24,150 matches
-
erau date cu măsură, câte un braț sau două pe zi. Când veneam din câmp, mai Întâi suflam În pumni și apoi aprindeam focul. Abia se simțea o mică adiere de căldură. Până dimineață, era frig ca și afară. Am dormit și la temperaturi de - 25 grade, cu gândul că respectiva noapte este și ultima din viața mea. Dacă cineva m-ar obliga să mai trăiesc o dată În acele condiții, aș muri a doua zi. Într-una din zile, mi-am
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
văd?” M-a condus În salonul unde i s-a oferit ultimul ajutor. Era doar În slip, având zona superioară a pieptului invadată de sânge. M-am așezat pe pat, lângă el, și l-am mângâiat Îndelung. Aveam inpresia că doarme. Acesta a fost sigurul meu sentiment. I-am luat ceasul de la mână, ceas pe care i-l făcusem cadou de ziua lui, apoi cineva mi-a pus hainele În brațe și am plecat acasă. Pe hol, m-am Întâlnit cu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
să fac, cum să mă adresez. Mă străduiam, Îmi impuneam, dar ridicolul Îmi tot dădea târcoale. „Of! Grea caznă!” Îmi spuneam În gând. Și până la urmă... ducă-se cu Domnu!, de ce trebuie să mă frământ eu atât de mult?! Cum dormisem foarte puțin În noaptea dinaintea plecării, oboseala Începuse să-și spună cuvântul. Am venit În cameră, unde era răcoare și bine și am tras un pui de somn. Trebuie neapărat să precizez că lăcașul este Înconjurat de o parte și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
printr-un singur cuvânt: sfințenie. Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu. Era tare credincioasă bunica; miercurea și vinerea nu mânca nimic pâna seara târziu, respecta cu strictețe toate posturile din an și sărbătorile. Dormea puțin. Nopțile de iarnă le trecea torcând lâna, împletind ciorapi și jachete, croșetând... tot ce-i aduceau gospodinele satului să le facă. Putea face orice și le făcea bine. Ca răsplată, lua ceea ce i se dădea, cine și ce putea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul în mâinile îngerilor luminoși. Deșteptarea Când ai binevoit să intri și în casa mea, Doamne, m-ai aflat dormind somnul cel adânc și greu. Ai așteptat ceva timp ca să mă trezesc, dar eu continuam să dorm în nesimțire. M-ai atins cu mâna Ta, am simțit, dar nu mă puteam trezi. M-ai chemat pe nume. Am auzit bine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ușor și-și dădu sufletul în mâinile îngerilor luminoși. Deșteptarea Când ai binevoit să intri și în casa mea, Doamne, m-ai aflat dormind somnul cel adânc și greu. Ai așteptat ceva timp ca să mă trezesc, dar eu continuam să dorm în nesimțire. M-ai atins cu mâna Ta, am simțit, dar nu mă puteam trezi. M-ai chemat pe nume. Am auzit bine glasul Tău și am deschis ochii ca să te văd. Era plină de o lumină casa mea, care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înainte ca Tu să te întorci. Dar ai venit așa ca prima dată, Tu pe toate le faci după voia Ta, nu ceri sfat nimănui. M-ai găsit în aceeași stare în care m-ai lăsat, doar că nu mai dormeam, ci eram trează. Când Te-a văzut, sufletul meu s-a umplut de o bucurie nepământească, dar pe cât mă bucuram, tot pe atât mă și rușinam. Am încercat să caut scuze: - Doamne, iartă-mă, Te rog, m-ai găsit la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Împreună erau când le-am cunoscut prima dată, nedespărțite au fost toți anii de studii și acum, peste mulți ani, din nou le vedeam împreună. Mă apropiasem de ele ca să le salut. Mare a fost bucuria reîntâlnirii noastre! Nu mai dormisem în acea noapte. Ne povestisem multe lucruri interesante despre familie, muncă, foști colegi ș.a. Mai târziu, ajunsem și la tema credinței. Ne întrebarăm ce ne făcuse să ajungem la credință. Una din ele ne povestise următoarele: Eram tânără pe atunci
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gât care mă făcea să sufăr. Nu știu anume care era cauza suferinței mele, dar simțeam că în sufletul meu se petrecea ceva deosebit. Parcă se trezise dintr-un somn adânc și realiza ce mult pierduse în tot răstimpul cât dormise. După servirea mesei, au început discuțiile, povestirea diferitor istorioare, atât din viață, cât și din cărți, experiențe trăite, sfaturi pentru cei mai tineri... Tot ce se vorbea era ca un apel și o încurajare la credință, la dragoste și la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
scoală și dă pâine! Eram absolut trează. Mă uitasem spre ușă și nu văzui pe nimeni. Mă ridicasem din pat și văzui că ceasul de pe perete arăta ora 12.00 de noapte. În casă, era liniște absolută. Copiii și soțul dormeau. Mie îmi trecu prin minte gândul că cel ce mă strigase să-i dau pâine era îngerul meu păzitor. Dumnezeu îmi auzise rugăciunea și-mi împlinise cererea. Aunci, anume în acea noapte, s-a lucrat prima mea rugăciune din suflet
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să se odihnească, iar eu voi rămâne cu copiii în acea noapte. El îmi zise înainte de a pleca: - Dacă e ceva mai grav, mă trezești, bine? - Bine, am răspuns eu. Ne-am culcat cu copilașii. Fetița adormise imediat. Băiatul nu dormea. Începuse a geme de durere. Când am pus mâna pe fruntea lui, îmi dadusem seama că avea febră. Făcusem tot ce mai știam că se poate face în aceste cazuri, dar nimic nu-i ajuta. Starea lui se înrăutățea din ce în ce mai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mă temeam mult pentru copil, să nu i se întâmple ceva. După un timp, îmi păruse că se mai liniștise. Nu se mai auzea gemând. În acel moment, pusem capul pe pernă și adormisem. Nu pot să spun cât timp dormisem, mult sau puțin, dar reușisem să visez acest vis: Eram la stație și așteptam autobuzul. Era frig afară. Eu eram îmbrăcată în paltonul pe care îl aveam în realitate. Îmi plăcea mult acel palton. Printre persoanele care mai așteptau era
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și te mărturisește la părintele și să ai credință că vei naște copil sănătos! Eu am mers peste o săptămână la preot și m-am mărturisit. Hotărâsem să fac așa cum mă învățară ei. În fiecare dimineață, mă trezeam când ceilalți dormeau, citeam rugăciunile și Paraclisul Maicii Domnului. Când se împlinise timpul, se născu fetița absolut sănătoasă și la corp și la minte, care ne-a adus apoi atâtea bucurii în viață. Iar eu, de atunci, nu m-am depărtat de credință
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
către noi: - Mare și greu păcat este să-ți bați joc de părinți, mai bine să nu se fi născut cel ce face aceste păcate. Sărbătoarea cea mare Dimineața, când Alexandra se trezi era ziuă demult. Surioarele ei mai mici dormeau dulce lângă ea. Mama ei nu mai era în casă, se trezise mai devreme ca de obicei, avea multe de făcut în acea zi. Alexandra își aminti că-i promisese mamei să o ajute și se grăbi să iasă din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cuptoraș. - Oare când s-o fi trezit mama? se întrebă Alexandra. Vecina de peste gard scotea apă din fântână și, văzând-o pe Alexandra în prag, îi strigă: - Tu, de ce, mă rog, te-ai sculat așa devreme? Du-te și mai dormi, că ești mititică! Las’ c-ai să ai când te scula devreme încă. Alexandra demult nu se mai considera mică, avea nouă ani, era mare. Iată, surioarele ei, care aveau șapte, cinci și trei ani, acestea erau mici, ea, însă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
era foarte mulțumită de ea și deseori o lăuda și la alții. Fugi repede la bucătărie, unde o găsi pe maică-sa dând cozonacii la copt în cuptor. Îi zise bună dimineața și o întrebă ce să facă. - Cât mai dorm copilele, tu spală covata de aluat, o vom lăsa să se usuce și o vom duce la locul ei, îi zise maică-sa, pe urmă mai vedem ce facem. Erau opt copii în familie; Alexandra, cele trei surioare mai mici
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
punea pe masă... Nu mă voi mai descălța și, așa cu picioarele goale, să alerg la fântâna din care aduceam tatei o găleată cu apă proaspătă... Cum, Doamne, cum să mă deprind cu acest gând? Toată noaptea nu putu să doarmă. A doua zi a fost grea, durerea de cap nu o părăsise toată ziua. Se stărui să nu arate suferința pe față. Nunta trecu cu bine. Ajunse acasă și se gândi să o sune pe sora ei mai mare, dar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să o sărute, dar îi era rușine să nu râdă maică-sa de ea. O cuprindea și o săruta numai noaptea, când obosită adormea, atunci când credea că ea nu simțea. Nici nu bănuia că maică-sa se prefăcea doar că doarme, că simțea tot, dar nu-i zicea nimic, o lăsa să facă ce dorea, îi era atât de dragă copila ei cea șmecheră... În sfârșit, rochița fu gata. Maică-sa o călcase cu fierul de călcat și acuma era ca
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la toți copiii care ascultă de părinți și se roagă Maicii Domnului, în acea zi, înainte de a se face ziuă afară, ea vine și intră în sufletele lor, lăsându-le binecuvântare. Și ce coincidență frumoasă! În zorii acelei zile, pe când dormeam toți duși, bunica Dosia, vecina noastră cea iubită, care o iubea pe Maica Domnului mai mult decât își iubea propria viață, venea prin întuneric la noi acasă încărcată cu de toate. Bătea la ușă și tata îi deschidea. Ne trezea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a spus nimic, zice că numai tu trebuie să vii, la nimeni altul nu poate spune. - Doamne, măcar de-ar fi bărbatul acasă, dar așa, ce să fac eu? începuse a se tângui mama. Plecă Natalia. Mama nu putu să doarmă aproape toată noaptea. Era foarte tulburată. Spre dimineață, ațipi și visă următorul vis: Ea se afla într-un lac, având picioarele până la genunchi scufundate în nămol. Nu avea putere să le ridice, ca să poată ieși de acolo, dar nici nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ce vedeau ochii. Sări ca ars din pat, strigând la mireasă: - Tu ce cauți aici? De unde te-ai luat? Ce faci aici? Eu nu pe tine te-am cerut de mireasă, ci pe sora ta, pe Ileana! Ea, sărmana, nu dormise toată noaptea, așteptând cu frică momentul în care el se va trezi și va trebui să-i dea explicație de cele întâmplate. - Tata mi-a zis să merg eu, că sunt mai mare... zise ea plângând și tremurând de frică
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cineva bătea tare în poartă la ei. Ieși nora să vadă cine era. Era copilul cel mai mic al vecinei, înspăimîntat, abia putu zice: - Mama a murit. - Cum a murit? Ce spui? Stai puțin. Poate ceva nu ai înțeles. Poate doarme, poate..., nu știa ce să mai zică aceasta, numai să-l încurajeze pe copil. - Nu, e moartă! Am văzut-o în pod la casa cea nouă, zise plângând copilul. Atunci, ea înțelesese despre ce era vorba și îl luă pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la fel ca ea. Așezată pe scaun, Nadea privea atent la ceilalți pasageri. Doamna de pe primul scaun lucra la fabrica de încălțăminte, doamna din dreapta cobora la spital, cealaltă, mai tânără, era vânzătoare într-un magazin mare, vecinul din stânga, care mai dormea puțin cu capul pe geam, muncea la o uzină... Îi cunoștea pe toți, dar printre ei erau și două persoane necunoscute, un bătrânel, evident de la țară, care purta un costum sărac și o geantă mare în carouri, și o domnișoară
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
toate părțile, pentru a stinge focul. Se adunase tot satul. Femeile și noi, toți copiii, stăteam mai departe, de unde priveam speriați la limbele de foc ce cuprindeau tot ce găseau în calea lor. Părea că balaurul din poveste ar fi dormit ascuns în biserică și, atunci, se trezise din somnul lui, suflând și împrăștiind foc în toate părțile, vrând să șteargă toată urma ei de pe pământ. Bărbații alergau cu gălețile pline cu apă, pentru a stinge focul cu care era imposibil
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de surioara mai mică, care avea un an. Eu numai o schimbam și o hrăneam și iar la treabă, ca să reușesc să întind tot lutul înainte de a se întări.Venise copilul vecinei să-l invite la joacă. Copila cea mică dormea. Eu nu i-am dat voie, dar el nu m-a ascultat și, cum eram sus pe scară, el a ieșit pe poartă, strigând că se duce. Eu eram atât de necăjită și furioasă pe el, încât i-am strigat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]