5,880 matches
-
își atingea urechea în locul acela, sunt al tău pentru totdeauna. Degetele mă dor atât de tare, încât le desprind de pe gâtul său, le las să cadă, îl urmez în dormitor asemenea unui câine ascultător, inspectând grămăjoarele de haine, scoate din dulap rucsacul pe care îl folosea în călătorii, apoi începe să își împacheteze hainele în felul acela ciudat al lui, întotdeauna mă săturam să îl văd cum se chinuie și în cele din urmă îl ajutam, chiar și acum mă apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el întreabă fericit, îți place, iar eu spun, foarte mult, privirile mele întârzie asupra dormitorului, și el privește în același loc, scoate un creion din buzunar și schițează într-un colț al camerei un pat mare, iar lângă el, un dulap, degetele lui au o precizie atât de mare, încât pare că ar avea o riglă înăuntrul lor, lângă pat stă o măsuță mică pentru cosmetice, niciodată nu avusesem așa ceva, puținele mele cosmetice stăteau împrăștiate pe mașina de spălat, sărind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
satisfăcut, îți mai lipsește ceva, întreabă el, și eu spun, nimic, după care adaug, totul, pentru că îmi amintisem că ceea ce vedeam nu era real. Cum arată dormitorul tău, întreabă el curios, iar eu mă gândesc la camera aceea sărăcăcioasă, cu dulapul de haine lipit de perete, cu covorul acela roșu, covorul copilăriei mele, cu mijlocul ros, și pe perete, fotografia casei aceleia vechi cu acoperișul acoperit cu țigle, cu norii plutind deasupra lui, și patul pe care îl cumpăraserăm în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pedepsească, ce îndrăzneală, cu ce drept, iar eu mă adresez spinării lui, știu că nu mergi singur, dar nu îmi răspunde, trage după el scara din balcon până în dormitor, apoi se cațără pe ea până ajunge pe piscurile înzăpezite ale dulapului. Mă uit cu ostilitate la labele picioarelor lui frumoase, deget după deget, desenând o diagonală perfectă, trăgând cu ochiul prin pielea măslinie, chiar sub nasul meu, pentru o clipă am impresia că nu ne va părăsi cu adevărat, mă ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
labele picioarelor lui cățărate pe ultima treaptă a scării, pleci cu Zohara, nu-i așa? Degetele lui se strâng deodată, ascunzându-se sub piele, dovedindu-i vinovăția. Plec împreună cu ea, dar nu este ceea ce crezi, spune el repede către adâncurile dulapului, și eu îmi pun mâinile pe treptele scării, imediat o voi scutura, așa cum scuturi trunchiul unui copac pentru a-i culege fructele, iar el va cădea rănit pe podea, nu va mai pleca nicăieri, cu nimeni, dar, din nefericire, lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
împăcate pe fereastră, cum putusem suporta asta atâția ani, golesc dezgustată pereții, rup fotografiile, pe unul dintre peticele de hârtie îi scriu lui Hava un mesaj, îl pun apoi repede pe biroul ei, înainte de a mă răzgândi. Într-unul dintre dulapuri găsesc o pungă de nailon și pun în ea toate lucrurile care îmi aparțineau, cât de puține lucruri acumulasem de-a lungul anilor, câteva scrisori pe care mi le trimiseseră fetele după ce plecaseră de la cămin, câteva fotografii prețioase cu prunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fiind aplecat doar asupra celor care se nasc înăuntrul său, asupra viermuirii lavei care fierbe dedesubtul pojghiței subțiri, asupra vibrațiilor ușoare, vechi de milioane de ani, ale uscaturilor dornice să se unească din nou. Înfășurată în prosop, mă apropii de dulap, scot fără motiv de acolo costumul acela cu pantaloni gri, o singură dată îl îmbrăcasem, când merseserăm la spital, mi se pare că mirosul acelei dimineți a rămas imprimat în el, mirosul șocului și al amenințării, iar îndărătul lui, așteptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se transformă în dușmanii noștri, printre care trebuie să ne mișcăm cu multă precauție, nici măcar nu îndrăznim să respirăm. Noga se spală în grabă, mă roagă să îi pieptăn buclele, apoi se așază în fața oglinzii, probează haină după haină, tot dulapul este golit, apoi vine la mine în chiloței, sânii ei micuți se deschid în fața mea asemenea florilor trezite de razele soarelui, nu am cu ce să mă îmbrac, aproape că plânge, tata și-a luat toate hainele? Din câte se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sânii ei micuți se deschid în fața mea asemenea florilor trezite de razele soarelui, nu am cu ce să mă îmbrac, aproape că plânge, tata și-a luat toate hainele? Din câte se pare, da, oftez eu, caută la el în dulap, iar ea trântește ușile cu furie, cum de nu s-a gândit la mine, cum de mi-a făcut una ca asta, se așază pe podea plângând, eu mă aplec asupra ei, dar poate găsim ceva drăguț în dulapul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în dulap, iar ea trântește ușile cu furie, cum de nu s-a gândit la mine, cum de mi-a făcut una ca asta, se așază pe podea plângând, eu mă aplec asupra ei, dar poate găsim ceva drăguț în dulapul tău, nu se poate ca totul să îți fi rămas deja mic, dar imediat mă întorc la bucătărie, nu am voie să mă apuc acum să o îmbrac sau să îi sugerez cu ce să se îmbrace, este problema ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Naoko de ce nu se culcase cu Kizuki. N-ar fi trebuit să o întreb așa ceva. Nici n-am apucat să-mi termin întrebarea, că și-a luat brațele de pe mine și a început să plîngă înăbușit. Am scos așternutul din dulap și am învelit-o. Am fumat o țigară, privind pe fereastră la ploaia neîntrerupt\ de aprilie. Ploaia s-a oprit spre dimineață. Naoko dormea cu spatele la mine... sau poate nu dormise deloc. Fie că dormea, fie că era trează, cuvintele dispăruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
când am stat de vorbă cu Reiko. În camera de zi era o canapea, o masă și un balansoar. În bucătărie era o alt\ masă. Pe ambele mese se aflau scrumiere mari. Dormitorul avea două paturi, două birouri și un dulap în perete. Între cele două paturi se afla o noptieră mică, cu o veioză deasupra și o carte, deschisă, cu fața în jos. În bucătărie era un aragaz electric de aceeași culoare cu frigiderul. Dacă vroiau să-și pregătească ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
clădirea principală printr-o grădină lăsată în paragină. Proprietarul folosea poarta din față, iar eu pe cea din spate, simțind astfel că nu o să-mi stea nimeni în coaste. Aveam o cameră rezonabilă, o bucătărie mică și o toaletă, iar dulapul din perete era incredibil de încăpător. Avea chiar și o verandă ce dădea spre grădină. Proprietarii, mai în vârstă, erau foarte drăguți. Au închiriat respectiva cameră cu anexele ei la un preț mult mai mic decât cel de pe piață, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de gând să pleci imediat acolo? Nu mai stai puțin prin Tokyo? — Aș sta vreo două-trei zile să-mi trag sufletul. Mă poți găzdui? Îți promit că nu te deranjez. Nu mă deranjezi absolut deloc. Eu pot să dorm în dulapul din perete, în sacul de dormit. — Nu-ți pot face una ca asta! — Zău că nu mă deranjează cu nimic. Dulapul e imens. Reiko bătea ritmic, cu degetele, în cutia chitarei, pe care o ținea pe genunchi. — Trebuie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Mă poți găzdui? Îți promit că nu te deranjez. Nu mă deranjezi absolut deloc. Eu pot să dorm în dulapul din perete, în sacul de dormit. — Nu-ți pot face una ca asta! — Zău că nu mă deranjează cu nimic. Dulapul e imens. Reiko bătea ritmic, cu degetele, în cutia chitarei, pe care o ținea pe genunchi. — Trebuie să mă aranjez și eu puțin înainte de a merge la Asahikawa. Încă nu m-am obișnuit cu lumea exterioară. Sunt o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Da’ n-avem. Poate la medicamente. — Nu, nu sînt. — Aș putea să le pun pastile, din astea avem. Mai au o sticlă. — Nu. Încearcă să-mi aduci cam jumate din sticla ailaltă după ce se culcă. Toarn-o În orice sticlă din dulap. — Ar fi mai bine să mă duc să văd ce mai fac. Of, ce-aș mai vrea să avem picături din alea, somnifere. Nici măcar n-am mai auzit de așa ceva. — Nu-s chiar picături. E o clorură. Curvele pun așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Mi-aduc aminte cum urcam scările, am descuiat și pe urmă am deschis ușa apăsÎnd pe clanța de alamă și În bucătĂrie mirosea a Eau de Tavel și praful se depusese pe masa din sufragerie și m-am dus la dulapul În care-mi țineam lucrurile și am văzut că nu mai e nimic acolo. Eram sigur c-o să mai găsesc ceva, pentru că-mi Închipuiam clar plicurile la locul lor. Da’ nu mai era nimic acolo, nu mai erau nici măcar agrafele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În orice caz, îmi părea rău, dar era prea târziu. O sunam tot timpul, voiam să știu ce face în orice moment și asta a îndepărtat-o de mine. Apoi m-am trezit deodată că scot sticla de whisky din dulapul de la bucătărie. Alte gesturi de susținere din public. Toți sunt într-adevăr sinceri și o fac din toată inima. Nu am văzut niciodată un mod mai elocvent de a-ți exprima aprobarea. Nu știa nimeni. Nici unul dintre prietenii mei. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
bar la birou. Barney a adus o ladă de Veuve Clicquot, deja pusă la rece, așa că las baltă toată tărășenia legată de apă, fie ea de băut sau de curățat barba lui Veej. Barney desface sticlele și aduce pahare din dulapul de la bucătărie. Sunt din acelea de plastic pentru apă, dar în ele încape destulă șampanie. —Drace, n-ar fi trebuit să aleg Văduva! exclamă Barney fericit. E semn rău! — Ce? îl întreabă sec Vijay. Despre ce e vorba? Am încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Am senzația că Patrick e lângă mine și nu trebuie decât să întind mâna ca să-l ating. Scena în care elevii lui încearcă să-i joace o festă aflând că e în cameră, când, de fapt, el e ascuns în dulap și îi atacă cu stingătorul de incendiu..., ei bine, în aceste circumstanțe, Bobby este Patrick în picioare. N-a pierdut niciodată. Bobby, cu mâinile în șolduri, cu expresia de învingător pe chip, liniștit, stăpân pe situație nu poate semăna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
se reflecte și în felul în care și-a decorat casa. Însă aceasta este luxoasă și modernă. Pe parchet sunt covoare groase de lână, are mobilă suedeză modulară, canapele mari și confortabile. Peste tot vezi numai alb, negru și gri. Dulapurile înguste de lemn și cele câteva tablouri sunt singurele pete de culoare. Oricine își poate da seama imediat că aici trăiește un burlac. Merg la toaletă și situația mi se pare de-a dreptul amuzantă. În mod clar, baia scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
propria sa umbră. Și, pe deasupra, mai și miroase. —Pe bune? Da. Tu n-ai stat așa de aproape de el. Nu cred că e din cauză că nu se spală. Miroase a vechi, la fel ca hainele care stau prea mult într-un dulap. Și are mătreață, ai observat? —Câh! — A trebuit să-mi scutur puloverul după ce a stat cu capul în poala mea. — Fir-ar să fie! Să știi că mi-e milă de el, continuă ea, dovedind încă o dată că e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mai pot opri. Îi spun despre lumânări, despre fotografii, despre portretul uriaș din dormitor, despre cum i-am rupt rama și am aruncat toate bucățile la gunoi, dar am păstrat-o ca pe un poster și am rezemat-o de dulap, cu marginile îndoite, ca să-l pot vedea cât mai puțin. E umilitor să-i împărtășesc toate astea, dar mă simt ușurată. Nu cred că aș fi putut spune lucrurile astea în fața unui grup de șase persoane care s-ar uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
două degete de alcool. Era apartamentul cuiva care-și petrecuse aici ultimele zile fără să iasă, mâncând pe apucate, lucrând cu furie, ca un intoxicat. Erau două camere cu totul, Înțesate cu cărți puse teanc prin toate colțurile, cu rafturile dulapurilor Îndoindu-se sub greutatea lor. Văzui imediat masa cu calculatorul, imprimanta, fișierele cu dischete. Câteva tablouri În puținele spații neocupate de rafturi, și chiar În fața mesei o gravură din secolul al XVII-lea, o reproducere Înrămată cu grijă, o alegorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
seară În periscop, pe când În Întuneric percepeam o succesiune de foșnete, scrâșnete, scârțâituri - și-mi ziceam să stau liniștit, pentru că acela era modul În care muzeele, bibliotecile, vechile palate Își vorbesc la adăpostul nopții, și că nu-s decât niște dulapuri vechi care se așază mai bine, niște tocuri care reacționează la umezeala amurgului, niște tencuieli ce se cojesc cu zgârcenie, câte un milimetru pe secol, niște ziduri ce-și lărgesc crăpăturile. Nu poți fugi, Îmi ziceam, fiindcă ești aici tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]