3,459 matches
-
stiloul În extaz: „Penița asta a servit să i se scrie papei!“. Episcopul - despre care anticarul vorbea spunînd Su Ilustrísima, de parcă acesta ar fi fost de față În magazin - pusese să fie gravat un blazon delicat pe capacul stiloului. Am deslușit În centrul lui o mică șopîrlă În centrul blazonului. Șopîrla aceea mi-a amintit de copilăria mea. Am Îmblînzit zeci de șopîrle cînd eram copil. Tata a povestit acest lucru În Copilăria copiilor mei: „Copiii plecau foarte devreme dimineața În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pasăre din vârful copacului. M-am cocoțat aici și nu mai pot să cobor. Și vreau să-ți cer o favoare, domnule sculptor. Să fii dumneata vânătorul pe care-l aștept...” Am bănuit că omul căruia nu izbuteam să-i deslușesc chipul ascundea ceva. Îmi întindea o cursă? Am simțit transpirația curgându-mi caldă, lipicioasă pe buze, pe bărbie și m-am trezit apărându-mă de ceva, șopârlă? păianjen? Am aprins lumina. Îmi crescuse pulsul. Afară era încă noapte. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fără o pasăre nu mai sunt om». Și ce credeți? A râs”. Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercând să deslușească pe figura ei soarta mea. „Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin peste nas”, ar fi zis el. Domnul Andrei mă ținea la curent cu ce spunea unul și altul, căutând să nu fie văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: „Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?” am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și se mișca de colo colo pentru a verifica parcă dacă imaginile se țineau după ea. În cele din urmă însă cochetăria feminină a triumfat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am înfipt lângă masa la care se găsea Profetul. — Unde e doctorul? Câțiva au ridicat privirile, dar nimeni nu mi-a răspuns. — Unde e doctorul? am întrebat din nou, ridicând tonul și bătând cu pumnul în masa de tablă. Am deslușit un fulger de mânie în ochii Profetului. Băiatul de lângă el s-a sculat în picioare, gata să sară la bătaie, dar Profetul l-a apucat de braț și cu o mână de fier l-a tras îndărăt pe scaun. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trage pătura de pe el, obligându-l să iasă din așternut. În fiecare duminică dimineața, Tomoe îl asalta de vreo trei ori. Mai întâi un asalt asupra timpanului: țipa la el de jos, din hol. Încă pe jumătate adormit, nu-i deslușea cuvintele. Atacul acesta putea fi parat cu un simplu „da, da“ sau „îhî“. A doua oară trecea la amenințări sau proceda ca acum, tropăind zgomotos pe scări și strigând la el. Nici de data aceasta nu avea de ce să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apucat să sculptez un bloc de marmură. La început, am crezut că mă voi găsi pe mine adormit în piatră, căci începuseră să apară picioarele unui bărbat. Apoi au apărut mâinile, trupul, umerii. Numai fața nu reușeam deloc s-o deslușesc Au căpătat relief doar buzele. Oricât ciopleam piatra, nimic altceva nu se distingea în jurul lor. M-am oprit o clipă să mă odihnesc, să mă șterg de sudoare, și tocmai atunci buzele s-au mișcat, fără să rostească, însă, nici un
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a continuat Ana ― sunt ca acele animale care iubesc o singură dată și pe care dragostea le ucide". În clipa următoare, am auzit un foșnet care nu mai era. al pinilor. Nu se poate, m-am gândit Imediat, însă, am deslușit, prin aerul străveziu, siluetele negre ale eucalipților, coliba de paie și chipul dăltuit în piatră a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am adus aminte vorbele Anei: "În fiecare seară, ieșea din cort și contempla cerul înstelat. Apoi, își
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sângele îmi pulsa în urechi, și picioarele îmi tremurau. A ajuns la mai puțin de un pas de mine, și am scrâșnit din dinți ca să nu-mi trag mâna înapoi. Când lumina palidă din spatele meu l-a focalizat, i-am deslușit fie și pentru o clipă fața. Descărnată de boală, jupuită parcă; buzele topite dezveleau cei câțiva dinți rămași întregi; ochii erau ca două globuri lipsite de pleoape, ieșite în afară, ca și cum ar fi fost gata-gata să-i cadă din orbite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
parc-ar fi fost doi criminali sau doi sfinți. Ambele fețe aveau surâsuri stereotipe și dinți perfecți, clape de pian. Sub fotografii - căci fotografii erau - pâlpâiau două numere, alcătuite din câte două cifre, pe care la Început nu le putea desluși. — Regina Coeli? Dar Închisoarea din Roma nu se numește Rebibbia? comentă Fabio Merlo, fără obișnuitu-i respect. — Ce vrei să insinuezi? mormăi Elio, sâcâit de Întrebarea malițioasă a secretarului său. În clipa aceea numerele se fixară: 50,4% și 46,7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fost un moment pe care l-a ținut minte. A deschis ochii și l-a izbit miracolul. Nimic din ceea ce văzuse înainte nu mai era așa. Lumea se deschisese într-o mie de culori. Fiecare părticică a ei i se deslușea acum: iarba măruntă, bătută deasupra pământului, cărarea îngustă care ducea în sat, pădurea din zare, cerul și fluierașul mic din mâinile lui Pampu, care erau acum mâinile lui. Pe gât îi apăruseră două puncte mici, dureroase - orificiile prin care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vom mai fi. Rusu Maria, clasa a VII-a Școala Gimnazială Băișești comuna Cornu Luncii Suceava profesor coordonator Ilica Paula Sentiment Privind spre zări uitate, Găsesc puterea în abisul Zâmbind spre clipe inocente Ce-așteaptă de mult timp Să fie deslușite. Găsind viață după moarte, Iubindu-i privirea lucitoare, Iubindu-i sufletul divin Și fața-i încrezătoare, Găsesc pierdut curajul de demult. Cu sufletul îl privesc. Cu ochii îl iubesc. Cu zâmbetul îl ating. Doar timpul trece tăcut și inocent... Anonim
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
parcă vocea mamei strigându-mă când mă jucam de-ascunselea în valea cu sălcii și trestii, învingându-mi frica copilărească. Astăzi, ce joc ar trebui să învăț spre a-mi lămuri măcar câteva din ciudățeniile vieții? Venim pe lume fără a desluși propriul drum, fără a ne împotrivi, viața luându-ne în stăpânire. Uneori, totul este atât de simplu, curat, înțelept ca pământul, ca piatra, lăsând mereu în seama zilei de mâine bucuria întâmpinării cu sare și pâine a firescului lucrurilor: un
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-i pese că o vede lumea. Câțiva navetiști au coborât grăbiți, împovărați de cine știe ce gânduri. Se îndreptau cu pași repezi spre casele lor, spre cei dragi. Pe peron și-a făcut apariția o femeie. Lumina difuză nu îi permitea să deslușească bine trăsăturile acesteia. Geamantanul mare din mâna femeii o făcuse să tresară. Era ea. Nici nu-i venea să creadă. Încerca în zadar să articuleze o vorbă. Cu un efort peste puterile ei, Alina strigă:„Mamă!!!”. Toți cei care se
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
variante... Variante... banale. Deja îmi auzeam mintea cum delirează neîncetat: „Nu e posibil ca un copil să moară pe asfaltul rece și umed al unui parc pustiu. Nu, nu, nu, nu! L-am privit pentru încă o clipă, izbutind să deslușesc mesajul șters al șoaptelor sale: „Visele mele... Visele mele... Se duc departe! Văd, nu mai văd întuneric... Mama m-a nenorocit... Visele-mi plutesc... O, mamă!” În cele din urmă, își pecetlui suflul glasului, obturat cu un aparent urlet disperat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ieșit din încăpere, ambasadorul continua să stea acolo, sub capul de leu și bombănea, l-am mai auzit și când am deschis yala ușii de la intrare, dar după ce, în fine, ușa s-a trântit în urma noastră, atunci n-am mai deslușit ce mai zbiera, iar mama mi-a zis, râzând, s-o ajut, că și-a rupt tocul de la un pantof, m-a luat de braț și așa am coborât toate cele patru etaje. Când am ajuns jos, mama s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
trăgându-mă în sus, în timp ce toată lumea o luase la goană înapoi, în direcția străzii Arató, am mai auzit-o pe tanti Ani țipând, ajutor, ajutor, nu faceți una ca asta, dar sirenele se apropiaseră destul cât să nu se mai deslușească nici un alt sunet, și nici eu nu m-am mai uitat în urmă, rupând-o la fugă înspre casă, auzindu-mi numai sângele cum îmi tot bubuie-n urechi, și am simțit banana ascunsă sub tricou că-mi lunecă încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
apartamentului Într-un vîrtej de muselină la fel de albă ca vela de pe catargul principal al goeletei pe care o umfla briza dinspre sud-vest. Silueta Înaltă și bine clădită a skipperului se decupa Îndărătul cîrmei. Era Încă prea departe pentru a-i desluși trăsăturile, dar Îi era de ajuns să Închidă ochii ca să vadă zîmbetul larg care dădea la iveală două șiruri de dinți solid Înfipți - un zîmbet de lup de mare, spunea ea ștrengărește, părul blond și inelat la ceafă, privirea azurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui, Începu să-l sărute. În timp ce dorința creștea, uită că Yves Îi putea surprinde, după cum uită la fel de repede oroarea de noaptea trecută de pe faleză. 5 Bacul era tras la chei cînd mașinuța Méhari opri În port. Literele cursive, albe, se deslușeau net pe emailul bleumarin al coșului. Compagnie de l’Iroise. Gildas spunea că Într-o bună zi o va răscumpăra, iar naveta va duce turiștii direct la hotelul lui Loïc... Marie urcă la bord. Jeanne și Loïc Înconjurau targa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de crezut că scriitorul Își putuse permite să repună În funcțiune acel mecanism complex și să-l relanseze fără să avertizeze pe nimeni... Reacționă din nou, simțind că o altă gînganie o deranja. Aruncă o privire spre picioare, dar nu desluși nimic În Întuneric. Intrigată de senzația care se repeta pe celălalt picior, Marie aprinse plafoniera. Cum stofa groasă a hainei o proteja, nu simți picioarele păroase ale micului crab care se tîra pieziș pe umărul ei; un al doilea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care le Închisese acolo. - Te voi aștepta la bac, la ora 6. Și plecă trîntind ușa. Marie nu făcu nici un gest ca să-l rețină. 12 În zori, prin ceață și stropi de valuri, Între noapte și dimineață, contururile nu se deslușeau prea limpede la Lands’en, insula și oceanul se confundau. Cei bătrîni spuneau că În acel ceas, la fel ca În amurg, lumea celor vii și lumea morților comunicau. În acele clipe nedefinite și fugare, spiritele, zînele și vîrcolacii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
liniștită că rămîne din nou singură la post. De cum ajunse În preajma falezei, Marie zări mașina 4x4 a lui Fersen. Își parcă la repezeală propria mașină și alergă spre vehicul, pe care-l văzu limpede că se mișcă, deși nu se deslușea nici un pasager Înăuntru. Scoase arma din toc, se apropie cu precauție și deschise brusc portiera. Stupefacția o făcu să lase arma jos. Pierric, stînd pe burtă În interiorul mașinii, sufla În radio, punea mîna peste tot, cu aerul concentrat și Încîntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și mai tare pe Lucas În direcția grotei care se umplea deja de apă. CÎt putu mai repede, Împinsă de curentul care o purta, trecu pe sub ogiva stîncilor și dispăru Înăuntru. Grota făcea un cot pe care-l depăși, Îl desluși În sfîrșit pe Fersen care, cocoțat tocmai În fundul grotei, cerceta tavanul cu o lanternă, aparent fără să pară conștient de primejdie. - Marea urcă, trebuie să ieșim! Repede! Ai Înnebunit sau ce se petrece? Ajunse lîngă el, udă și Înfuriată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
spre golf, un val mai puternic decît celelalte o acoperi pe Marie, care pierdu contactul cu solul. Lucas urlă văzînd-o că dispare. Se cufundă și deschise ochii sub apă, dar nisipul și spuma agitau prea mult marea ca să mai poată desluși ceva. Ieșind la suprafață cu respirația tăiată, scrutînd talazurile fără să vadă vreo urmă a Mariei, avu În mod frapant senzația unei absențe intense. Brusc văzu niște plete ivindu-se nu departe de el, agăță la nimereală ce izbuti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nu putură să spună mai apoi nici cine Îi lovise, nici cum. Marie se agita, trăgea de chingi. Tot inconștientă, Își mișca dintr-o parte În alta pe pernă capul asudat, ochii i se Întredeschideau, gura rostea cuvinte greu de deslușit. Din toate puterile, Încerca să iasă la suprafața cețurilor În care se zbătea. I se părea că o voce, pe care nu o putea distinge, o chema... Luptă ca să Încerce să-și ridice pleoapele ca de plumb și, preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]