19,061 matches
-
nou pe aici ?" întrebă copilul. "Nu" veni răspunsul. "Ești cioban?" " Da." " Atunci cum de ți-ai lăsat turma ? Nu se aude nimic altceva" spuse copilul. Și, într-adevăr, se făcuse atât de liniște în poiană, încât se auzeau cosașii în iarbă și zumzetul albinelor, ba chiar și zborul fluturilor în jur. Amuțise până și foșnetul lung al brazilor și clipocitul pârâului... "Păi, tocmai că am venit s-o caut" răspunse străinul. "Dar ai pierdut-o ?" Nu, răspunse el. S-a rătăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cât mai departe de toți și, când am văzut-o că-i prinsă cu de-ale casei, m-am răsucit încet-încet ca să pot măcar să mă uit afară: ploua. Îmi place ploaia: e liniște când plouă, e miros de pietre, de iarbă, de nouri și dacă plouă mai mult, atunci, spre seară, se ridică ceața de pe deal și, când ajunge sus, se face nor... și plouă iar... și, dacă te uiți mult-mult la ploaie, picăturile par fire de argint și firele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce să vezi! Întâi, cămășuța copilului începu să se curețe, apoi se făcu strălucitoare că zăpada, apoi lumina ei urcă în trupul bărbatului și, așa, învăluiți amândoi în lumină, stătură o clipă și ajunse până la mine miros de ploaie și iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ei. Am tot mers era departe, în satul de peste deal, tocmai la marginea cealaltă a satului dar în cele din urmă am ajuns. Porniserăm de dimineață și acu' soarele trecuse de culmea dealului. Am găsit casa era câtă frunză și iarbă omenire pe drum, ca să nu mai spun că în curte n-aveai cum să intri. Da' eu venisem să-l văd. Și mai pe jos, mai printre picioarele celor mari, mai îmbrâncit de ici-colo, mai înghiontind eu pe unul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din hainele lui, ieșea din el, pe urmă nu mai era deloc el, era numai lumina și pâlpâia ca o flacără aurie și caldă și aromind a pâine, și struguri, și flori, și câmp reavăn, și ploaie, și rouă, și ierburi și viață... apoi s-a topit ca în lumina soarelui de amiază și iar s-a făcut lumina asfințitului și, încetul cu încetul, l-am văzut iar pe el mi s-a părut o veșnicie, dar fusese o clipă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri. De fapt, spun asta pentru voi, fiindcă pentru mine timpul nu mai există. ...Era tare frumos afară. Stăpânii mă hrăniseră bine și pe urmă mă legaseră lângă casă. Mă tolănisem la soare. Mirosea iarba fragedă, mirosea și aerul , dulce-amărui, așa, ca primăvara a soare cald, a miere, a flori și zumzet de albine, vedeam cu un ochi cum se suia pe firul de iarbă o buburuză... vedeam petele negre pe aripile stacojii... și cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
urmă mă legaseră lângă casă. Mă tolănisem la soare. Mirosea iarba fragedă, mirosea și aerul , dulce-amărui, așa, ca primăvara a soare cald, a miere, a flori și zumzet de albine, vedeam cu un ochi cum se suia pe firul de iarbă o buburuză... vedeam petele negre pe aripile stacojii... și cred că adormisem la soare, când am simțit că trage cineva de hățul meu. Mă dezlegau ! Oare ce să însemne asta ? Parcă nu erau stăpânii mei. Da, chiar așa ! Erau doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tocmai azi, când până și pe mama mea, care duce tot greul în gospodărie, o lăsaseră să se odihnească ! Nu și Nu ! Nu plec de aici, de la soare ! Mă odihnesc ! Uite-așa ! Și m-am trântit din nou, înciudat, în iarba moale. Ce-i drept, începuse să mă strângă hățul, dar degeaba ! Să-mi facă ce vor, nu mă ridic. Nu! Nu vreau ! Nu azi ! Nu ! Chiar și stăpânii mei au dat fuga din casă să-i întrebe pe străini de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
blândă, care anunță ploaia de primăvară, cu cerul atât de jos, că ai fi putut să-l atingi cu mâna, cu aerul plin de mirosul pământului trezit la viață și care se uită cu ochii florilor larg deschiși și genele ierbii la cer... Ochii lui erau și ei larg deschiși și păreau că se uită la oameni. Grupuri-grupuri se strecurau cumva pe lângă el, vorbeau ceva mai încet (oamenii încă nu se obișnuiseră cu nenorocirea lui) și treceau mai departe. Dar noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se putea să fie așa ! Era glasul lui... ca o mângâiere. M-am uitat repede la zarzărul de alături, să văd dacă nu cumva a înflorit, că doar glasul lui părea că ne mângâie și pe noi, și copacii, și iarba fragedă pe care stăteam, și bisericuța noastră, și casele din vale și... mergea așa, ca o mângâiere înmiresmată, hăt-departe. Cine știe, poate că așa vine primăvara, la glasul Cuiva care mângâie... Deodată, se făcu tăcere. Se uită la mine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
luat după noi behăind, ceilalți ciobani fugeau care cum puteau, parcă-l văd pe unchiu-mio, cu cârja aia groasă, cum mai mult sărea decât fugea de când îi înțepenise genunchiul, așa mergea -, nu știu cum, în lumina aceea vedeam clar toate, până și iarba, și copacii piperniciți, și umbra lor să știți că făceau umbră la lumina aceea -, și oile, care dormeau mai încolo, și câinii, lângă ele numai Mițosul se luase după noi, uite-l , acu' îi în frunte, lătrând de mama focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vine nimeni, doar ciobanii stau de pază și mai e și focul... da, focul... și mi se făcuseră ochii grei, tare grei. De asta cred că am ațipit. Fiindcă se făcea că era ziua-n amiaza mare, era cald și iarbă și alergam la izvor și apa era rece și dulce și de ce beam, de aceea mai sete mi se făcea. Și ce miros bun avea apa aceea... și când curgea, parcă ar fi cântat... chiar cânta... și mirosul ierbii, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și iarbă și alergam la izvor și apa era rece și dulce și de ce beam, de aceea mai sete mi se făcea. Și ce miros bun avea apa aceea... și când curgea, parcă ar fi cântat... chiar cânta... și mirosul ierbii, și gustul apei, și căldura, și liniștea... O să ziceți că nu se poate, dar așa era. De asta cred că ațipisem și vedeam toate în vis... Dar cânta apa... cânta... Și parcă erau voci... Chiar mă trezisem de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa, cu ochii închiși, poate mă mai lasă stăpâna să dorm... Dar nu-i auzisem niciodată pe ciobani cântând așa parcă erau voci de copii, o mulțime de copii... Ei, mi-am zis, se vede c-oi fi mâncat cine știe ce iarbă de aud ce nu poate fi... de unde atâția copii, că nu e decât puștiul ăsta care stă cu Bălțata și doarme și el... Ia să mă uit ! Și am deschis cu fereală ochii: da, puștiul dormea dus lângă Bălțata, focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Când colo, ce să vezi ! Lumina nu de la foc venea, ci de sus, de undeva, iar copiii chiar că erau o mulțime... uite, coboară prin lumină, cu flori de lumină în mâini și cântă... și mirosul de acolo vine... de iarbă. De flori, de căldură și de bine... Am dat să spun și celorlalți, dar n-am reușit decât să latru... trecuse ceasul când puteam vorbi... acuma trebuia să-i trezesc pe toți să vadă asta și să se descurce cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bucurie, lumina Lui... am să-mi las capul pe pieptul Lui și o să aflu toate... Alergam pe pajiște spre El așa de repede, de parcă zburam ! În jur, culorile străluceau cum nu știam să mai fi văzut vreodată ! Ce verde era iarba, ce smălțuite în toate culorile și parfumate erau florile ! Ba chiar și cerul era altfel, puteai gusta lumina , lumina care curge ca apa, te puteai sătura cu lumina și, cu cât te săturai, cu atâta ți-era mai sete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
știu de unde atâta putere la moșul acela ! A venit în fugă, l-a ridicat în brațe ca pe un fulg, a strigat la noi să-i aducem sare, l-a pus la umbră, a început să-l frece cu niște ierburi pe tot trupul, pe urmă a turnat sare cu nemiluita în fiertura de pește pe care-o avea și a început să-i ude buzele. Am răsuflat și noi ușurați când a deschis ochii... Ce sperietură am mai tras ! Zăcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
venea să plâng de ciudă. Da' las' că știu eu ce fac mâine ! Și cu gândul ăsta chiar am adormit. A doua zi, m-am strecurat tiptil afară. Frig mai era ! Soarele nu răsărise încă. Pe mal, tot felul de ierburi și lemne, scoici de toate culorile și mai mari, și mai mici, furtuna aruncase și câteva stele de mare și meduze săracele de ele! Dar eu căutam pietre. Adică, o anumită piatră. Bine, nu zic nu! Adunam eu și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la magazie. Ne-am prelins pe lângă zid ca două picături de apă, până ce am ajuns În spatele santinelei. I-am făcut semn lui Undiță să acționeze. N-am văzut mișcarea lui. Am auzit doar o lovitură Înfundată... Rusul a căzut ca iarba sub ascuțișul coasei. În clipa următoare, ne-am ițit privirea În lungul platformei din fața magaziei, pentru a vedea dacă nu există vreo mișcare. Liniște ca la parastas. Pornim spre intrarea În magazie. Tocmai atunci, scârțâind, se deschidea o ușă!... Ne-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
un <rău necesară, cum se spune de obicei. Mă forțezi să gândesc și altfel... Mai nuanțat, dacă nu spun vorbă mare. Asta nu Înseamnă Însă ca tu s-o faci pe marele <Înțeleptă, fiindcă din aceștia sunt câtă frunză și iarbă. Mai ales acum! Rămâi ceea ce ești: un <gând de vegheă treaz și bine intenționat. Fapt ce face mai mult decât...” „Tot aurul din lume!” - s-a autoapreciat gândul de veghe. „Ori mi se pare mie, ori ți-ai cam <dat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
trenul ne ducea În direcția cea bună și cu viteză... Iarăși o să vă minunați, când vă voi spune că sufletul nu te Înșeală niciodată. Ceva ne spunea că suntem pe drumul cel bun. Tot ce ne ieșea În cale: copacii, iarba, câte un pârâu... până și norii aveau altă culoare și pluteau parcă altfel. Chiar și când ploua, atmosfera prea semăna cu a noastră! ― Unde or fi ducând cheresteaua? - m-a Întrebat Drâmbă. ― Întreabă-mă să te Întreb. Cine știe? Poate
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
frecă mirat la ochi. Drumul pe care venise până acolo era cu desăvârșire pustiu, iar badea Petre parcă intrase în pământ. Nici urmă de căruță, de cai sau de căruțaș. Doar niște aburi albicioși se ridicau ici și colo din iarba izlazului. Bade Petre, unde te-ai dus?... Bade Petreee!... , strigă el, frecându-se la ochi, cu gândul că poate badea Petre o luase pe drumeagul celălalt și că nu putuse să ajungă prea departe. Dar din dosul salcâmilor și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se repezi să îl îmbrățișeze, cu lacrimi în ochi. Vittorio! Caro mio!... Nu te-ai schimbat deloc... Ce bine-mi pare c-ai venit... Credeam că n-o să te mai văd niciodată!... Da de unde, sorella!... Cum se spune în românește?... Iarba rea nu piere..., îi răspunse Nando cu dezinvoltura-i obișnuită. Sora sa vru să afle fără întârziere cum de reușise să scape teafăr și el se văzu silit să-i istorisească din fir a păr cele petrecute în urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
iar nepoțelului, o mașinuță și câteva cărți cu desene frumos colorate. Copilul, care se învățase repede la țară, se arătă încântat de mașinuță, dar și mai mult îi plăcură cărțile cu poze, pe care le răsfoia toată ziua, stând în iarba din fața casei. Lala!... Tiuca!...Tata-male !... îndruga el, uitându-se la poze cu vădită plăcere. Da, aia-i luna... și-aia e o sticlă..., încuviința Mariana, adunând de pe jos paginile rupte și împrăștiate de copil. O s-ajungi cărturar, că-ți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rupte și împrăștiate de copil. O s-ajungi cărturar, că-ți place cartea!... îi prezicea ea râzând. Calte!... Tata-male!... repeta copilul, mâzgălind pozele cu un creion de culoare mov, căpătat tot de la bunicul său, și risipind din nou paginile rupte prin iarbă. Într-o seară, după ce sfârșiră cu cina, iar Mariana îl luă pe copil ca să-l ducă la culcare, Virgil își aprinse o țigară și ieși afară din bucătărie împreună cu tatăl său, așezându-se amândoi pe marginea prispei, ca să mai stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]