31,078 matches
-
și a căror vechime se urcă la zeci de secole. Dacă inițiatorii de astăzi ai cremațiunii la noi n-ar fi conduși numai de motive igienice, estetice și economice și sociale, ci și de altele, cu dedesubturi perfide de a distruge statul și credința noastră strămoșească cea conformă cu Evanghelia eu aș fi cel dintâi care să arunc piatra-n capul lor și să cer arderea lor de vii, ca unii ce au exploatat blândețea sufletului românesc și răbdarea lui. Nu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Pe locul unui vechi sanctuar al lui Apollo, a fost construită în secolul al V-lea o biserică de tipul unei bazilici, menită să-i atragă spre creștinism pe pelerinii care veneau la ultimele celebrări ale cultelor orfice. Abandonată și distrusă în "perioada neagră" a Aticii, a fost reconstruită în anul 1100 de un creștin ilustru, după cum ni se spune, care a împodobit biserica cea nouă cu "splendide mozaicuri și marmure policrome". Chiar dacă sunt cea mai nobilă și mai bogată dintre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cu contururi întunecate de pe aceasta, ci către "realitățile figurate", "portretizate" sau, dacă vreți, "înfățișate" și care constituie, tocmai, nu gravura ca obiect al lumii, ci obiectul-gravură în calitate de operă de artă, realitatea sa estetică. Spunem că o operă de artă este distrusă atunci când, deoarece suportul său material nu mai există sau a suferit o deteriorare gravă, repetarea, pornind de la perceperea acestui suport, a obiectului estetic însuși, a operei imaginare și spirituale, nu se mai produce. A restaura înseamnă astfel a reconstitui acest
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care ea va putea apărea și se va putea desfășura în dimensiunea de existență care îi este proprie. Și este motivul pentru care acest continuum trebuie cu orice preț păstrat, restabilit și reconstituit atunci când a suferit deteriorări sau a fost distrus. Unității estetice a fiecăreia dintre picturile care îi împodobesc bolțile și naosurile i se adaugă, în cazul mănăstirii Daphni, o unitate superioară care nu poate fi trecută cu vederea. Fragmentele de mozaic micile cuburi de sticlă și pietrele șlefuite servesc
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de sine, nici această distrugere nu își atinge scopurile, dacă este adevărat că actul de a se autodistruge nu este posibil decât cu condiția de a actualiza în el și, astfel, de a afirma esența pe care vrea să o distrugă. Ca fugă de sine și, în același fel, ca distrugere de sine, viața rămâne astfel în sine. Acesta este modul în care ea subzistă într-o lume de unde se dorește a o alunga, în lumea științei precum și în cea a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de unde se dorește a o alunga, în lumea științei precum și în cea a barbariei. Aceasta din urmă se lasă atunci recunoscută ca ceea ce este: menținerea vieții în chiar interiorul proiectului său de a fugi de sine și de a se distruge. Iată de ce un astfel de proces reîncepe fără contenire, cu un soi de frenezie care îi vine din eșecul său din eșecul la care ajunge, însă înainte de toate din cel din care purcede și al cărui patos îl însoțește în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lucru necalificată. Nu putem așadar considera finalitatea economică drept suficientă și valabilă în sine. A clădi Universitatea pe ea ar însemna a limita peste măsură câmpul sau vocația sa, iar dacă aceasta din urmă este cultura, ar însemna a o distruge de-a dreptul. Inserția tehnicistă și am arătat pe larg în ce fel universul economic se transformă sub ochii noștri în cel al tehnicii împinge această dialectică până la capăt. Ocolul pe care îl reprezintă acea hard science pe care o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
chiar, din punct de vedere al culturii, microscopică) nu a fost instaurată dintr-o dată, ci este rezultatul unui proces îndelungat ale cărui faze le accentuează și le reflectă pe cele ale introducerii în Occident a noului principiu care avea să distrugă în acesta nu numai propria sa cultură, ci orice cultură posibilă, așa cum o demonstrează devastarea întregului pământ și eliminarea de către tehnică a tuturor celorlalte culturi. Inițial, Universitatea cuprindea două facultăți principale: de filozofie și de teologie. Cu toate acestea, începând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ca probând doar capacități insuficiente, slabe, în raport cu solicitările, să le ofere sprijin într-o manieră caldă, de tip matern. Simultan, sunt denunțate toate comportamentele de tip agresiv, distructiv, care prejudiciază viața oamenilor. În acest sens, războiul, violența de orice fel distruge și efortul depus prin practicile materne privind viața. Pacifismul este, din acest punct de vedere, un rezultat al gândirii de tip matern. Practica de tip matern 92 este o experiență pe care o trăiește părintele singur față de copiii săi, indiferent
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Prin urmare, capul lui fusese drenat de litere prin congelare. Ca profesor, predase limba și literatura suedeză. Limba suedeză scrisă se evaporase și dispăruse. Nici semnele de punctuație nu rămăseseră. Dar bunicul păstrase literatura. Nici un îngheț din lume nu poate distruge literatura. în camera strâmtă de sub brazii înalți, lângă pianul mecanic care, cu anii, se dezacordase - în plus, unele acorduri erau acum întristător de neterminate, pentru că unele note dispăruseră - acolo, în aburii moi de la bucătărie, bunicul mă conducea în lumea plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
toată viața. Autoritățile competente ne aleg cărțile, mi-a răspuns. Ele ne dau instrucțiuni. Și noi citim. Nu se poate face o excepție? am întrebat eu. Nu, a răspuns ea. Nu există excepții. Toate excepțiile și orice excepție ar putea distruge ordinea stabilită. Apoi s-a urcat pe bicicleta lăcuită în albastru, spunând: Transmite-i salutări inginerului silvic! Da, în treacăt fie spus, vi s-a comunicat dumneavoastră, colaboratorilor mei, cum s-a ajuns să încercăm să facem împreună această carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Oricum, tatăl tău este șeful ocolului silvic, a spus ea. Trebuie să ai camera ta. Când trăiești într-un salon comun, am spus eu, se creează legături și prietenii. Da, e un sentiment de grup pe care nu-l poți distruge dintr-odată. Noi suntem un grup unit. Suntem împreună, la bine și la rău. Ședeam în fața ei într-un fotoliu cu brațe din lemn de mesteacăn lustruit, având la capete niște bile care semănau cu un fel de țeste micșorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Acum moștenisem averea tatălui meu și toate asigurările lui: averea mobiliară, asigurarea de viață, capitalul, pensia, formulele experimentelor științifice. De atunci obligațiile averii mi-au împovărat viața. Și mi-au și ușurat-o. Pe vremea când casa copilăriei mele fusese distrusă, Manfred Marklund părăsise siguranța sanatoriului din Hällnäs, primind un certificat de sănătate. Da, era, se pare, imun. Eu nu știam acest lucru. De unde să-l știu? Dacă trăiești într-o instituție, nu ai cum să știi despre alte instituții. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
nu-l cunoșteam. Dar după ce s-a întors acasă și a început să scrie articolele, a reușit destul de repede să stabilească sau cel puțin să ghicească ori să-și imagineze ce se petrecuse cu Bostället. Da, cu tot ce fusese distrus. Probabil totul era deja în ziare. Cu siguranță fusese scris la ziar. Tata era necăjit de faptul că odaia bunicului stătea goală. Era o încăpere excelentă, pătrată, simplă și stabilă, despărțită de restul casei prin bucătărie. Trebuia să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
lui Pascal. Și eu îi răspundeam: Da, acum e toamnă. Mai mult nimic. Dar aici, sus, pe vârful Avei, toamna lovește cu o forță înspăimântătoare. Bubuie și tună deodată, cu aceeași energie ca uraganul ori cutremurele, rupe, sfâșie, aruncă și distruge cu o furie aproape paternă, vine de sus și umple spațiul cu frunze și crengi și plante smulse din rădăcină - de exemplu parpian - și cu fulgi de zăpadă care par făcuți din sticlă pisată, nici o lumină nu răzbește printre nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
fuge stau, invizibile și neatinse, Lillholmträsk, Avabäck, Lillraggsjö și Kvarnåsen. Seara ascultasem știrile la radio. Statele Unite și Uniunea Sovietică se pregăteau de războiul atomic ultim și decisiv - era vorba de Cuba -, și din cer avea să cadă foc, spre a distruge aproape toată viața de pe pământ. Dar eu mă simțisem în siguranță în căsuța mea, sus, pe Ava. Un vârf de munte din adâncul Västerbottenului nu aparține politicii internaționale și nici istoriei lumii. Dar în aceeași noapte a sosit toamna. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
când și când cuvântul „șomer“. Nu, am spus, eu nu sunt șomer. Cum am amintit adineauri, mă îndeletnicesc cu o foarte mare lucrare, ca să nu spun operă. Și i-am amintit de cartea în legătură de marochim roș, care fusese distrusă și pe care eu mă străduiam acum s-o recreez, cea pe care i-o descrisesem aproape mult prea amănunțit. De bună seamă, am spus, mă aștept s-o primesc înapoi pe cea adevărată. în fiecare seară implor în rugăciunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în același moment în care sunt încunoștiințați și pompierii, astfel că angajații noștri pot să urmărească la fața locului progresul incendiului și răspândirea lui, cum se repede el de la un etaj la altul sau cum coboară de la bârnele tavanului și distruge casă după casă. Cu greu pot să-mi imaginez o însărcinare mai tentantă pentru cel ce scrie știri. Și încă nu a fost descrisă vreodată adevărata esență a focului. Lasă-mă să amintesc în final că ziua retragerii mele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Oehler și scriitorul merg împreună pe stradă. în vreme ce domnul Karrer a fost internat la azilul de nebuni Steinhof, ei vorbesc despre Karrer și despre încercarea lui de a-și cumpăra pantaloni. Și eu sunt acolo. Și nimic nu poate fi distrus, nici măcar dacă o explozie ar arde totul până la temelie. Acestea se petreceau în perioada în care se apropia sfârșitul inevitabil al slujbei mele, în acei ani de fapt destul de lipsiți de însemnătate, când ea fusese în slujba mea în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
golul supraplin care a fost creat în sute de ani de strădanie a spiritului. în același timp, când cel care scrie își imaginează că el, cu ajutorul semnelor, creează semnificație, de fapt permite ca totul să se volatilizeze și să fie distrus. Deșertăciunile trecute sunt comprimate în vidul prezent, contemporan. De bună seamă, opera se străduiește să reprezinte existența așa cum este ea percepută de cel ce scrie, dar rezultatul nu e niciodată altceva decât neantul. De aceea trebuie rescrisă iarăși și iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
altceva decât neantul. De aceea trebuie rescrisă iarăși și iarăși. Prin scrisul lui, scriitorul face o drenare a trecutului, dar totodată, ajunge la o secătuire a propriului eu. Tot ceea ce el caută să unească, mobilizându-și toate forțele, de fapt distruge. Materia pe care el a crezut că o vede - și care poate chiar a existat - el o arde, prefăcând-o în cenușă. Astfel nimicește chiar și propriul său eu, se distruge pe sine însuși. Și își pierde sufletul. în vreme ce trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
caută să unească, mobilizându-și toate forțele, de fapt distruge. Materia pe care el a crezut că o vede - și care poate chiar a existat - el o arde, prefăcând-o în cenușă. Astfel nimicește chiar și propriul său eu, se distruge pe sine însuși. Și își pierde sufletul. în vreme ce trupul meu se lăsa pradă violentei beții, ochii mei virgini intraseră într-o stare acută de trezie. Da, atinseseră o stare de trezie pe care n-o avuseseră niciodată până atunci. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
dintr-un sat de lângă Lübeck, a spus el în dictafon, ce a gândit acel fiu al unui simplu învățător de țară când a participat cu mândrie la marea ardere de cărți din Piața Operei? Poate că și-a zis: Acum distrugem spiritul uman în cea mai condensată formă a lui!? Nu, micul lui raționament debil suna cam așa: Ei ne-au împilat prea multă vreme cu aceste scrieri, cu aceste litere, cu enigmele lor paternaliste, cu confuzia lor umilitoare și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
a desfăcut-o și în felul acesta a obținut două bucăți de tablă, fața și spatele lui Iisus Hristos, pe care le-a ciocănit cu ciocanul lui Manfred până le-a aplatizat cu totul. Desenul colorat al lui Doré e distrus în întregime. Micul Manfred spune că va face din bucățile de metal lingură de dat la știucă. Ar fi trebuit să înțeleg că un asemenea personaj nu se potrivește cu timpul nostru. Dar măruntaiele, mecanismul interior, mai funcționează încă. Micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
oxizi, când sunt create metalele noi, precum aurul și argintul, când fosforul începe să lumineze, când carbonul se albește de căldură, atunci flogistonul se arată în întreaga lui forță și autoritate. Flogistonul este materia paternă fundamentală din lume, creînd și distrugând născând și nimicind, unind și zdrobind în același timp. Cel care nu a văzut flogistonul nu l-a văzut pe Tatăl. în ceea ce privește eternitatea, ea este în mod firesc una și nu poate fi despărțită. Despre aceasta depune mărturie matematica. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]