2,306 matches
-
omului (prin declarații de penitență sau prin acte de autopedepsire), rugăciunile reprezintă o afirmare a superiorității cuiva (căruia i se cere să facă ceea ce performerul rugăciunii consideră că este peste puterile sale), iar În relația cu sacrul - o „exaltare a divinului”. Ofrandeletc "Ofrandele" Cel mai adesea, ofranda este definită ca o formă aparte de dar, care poate fi adresat unei alte persoane sau unei divinități (A. Child, I. Child, 1993, p. 71; J. Henninger, 1987, p. 544; J. Van Baal, 1976
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
categorii, rezultă patru tipuri de sacrificii: a) sacrificii pentru a crea sau menține contactul cu o divinitate bine precizată: acestea sunt formele cel mai des analizate ca sacrificii propriu-zise, cele În care, prin imolarea victimei, se tinde către comuniunea cu divinul; b) sacrificii pentru a obține separarea sau a menține distanța față de o anumită divinitate: acestea ar fi acte rituale „apotropaice”, prin care se Încearcă Îndepărtarea spiritului morților sau a unei divinități malefice (sacrificii de exorcizare); c) sacrificii pentru a obține
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În gestul oferirii ei către divinitate, iar actul imolării aduce sacralizarea celor care participă la ceremonial. Conceptul de consacrare se referă la o „alterare radicală a mediului, prin stabilirea În interiorul lumii vizibile a unor forme definite, concrete, de interacțiune cu divinul” (D. Gold, 1987, vol. IV, p. 59). Prin consacrarea unui obiect, loc, persoană sau grup se stabilește o legătură privilegiată Între acestea și puterile supraumane, primele fiind transformate de contactul (material sau spiritual) cu cele din urmă. Sacrificiul reunește astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de sacrificiu, să intervină În mersul lucrurilor și să aducă beneficiile dorite. Așa cum am arătat, ritualul sacrificiului leagă lumea umană (profanul) de aceea a puterilor divine (sacrul) și creează un sistem de schimburi reciproce care, pe de-o parte, obligă divinul să sprijine persoana sau comunitatea ce Îndeplinește ritul și, pe de altă parte, obligă oamenii să reproducă sistematic, periodic, corect și cu credință actul sacrificial. Aparent simplu, acest sistem de medieri și obligații nu este lipsit de ambiguități. Medierea sacrificială
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ar afla un loc (considerat a fi) dotat cu calități ieșite din comun: Spațiul către care tinde un pelerinaj este În mod tipic un loc asociat fie cu apariția unei divinități În fața oamenilor, fie cu facilitarea unui contact uman cu divinul. ș...ț Dintr-o altă perspectivă, el poate fi Înțeles ca o consacrare a teritoriului, prin apariția unor divinități, a căror putere este una sui generis, dar care au ales să se manifeste Într-un loc anume și pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Cristos” (Rom 2,16). În acest mod, încă o dată, el punctualizează care este orizontul religios în care se așează discursul despre conștiință. 1.1.2.2 Loc al întâlnirii cu Dumnezeu Concepția potrivit căreia conștiința are de-a face cu divinul este mult anterioară creștinismului. De exemplu, Teofil din Antiohia nu a vrut să admită altă divinitate decât conștiința fiecăruia. Cicero și Seneca au avut concepții asemănătoare. În această privință, și tradiția referitoare la daímon (δαίμων), legată de Socrate, a contribuit
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
actul religios de orice act al conștiinței sunt acestea: un act religios transcende toate ființele contingente; un act religios implică faptul ca realizarea sa să fie cauzată de către o ființă divină. Orice realizare a actului religios este posibilă numai dacă divinul se pleacă spre persoana care operează actul religios. Experiența este posibilă pentru că Dumnezeu este o persoană și nu o ființă oarecare. În acest context, el vorbește despre „sfânt” ca de o „persoană exemplară” care unește persoanele care formează o comunitate
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ce nu poate fi armonizată. În creștinism ținînd cont că vorbim despre creștinismul de la început, de creștinismul originar întreaga viață este trăită avîndu-se în vedere lumea de dincolo, ori mai exact, singurul loc din spațiu și timp în care apare divinul. Potrivit creștinismului de la origini, nu există decît o singură valoare și anume aceea care a fost adusă în lume odată cu omul lui Dumnezeu. Tot restul este lipsit de valoare sau dușman al valorii. Creștinismul începuturilor este un marș funebru. Pentru
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în care trăim și încă și mai bine înzestrat pentru apărarea gândirii creștine"96. I.2. Istoricul doctrinei Bisericii Catolice și a viziunii sale asupra mijloacelor de comunicare Biserica este o realitate complexă, unde elementul uman se împletește cu cel divin. Ea trebuie privită ca o comunitate receptivă la toate schimbările economice, sociale și politice. Acest principiu a fost consacrat de "Constituția pastorală" privitoare la Biserica în lumea contemporană (Gaudium et spes), care prevedea faptul că "Biserica are îndatorirea de a
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
al teogamiei, Într-un cadru grandios cosmic: aici apare pentru prima oară și este situat Într-un mediu burghez, iar divinitățile se comportă cu o vivacitate cu totul pământeană a gesturilor și cuvintelor. Cu alte cuvinte, există o intimitate cu divinul, scoțându-se În evidență o Înrudire fundamentală a acestuia cu umanitatea. Această Înrudire este humusul din care se va dezvolta un nou mod de apropiere de zeu: pietatea. 13. O SOCIETATE NOUĂTC "13. O SOCIETATE NOUĂ" Către anul 1 570
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este narată hierogamia din care se naște regina Hatshepsut. Tema este analogă celei din povestea găsită Îxe "Horus"n papirusul Westcar: dar unirea zeului cu o muritoare este văzută din punctul de vedere al pământeanului ca o bucurie a minunilor divinului care lucrează În această lume, aici scopul evident fiind cel de a crea un cadru clar pentru regalitatea divină, reînnoindu-i formularea. În confruntarea cu regele care este personificarea succesivă a aceluiași rege-zeu Horusxe "Horus", sau „fiu al lui Raxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și pe amândoi Îi vede „șezând Împreună”. Acestei simplificări și Înghețări a religiei oficiale i se opune Înflorirea unor culte noi care se celebrează În sanctuare mici sau În case particulare și care dau oamenilor sentimentul unei comuniuni zilnice cu divinul. Este vorba, În principal, despre divinități protectoare și apotropaice, precum piticul grotesc Besxe "Bes" sau zeița hipopotam Thoerisxe "Thoeris" („cea Mare”), protectoarea femeilor Însărcinate; de asemenea, există și divinități locale, ca Meretseger, o zeiță cobră din necropola tebană, adorată Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
simți În primul rând ai lor. Și nu este lipsit de semnificație nici faptul că și În cazul zeităților majore există acum tendința de a se venera materialitatea: poarta templului, Însemnele, ceea ce se manifestă imediat oricui. Aspirația la intimitatea cu divinul mai are, În această perioadă, Încă un aspect elocvent: prezența povestirilor mitologice. Acestea sunt multe și diverse. Cea mai explicită dintre acestea prezintă judecata dintre Horusxe "Horus" și Sethxe "Seth" pentru dreptul de a-l moșteni pe Osirisxe "Osiris" mort1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a doi zei: Bataxe "Bata" și Anubisxe "Anubis". În realitate sunt chiar ei, ajunși Între oameni pendulând Între condiția lor cotidiană și cea divină. Mai pot fi citate și alte povestiri, având toate aceleași caracteristici formale și aceeași adaptare a divinului la lumea umană, pe care cititorul sau ascultătorul o simte ca fiindu-i proprie. 19. DEIR EL MEDINA ȘI RELIGIA POPULARĂTC "19. DEIR EL MEDINA ȘI RELIGIA POPULARĂ" Cunoaștem Îndeaproape, dintr-o singură Împrejurare, această lume și felul În care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru ca aceștia, prin intermediul oracolelor, să le rezolve problemele și să le judece litigiile. Este o cale prin care se sustrag justiției oficiale În care nu au prea mare Încredere; dar este, În același timp, și un mod de a insera divinul În cotidian. Felul În care este resimțit acest fenomen reiese dintr-o serie de inscripții și de rugăciuni transmise prin papirusuri și stele 1. O rugăciune a vremii vorbește astfel chiar despre confruntarea dintre justiția divină și cea umană: O
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îl va avea atunci) să fie redată cu agathòs daimon; nu este Însă lipsit de semnificație nici faptul că, de-a lungul timpului, notarea cuvântului (care În grafia egipteană definește clasa În care este Înscrisă) va trece de la semnul pentru divin la cel pentru negativ. În practica mentalitate egipteană, există căi prin care acest viitor deja potențialmente real poate fi cunoscut și, Într-un fel sau altul, chiar dominat de cel care Îl cunoaște: există Cărțile Viselor 5 extrem de metodice (care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lut) pentru crearea omului, a fost decapitat un zeu, al cărui nume nu este menționat. Textul lui Berossos afirmă explicit că, astfel, se obține „o ființă rațională, participantă la conștiința divină”. 6. Limitele concepției despre divintc "6. Limitele concepției despre divin" a) Absența veșniciei Nemurirea zeilor, adică ideea că viața lor nu se va sfârși niciodată, se află În acord perfect cu un alt punct al doctrinei sumero-akkadiene conform căreia zeii au avut un moment de Început În timp. Cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
părăsit locuința ca să-i pedepsească pe credincioși pentru diferitele lor greșeli și le neagă acestora ajutorul. Exemplul tipic pentru această teologie este descrierea din poemul Erraxe "Erra" a Îndepărtării lui Mardukxe "Marduk" (a statuii sale) din Babilon. Un alt regat divin este apsû (sumeriană abzu), adică oceanul cu ape dulci și fertile din subteran. Acolo suveran este Enkixe "Enki"/Ea. Despre acest regat se spune, de exemplu, că „ceilalți zei nu Îi cunosc interiorul”. Și Enki/ Ea, asemenea unui rege adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Întregului popor asirian. În secolul al IX-lea Î.Hr., Assurxe "Assur" este echivalat cu zeul Anșarxe "Anșar", tatăl lui Anuxe "Anu" (En¿ma eliș): ne aflăm acum În fața concepției de zeu suprem care cuprinde În sine Întreaga idee de divin. Această idee este exprimată pe deplin atunci când asirienii adoptă mitul En¿ma eliș, Înlocuind numele lui Mardukxe "Marduk" cu cel de Assur. Assurxe "Assur" este declarat tatăl tuturor divinităților asiriene și hotărâtor al destinelor. Simbolul său este discul solar Înaripat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinizarea eroilor. Mai apoi Însă, chiar În timpul regatului semitic de la Akkad (2334-2154 Î.Hr.), s-a ajuns la divinizarea regelui Încă din timpul vieții, iar numele său Începe să fie precedat În scris, ca În cazul zeilor propriu-ziși, de determinativul divin (d i n g i r, În sumeriană, și ilum, În akkadiană). Primul rege divinizat a fost, În timpul dinastiei akkadiene, marele Nar³m-Sinxe "Sin" (2254-2218 Î.Hr.). Desigur, nu este vorba despre o divinizare În sensul că regele ar avea o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al destinelor” (mukin uÌurti) și „Hotărâtor al destinelor” (mușim șșm³ti). 2. Crearea omului (antropogonia)tc "2. Crearea omului (antropogonia)" Cea mai mare lucrare creatoare este cea care-l vizează pe om, cel puțin pentru faptul că acesta obține participarea la divin. Mesopotamienii vorbesc despre crearea omului În funcție de două direcții conceptuale. Una este „ivirea”, pentru că privește omul ca venind la viață asemenea unei plante care se ivește din pământ. Cealaltă este „formarea”, iar expresia ei cea mai tipică este aceea a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
creștere, cereale, vin, sexualitate, lumină), ci și situații sociale, psihice și morale (căsătorie, libertate, iubire, tinerețe). Începând din așa-numita perioadă intermediară a republicii, cel puțin unele sectoare ale elitei culturale au putut formula o concepție transnaturală și transpersonală a divinului, având și ajutorul filozofiei „italice”, al celei platonice, epicureice și stoice. Ei au considerat că religia romană ar fi fost creată și potențată de fondatori inspirați de divinitate sau de fii ai zeilor. Eneaxe "Enea", fiul Venerei, aduce la Roma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se referă În mod direct la religie, la rituri determinate și la destinatarii lor. Deja filozoful „italic” antic Xenofan (cca 570-470 Î.Hr.) a formulat o argumentație care a devenit una dintre obiecțiile cele mai frecvente Împotriva concepțiilor antropomorfe ale divinului (Clement din Alexandria, Stromateis, 5, 110): „Dacă boii, caii și leii ar avea mâini și ar putea desena sau săvârși lucruri asemenea oamenilor, caii ar desena chipuri de zei asemănătoare cailor, boii, asemănătoare boilor și ar face trupuri de aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
toate lucrurile oamenilor, ci aceștia, căutând, găsesc cu timpul ceea ce este mai bine”. Puținele fragmente care ne-au rămas nu ne permit să clarificăm care este relația Între Zeul său unic și numeroșii zei. Prin critica adusă mitului și reprezentării divinului În formă umană, prin exigențele morale și spiritualizarea ei radicală, această doctrină prezintă trăsăturile unei tipice „religii de intelectuali”. Problemele pe care pitagoreismul le prezintă În plan istorico-religios privesc relația dintre „confraternitatea religioasă” și „școala științei”, distincția precisă Între doctrina
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu certitudine: acrolitul Fortunei din templul rotund (B) din Largo Argentina (Roma; cca 100 Î.Hr.), capul Dianei de la Nemi (secolul al II-lea Î.Hr.). Unele triade cultuale sunt cunoscute din diferite mărturii: Martexe "Marte"-Venusxe "Venus"-Divinul Iuliusxe "Divinul Iulius" În templul lui Marte Ultorxe "Marte Ultor" În Forul lui Augustus (Roma; 2 Î.Hr.); Apolloxe "Apollo"-Latonaxe "Latona"-Dianaxe "Diana" În templul lui Apollo de pe Palatin; cei trei zei care stau sub același acoperiș pe Campitoliu 2. Iconografia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]