2,681 matches
-
ceas. — Trebuie să plec, întârzii la șantier. La revedere, madame Agnès. — La revedere, domnule Lionel. Contez pe dumneavoastră. Și nu mai munciți atâta: azi mâine sunteți francez, ce naiba! Să nu uit: cu tot respectul, vă stă grozav de bine în gri. — Nu port decât gri, spune Lionel mirat. — De aia sunteți un domn bine. Nu ca bosniacul de la șase. Lionel părăsește imobilul în grabă. Baraca șefului de șantier e așezată strategic, chiar la intrarea dinspre stradă. Deși în inventar e trecută
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
întârzii la șantier. La revedere, madame Agnès. — La revedere, domnule Lionel. Contez pe dumneavoastră. Și nu mai munciți atâta: azi mâine sunteți francez, ce naiba! Să nu uit: cu tot respectul, vă stă grozav de bine în gri. — Nu port decât gri, spune Lionel mirat. — De aia sunteți un domn bine. Nu ca bosniacul de la șase. Lionel părăsește imobilul în grabă. Baraca șefului de șantier e așezată strategic, chiar la intrarea dinspre stradă. Deși în inventar e trecută banal „baracă“, clădirea are
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
dizolvată și-l varsă la rădăcina lămâiului. Tot ce face, face în ritmul muzicii de la radio. Mângâie duios singura lămâie scofâlcită, care se ambiționează să nu moară. Acum Lionel e în baie. A terminat cu bărbieritul. E în alt maiou gri și poartă aceiași boxeri gri, mulați. Verifică în oglindă calitatea rasului. Din oglindă îl privește de data asta Fred Astaire, drept care bate un step scurt - folosindu-se de papuci - și fredonează Puttin’ on the Ritz. Un logician pedant - care mai
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ia sticla din mână și-și reia monologul: Mi-am luat abonament la meciurile echipei SCO Angers, care nici nu știu în ce ligă joacă. — În liga a doua, îl ajută Liliane competentă. — ...am purtat numai costume gri - deși urăsc griul - ca să nu mă fac remarcat, am salutat primul pe toată lumea, am trecut strada numai pe verde, m-am spovedit la catolici - totul numai ca să ajung francez. Am regulat numai frigide, am devenit un vibrator cu față umană. Și acum, o să
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ce necaz treceți. Aș vrea să fiu alături de dumneavoastră... La înmormântare... N-am și eu un costum ca lumea... O să vină atâta lume... N-aș vrea să vă fac de râs... Lionel deschide dulapul și-i arată cele trei costume gri. Lui Ahmed însă îi sare în ochi costumul negru, nou-nouț. Pipăie stofa ca un adevărat cunoscător și-i spune lui Lionel: — Ăsta cred că m-ar aranja. Ăsta mă aranjează și pe mine, o să-l port la înmormântare. Nici eu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ai uitat la tine cum arăți? Cum îndrăznești să te prezinți în halul ăsta în fața unei femei? Lionel se duce în fața oglinzii din hol. Într adevăr, arată deplorabil. E neras, are cearcăne sub ochi. Maioul e mai mult murdar decât gri murdar, iar boxerii - să nu mai vorbim. Mai e și desculț pe deasupra. E jalnic. Băut fiind, are chef de glumă: — Tu ești femeie? Am crezut că ești o prietenă. — N-ai avut niciodată ochi pentru mine. — Sunt miop. Când am
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
vreo femeie care să strige Bis! la orgasm. Prea ar fi ca la teatru. Pe Lionel chiar l-am iubit. Mi s-a părut teribil de neajutorat, cu aerul lui de miop, privind mereu în jos, și cu costumele lui gri, care-l făceau invizibil. Mai era și român pe deasupra. Știu că asta nu înseamnă nimic, dar orișicât, era altceva decât un Gérard de duzină. Ce n-am înțeles e de ce m-a trimis autorul la Vesoul, la mama, cu care
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
să ridice privirea, când vocea ghidului se înălță, brusc, peste tonalitatea obișnuită. — A, iată tovarășa secretară. Înseamnă că ședința biroului executiv s-a încheiat. Iată, puteți vorbi chiar cu tovarășa... Lângă dactilografă aparuse o gospodină scundă, modest îmbrăcată. Fustă groasă, gri, jachetă de lână tricotată, albastră. Ochelari, nas lung, păr puțin, încâlcit. Întindea o mână mică, umedă, cu unghiile tăiate până la carne. — Ați venit, desigur, tot pentru noua lege. Este o măsură de stat, n-o pot discuta... Vocea era răgușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevărat spera. Cu ce plec dacă uit încet și de gingășia mea? Iluziile-mi sunt hrana cea de zi cu zi... Caut să gasesc ceea ce nu mai poate fi. Inima mi-e doborâtă de la atât haos și calvar. Aceleași zile gri ce mi se repetă iar...și iar... Vreau să tresalt și să strig de fericire, Dar simt și suferința, inexplicabila durere. Este cumplit să-mi chinui interiorul cel pribegit Cu amarele păcate în fiece zi, la nesfârșit... Ce pot să
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
timp mă iubește viața. Într-o zi m-am împrietenit cu moartea ca și cum ne cunoșteam de când lumea. Simțeam că plutesc în derivă, pe o mare de apă fără margini. Nu vedeam decât cerul care își schimbă culoarea de la albastru la gri. Ploua torențial peste mine; aceeași ploaie rece, blestemată. Deasupra mea câțiva corbi flămânzi planau; ar fi dorit să mă înghită cu totul dorindu-mi carnea dulce, dar au simțit că sunt vie. Și, în această derivă, moartea era foarte dezorientată
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
moare puțin, câte puțin, speranța. Pe străzi, nici câinii vagabonzi nu se mai arată, nici acoperișul clădirilor cu zăpadă, nu colorează atmosfera... Diminețile de iarnă, altădată, sprințare, ca fulgii de nea, s-au ascuns după o cortină de ceață în gri la fel ca și viața. Degeaba am sădit clipe fericite în ghivece, la fereastră, n-au dat rod. Poate, cândva, într-o dimineață de primăvară... Nestrămutare Se aud ecouri sparte din fântâni părăsite, secate de vremuri incerte; Strigă piatra nemângâiată
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
puloverul meu e aranjat cum trebuie. Suferința, îmi spun, nu ne face mai puțin frivoli. Port un pulover negru, ușor decoltat, părul este strâns în coadă pentru a-mi face gâtul să pară mai lung, sunt îmbrăcată cu pantaloni mulați, gri cu dungi. E o ținută plictisitoare de serviciu, dar m-am îmbrăcat așa fiindcă aveam să vin aici după muncă. Mi-a intrat în cap că într-o astfel de ocazie trebuie să fiu cât mai discretă. Mă simțeam de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
bună cale de a mă ocupa de el și de întreaga situație este cea directă. —A, da? Și ce ți-a spus? îl întreb sorbindu-mi vinul și privindu-l drept în ochi, care acum sunt mai mult verzi decât gri. Și-a dat geaca jos și a rămas într-un pulover ponosit, verde, care îi face privirea și mai intensă. Mă uit mai bine și-mi dau seama că nu e vechi deloc; așa e împletitura. Aspectul acesta decolorat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
încât și cerul avea căuș deasupra. Infinitul se mula, ca o pânză de tul, peste stâncile sferice bine șlefuite, bine prinse cu mortar, alcătuit dintr-un ciment și o apă necunoscută, dintr-un nisip necunoscut, nu se crăpa niciodată gulerul gri care le sprijineau, ploaia nu-l spăla, soarele nu-l usca, unghiile-i nu-l puteau scrijeli, mâinile ei nu le puteau răsturna. Fără-ndoială, erau paznicii din Hadesul lui Homer. Meduze pe capul cărora șerpuiau dârele solare, șuvoaiele nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îmbâcsiți cu hidrocarburi. De la Barieră până la Insula Mare, acolo unde întorc autobuzele la capătul orașului, se-nșiruiau blocuri suple cu 10 etaje magazine moderne susțineau înălțimile flancate de trotuare largi, mașinile zburau pe stradă cu viteză infernală, bolizi luminoși pe griul lucios al șoselei. Dincolo, pândite de orașul devorator, foșneau, în noapte, lanurile. Ce poate fi mai sinistru decât obeliscurile oprite brusc la 45 de metri înălțime, ca tăiate de un buldozer uriaș și la ale căror ferestre luminate electric nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
intrau la bancă, la teatru sau se duceau la plajă. O Dunăre de pământ mlăștinos în care se scăldau cu plăcere. Erau școli și Poliția Ondinelor precum și Gară, fără trenuri. Chirilă și Halipa mergeau alături de Ondina cu păr albastru, acum gri în apele fluviului inundat de noapte. Intrară într-o piață în care se găseau pești înfipți în cârlige. Li s-a întins o plasă în care fata i-a îndesat toți peștii pedepsiți. Mâncați-i cu bine pentru că au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
abisurile uitării. Abisurile de care eu fug cu atâta spaimă. Mi-e teamă că până și notițele astea vor fi uitate. Vor fi măcinate de timp până când tot ce va rămâne din ele va fi doar un praf alb spre gri care se va lipi de degetele celui care îl va atinge. Timpul e cel mai mare dușman al meu, al nostru. A fost atunci și rămâne și acum. Ce e, Alexandru? se auzi vocea amenințătoare a Anei din spatele sălii. Rămânem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să închidem poarta? întrebă unul din ei. Cât e ceasul? întrebai eu. Aproape zece. Fără câteva minute. Mai stăm un... Un claxon asurzise în acel moment toată zona! Un camion venea din partea dreaptă și părea foarte grăbit. Era lung și gri, iar farurile aprinse îl făceau în lumina apusului să semene mai mult a tren decât a camion. Ce mama naibii? îngăimă celălalt elev mai mult pentru el însuși decât pentru colegul său. "Ce mama naibii?" într-adevăr! Imensa mașină coti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Mai mult, mirosul de care ne-am ferit la intrare persista în această parte a sistemului de caverne. Pe mijlocul tunelului era un tub de mari dimensiuni, având în diametru cel puțin doi metri. Era metalic și avea o culoare gri închis, din câte am văzut noi. Ăsta era drumul pe care-l căutasem. De aici, încă câțiva metri și aveam să intrăm în perimetrul interior al școlii. Aici! zisei unui flăcău mai înalt ca mine, cu părul șaten și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mă schimbam, el tot îmi azvârlea haine numindu-le: Ciorapi Kelarin! Mănuși Veraen! Cizme Poddieu! Și lista continua... După un sfert de oră, când reușii să mă îmbrac cu tot ce-mi dăduse, eram asortat în nuanțe de negru și gri. Prezențele, Sfetnicii, păreau a fi mulțumiți de felul în care arătam, chiar dacă pentru mine nu conta prea mult. Știam că acele denumiri însemnau ceva pentru ei. "Kelarin, Veraen, Forred'nin, Eoriyd..." pentru mine erau cuvinte goale. Atât timp cât nu mă răneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mâna lui Vladimir? Mânerul se schimbă în pumnul meu. Părea să se adapteze formei pielii mele și căpătă un alt aspect. Era mai neted, mai elegant, mai suplu. Părea de o simplitate enormă, dar de o putere covârșitoare. El deveni gri, asemeni cenușii... și a mănușii care o aveam pe mână. Simt prin mănușa asta, Vladimir. Simt ca și cum n-aș fi avut-o pe mână, ca și cum ar fi propria mea piele. Ce se întâmplă? De ce și-a schimbat culoarea? De ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
la cutie și scoase de acolo două cuțite cu forme ușor curbate, ce le fixă unul în partea dreaptă și celălalt la șoldul stâng. Ar trebui să știi că își schimbă culoarea. Devine neagră, când ești în prezența unui trădător, gri, când te afli în primejdie, roșie, când simte vărsare de sânge, sau rostul vărsării de sânge, și albă, când ești printre prieteni. De asemenea, o vei simți. Ai încredere în ea! Ea are încredere în tine. Astea, continuă el, arătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
anormale. Temperatura scăzuse cu două grade de la prânz, presiunea era în scădere, iar precipitațiile erau în creștere. Arată-mi o transmisie din satelit! Bucata verde ce reprezenta teritoriul Ieșironului și datele din fiecare colț dispărură și în locul lor apăru un gri uniform ce era brăzdat ici-colo de fâșii de nori mai negri. O lumină apăru într-un colț, dar dispăru imediat. Apoi o alta, în alt colț! Ce-a fost aia? Un fulger, probabil. E în direct. Un tunet puternic cutremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
În câteva secunde, secțiuni mijlocii din acoperișul ce dădea spre blocurile înalte începeau să cadă, iscând un nor de praf. Erau luate și duse într-un colț al podului și, în curând, printr-o parte din acoperiș se vedeau clădirile gri și cerul portocaliu care le îngrădea. Fiori de ger dădeau buzna înăuntru și din când în când unii fulgi intrau timid în întunericul podului, așezându-se elegant pe podea. După ce toată mizeria a fost curățată, fiecare și-a reluat locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
rapid noul stil când au realizat că au și ei "chestii mari și gri" care le atârnă de gât. Oamenii... Soarele da din nou să apună dincolo de linia îndepărtată a orizontului și părea să ia cu el toată mohorârea cerului gri, redându-i culoarea portocaliu-sângerie a nopții... atât de vie și de frumoasă! Lucrurile parcă devin mai apropiate și, în ciuda temperaturii glaciale de afară, relațiile dintre oameni parcă se încălzesc și distanțele dintre ei se topesc. Astfel, se naște în colegiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]