KorAP: Find »[drukola/base=dumnezeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...592 >

14,797 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305

a dreptul vulnerabil. Cu toate astea sforăitul lui mă scotea din sărite. L-am îmbrâncit. Reacția a fost imediată și șocantă. S-a trezit într-o secundă, rezemându-se de canapea într-o poziție defensivă, cu palmele deja făcute pumn. —Dumnezeule, Nat, ce e cu tine? — Am uitat unde sunt, a bolborosit, părând jenat. S-a așezat și și-a întins mâinile, descleștându-și degetele. Apoi a căscat lung, ca o pisică; puteam să îi văd cerul gurii roșu și dungat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
că pluteam peste el. Și avea sens. Părți din corpul meu nu păreau să fie ale mele. Zăceam jumătate pe asfalt și jumătate pe altceva, iar mâna de sub mine nu se mișca oricât aș încerca să-i îndoi degetele. Oh, Dumnezeule, am pierdut o mână. Nu mâna dreaptă, Te rog, Doamne. Apoi mâna s-a mișcat, prinsese viață singură. M-am holbat la ea cu oroare și pur și simplu nu-mi venea să cred. Dintr-odată m-am gândit că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318

de joc! - Despre ce vorbești, încercă Noah să câștige timp, ca nu cumva să se lase învins de furia femeiască. Deja începuse să se simtă ca un copil înspăimântat de furia mamei sale. - Acum trebuie să alegi între mine și Dumnezeul tău! îi strigase Judit hotărâtă. Era o femeie puternică, cu păr drept și lins de culoarea șoarecilor, cu ochi albaștri spălăciți. Se aprindea repede la mânie și în plus era o zgârie, brânză. Tonul vocii ei era aspru, dar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
un bilet plin de jigniri la adresa femeilor, citate luate din Ecleziastul: ȘI AM GĂSIT CĂ MAI AMARĂ DECÂT MOARTEA ESTE FEMEIA A CĂREI INIMĂ ESTE O CURSĂ ȘI UN LAȚ; ȘI ALE CĂREI MÂINI SUNT NIȘTE LANȚURI; CEL PLĂCUT LUI DUMNEZEU SCAPĂ DE EA, DAR CEL PĂCĂTOS ESTE PRINS DE EA. DINTR-O MIE AM GĂSIT UN OM ; DAR O FEMEIE N-AM GĂSIT ÎN TOATE ACESTEA! Cuvintele semănau cu o declarație de război. Și Judit a răspuns imediat: GELOZIA E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
toc simplu, pe hârtie obișnuită. Dar pe când scria el așa, concentrat, adâncit în apa literelor, se auzi în aer un susur. Tocmai scrisese: LA ÎNCEPUT, DUMNEZEU A FĂCUT CERURILE ȘI PĂMÂNTUL. Aceste cuvinte mărturiseau un adevăr: că Dumnezeu era un Dumnezeu creator. Tocul zbura pe hârtia simplă. Susurul auzit se transformase parcă în cuvinte care i se lipeau pe creier, repetându-se cu ecou: - KANISASSIKI AH! MATAKIASSI AH! Era greu de ghicit ce însemnau aceste cuvinte. Dar se simțea fericit, atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

din buzunarul răpciugos din cauza pielii rupte și plesnite pe alocuri a parpalacului de piele pe care-l poartă ultima țigară, pentru că mereu mai are doar una. Are un pachet cretin de doar trei țigări, ceva ce nicăieri nu mai există. Dumnezeule, ce om. Eu, pe scaunul meu, ușor iritat din cauza problemelor, cu capul bubuind la propriu de trei zile întregi de solourile lui Joe Satriani, și, în plus, încărcat negativ din pricina stării de nervozitate a Sultanei, am încercat să schimb subiectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
scaunul meu, ușor iritat din cauza problemelor, cu capul bubuind la propriu de trei zile întregi de solourile lui Joe Satriani, și, în plus, încărcat negativ din pricina stării de nervozitate a Sultanei, am încercat să schimb subiectul. Dar el a insistat. Dumnezeule. L-am luat de mână. Ne știam de mult și de aceea vroiam să-i curm orice suferință, să-i alung orice neliniște. Astfel că am intrat în camera de alături, camera mea de vizionări și de adus gagici ușoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
și fac, pentru că cineva mă strânge foarte puternic de mână. Bogdan. Este transfigurat. Privește prin mine, departe de mine și, poate dacă n-aș ști că vine din altă lume, aș încerca să-i urmăresc cumva voia plină de minuni. Dumnezeule, ce om. - Luca, trebuie să plecăm. Am încremenit. Hotărârea lui îmi dădea fiori. Unde să plecăm? - Unde să plecăm? m-am auzit rostind, de undeva de foarte departe, ca un ecou al gândului anterior. Altcineva decât mine vorbea. Bogdan, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
calcule, numai nebunii, păi tu știi ce-i aici? Poți tu să-mi rezolvi asta? Îți spun eu, nu! Un evantai de hârtii albe, ordonate asemeni penelor unei păsări, se răspândiră pe jos. Gândurile acestui biet om. Calcule. Mâzgăleli. Bătrâne Dumnezeule. - Uite! tună vocea lui Bogdan. Acum mă voi apleca și îi voi da dreptate. O știu. Ciudat lucru, acest gând, „o știu”, nu-mi aparține, îl aud însă în timp ce mă aplec, este evident că nu mă pot opune unui impuls

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
crezând că marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea rău de el. Îi prinse în mâini capul căzut. - Mă joc, pentru că literatura e încă o joacă pentru mine, domnule Cârpenișteanu! O joacă de copii! - Dumnezeule... făcu rănitul. Asta mi-a scăpat din vedere. După ce că scrii bine, mai scrii și în joacă... Ochii lui Cârpenișteanu aproape că se dădeau peste cap. Era atât de slăbit, încât părea că poate muri în orice clipă. - Bănuiesc că eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
fi comis o crimă? Ce remușcări cumplite îi sfâșie ființa sub povara imaginilor câtorva sute de milioane de nevinovați dispărând? Și ce milă absolut ieșită din comun îi înjunghie inima, făcându-l să se îngrijoreze profund de sănătatea minții lui? Dumnezeule, el chiar voia să facă asta? Ha, ha, râse el, nu-i adevărat... nu poate fi adevărat, e un vis... un vis urât și rău... Dansând liniștit, alungând ca pe-o himeră tot ce se întâmplase până mai adineauri, convins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
lui Abdulah, moment în care dispăru din acel loc, brusc, smulgând răgetele de admirație ale tuturor. - Târziu te-ai gîndit să o salvezi pe babă și nu pe curva aia, spuse tânărul din grădina raiului, luând o gură de whisky. - Dumnezeule, gâfâi Abdulah, făcând ochii mari de spaimă. Cum poate să existe un loc ca ăla? N-am crezut c-o să mai scap vreodată... - Sper că ai învățat ceva din toată treaba asta. - Ba bine că nu, spuse Abdulah, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
mare fericire să fii artist, simțeam asta pe pielea mea mai tot timpul. Și atunci de ce voiau oamenii de genul lui să se piardă în felul ăsta? Unii crezându-se Bach, alți Henry Miller, alți Bukowski, alții Ayrton Senna, alții Dumnezeu și cine știe mai cine... De ce nu puteau fi ei înșiși? Din ce în ce mai nemulțumit, m-am ridicat. Știam că n-aveam să mai intru niciodată în casa amicului meu, chiar dacă într-un fel misterios puteam spune că țineam la el. Aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
destul de clar în minte, fără a-mi vorbi însă, îmi sugera, mai mult sau mai puțin discret, mai mult sau mai puțin poruncitor, să intru în clădirea Uniunii Scriitorilor. Ei bine, o asemenea nesimțire chiar nu mai pomenisem. A cui Dumnezeu putea fi această voce care nici nu vorbea măcar și care cuteza să-mi violeze conștiința? Ce mama naibii? Între timp, în vreme ce nu mă hotăram cu nici un chip ce cale să apuc, duritatea și lungimea obiectului nevăzut din geantă îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
cum nici eu, nici el nu prea aveam chef să murim, iată că am încercat să ne potolim, revenind la locurile noastre. - Mda. Genial... spuse Euripide răvășit, încercând să se regăsească. N-am mai văzut niciodată așa ceva, mă jur... Doamne Dumnezeule... Genial domnul Bobby Giordano, nu-i așa? întrebă el ceva mai tare, nesigur, pentru a vedea dacă opinia sa este împărtășită de noi sau nu. - Da, da... se auziră vocile câtorva tineri. Genial... I-am observat cu atenție. Aceleași haine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
de studii. Indianul își repetă sieși ceea ce își tot repeta de ani de zile două puncte... acum trebuia să-i spună negreșit că o iubește. - Uooah!! răcni Euripide, dând ochii peste cap. Genial! Doamne, unde ai mai pomenit atât talent, Dumnezeule!! răcni el cutremurător, ridicându-mi părul în cap de frică. Un freamăt admirativ cuprinse întreaga sală, exceptându-ne bineînțeles pe mine și pe Maro, care ne prăbușirăm din nou la pământ. De data aceasta, orice încercare de a ne mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
celor prezenți, nu-i așa? Nu-i așa? repetă el întrebarea, ca pentru a convinge pe toată lumea de cele ce spunea, deși nu mai era câtuși de puțin nevoie să facă acest lucru. - Da, da, genial... se auzi ecoul celorlalți. Dumnezeule, cât talent... ce se întâmplă? - Da, da, răvășitor, nu-mi revin, bâiguia John Euripide, încercând de zor să se așeze la locul său, ceea ce și reuși să facă într-un final. Haideți, să ne așezăm, vă rog... aș vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
capul acestui sălbatic, folosindu-mă de femurul celui sau celei pe care ucisesem în cumplita noapte a amintirilor mele. Așa că am deschis geanta. În clipe măsurând veacuri, am introdus mâna în puturosul gentoi, înșfăcând femurul. L-am scos. Numai că, Dumnezeule, nu era nici un femur! Nu ucisesem pe nimeni, spre imensa mea bucurie, dar și spre la fel de marea mea îngrijorare, căci iată la ce bolnave și întunecate plăsmuiri putea ajunge o imaginație atât de extatică cum era a mea! În mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
aș fi nimic, dragii mei părinți, frați, prieteni și fără tine, lumină venită din locuri asupra cărora biata mea minte nu poate reflecta. Mă veți putea oare ierta vreodată, iubite suflete? PAGINĂ NOUĂ CHEVALIER DU TEMPLE OF GOD Încep. Hei, Dumnezeule!, ce e negura asta îngrozitoare, de nepătruns, care ne cuprinde tuturor sufletele? Și ce nume are forța asta cu desăvârșire străină care ne otrăvește ființele, sugerându-ne multora dintre noi să ne punem mai degrabă capăt zilelor decât să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
pare blestemată și, dacă n-aș fi aproape convins că e un vis, m-aș chinui să alerg, să găsesc o ieșire, să scap din locul acesta străin mie, în care simt că îmi voi pierde viața. Fă o minune, Dumnezeule, și scapă-mă din locul acesta al pierzaniei! Numai că ceea ce trăiesc și văd nu este deloc un vis, contrar a ceea ce credeam despre viața pământească de amar de ani. Blocat la capătul gândurilor, la finalul lor, acolo unde nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
în realitate, dintotdeauna, iată că și intru în lumea spiritelor celor cândva vii și dragi ; grabnic îmi iau zborul din mine spre tărâmul acelui Hades și, deși ușor înfricoșat și mirat, nu e aceasta oare exact ce mi-am dorit? Dumnezeule, ce prăpăd simt deja că voi face cu prezența mea! Cât de nesăbuit pot fi să cred că nu voi deranja spiritele celor morți intrând viu printre ei, admirându-le ca într-un muzeu? Fie ca Domnul să aibă milă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
grozăvia asta care se întâmplă acum? Ce e nebunia asta colosală, cu a cărei presimțire-am trăit toată viața, știind că e inevitabilă pe meleagurile acestea de dincolo de Styx, și cum de-mi pot permite s-o înțeleg, mort fiind? Dumnezeule, ce faci cu noi oameniiși, mai ales, de ce? Se face, iată, că o voce pe care nimeni n-o grăiește, dar care răsună în toate sufletele înfricoșate ale celor de aici, miliarde, deci și în mine, rostește cuvinte pe înțelesul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
a mă speria, mă intrigă. Ceva îmi scapă. Nu înțeleg și din acest motiv încontrări fioroase îndreptate împotriva acestei proiecții nesfârșite de lumină izvorâtă de nicăieri, datorită căreia a fost posibilă viața, îmi bântuie imaginația de dincolo de moarte. Cine e Dumnezeul ăsta potrivit căruia orice alt drum decât drumul Lui înseamnă pieirea? Și cum a putut fi atât de înțelept, încât să creeze totul astfel încât noi să nu-l putem vedea, asemeni unor roboți lipsiți încă de simțire, oameni având toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
fi atât de crudă? Pentru binele nostru, mă-ntreb? Probabil că da. Nici o artă inventată până azi nu poate descrie adecvat oroarea vederii unui corp sau, mai mult, a propriului corp lipsit de viață țintuind cerul bisericii. Pentru numele Tău, Dumnezeule, ce e bucata asta de lemn coșmarescă în care m-am preschimbat eu însumi și de ce sunt gri și rece? Ce sunt degetele acestea descărnate și al cui e scheletul ăsta care urmează să fie coborât în pământ? Al meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
face ca întreaga întindere a acestor câmpiilor astrale să fie martora unei lupte fără precedent, care divide chiar lumea de dincolo, lăsând toate sufletele într-o înmărmurire neobișnuită pentru aceste tărâmuri. Trebuie să pot lupta cumva împotriva morții sufletului, trebuie... Dumnezeule, Tu, care mi-ai dat viață, fă cumva ca fărâma aceasta de credință și speranță să mă întoarcă printre cei vii! Fie ca aceste spasme turbate care se petrec numai în imaginația mea, în acea proiecție astrală a lumii nevăzute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]