2,704 matches
-
naștere la ceva nou. Dar aceste erori nu diminuează marea contribuție a analizelor lui Ellul. 3. Pierre Legendre: dragostea de absolut "Ideologia comunicării universale și fantasmele limbii totale își dau curs liber ca o continuare naturală a civilizației romane"12. Fantasmă a puterii nelimitate. A) A comunica înseamnă a pune în comun Ea, comunicarea, este normativă. Ea transmite pune în comun ceea ce nu trebuie să rămînă personal. Ea constă în a folosi legătura politică, determinată de comunitatea în care ne naștem
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
un adevăr simplu și extraordinar de complex, de „ermetic”, asupra propriei noastre ființe; dar și asupra istoriei, căci, cum am putea-o Înțelege de la Plutarh până la Borges, de la tablele lui Hammurabi la Rilke și Blaga, fără această „singurătate” creatoare de fantasme și versuri, metafore, acele iuți sau gigantice „forme ale spiritului”, ce nu sunt decât „un alt mod de a gândi”, de a exprima părți, noduri, fâșii, fulgerări sau piscuri ale Inefabilului etern!... Deoarece, azi, această singurătate pare a se pierde
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
secundo, cei cărora „realitatea” li se pare săracă sau „nepotrivită”, cei care au, cum obișnuiesc eu să spun, reflexul tabula rasa, al mesei de pe care aruncă podoabele, fructele, florile, paharele și-și proiectează asupra ei, a „mesei goale”, propriile lor fantasme! Din această a doua categorie fac parte, după părerea - și intuiția! - mea, un Shakespeare, un Dostoievski, un Kafka sau Bacovia. Un Leonardo da Vinci, ce „se opune” realistului, calmului, „armoniosului” Rafael, care ne „redă” natura și ființele ce-o populează
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mă trăgea... nu, nu „În jos”, ci spre comunitatea În mijlocul căreia nașterea și secolul m-au „parașutat” și, nu o dată, propriu-mi sarcasm se ridica Împotriva „eului” meu „fabricat, puberal”, incapabil de a se dezlipi, la o vârstă matură, de fantasmele și reflexele ideatice ale primei tinereți. Și atunci, când pe la „mijlocul vieții” totul părea că „se aranjase”, Încă o dată, „cineva” „a stricat jocul” și totul a trebuit luat iarăși de la Început. Sigur, aproape două decenii, Într-un fel, comunitatea În mijlocul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de inflație, slăbiciunea penibilă a monedei naționale etc. -, s-a tras pur și simplu concluzia că... nu a avut loc revoluția! Nu, acel eveniment la care am participat cu toții... nu a avut loc, am visat, a fost un fel de fantasmă colectivă, deoarece... vechii comuniști au pus Încă o dată mâna pe putere! Și, din păcate, cei mai acerbi negatori ai acestei „false revoluții” au fost intelectualii, În frunte cu scriitorii, mulți dintre ei, risipiți prin presa cotidiană, creând ample valuri ale
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cei care publicau În „presa literară comunistă”? Dar... În care presă să publice? Cei care Îl condamnă pe un tânăr scriitor, pe un pictor, sau pe un muzician că vrea să-și facă publice creația de Început, când milioane de fantasme și Îndoieli Îi traversează spiritul și nopțile-i singuratice sunt, de obicei, ne-creatorii, cei care n-au trăit nici un ceas dorința irepresibilă de „a fi” și În această ipostază, a creației, o veleitate splendidă, care nu numai că este
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
frunte cu Miron Costin mult citatul, și acel „suntem sub vremi”, și „utopicii”, luptătorii, de la primul mare exilat, Inochentie Micu Klein și Înflăcăratul Eminescu la un Iorga sau Călinescu și până la Nichita Stănescu, care, deși purtând sânge rus În vine, fantasma adesea despre „rolul regal al României printre popoare!”. Eu cred că ambele categtorii au dreptate, atât scepticii, cât și luptătorii, utopicii, iar situarea Într-una sau alta dintre tabere ține, cred eu, mai mult de natura persoanei, de temperamentul său
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
străin” care se remarcase prin calități morale și profesionale excepționale, „jignind” bunul-simț al maselor care nu aveau decât un singur loc pentru excepționalitate; și acel loc era ocupat mereu de aceeași persoană, ce devenea iute o Figură și apoi o fantasmă rigidă, ubicuă și aproape nemuritoare. (În ce mă privește, am trăit cunoscuta dimensiune a tragicului aristotelician, catharsis-ul, eliberarea absolută de tensiunea „groazei și a milei”, prima oară În viață, când am zărit cuplul prezidențial În situație ordinară: momentul când
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cum spuneam, ca o revoluție. Această bucurie „convulsivă” colectivă, acest „hybris colectiv” nu l-am trăit oare și noi recent, În zilele de 22, 23, 24 și 25 decembrie ’89, când - așa cum se Întâmplă În basmele „iraționale” și pline de fantasme când un pahar cu apă Își răspândeau continuu 7 conținutul peste margini, deși nu-l umple nimeni - s-a „făcut dreptate”! Și, așa cum nedreptatea, injustiția și absurdul social domniseră excesiv de mult și În forme copleșitoare, zdruncinând binișor bazele și țâțânele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o epocă în care oamenii aveau încă viziuni". Ideea în esența ei fusese însă anticipată de poetul român în scrisoarea către Iacob Negruzzi, care însoțea textul intitulat Epigonii. "Predecesorii noștri nota Eminescu credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale". Tocmai aceste apropieri insolite, revelatoare pentru unii, prilej de ironie și sarcasm pentru alții, îl obligă pe Theodor Codreanu să atingă în Controverse eminesciene unele chestiuni considerate rezolvate, dar care în realitate nu impun nici pe departe concluzii definitive
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de a afișa o specie de „maturitate“, de „origi nalitate“, sau de „curaj“ care să-i surprindă pe cei din jur. Moartea nu e, ca în vechime, o realitate crudă, riscantă, sângeroasă, cu miros de cadavru, ci o nălucă, o fantasmă privată, un joc, o reverie. Un subprodus al „civilizației“... O diferență semnificativă este și aceea dintre uciderea inamicului „ochi în ochi“, asumarea de aproape a imolării lui și uciderea „mecanizată“, de la mii de kilometri distanță, pe care o face posibilă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de penumbre incomode“. Nu ne putem îndrăgosti de statui. De esențe. De lumini incoruptibile. Idolatria, cum știm, înseamnă și a lua un lucru drept altceva decât este. Față de idolatrie, iubirea e un miracol de realism: ea celebrează ființe vii, nu fantasme. Diferența dintre omul îndrăgostit și omul idolatru? E totuna cu diferența dintre dialog și poruncă. Dintre entuziasm și frică. Mă opresc deocamdată aici. Pentru continuare, vă dau întâlnire peste 20-30 de ani. P.S. (în altă ordine de idei): Aflu că
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să nu faci nimic privind fix spre cutia cu imagini din fața ta, și alta e să nu faci nimic dinaintea propriei tale singurătăți. Nimicul fără televiziune e abisal, policrom, monumental, în vreme ce nimicul trăit dinaintea ecranului e vid, sau populat de fantasme. În primul caz, te confrunți cu nimicul tău. În al doilea, cu un nimic străin, fabricat, destinat să provoace uitarea (sterilă) de sine. O altă consecință, esențială, a anulării televizorului este reorganizarea problematicii zilnice. Faptul de a te decupla de la
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
treci... Copiii și-au făcut poteci... Unii urcă-alții coboară, Precum îngerii pe-o scară. Morarul, îmbrăcat în cojoc, încearcă să facă apei loc, Sloii de gheață să-i sfarme în palme, Căci și-au făcut palate ca-n basme - Niște fantasme. Corturarul pe care ades îl vedeai Era frumosul Dadai. Ce nu se temea de troiene. Bătea la ușă : - «Acasă ești nene Trăiene ? Găleata fântânii ți-e găurită ! Pentru-o bucată de pită Dadai ți-o lipește Numai cât ai zice
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
de repere spațiale, ci pe aceea a devenirii întru creație. Memoria nu mai este memoria afectivă a protecției materne, ci este instrumentul pe care îl folosește în fervoarea depozitării de senzații și impresii, de sentimente și trăiri, de povești și fantasme. Ipoteștii, purtând în ei învolburări romantice, înseamnă întâia mare aventură a lui Eminescu, de care va fi marcat nostalgic pentru toată viața sa neobișnuit de bogată sufletește. Gustul acesteia îl va urmări în întreaga lui existență. În anii târzii ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
putea lipsi (mai ales la un boier de rangul lui Eminovici). Familia are-n pivniță poloboace de irmilici și de dimerlii de galbeni, numai că acestea erau creațiuni ale fantaziei 53, precizează Eminescu. Totuși, un sâmbure de adevăr era în fantasmele oamenilor, căci în aceeași proză Eminescu spune: într-o scatulcă veche de fier ce era șurubuită de podelele unui ietac mic se adunase, din moși-strămoși, fără avariție, dar cu economic, mulți ochi de vulpe și mulți bani albi, încât rafturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ipotești ca locuire în cosmos. Jocul realitate-imaginar are darul de a-l scoate și pe povestitor și lumea povestită din timpul și spațiul profan 57. Presupunând că lumea care se vede este cea reală și că lumea povestită este o fantasmă, nu se știe dacă în "jocul" în care a fost prinsă omenirea de secole încoace realul este, într-adevăr, ceea ce oamenilor le pare a fi așa. Dacă lucrurile stau într-adevăr în acest fel, atunci harul scriitorului constă tocmai în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
reci, tăioase, înspăimântătoare chiar: Biserica creștină, a ei catapeteasmă/ De-un fulger drept în două e ruptă și tresare;/ Din tainiță mormântul atuncea îi apare/ Și piatra de pe groapă crăpând în două sare;/ Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă 88. Meditația eminesciană se declanșează și atunci când cimitirul doarme și crucile veghează 89. Senzația răcorii este asociată cu răceala morții, dar nu numai: Și prin ferestre sparte, ca printre ochi de nori/ Trece-o suflare sfântă cu aripe recori 90
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Editura Fides, 2000. * Cioran, Emil, Amurgul gândurilor, București, Editura Humanitas, 1991. * Crăciunescu, Pompiliu, Eminescu paradisul infernal și transcosmologia, Prefață de Basarab Nicolescu, Iași, Editura Junimea, 2000. * Crăciunescu, Pompiliu, Strategiile fractale, Iași, Editura Junimea, 2003. * Culianu, Ioan Petru, Studii românești. I. Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, Traducere de Corina Popescu și Dan Petrescu, București, Editura Nemira, 2000. * Cuțitaru, Virgil, Eminescu despre sine, Iași, Editura Cronica, 2001. * *** Dicționarul limbii poetice a lui Eminescu, sub redacția acad. Tudor Vianu, București, Editura Academiei, 1968. * Conte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
prima fluturare de lumină care aprinse marginea cerului... Prima panglică auriu albăstrie se întindea ca un brâu luminos, de sus, de la Măgura Tarcăului... Pintenu.. în jos până pe culmile Grindușului. Atunci.. soarele se desprindea de pe Goșmnanu, într-o vâlvătaie roșiatic-arămie, cu fantasme cenușii-albăstrii ce se lăsau ca un văl peste toată valea Tarcăului Măgura Tarcăului părea a fi în flăcări.. Și, încet-încet.. soarele, rotund și scânteietor se sălta ca un taler de aramă... Stăpânul lumii... venea !.. Era ceva mai mult decât grandios
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
să descriu nimic. Poeta artifex Sunt un poet artificial! Pot povesti doar întâmplări gata trăite și povestite de alții: așa încât nu fac decât să falsific realitatea, fără să ajung vreodată în miezul ei. Lumea cea adevărată îmi scapă, asemenea unor fantasme de dincolo de mormânt. Inceput Eu, celălalt, care mă caut febril în mine însumi, simt că sunt la început și că încă nu m-am născut cu-adevărat. Călătoria mea către antipozi continuă. Tomis nu e decât una dintre etapele noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
așteptare o mulțime de spirite. Seara, în liniștea încremenită ce domnește asupra satului întreg, mi se pare că le aud pașii furișați, amușinând în preajma mea. Nu pot să-mi înfrânez frica, oricât m-aș strădui. Probabil că sunt doar niște fantasme. Am aceeași spaimă ca atunci când eram copil, la Sulmona. Fugeam de-acasă și mă ascundeam printre tufe, la poalele muntelui Morrone, așteptând încordat să văd dacă mă urmărește cineva. Mi-era teamă, dar senzația aceea, de a percepe pe cineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
se îmbogățesc pe zi ce trece. Să trăiești în tulburarea dulce a îndoielii: iată un alt aspect al iubirii, care-mi era necunoscut. Absirt Nu Medeea mă interesează. Ea este doar pretextul. Am venit la Tomis ca să mă îmbib cu fantasmele sângelui nerăzbunat al lui Absirt. Numai datorită contactului direct cu această violență rituală, voi putea să mă recuperez pe mine însumi și să mor liniștit. Abia acum îmi este clar acest lucru. Eu însumi Golul mi-a dominat întreaga existență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
asculte de această lege: se ascunde, se șterge, se diminuează, se reduce, ca să fie mai puțin vizibil. E o strategie a supraviețuirii, o tactică ce nu aduce ofensă transcendenței. A muri câte puțin în trup înseamnă să expiri foarte ușor. Fantasme Poate că e vorba doar de o idee obsedantă a mea. De o vedenie. La primele licăriri ale dimineții, abia ce răsare soarele, văd cum apar toate iubitele mele, toți prietenii mei de la Roma, pășind, eleganți, pe suprafața mării. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe dinainte și nu mă văd. E ca și cum ar exista ceva care-i împiedică să mă vadă, un obstacol ce le întunecă posibilitatea să mă recunoască. Uneori strig ca să le atrag atenția, dar ei trec în șir, muți, ca niște fantasme. Iar eu rămân acolo, întristat și închis în mine, ca o entitate fără nume. Nimeni nu mă recunoaște, nimeni nu vrea să-și mai aducă aminte de mine. Interdicții „Nu se sacrifică niciodată mieii; se ucid numai iezii și purceii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]