuță care arăta că este monument al naturii și că datează din anii 1500. În ultimii ani, stejarul s-a uscat, iar plăcuța a dispărut. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniul Construit
Conacul din Tupilați () [Corola-website/Science/315965_a_317294]
-
Vechea biserică de lemn greco-catolică din Poiana Ilvei ce se afla în cimitirul satului, în locul numit "Secătura Guzului" a fost folosită de sătenii din Poiana Ilvei până la data 20 mai 1904 când a fost demolată și transportată cu 27 de care spre localitatea Mijlocenii Bârgăului ca de aici să fie dusă mai departe, în satul Țentea de lângă Chiochiș, căruia i-a fost donată. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1762 și a
Biserica de lemn din Poiana Ilvei () [Corola-website/Science/318928_a_320257]
-
ei nu se cunoaște cu exactitate. Vechea biserică de lemn a fost înlocuită cu o nouă biserică de zid, greco-catolică, ridicată în anul 1936. Hramul bisericii era ""Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil"". După construirea noii biserici, vechea biserică a fost demolată, lemnele fiind vândute unor săteni care le-au utilizat la construcția unor anexe gospodărești. În urma inundațiilor care au afectat satul Târlișua în anul 2006, aceste anexe au fost distruse. O biserică de lemn, anterioară celei ce reprezintă subiectul acestui articol
Biserica de lemn din Târlișua () [Corola-website/Science/318940_a_320269]
-
enumeră: un potir, un disc, o lingură pentru cuminecătură din cositor, o stea de aramă. Cădelnița era tot din aramă. Cărțile bisericii erau: o evanghelie, un liturghier, un minologhion și un "apostoleriu". După edificarea noii biserici, vechea biserică a fost demolată iar lemnele au fost vândute unor săteni. O parte din bârnele pictate dar și ușa bisericii se puteau vedea până aproape de zilele noastre folosite la magazia construită în curtea casei lui Grigore Borcutean. O altă parte din lemnele bisericii au
Biserica de lemn din Târlișua () [Corola-website/Science/318940_a_320269]
-
romanic, gotic și renascentist în același timp, situat în comuna Lăzarea, județul Harghita, România. Cetatea poartă numele familiei Lázár, care a construit-o. Ștefan al IV-lea Lazar, jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin a fost cel care a demolat conacul medieval aflat pe proprietate, construind o clădire mai amplă refolosind unele segmente ale vechii clădiri. Cel mai vechi corp al clădirii actuale datează din 1532, restul fiind adăugate între 1631-1632. Vărul principelui a dorit încă de la început o reședință
Castelul Lázár () [Corola-website/Science/318967_a_320296]