4,781 matches
-
excesivă pentru „potrivirea” vorbelor, rimă, ritm, poeta urmărește doar să comunice viu, dureros, cum sună și transpunerea versurilor ei în română: „De ce, pe orizontul/ Unde m-am ivit ca aromâncă,/ Mă trezesc noapte de noapte/ Și aud un freamăt, - Un grai vechi, din adâncuri?...// E freamătul bunicilor,/ E graiul aromânilor!”. Ca prozatoare, S.-M. se înscrie în categoria autorilor cu o scriitură supravegheată, care recurg în mod obișnuit la metaforă, la parabolă, definitorie atât pentru subiectul abordat, cât și ca discurs
STERVIU-MIHANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289928_a_291257]
-
doar să comunice viu, dureros, cum sună și transpunerea versurilor ei în română: „De ce, pe orizontul/ Unde m-am ivit ca aromâncă,/ Mă trezesc noapte de noapte/ Și aud un freamăt, - Un grai vechi, din adâncuri?...// E freamătul bunicilor,/ E graiul aromânilor!”. Ca prozatoare, S.-M. se înscrie în categoria autorilor cu o scriitură supravegheată, care recurg în mod obișnuit la metaforă, la parabolă, definitorie atât pentru subiectul abordat, cât și ca discurs personal. SCRIERI: Lilice, 1988; Lândura, Skopje, 1989; Vreari
STERVIU-MIHANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289928_a_291257]
-
Paris, 1904-1905, 1906). În „Sămănătorul” din 1907 D. Anghel și St. O. Iosif „îndrăznesc” să publice Simfonie, „versuri de o bizară și îndrăzneață frumusețe”. A mai colaborat la „Revista celorlalți”, „Flacăra”, „Simbolul”, „Insula”, „Floare-albastră”, „Seara”, „Facla”, „Mișcarea literară”, „Salonul literar”, „Graiul vremii”, iar în ultimii ani de viață la „Pagini dunărene”, „Cronica”, „Ramuri” ș.a. Poeziile și le-a strâns în volumele Poeme (1911), Grădina Hesperidelor (1912), Imperii efemere (1925). Avea sub tipar, în 1929, Armonii lascive. În 1902 îi apăruse culegerea
STEFANESCU-EST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289909_a_291238]
-
apărută la Bazargic, bilunar, de la 10 ianuarie 1936 până la 17 mai 1938, cu subtitlul „Ziarul coloniștilor, pus sub conducerea unui comitet”. Director: G. Ionescu-Nica; redactor administrator: Th. Dorobăț. Se reproduce poezie de Mihai Eminescu (Doina), Carmen Sylva, Octavian Goga (Plugarii, Graiul pâinii). Sunt prezenți cu versuri C. Dumbrava, S. Ciucă, Thoma Păscu, Maria Botiș-Ciobanu, Mircea Dem. Rădulescu, Tudor Măinescu, Volbură-Poiană Năsturaș s. a., iar cu proza Mihail Lungianu. Revista este ilustrativa pentru noul ritm intelectual al țării din perioada interbelică și pentru
STRAJA CADRILATERULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289966_a_291295]
-
Andreea Deciu Astăzi, în plină gîlceavă babeliană, în toiul izbucnirii naționalismelor de tot felul sau a precauțiilor de corectitudine politică, pare fie nebunesc, fie complet naiv, să te mai gîndești la existența unui grai comun, originar, din care au explodat în celebrul turn toate celelalte limbi ale pămîntului. Și o astfel de "nebunie" sau "naivitate" pare să fi fost supusă sancțiunilor, nu politice ci venite din partea unei comunități științifice, încă cum mult înaintea vremurilor
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
de "părinții revistei", faimoșii profesori Dumas, Janet, Meyerson: anume aceea de a nu accepta nici un articol cu referiri la originea limbajului. În plină epocă de scientizare a disciplinelor limii (lingvistica, gramatica istorică, filologia, lingvistică comparată), investigații legate de existența unui grai originar sau a unui limbaj din care să fi evoluat ulterior toate celelalte, erau socotite aberație curată. Între demersul obiectiv, stiințific și rațional al lingvistului și improvizațiile sau invențiile celui sedus de depărtările miticului, spune Vernant, părea să existe, cu
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
de a sonda chestiunea originii limbajului, dar și acela de a analiza tocmai cum de a ajuns primul obiectiv să pară simplă aiureală. Cîndva trebuie să fi existat o vreme cînd cele două, a privi îndărăt, către rădăcinile mitice ale graiului originar, și totodată a nutri ambiția unei riguroase scientizări a studierii limbajului, să fi coexistat. Această epocă pare a fi fost, în viziunea autorilor Limbilor Paradisului, secolul al XIX lea, cînd pozitivismul a înflorit la un loc cu tot felul
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
înflorit la un loc cu tot felul de povești savante și legende care au alimentat frenezia căutării unei limbi a Paradisului. Propunîndu-ne să recitim cîteva dintre principalele teze care au abordat încă din secolul al XVII lea, de fapt, problema graiului originar, trecînd prin Leibniz, Herder, Renan, Richard Simon, F. Max Muller, chiar și Saussure puțin, precum și alții poate mai puțin cunoscuți, Olender desface, atent și cu răbdare, firele încurcate ale acestui ghem de tensiuni și contradicții reprezentat de investigația lingvistică
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
învățatul. Odată cu Renașterea în toate colțurile Europei apar descoperiri ale "adevăratei" limbi a Paradisului, după cum vrea fiecare să atribuie strămoșilor săi un idiom care va fi fost cîndva comun întregii omeniri. Vernant citează o parodie semnificativă pentru această explozie de graiuri mitice, scrisă prin secolul al XVII-lea de un suedez. Pentru că fusese alungat din țară de către reprezentanții clerului luteran, autorul, un anume Andreas Kempe, se distrează descoperind burlescul savuros al acestei goane după Eden și descrie un Paradis care pare
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
unei limbi universale apelează la sisteme formalizate, mai ales la matematică, dar există totuși cîteva, fie și mai izolate, care propun, în subtextul lor măcar, construirea unui vocabular, de pildă, fundamentat pe ce credeau autorii care ar fi constituit un grai primordial. Cert este că odată cu veacul al XVII-lea polemica între cei ce pledează pentru primatul ebraicei sau optează pentru o altă soluție se întețește. Miza e din ce în ce mai mare, pentru că în Iluminism se ajunge la celebra metaforă a limbii ca
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
în fiu" care trebuia cu orice preț apărată (ar. părinteasca dimândare) în interior, dar și în afară, față de �străini". Nicidecum o relație cultural-istorică cu Roma, cu latinitatea! De altfel, în producțiile literare orale, în discursul cotidian oral, în atestările din �graiuri", niciodată nu apar referințe la o posibilă apartenență la lumea latino-romanică (dimpotrivă, termenul lătin, în aromână, are sensul "catolic", ca în toată Biserica ortodoxă). Iată de ce se poate afirma că aceste comunități romanofone-românofone, trăind într-un mediu multietnic, își defineau
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
învețe decât în școli grecești și să-și formeze o cultură grecească. în ce condiții puteau aceștia să-și conserve identitatea aromânească? Th. Capidan 1932, pp. 39-41, vorbește chiar despre Aromâni care își făceau însemnări cu alfabet grecesc dar în grai aromânesc: �pe vremea aceea, Aromânii cu carte, oricât de grecizați au fost în cultură, ei n-au fost și în conștiință, pentru că întotdeauna au avut conștiința trează că se deosebesc de Greci" (ibid.). Și totuși, în această identitate deghizată - profitabil
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
cu care Aromânii cultivați luaseră contact la Viena și la Buda. De altfel, cealaltă lucrare a lui Gheorghe Roja, Măiestria ghiovăsirii românești cu litere latinești care sunt literele Românilor cele vechi (1809) nu este altceva decât �aplicarea" la scrierea în graiurile aromânești a alfabetului latin, precum preconizau cărturarii ardeleni. Iar atunci când Mihail Boiagi, publicând la Viena, în 1813 (în greacă și germană) Romanische oder macedono-wlachische Sprachlehre, pe lângă o încercare de a stabili normele structurale ale aromânei, pune în circulație termenul macedo
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
J. a combătut provincialismele și a militat, în același timp, pentru impunerea normelor limbii române literare moderne, singurele capabile să asigure unitatea limbii. În criticile lor, junimiștii acordau o deosebită atenție limbii, fiind intransigenți față de orice exces neologic și recomandând graiurile populare drept sursă de îmbogățire a expresivității. În general, junimiștii se remarcau în scrierile lor prin corectitudinea, proprietatea și sobrietatea exprimării. Supunând unei examinări severe literatura vremii, critica junimistă a îndrumat-o spre respectarea unor principii artistice clare. Ironia fină
JUNIMEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287687_a_289016]
-
aproape exclusiv în sonete este o performanță de o rară virtuozitate. Dacă George Murnu l-a tradus magistral pe Homer, neîntrecutul aed al Antichității grecești, despre B. se poate spune că a creat el însuși în stil homeric, folosind un grai românesc dialectal, ce-și dovedea astfel nebănuite resurse de expresivitate. Autorului i se mai publică, tot postum, în 1996, un alt mare poem, La stani [La stână], închinat tot vieții pastorale din Macedonia. SCRIERI: Românii din Macedonia, Epir, Tesalia și
BOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285783_a_287112]
-
și ascultă cu ochii larg întredeschiși opiniile, gândurile și ideile celora cu mult har în vorbire sau cu mult „stuchit la furcă”. Ce crede el despre lumea de azi și de mâine nu are răgaz să ne spună în dulcele grai moldovenesc, fiindcă niciodată gândul lui nu este destul de pritocit, destul de slobod în a o lua razna prin pădurile întunecate ale spiritului. S-ar părea că înlăuntrul lui vibrează diapazonul celor zece sfere muzicale celeste, trăind în el însuși fără tăgadă
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93023]
-
titluri în limba franceză. Gazetele „Le Danube” și „Neue Freie Presse” i-au comentat scrierile. S.-C. a tradus în românește cea mai mare parte a lucrărilor elaborate în limba rusă, aducându-le la forma definitivă. Împreună cu altele, concepute în graiul natal, le-a tipărit la Cernăuți cu ajutorul cuscrului său, Silvestru Morariu-Andrievici, străduindu-se, după pilda tatălui, să continue tradiția culturii românești în Bucovina („Eu cercai cu lira mea poetică să vorbesc limba patriei, să dezmierd acel odor scump, cum mama
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
naturii degajă un lirism solemn, având simplitatea gravă a marilor texte fundamentale, care celebrează pacea existenței potolite, senine, integrată desăvârșit în ordinea cosmosului. Mare artist al cuvântului, S. folosește o limbă plină de savoarea vorbirii populare, cu o dulceață a graiului moldovenesc, dar la antipodul exprimării curente. Materia verbală e rodul unui travaliu artistic excepțional. Ca și Luther - spune G. Călinescu - scriitorul a creat o limbă literară numai a lui. O pricep perfect contemporanii săi, dar ar înțelege-o și Ștefan
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
atât de apropiat de etimonul latinesc - văduv, -vă72 plus sufixul an[ă]) înseamnă în Bucovina, depreciativ, și „văduvă”, dar și „fată sau femeie care a născut un copil din flori” (vădana - zice Simion Florea Marian - Nunta la români, București, Editura „Grai și suflet”. Cultura națională, 1995, pp. 541 - este o fată greșită, care e îngreunată sau a avut de fată mare copil...”) (după DLR: „De-i deocheat d-o vădană/ A unui copil mic mamă,/ Moară-i copilul”). La fel vădancă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ernest Bernea, Moartea și înmormântarea în Gorjul de nord, București, Editura Cartea Românească, 1998, p. 91. 21. Vezi T. T. Burada, Datinile poporului român la înmormântări, Iași, 1882; Simion Florea Marian, înmormântarea la români, ediție de Ioan Șerb, București, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, 2000. 22. Vezi S. Fl. Marian, op. cit., p. 39-47, 48-55, 138-158, 225-241, 289-293, („Timpii” cadavrului, în înșirarea lui S. Fl, Marian, sunt: scăldatul, ungerea, îmbrăcarea în haine noi, priveghiul, înmormântarea, etc.; vezi Ioan Pop-Reteganul, Bocete adecă cântări
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ibidem, vol. VII, p. 266. 32. în Călători străini ..., vol. VI, p. 125. 33. în Ibidem, vol, VII, p. 267. Transcriu - după Simion Florea Marian, înmormântarea la români, ediție critică de Teofil Teaha, Ioan Șerb și Ioan Ilieșu, București, Editura „Grai și suflet - Cultura Națională”, 1995, p. 331 și urm. - câteva fragmente de bocete adunate din Bucovina La un bărbat [...]. „Bădică, nu te-ndura Și soția a-ți lăsa. Că soția dumitale, Multă supărare are. Și eu mă rog dumitale, Să
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unei enumerări - fie și esențializate - în aceste pagini, căci o topologie a personajelor din basmul românesc a întreprins mai demult - remarcabil - Adolf Schullerus 439. Mă voi mărgini să evoc - din multitudinea de situații 440 - două „cazuri”. Sper semnificative. în colecția Graiul vremurilor, alcătuită de Tudor Pamfile, se află o poveste intitulată Chipăruș, feciorul babei 441. îi este dat unei femei în vârstă („[...] a fost odată o babă care avea doi feciori. Pe unul îl chema așa, și pe celălalt altfel. Și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
întemnițată, se stinge împreună cu ea. Nora în urma regimului aplicat, feciorul din iubire pentru ea. Ultimul gest solicitat văduvei este îngroparea celor doi (o dragoste invincibilă, biruitoare dincolo de moarte): Amândoi s-o mbrățoșat Și ca morți jos au picat Și din grai așa grăia: — Maică, măiculița mea, Meri la târg la Glogoveț Și cumpără giolgi cu preț, Și mi-l coasă-n patru foi Și ne-n groapă pe-amândoi în miriștea plugului, De marginea drumului, Cine-o trece, toți să vadă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ibidem, vol. IV, p. 403. 421. Ibidem, vol. IV, p. 677. 422. Dan Horia Mazilu, Lege și fărădelege în lumea românească veche, p. 62. 423. Artur Gorovei, Credinți și superstiții ale poporului român, ediție îngrijită de Iordan Datcu, București, Editura „Grai și suflet - Cultura națională”, 2003, p. 82. 424. Vezi Gh. Brătescu, Vrăjitoria de-a lungul timpului, București, 1985. 425. Vezi Șarolta Solcan, Femeile..., p. 262; Idem, „Vrăjitori și angoasă în societatea medievală românească”, în Cultura, II, nr. 1 (53), 8
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
semnate, în acel an, de G. Coșbuc, I.P. Lazăr, I. Moța, P. Dulfu); Petre Ispirescu, Snoave sau povești populare..., ediția a.II-a, București, 1879; Românii din Munții Apuseni (Moții), de Teofil Frâncu și George Candrea, București, 1888; Tudor Pamfile, Graiul vremurilor (povești), „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1909; Idem, Feți-frumoși de odinioară, București, [1910]; Ion al lui G. Sbiera, Povești poporale românești, Cernăuți, 1886. 440. Tudor Pamfile, op. cit., pp. 7-13. 441. Românii din Munții Apuseni (Moții), pp. 237-243. 442. Flori
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]