KorAP: Find »[drukola/base=farfurie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...199 >

4,972 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461

o porție de fasole cu pâine prăjită, și am stabilit să trec pe la el mai târziu, ca să ne uităm la niște filme și să mâncăm pizza. Efectul drogului se disipa rapid, dar a durat suficient cât să apuc să spăl farfuria și cratița. Apoi, m-am Îmbrăcat și-am ieșit. Voiam să vorbesc cu cineva. Îi luasem adresa de la Lou, cu o zi În urmă. Nu știam prea bine de ce voiam să discut cu ea. Probabil că din conștiinciozitate. Nu, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
stradă. Janey oftă și se ridică. Era o fată foarte drăguță, ceva În genul unei nimfe de secol XVIII: rotunjoară, dulce și albă ca o pernă de catifea a cărei țesătură se uzase. Avea ochi mari, iar mâinile, adunând acum farfuriile Într-un vraf, erau practic rotunde, cu degețele scurte, ca niște steluțe de mare. — Pot să te ajut și eu să strângi? am Întrebat-o. — Nu, o să pun totul În mașina de spălat vase. — Atunci, eu mă duc până la budă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
și spuse: — Asta numești tu punctualitate? Aș fi putut face de două ori turul magazinului Sainsbury! — Scuze. Am comandat un ceai de mușețel și-am așteptat la tejghea până a fost gata, ducându-mi singură cana grea de ceramică și farfuria Înapoi la masă. Așezându-mă În fața ei, am Început fără altă introducere: Cred că știu cine a omorât-o pe Linda. — Poftim? căscă ea ochii. Glumești! Am scuturat Încet din cap, În semn că nu. — Și știi ce m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

Nu plănuisem noi să ne uităm la femei?” „Sigur că da.” „Atunci, de ce pierdem vremea cu trăncăneala?” Șezând pe smoala muiată de căldură, lungeam gâtul cu băgare de seamă, ca să privim peste balustrada terasei. Ne crescuseră ochii în cap cât farfuriile. De cealaltă parte a străzii, blocul nostru lumina ca un pom de Crăciun, pretutindeni ferestrele stăteau larg deschise, o adiere de vânt pătrundea prin perdele. Dorin și-a aprins o țigară. „Ia uită-te la apartamentul al patrulea din stânga, etajul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
șterg amintirile. Chiar așa fac. Există povești faimoase pe seama lor. Odată, niște mașini de poliție au urmărit toată noaptea un OZN. În America a fost asta. Asemenea lucruri se petrec deseori în America.” „Tu ai fost în America. Ai văzut farfurii zburătoare?” „Bineînțeles. Acolo, în fiecare zi dai de ele. Cum ieși pe stradă, cum vezi OZN-uri. Dar de regulă le întâlnești mai curând dacă locuiești într-o zonă retrasă. Eu stăteam în grădinița din fața casei - pentru că, acolo, toate casele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
cutiile de conserve. Neștiind cum stă treaba, tata se făcea roșu ca racul îndată ce-l auzea pe tovarășul. Când începea emisiunea politică, încremeneam toți pe unde ne găseam în clipa aceea: tata cu puloverul tras peste cap, mama cu o farfurie în mână și cu șervetul de vase în cealaltă, iar eu pe colac la closet. Rămâneam pe el uneori și o jumătate de oră, pentru că ușa băii scârțâia ascuțit și, dacă smuceam de lanț, apa din rezervor gâlgâia, făcând prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
ascuțit și, dacă smuceam de lanț, apa din rezervor gâlgâia, făcând prea mult zgomot, încă nu se inventase un sistem de tras apa special pentru emisiunile politice. După o jumătate de oră, tata îndrăznea să respire din nou, mama așeza farfuria pe masă, eu trăgeam apa, apoi tata comenta și eu eram bucuros că am un tată atât de inteligent, care poate să comenteze întocmai ca profesorii de la școală. Câte ceva din ce spunea el n-avea înțeles pentru mine, căci nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
nu mai văd bine, am devenit și eu mai îngăduitoare”, se scuza ea oarecum. M-am ridicat și am făcut câțiva pași alene prin cameră. Ceșcuțele de porțelan ale bunicii stăteau de ani de zile în același loc, ca și farfuria cu chipul Madonnei, cumpărată de tata la Roma. Ea se rezema de câteva cărți, în stânga o proptea Zweig, iar Dostoievski în dreapta. Deodată am auzit bâzâitul unei muște în încăpere. La noi mișunau totdeauna o mulțime de muște. Ele singure păreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
prima dată, am simțit că-l iubesc. Tata slăbise. Mânca prin oraș ce-i cădea în mână și ce plătea Pietro. Seara ne adunam în sufrageria familiei Flumian, dar el nu voia să le fie povară și își punea în farfurie cât mai puțin. Signora Maria băgase de seamă, însă nu reușea să-l convingă că pe ei povara asta nu-i supăra. Tata înțelegea numai jumătate, cealaltă jumătate i-o traduceam eu. Dacă eu făceam o traducere bună, tata era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
și toți tăceau. Un ipocrit și toți tăceau. Că nu e de folos nimănui și toți tăceau. Când tata a terminat ce avea de zis, Paolo s-a pornit să tușească, iar signor Giovanni se uita cu luare aminte în farfurie. Privirea lui Pietro scăpăra ca un diamant în lumină. Și-a trecut brațul pe după umărul tatei și l-a bătut cu palma de câteva ori. Eu nu pricepeam ce-o fi avut tata contra bărbatului îmbrăcat în alb. Mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
și clare. Atât de răspicate și clare încât m-am fâstâcit, pentru că nu știam dacă ar trebui să răspund. Poate că într-o astfel de sală nu vorbea decât gazda. Mai bine așa. Asta îmi permitea să mă concentrez asupra farfuriei cu supă. În dreapta Rex îmi lingea harnic mâna, în stânga duceam lingura cu supă la gură. Vocea a rostit „Anna”. A spus că Anna e un copil al lumii libere. Acum am căzut în capcană, mi-am zis eu în gând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
de fapt totul se clătina, ca în vis. Tata mi-a strigat din bucătărie să nu mă mișc, pentru că e cutremur, trebuie să aștept și nici el nu poate pleca din locul unde se află. Am auzit cum se spărgeau farfuriile. N-am idee cât timp a trecut până când tata e reușit să descopere tehnica potrivită de mers, cea garantată în caz de cutremur, și astfel a apărut în ușă. Însă cutremurul, care durase doar câteva clipe, se sfârșise deja când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652

bucătărie, puse tacâmurile și șervetul, turnă vin Într-un pahar și, fără grabă, ca și cum s-ar fi gândit la altceva, băgă În gură primul dumicat de mâncare. Câinele se așeză alături, vreun rest pe care stăpânul l-ar lăsa În farfurie și i-ar putea fi dat din mână avea să fie desertul lui. Moartea Îl privește pe violoncelist. Din principiu, nu distinge Între oameni urâți și oameni frumoși, poate pentru că, necunoscând din ea Însăși decât țeasta care este, are tendința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

totdeauna. Iată și aprozarul, dezordonat și plin de culoare, precum paleta unui pictor, și iată cafeneaua aceea nouă și clienții ei fideli din fiecare dimineață, îi văd pe toți atât de clar dintr-odată, văd chiar și ce au în farfurii, văd și ce scrie în ziarele lor și imediat ajungem la cafeneaua cea veche, acolo îmi plăcea să stau cu Noga când era foarte micuță, chelnerița îi aducea prăjiturele crocante cu lămâie, iar ea și le îndesa în gurița ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
cheia, deja izbucnește în plâns, mai bate o dată la ușă, mami, tati, unde sunteți. Scotocește adâncurile ghiozdanului asemenea unui vânător în căutarea prăzii, iat-o, o scoate ușurată, intră în casa goală, nici un bilețel nu o așteaptă pe masă, nici o farfurie de mâncare în frigider, iar eu o urmăresc calmă, să vedem ce faci acum, copila mea răsfățată. Ce se petrece cu mine, dintr-odată parcă am devenit de piatră, el are picioarele paralizate, iar mie mi-a paralizat sufletul, iată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
dorință, după care adaugă timid, dându-și seama că cere prea mult, pentru noi toți, să fim sănătoși. Împreună într-o singură cameră, într-un singur pat, de parcă afară s-ar duce un război, iar noi ne-am ascunde aici, farfuriile și păturile se amestecă unele cu celelalte, mănânc repede, ca de obicei, termin chiar înainte să apuce cineva să îmi ceară ceva, beau și iar beau vin, și înainte să mă întind pe marginea patului și să adorm, văd șnițelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
păturile se amestecă unele cu celelalte, mănânc repede, ca de obicei, termin chiar înainte să apuce cineva să îmi ceară ceva, beau și iar beau vin, și înainte să mă întind pe marginea patului și să adorm, văd șnițelul de pe farfuria ei ridicându-se și crescând, întreg, nemușcat, amintind prin forma sa de o țară îndepărtată, aproape golită de populație, o țară cucerită și subjugată, și mi se părea că pășesc pe șnițelul acesta uriaș și fierbinte cu picioarele goale, zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
și el spune, aceasta este Țara Conversivă, nu ai auzit de Țara Conversivă? Când mă trezesc, încăperea este deja întunecată și îmbâcsită, un miros greu de prăjeală plutește înăuntru, alungând aerul răcoros și primăvăratic de afară, lângă mine găsesc o farfurie plină de grăsime, mă îndepărtez de ea ca și când ar fi o creatură însuflețită, mama spunea că acela care se trezește după asfințit, nu va mai zâmbi deloc în ziua respectivă, se pare că măcar în această privință avusese dreptate, privesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
sticla aceasta, îmi respiră el în ureche, iar eu spun, gata, Udi, ajunge, dar între picioarele mele își face deja loc gura rotundă a sticlei, buzele ei dându-mi o sărutare adâncă și rece. La cină îmi zâmbește luminos pe deasupra farfuriei pline, iar eu mă simt amețită din pricina mâncărurilor, a mirosurilor, a oaspeților, a iubirii sale infinite, cu care mă copleșește, îl privesc plină de admirație, bronzul lui arogant, buzele sale ce radiau o pasiune de nestăvilit, în același timp subtilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
lui arogant, buzele sale ce radiau o pasiune de nestăvilit, în același timp subtilă și agresivă, era îmbrăcat într-o cămașă de blugi și pantaloni deschiși la culoare, mesteca încet, plin de grație, nu ca mine, care deja îmi golisem farfuria, ia-o mai ușor, mă ceartă el, nu ești în stare să savurezi nimic, mă ridic să iau desertul, îmi aranjez rochia neagră pe coapse, un bărbat de la masa vecină mă privește, dar eu îl ignor, oare de ce anume mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
peste ochii roșii, buzele îmi tremură, nu așa ar fi trebuit să arăt în dimineața aceasta, nu aici ar fi trebuit să ne petrecem dimineața, ci pe terasă, la poalele muntelui Harmon, cu o cafea în față și câte o farfurie plină cu bunătăți, apoi să ne plimbăm pe dealuri, să vedem florile, dar iată-ne pe amândoi adânciți în amărăciunea noastră, iar eu încerc să îmi repet, așa cum fac șoptind în urechile fetelor din cămin, nu ești o victimă, ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
etaje deasupra mea, urmărindu-mi plină de resentimente acțiunile, zdrobindu-mă sub greutatea ei. Mă ridic și privesc în jur, speriată de abundența preparatelor, nu reușesc să mă hotărăsc ce anume să mănânc, o femeie tânără de lângă mine își umple farfuria cu tot felul de culori, toate membrele îi tremură ușor de foame pe sub rochie, și toarnă pe mine suc de morcovi, dar nici măcar nu își cere scuze, iau repede un croissant, ca și când l-aș fi furat, și mă întorc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
și săpun peste tot în jurul ei, Hani stă la masă, niște gheme de lână trandafirie joacă în jurul brațelor ei. Trebuie să termin puloverul acesta înainte de a naște, îmi explică ea emoționată, trebuie să îi las ceva copilului meu, Ilana aruncă farfuriile una peste alta în semn de protest, întotdeauna provoacă pe toată lumea, sigur nu va avea nevoie de puloverul tău, crede-mă, scrâșnește ea printre dinți, va avea destule pulovere noi în noua lui casă, cu părinții lui plini de bani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
era copacul pe care îl iubeam cel mai mult, acela cu fructe roșii, grele și dulci, care străluceau printre frunzele sale, apoi alerg acasă, așteptați-mă, mami și tati, nu începeți să mâncați fără mine, nu ridicați masa, nu adunați farfuriile, nu adunați firimiturile de pe covor, priviți, mă întorc de la școală, caietele mele sunt ordonate, cărțile mele sunt îngrijite, astăzi voi avea eu grijă de Yotam, pentru ca voi să puteți ieși. Cât de neașteptat fusese totul, nu bănuisem nimic, nici o secundă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
acelea pline de secrete, fetele strâng deja tacâmurile de la micul dejun, hainele lor emană miros de omletă uleioasă și salată cu lămâie, în coșuleț mai găsesc o ultimă franzeluță, pe care o fur imediat, o pun în secret pe o farfurie rămasă încă pe masă, printre resturi de salată și bucățele mărunte de omletă, o îndes repede în gură, nici măcar nu mă interesează ale cui sunt resturile acelea, ca și când toți cei de aici ar fi copiii mei, și iat-o pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]