2,506 matches
-
Nici păstor măcar? Chiar și cellalt, Dunărean, Parcă e la fel: viclean, Nu știe să păstorească Turma noastră țigănească! Cuvântarea secretarului Ce spune notarul, E adevărat Omul asta, frate Ne-a exasperat! Și mult ne-am dori Să-l putem goni Să rămânem noi Stăpâni peste oi! Cuvântarea lui Buzoian Oițe - ascultați Cum să cuvântați De m-or depărta De la turma mea! De la voi aștept Ca să spuneți drept Cum am încercat Și am tot luptat Suflete s-adun Pentru Domnul bun
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
scriau jurnale, vederi, sau jucau cărți pe terasa unui mic restaurant, unde puteam lua masa fără teama de a ne ruina. Dimineața făceam plajă și baie într-un mic golf unde mai apărea și câte un iacht american. Căldura ne gonea în camping, de unde, după o oră de odihnă, porneam să colindăm pe mica insulă sfântă. Am văzut peștera unde Sf. Ioan a trăit, am vizitat două Mănăstiri - una de călugări și una de călugărițe unde am luat masa alături de un
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și cu speranța într-un trai mai omenesc. Oameni simpli, puțin speriați, cu ochii mari și domoli, docili, azvârliți de soartă pe aceste meleaguri. Când i-am văzut, am fost năpădită de lacrimi, gândindu-mă la necazurile care i-au gonit din țara lor. După slujbă, am pornit pe jos prin cartierul (unul nou) cu blocuri înalte de sticlă „oglindată”, am văzut cele două blocuri - „Poarta Europei” care sfidează legile arhitecturii fiind înclinate unul spre altul. Am mers mult, o zi
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
doua zi am plecat dis de dimineață spre Rethimnos cu gândul de repeta experiența. Fie că am avut o zi grea, fie că într-adevăr nu se ridica la nivelul pitorescului primului loc, acest al doilea oraș vizitat ne-a gonit din el. Am făcut câteva cumpărături și am pornit la drum. S-ar putea ca starea să fi fost subiectivă, dictată de o indispoziție fizică care ne-a jucat feste toată ziua. Am mers încontinuu, destul de greoi din cauza căldurii și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cât mai izolat pentru a ne așeza la iarbă verde cu grătare preparate de noi și vinul răcit într-un pârâu. Am ajuns până sus la Vidraru, dar vremea neprielnică și peisajul selenar de pe malul lacului de acumulare ne-au gonit înapoi prin ceața deasă și înspăimântătoare. Am hotărât să sfidăm totuși intemperiile și am ales o poieniță și un pârâu unde ne-am întins merindele aduse de acasă în coșuri de nuiele și de acum plimbate îndeajuns. Liviu a făcut
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
kilometri (dus-întors) mi s-a pus la dispoziție o bătrână Dacie, eu urmând să prestez și funcția de șofer. Am plecat la drum cu soția, gândindu-mă mereu la sfaturile șoptite de unul din "profesioniștii ambasadei": "Aveți grijă n-o goniți, n-o bruscați, că-i bătrână și năbădăioasă, să nu cumva să vă lase pe drum! Și mai fiți atent și la frâne, că-s cam uzate plăcuțele!" Cu asemenea îndemnuri, mă simțeam aidoma unui pilot kamikaze în Războiul Pacificului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de mariscos", "cipironi a la plancha", "anillos de calamar", un dorado sau lenguado, acompaniați de un "blanco" uruguayo, argentino o chileno, e o desfătare. Jose Ignacio e o oază de pace și frumusețe, lipsită de aglomerație, poluare și mașini care gonesc, inscripțiile pline de farmec din fața caselor pescărești avertizându-te: "Aici nu gonește decât vântul"! Mai spre est ne atrăgea Punta del Diablo, un alt sat pescăresc, ascuns între valuri și pădurea de eucalipți, aici pescarii fiind specializați în pescuitul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
lenguado, acompaniați de un "blanco" uruguayo, argentino o chileno, e o desfătare. Jose Ignacio e o oază de pace și frumusețe, lipsită de aglomerație, poluare și mașini care gonesc, inscripțiile pline de farmec din fața caselor pescărești avertizându-te: "Aici nu gonește decât vântul"! Mai spre est ne atrăgea Punta del Diablo, un alt sat pescăresc, ascuns între valuri și pădurea de eucalipți, aici pescarii fiind specializați în pescuitul de "tiburoni" rechini, dar și de fructe de mare și... alge (am gustat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de potas). Chelnerii și barmanii ștergeau Încontinuu farfuriile și paharele. În oraș, ștergerea prafului devenise cel mai obișnuit gest. La o comunitate de circa dou)zeci de mii de oameni aveau loc blocaje rutiere de genul celor din Romă, mașinile gonind pe benzile rezervate autobuzelor, dând totul peste cap și claxonând nebunește. Dimineață și seara totul se liniștea. Că s) scapi de zgomotul traficului puteai s) urci un munte din apropiere și s) coborî apoi pe o plaj) pustie, la fel
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
care a țâșnit dintre căsuțe cu un elan Înfricoșător, dar Într-o tăcere absolută, păstrându-și glasul pentru scurta izbucnire de care avea să se bucure În clipa când avântul lui mut l-a adus În sfârșit aproape de mașina care gonea pe lângă el. 5 Vechiul și noul, tenta liberală și cea patriarhală, o sărăcie fatală și o bogăție fatalistă s-au Împletit În mod fantastic În acel ciudat prim deceniu al secolului nostru. De mai multe ori pe parcursul unei veri se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În pufoaica lui albastră și cu ceasul Îmbrăcat În piele (era două și douăzeci) prins În spate, la centură, pe sub care se rotunjeau ca un dovleac bucile uriașului său șezut, bine Înfofolit. Vedeam blana de focă a mamei și, pe măsură ce goneau tot mai iute prin ger, manșonul pe care și-l ridica În față - acel gest grațios al unei doamne din St. Petersburg, În timpul călătoriilor de iarnă. Voluminoasa blană de urs care o acoperea până la talie era prinsă În două colțuri
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cireșilor Încărcați cu fructe negre lucioase; unchiul transformase În seră o Întreagă livadă dintr-un colț al moșiei lui, separată de a noastră de râul șerpuitor. În timpul verii, trăsura lui era văzută aproape zilnic, la ora prânzului, traversând podul și gonind apoi spre casa noastră, pe lângă un gard viu din puieți de brad. Când aveam opt sau nouă ani, mă lua Întotdeauna pe genunchi după dejun și (În timp ce doi valeți tineri strângeau masa În sufrageria acum goală) mă mângâia, scoțând tot
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al Statelor Unite dezvăluise reporterilor planurile pentru o Forță Navală aeriană. În iulie, Blériot a zburat de la Calais la Dover (făcând și o buclă suplimentară când și-a pierdut direcția). Era sfârșit de august. Brazii și mlaștinile din nord-vestul Rusiei au gonit prin fața ochilor mei și În ziua următoare au cedat locul pădurilor de pin și pârloagelor germane. Mama și cu mine jucam un joc de cărți numit duraciki, pe o masă rabatabilă. Deși era ziua-n amiaza mare, cărțile noastre de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de bunăvoie de mine. În dimineața următoare, câmpuri ude de sălcii diforme, Înșiruite de-a lungul spițelor unui șanț, sau un șir de plopi În depărtare, străpuns de o dungă orizontală de ceață de un alb-lăptos, te anunțau că trenul gonea pe teritoriul Belgiei. Ajungea la Paris la patru după-amiaza și chiar dacă oprirea nu dura decât o noapte, aveam Întotdeauna timp să cumpăr ceva - de pildă o mică insignă cu Tour Eiffel, vopsită destul de grosolan cu argintiu - Înainte de a ne urca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ajungeai pe bulevardul Nevski, mergeai pe el o lungă bucată de drum, pe parcursul căreia era o plăcere să depășești fără nici un efort un gardian Înfășurat În manta, În sania lui ușoară trasă de o pereche de armăsari negri care fornăiau gonind pe sub rețeaua de sârmă albastră strălucitoare ce ocrotea fața pasagerului de bucățile de zăpadă. Pe stânga, o stradă cu un nume frumos - Karavanaia (Strada Caravanelor) - te ducea prin fața unui magazin de jucării de neuitat. Apoi venea Circul Cinizelli (celebru pentru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
scurta suprafață netedă a unui podeț peste un pârâu; mergând de-a lungul gardului de sârmă al terenului de tenis; deschizând cu botul bicicletei poarta spoită cu var de la capătul parcului; și apoi, cuprins de un extaz melancolic de libertate, goneam pe marginile din pământ bătătorit, plăcut cleios, ale lungilor drumuri de țară. În vara aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În lumina soarelui ce apunea, În pragul căreia stătea rezemată de ușorul ușii Polenka, o fată de vârsta mea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
persoana mea acum. Am așteptat să treacă unu, două, trei vagoane (trenurile rusești erau celebre pentru Încetineala cu care luau viteză) și când, În sfârșit, la ultimul, au ieșit la iveală șinele, mi-am luat bastonul dintre ele și am gonit după tamponul care se Îndepărta ca Într-un coșmar. Un braț vânjos de proletar m-a pus de acord cu regulile ficțiunii sentimentale (și nu cu cele ale marxismului) ajutându-mă să sar În tren. Dacă aș fi rămas jos
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am făcut ce-am putut!... Pace ție, spune Daniil cu blândețe. Dar, Ștefan, obsedat, nu-l vede, nu-l aude. De trei zile și trei nopți rătăcesc nebun, bat munții, îmi zdrobesc genunchii pe stânci, gonesc încolțit de gânduri! Mă dau de ceasul morții! Încerc să înțeleg: cum a fost cu putință!? Cum?! Unde am greșit? Pentru ce am făcut tot ce-am făcut?! Pentru ce n-am făcut tot ce-ar fi trebuit să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Albă!! Steagurile vitejilor, înainte!! După noi, în goană, "Oastea de curte"!! Și-apoi "Oastea cea mare"!! Șendreo!! Adunarea!! Sună adunarea!! Ai plecat?!?! întreabă el nerăbdător, privind după hatman care iese în goană. Tu, Tăutule! Și tu, Dumo! Încălecați! Dați pinteni! Goniți! Ziua și noaptea! La Cracovia! La Buda! Duceți lui Mateiaș, lui Cazimir știrea "Vin turcii!!" Să vină cu oștile! Să nu ne lase să pierim pe noi și țara! Să vină!! Ați plecat?!?! Tăutu și Duma, fără plecăciune, pleacă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unui neguțător brașovean... Ceee?!?! sare mânios Ștefan împroșcând cu clăbuci. Tâlharii?!... Iar?!... Unde-i spătarul Mihail?! Adastă afară... Să dea socoteală! Chiribuță, ce stătea "turcește" pe perinuța lui, a și zbughit-o pe ușă. Ștefan, cu jumătate de obraz ras, gonește cu pași mari, stropind cu clăbuci. Don Batista după el, cu briciul: Barba! Illustrissimi!... Barba! Serenissimi! Ștefan, mânios, își smulge șervetul de la gât și-l aruncă cât colo: Am dat al treilea salvconduct cu privilegii neguțătorilor brașoveni: "Liberi sunt să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fericire?... Cine nu-și dorește? De mă gândesc bine, n-am prea avut parte de ceea ce se cheamă "fericire". Și... și de mi-a fost dată pentru o clipă... repede-repede mi-a fost luată. N-am avut timp pentru ea. Gonesc de când mă știu, nu s-a lipit chestia aiasta de mine, ca apa de pana de gâscă. Acum... o să-ți spun să nu râzi de mine știi care-i acuma suprema mea fericire?... ?!... Să apuc să dorm... Da' știi, colea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zidari și zugravi aproape că terminase exteriorul și se pregătea să înceapă lucrul „înăuntru”, la diverși locatari. Încât, ca și la alții, în acel început de martie, și la noi era vraiște. Dezordinea din cameră, devenită neprimitoare, străină m-a gonit de acasă. Ultragiată, sensibilitatea mea specială față de spațiul domestic intim, ocrotitor mi-a decis atunci, în acea după-amiază, soarta. Nu mi-a plăcut să stau în casă, în condițiile haosului ce domnea în ea, și, ca împins de un resort
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în plâns și am ținut-o așa o bună bucată de vreme, în ciuda faptului că ceilalți încearcă să mă liniștească. Un plâns exagerat, de om beat, desigur. Și totuși lacrimile pe care le-am vărsat atunci, în acea dubă ce gonea spre București, pe un întuneric fulgerat din când în când de luminile de pe șosea, erau sincere. Tudor Vianu a fost omul, din literatura română, la care am ținut cel mai mult. Peste noapte mi-a fost foarte rău, cum mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a lagărului, preferabilă altora. La rândul lui, șeful de echipă, care contemplă spectacolul hăituirii, își propune să facă rața cadou șefului de lucrări, în speranța că acesta îl va tăia de pe lista fatală (pe el și nu pe muribundul care gonește rața aflată în pragul morții). Cu o treaptă mai sus, șeful de lucrări, care văzuse doar începutul vânătorii, își face și el socotelile lui, adevărate planuri de viitor, îmbietoare, luminoase. „Șeful de lucrări, culcat, răsucea între degete, cu un gest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dus și i-a furat din Veneția, și de atunci s-a Înființat industria de la Lyon și Saint Etienne. În Prusia de când datează industria dacă nu de la revocarea Edictului de la Nantes, când marele elector a lăsat drum liber imigrațiunei francezilor goniți din sudul Franței? Ei au adus În Prusia, și industria și cunoștințele lor teoretice și iscusințele lor manuale. Chiar vecinii noștri din Rusia, de unde au luat ei civilizația lor, dacă nu de la germani? Dacă este așa, d-voastră voiți ca
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]