12,214 matches
-
un novice care se Îndeletnicea cu serviciile cele mai umile. Confrații nu Îmi Împărtășeau, firește, secretele lor... admițând că ar fi existat așa ceva. Bernardo Își plecă fruntea, gânditor. Părea prea puțin convins. Își ridică din nou ochii către Arrigo, iar filosoful Îi susținu privirea cu fermitate. - Deci așa stau lucrurile, bolborosi el. Poate că e Într-adevăr așa cum spui dumneata, reluă el mai apoi, ridicând nițel tonul. Ei bine, e vremea să mă Întorc la munca mea. Se Îndepărtă, schițând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ar fi nevoie, așadar? Sau de care știință? - De o artă care să Își construiască formele cu Învățătura, În loc de pietre. - Alchimia? La ea te gândești? Aceasta e comoara lui Frederic? Cea pe care o caută toată lumea? - Comoara lui Frederic... murmură filosoful. Da, există o comoară a Împăratului. Însă numai trecând de poarta Împărăției se va putea ajunge la ea. Gândește-te, messer Alighieri. Găsește răspunsul la Întrebarea mea. Cât despre fratele Elia... - A fost cu adevărat acel mare spirit despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Scoase un ulcior plin cu un lichid chihlimbariu. Dante Îi urmărise mișcările cu o privire distrată. Dar atenția Îi fu brusc redeșteptată de un obiect așezat pe unul din rafturile dinăuntru, care luci În lumina razelor ce pătrundeau pe fereastră. Filosoful Îi observase reacția. Pe chipul său se zugrăvi o expresie de satisfacție. - Știam că are să te intereseze, zise el aplecându-se spre dulăpior și făcându-i semn să facă același lucru. Pe raft era un ciudat felinar de alamă, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre dulăpior și făcându-i semn să facă același lucru. Pe raft era un ciudat felinar de alamă, ceva mai Înalt de un cot, de formă octogonală. O ferestruică se deschidea pe una din laturi, ocrotită de un cristal gros. Filosoful atinse cu un deget suprafața metalică, ca și când ar fi vrut să Îi parcurgă conturul. - E ultima operă a maestrului meu, Elia da Cortona, zise el cu afecțiune. - Un felinar? Arrigo Încuviință. - Dar de un tip extraordinar. Fratele Elia a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe Întuneric! Arrigo clătină din cap. - Elia era un om al păcii. Și, În plus, Elia distilase doar această cantitate de substanță. Și numai pe aceasta. - Ceva l-a reținut? Arrigo scutură din cap. Dante Îl așteptă să continue, dar filosoful părea să se fi adâncit În gânduri. Avea privirea ațintită În gol, ca și când s-ar fi Întors la vremurile tinereții și figura Întunecată a lui Elia s-ar fi arătat din nou dinaintea ochilor săi. Dante Îl văzu scuturând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se construiește În orașul vostru? Câte edificii noi, câte străzi, câte prăvălii se deschid? Și pentru fiecare dintre ele, un permis, o licență, un comision. Un debit și un credit, nu de aur, ca În Ierusalimul ceresc, sau În Republica filosofilor dumitale, ci cel puțin de argint, asta da... Știu că ai fost administrator la străzi. - E adevărat. Și ce-i cu asta? - Te-ai ocupat de deschiderea unei străzi noi către câmpiile de la Santa Croce, continuă cardinalul, arătând din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
convulsiv pe spate. Între timp, izbutise În sfârșit să scape de pânză. Pentru un moment, bezna de afară Îi prelungi senzație de orbire neputincioasă, apoi Începu să vadă din nou. În picioare, În fața lui, recunoscu figura impunătoare a lui Arrigo. Filosoful era aplecat deasupra lui. Părea pe punctul de a-l ataca iar. Zvârlind din picioare cu disperare, Dante se târî pe spate, dându-se Îndărăt cu câțiva pași. Apoi, arcuindu-se din șale, izbuti să se ridice În picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de celălalt, care părea dornic să Îl ajute. Arrigo pricepu și stătu locului. Un zâmbet Îi Încreți buzele. - Nu eu am căutat să te ucid. - Cineva a Încercat s-o facă. Iar ochii mei nu te văd decât pe dumneata. Filosoful strânse din buze, apoi trăsăturile sale se destinseră. O lumină șireată Îi ardea În privire. - E adevărat, dar revino la știința dumitale: lumea e plină de lucruri pe care le vedem și nu au corp. Curcubeul care colorează cerul, vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
auzise. Îl Înșfăcă de brațe, strângându-l cu putere. - Dumneata ești În posesia cheii de la poarta aceea! strigă el, părând disperat. Cedează-mi-o mie și te voi face părtaș la gloria mea! Pentru o clipă, Dante avu senzația că filosoful Înnebunise. Ochii Îi erau dilatați. Cu o smucitură se eliberă din prinsoare, dându-se Înapoi. Celălalt nu Încercă să Îl urmeze. Rămăsese cu brațele Întinse către el, ca și când ar fi crezut că Îl strânge Încă În mâini. Deodată se dezmetici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urmă cu o clipă. În sfârșit, lunecă Într-o parte, făcându-se nevăzut după cotitură, pe aceeași stradă pe unde dispăruse și Monerre. Dante se repezi În acea direcție, Încercând să Îl ajungă din urmă. Însă, când dădu colțul, din filosof nu mai era nici urmă. 9 După-amiaza zilei de 14 august, la Priorat Ultima adunare a Consiliului priorilor fusese convocată pentru ora a treia. Așezat la masa lungă, Dante nu asculta nici măcar zumzetul cuvintelor pe care ceilalți le adresau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deprindă cu Întunericul. - Arrigo, autoritatea Florenței vine cu mine, ca să dai seama pentru crimele dumitale, scandă el cu o voce fermă și cu mâna ridicată, asemenea unei statui antice a justiției. Puțin câte puțin, vederea devenea mai limpede. Desluși profilul filosofului, așezat pe micul scaun din dreptul mesei de scris, și Întrezări albeața hârtiei. Omul părea aplecat să scrie ceva, În ciuda luminii insuficiente. - Arrigo, trebuie să te justifici, adăugă el cu mai puțină răceală În glas, apropiindu-se. Tonul său hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
umbrele. Era mort. În fața lui, peste hârtia pe care mâna sa scrisese câteva rânduri, zăcea o cupă Încă umedă de vin. Simți un miros aspru, aroma strugurilor amestecată cu ceva metalic. Un pârâiaș de spumă roșiatică cobora din colțul gurii filosofului, semn fără echivoc al otrăvii pe care o ingerase. Cu delicatețe, Dante scoase de sub mâna inertă foaia pe care, cu o scriere șovăielnică, aflat deja pradă spasmelor morții, Arrigo scrisese câteva cuvinte: „Omnia tempus corrumpit, non bis in idem datur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să depună, cu respect obiectul pe masa de scris. Aurul parcă devenise incandescent și Îi clocotea Între degete. Nu o cupă de vin, ci de moarte. Cu aceasta fusese ucis Frederic. De un mișel, de un „om neîntreg”. Fixă chipul filosofului, deja neclar printre umbrele serii. Ca și când un geam de cristal s-ar fi interpus, Îndepărtându-l de lume. Pe trăsăturile sale Încă nu coborâse masca batjocoritoare a morții. Avea o Înfățișare senină, ca și când ieșirea sa din scenă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să pregătească transmiterea consemnelor către noii priori. Însă, mai Întâi, voia să repună ordinea În acele ruine Îmbibate de sânge. Începând cu trupul lui Arrigo, pentru ca acesta să nu Împărtășească soarta sinucigașilor. Avea să răspândească zvonul unei boli incurabile a filosofului, aflat pe drumul unei salvări imposibile În pelerinajul spre Roma. Oricum, idiotul acela de medic șef n-ar fi știut să facă deosebirea Între o Înecare și o moarte prin foc. Tensiunea ultimelor evenimente se mai relaxa, lăsându-l epuizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fusese construită copia după Castel del Monte și de ce fusese chemat Fabio dal Pozzo, matematicianul, să calculeze... Asta voise să Îi spună Arrigo lângă zidurile Baptisteriului, prețios numai pentru bezna Închisă sub bolta sa. Un lac de beznă de care filosoful avea nevoie pentru a transpune În faptă vechiul vis al tatălui său. Nu renașterea imperiului, naufragiat În furtuna vremurilor. Acesta era planul celor de la miazănoapte, de la Veneția, al templierilor. Arrigo luase doar parte la el. Cu generozitate, pusese inimă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mizerabile în învățământul românesc!!! În cercetare la fel, păi e posibil ca cercetarea să iasă în stradă, la demonstrație, și jandarmii să-i bată, să lovească ei cu bastoanele cele mai luminate minți din țară? O să încremenim în proiect, vorba filosofului. Ne vanghelizăm. Noi n-avem voie, nu ne putem permite să rămânem deoparte, în afară de UE, trebuie să reintrăm în lumea civilizată, acolo unde eram deja în perioada interbelică, trebuie să adoptăm și noi mottoul in varietate concordia... Lumea confundă comunicarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
prezbiteriene un stand pentru botez - sau cum naiba s-o fi numind - cu numele lui Încrustat În el... — Oprește-te, Amory. Spui lucruri infernal de triste. Dar tu? — Eu fac parte dintr-o categorie superioară. Ca și tine. Noi suntem filosofi. — Ba eu nu-s. — Sigur că ești. Ai pe umeri un cap afurisit de bun. Dar Amory știa că nici o abstracțiune, nici un fel de teorie sau idee generală nu-l mișca pe Rahill până nu-și zdrelea degetul mare de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nou din Eroul ca om de vază. - Continuă. Astăzi sunt un bun ascultător. - Azi oamenii se străduiesc atât de tare - Înduioșător de tare - să creadă În lideri. Dar cum apare un reformator, un politician, un soldat, un scriitor sau un filosof popular - bunăoară un Roosevelt, un Tolstoi, un Wood, un Shaw, un Nietzsche -, contracurentele criticii Îi vin de hac. Dumnezeule, În zilele noastre nici o persoană nu rezistă Într-o poziție eminentă! E calea cea mai sigură spre uitare. Lumea se Îngrețoșează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sau sunt reprimate azi de civilizație. Ceea ce-a rostit omul ăsta este, de mii de ani, ultimul argument al asociației mondiale a căpățânilor de oaie. Neagă contribuțiile tuturor oamenilor de știință, ale oamenilor de stat, moraliștilor, inventatorilor, doctorilor și filosofilor care și-au pus vreodată viețile În slujba omenirii. E o contestare neobrăzată a tot ceea ce are valoros natura umană. Oricărei persoane trecute de douăzeci și cinci de ani care face cu sânge rece o asemenea afirmație ar trebui să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cazul tău. Iar această părăsire nu are altă cauză decât tocmai existența libertății. Se vede pe tine. Mămica nu înțelege nimic, dar știe un lucru, și anume că lumea ar fi mai bună dacă și‑ar fi ascultat mai mult filosofii și artiștii decât propriul spirit meschin și egoist, lipsit de o viziune largă. Ar trebui să‑i creadă pe Beethoven și pe Socrate. Gemenii îi explică mamei că și non‑existența acestei mame ar fi imaginabilă și posibilă. Eu însămi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
viață fericită și plină de voioșie. IV ANAXARH și „natura îndrăgostită de plăcere” -1Să-ți muști limba și s-o scuipi... Tot așa cum Hipparh pitagoricianul are un discurs vag inspirat din materialismul lui Democrit, Anaxarh - supranumit Preafericitul - este categorisit printre discipolii filosofului din Abdera, deși unii fac din el un sofist, un cinic, un pyrrhonian... Este adevărat că, pe atunci, nu exista aceeași manie a clasificărilor ca acum, iar un filosof își fabrica fără probleme mica lui gîndire personală efectuând colaje din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
din materialismul lui Democrit, Anaxarh - supranumit Preafericitul - este categorisit printre discipolii filosofului din Abdera, deși unii fac din el un sofist, un cinic, un pyrrhonian... Este adevărat că, pe atunci, nu exista aceeași manie a clasificărilor ca acum, iar un filosof își fabrica fără probleme mica lui gîndire personală efectuând colaje din fragmente împrumutate din diferite doctrine. Fiecare prelua ceea ce prezenta interes pentru sine, fără să se îngrijească dacă merita sau nu eticheta de discipol ortodox: gândirea aparține tuturor, iar sincretismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
doctrine. Fiecare prelua ceea ce prezenta interes pentru sine, fără să se îngrijească dacă merita sau nu eticheta de discipol ortodox: gândirea aparține tuturor, iar sincretismul, atunci când duce la înțelepciune, merită tot respectul. Aceeași remarcă valabilă pentru un mare număr de filosofi din Antichitate: zonele de umbră și întrebările par mai numeroase decât cunoștințele clare și precise, informațiile sigure și adevărurile despre Anaxarh. Se știe că și el este originar din Abdera. Din câte se pare, a fost discipol al lui Democrit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pare, a fost discipol al lui Democrit - așadar, încă un presocratic de ocazie! Și el l-a însoțit pe Alexandru în expediția de cucerire a Asiei, și el i-a întâlnit - dar cine va scrie într-o zi istoria acestor filosofi necunoscuți? - pe gimnosofiștii indieni, de la care a luat unele lecții. în rest, în afară de două sau trei anecdote, nu s-a păstrat nimic. Anaxarh Preafericitul a dus cu el în mormânt își acesta necunoscut) secretele unui supranume de invidiat! Și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un tiran din Cipru care amenință să-l pedepesească pentru șotiile sale punând să fie zdrobit într-o piuă, Anaxarh răspunde că satrapul poate să-l condamne la o asemenea pedeapsă, dar că nu-i va pedepsi decât trupul, materia filosofului, și nu pe el însuși, nici realitatea și nici adevărul lui. Când același îi caută pricină și amenință că o să-i taie limba, el și-o mușcă cu dinții și-i scuipă în obraz o bucățică. Chiar dacă aceeași anecdotă i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]